TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă asupra ediţiei

Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s'a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii - de persoane şi localităţi - sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

• Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.
• The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995
• Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975
• Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)
• Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)
• Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)
• Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)
• Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936
• Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938
• Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944
• The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977
• *The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977
• Good News Bible. Today's English Version. New York 1978
• *La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973
• *La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978
• *La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973
• *The Interpreter's Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957
• The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975
• Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979
• Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983
• Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

• *The Interpreter's Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990
• *Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981
• *F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926
• Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991
• *Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994
• A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.
• *Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985
• *Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992
• *Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995
• *Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995
• *Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975
• Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978
• M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983
• Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973
• *Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990
• *Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator's Guides / Handbooks:

• *Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981
• *Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981
• *Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l'évangile de Marc. 1961
• *Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982
• *J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971
• *Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980
• *Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973
• *Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985
• *Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982
• *Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983
• *Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976
• *Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982
• *I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977
• *Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977
• *Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976
• *Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983
• *Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980
• *Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984
• *C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972
• *Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte [ ] cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s'a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s'a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s'o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

Scriptura Sfântă, carea cu cuvânt elinesc şi Bibliia să zice, de pre limba elinească, din izvodul celor şeaptezeci de dascali, româneaşte tălmăcită, la anul 1688 în Bucureşti s-au fost tipărit, dar cu foarte întunecată şi încurcată aşezare şi întocmire a graiului românesc şi mult osibit de vorba cea de acum obicinuită, şi mai ales de graiul şi de stilul cel din cărţile besericeşti, care în toate besearicile româneşti să cetesc, şi pentru aceaea pretutindinea tuturor şi de toţi easte cunoscut şi înţeles, cât acea tălmăcire aceii Biblii mai pre multe locuri neplăcută urechilor auzitorilor easte şi foarte cu anevoie de înţeles, ba pre altele locuri tocma fără de înţeles easte, care lucru cu mare pagubă sufletească era neamului şi besearicii românilor. Afară de aceasta, aceale vechi Biblii atâta s-au împuţinat, cât foarte rar, să nu zic bun credincios creştin, ci preot, easte la carele să află, şi nici cu foarte mare preţ făr’ de mare trapăd şi osteneală nu să află, ca să-şi poată neştine cumpăra. Această pricină au fost îndemnat şi pre prealuminatul şi preasfinţitul domn Petru Pavel Aaron, arhiereul Făgăraşului şi vlădica a tot Ardealul şi a părţilor Ţării Ungureşti, cât toată S. Scriptură pre limba românească însuşi o au tălmăcit, ci încă mai lipsindu-i mâna şi îndreptarea cea mai de pre urmă, Tatăl Ceresc bine au voit a-l chema la veacinica odihnă, şi aşea acea tălmăcire, numai pre nişte hârtii scrisă, nesăvârşită şi nedată la lumină au rămas, dintre care hârtii după aceaea, pentru multele mutări din loc în loc, unele s-au pierdut. Deci, ca stilul şi aşezarea graiului întru aceaeaşi Biblie să nu fie osibit, puindu-se unele dintru acea tălmăcire, altele dintru a altuia, s-au socotit ca toată Bibliia de unul cu aseamenea stil şi aşezare a graiului să se tălmăcească. Deci, având eu îndeletnicire, m-am îndemnat să mă apuc de atâta lucru şi să îndreptez graiul Bibliei ceii mai dinainte româneaşte tipărită, iară mai vârtos întru adevăr pociu să zic că mai ales Testamântul cel Vechiu mai mult de Nou de pre cel elinesc a celor şeaptezeci de dascali l-am tălmăcit, care lucru al mieu Măriia sa, prealuminatul şi preasfinţitul domn IOAN BOB, vlădica a toată Ţara Ardealului şi al părţilor Ţării Ungureşti şi al Făgăraşului episcop, iară al mieu prea bun părinte, nu numai l-au ajutat şi l-au ocrotit, ci bine au voit şi la sine a-l lua, şi ca un bun păstoriu pururea priveghitoriu împregiurul turmei şi cu deadinsul străduitoriu şi grijitoriu de mântuirea sufletelor celor de la marele şi întâiul arhiereu, Hristos Dumnezeu, lui încredinţate, bine ştiind că cea mai mare şi mai întâia detorie a păstoriului sufletesc easte propoveduirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru aceaea şi Măriia sa, preasfinţitul arhiereu, ca celui ce nimic mai iubit şi mai dorit nu easte decât înmulţirea cunoştinţăi dumnezeieşti şi mântuirea sufletelor şi binele cel de obşte al besearicii şi folosul neamului şi al patriei, a căruia temeiul şi creaşterea easte adevărata cunoştinţă a lui Dumnezeu, carea în Sfânta Scriptură să cuprinde şi de acolo să învaţă; deci, vrând ca mai fierbinte şi mai desăvârşit să-şi plinească şi această mare detorie a chemării sale, bine au voit ca să dea la lumină această Sfântă Scriptură, ca aşea la toţi şi pretutindinea să se vestească şi să se propoveduiască cuvântul şi cunoştinţa lui Dumnezeu. Însă mai înainte, cu multă a sa luare de samă şi osteneală, şi singur bine socotindu-o şi şi cu bărbaţi învăţaţi, cu amăruntul şi – cum să zice – din fir în păr cercându-o şi cernându-o şi cu cea elinească a celor şeaptezeci de dascali şi cu cea veachie românească alăturându-o, unde au trebuit o au îndreptat, ca întru toate să fie aseamenea şi întocma izvodului elinesc a celor şeaptezeci de dascali. Încă, pentru mai bun înţeles, o au luminat pre unele locuri şi cu note şi însemnări dedesupt puse şi pre de laturi, cu paraleale sau însemnarea locurilor unde în S. Scriptură despre acel lucru să mai află scris, precum şi la începutul fieştecărui cap, cu tâlc, care pre scurt spune ce să cuprinde întru acelaşi cap, şi la fieştece carte cu cuvânt înainte, care arată pre scriitoriu şi vreamea şi scoposul şi pricina cărţii şi ceale împrotivă le împrăştie, afară de aceastea şi la începutul Bibliei mai înainte cu frumoase prolegomena o au înzăstrat şi o au îmbogăţit, care toate mare lumină şi învăţătură dau cetitoriului. Întru acest chip isprăvită, în Tipografiia Seminariului Dieţezan al Episcopiei sale, pentru folosul besearicii a tot neamul românesc a să tipări au poruncit.

Iară, o, iubite cucearnice cetitoriu, am voit a-ţi aduce aminte că doară şi acum întru unele locuri ţi să va părea întunecat graiul, ci pentru aceaea să nu te sminteşti, nici să te pripeşti a vinovăţi şi a defăima lucrul, că întunecarea aceasta şi dintru aceasta vine, că noi nici pentru mai luminat înţeles am vrut de la noi nici măcar un cuvânt cât de mic să băgăm în S. Scriptură, ci ne-au fost voia ca întru toate să rămâie întru curăţeniia sa şi întru tot adevărul său, după cum easte în cea elinească. Aceasta easte pricina întunecării întru unele locuri, că foarte anevoie easte luminat şi cu chiiar înţeles de pre o limbă a tălmăci pre altă limbă, nici un cuvânt adăogând şi ţiind idiotismii limbii ceii dintâiu, că fieştecare limbă are osibiţi ai săi idiotismi. Ci tu, cucearnice cetitoriule, toate le ia în parte bună şi te foloseaşte cu această a noastră osteneală spre mai mare laudă a lui Dumnezeu şi a Sfintei Besearici creaştere şi a sufletului tău mântuire, că acesta easte scopul ostenealii meale, carele sânt al tău cătră Dumnezeu rugătoriu, smeritul întră ieromonaşi,

Samuil Clain,
din Mănăstirea Sfintei Troiţă de la Blaj.

Doao lucruri să cuvine a să arăta aici. Întâiu, cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu şi să se răspundă la ceale ce împrotivnicii împrotivă aruncă, arătând de nimic bârfealele lor. A doao, cum că Scriptura până la noi nevătămată şi nestrămutată au venit.

Sfânta Scriptură easte de la Dumnezeu.

Înainte de toate trebuie să arătăm cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu, şi aceaea, precum Dumnezeu o au dat, nestrămutată şi nevătămată până la noi au ajuns.

Părţile S. Scripturi sânt doao: Testamântul cel Vechiu şi cel Nou. Testamântul cel Vechiu, care Dumnezeu cu jidovii l-au făcut, cuprinde istoriia lucrurilor care cu ei înainte de venirea lui Hristos s-au întâmplat şi prorociile ceale ce mai înainte spunea venirea lui Hristos, şi împreună şi ceale ce sânt de lipsă la îndreptarea năravurilor. Testamântul cel Nou de la întruparea lui Hristos înceape şi să alcătuiaşte din patru Evanghelii, din Faptele Apostolilor şi din Scrisorile lor.

Zicem, dară, că Scriptura cu adevărat easte sfântă şi de la Dumnezeu însuflată, şi aceasta mai vârtos pentru aceaea că toţi haractirii şi toate seamnele şi însuşirile descoperirei ceii adevărate şi dumnezeieşti întru sine le are. Aceastea sânt temeiurile ceale mai dintâiu ale credinţei ceii adevărate, cum că easte un Dumnezeu, Carele toate le ocârmuiaşte, sufletul easte nemuritoriu şi omul are volnicie şi altele aseamenea, care de învăţătura cea sânătoasă nevătămată, drept, după legile firei ceale noao cunoscute să ţin. Minunile ceale înaintea a nenumărată mulţime de oameni făcute, care nici într-un chip nu să pot arăta mincinoase, de vreame ce Moisi pre tot norodul îl aduce mărturie a minunilor sale, ca nimic să nu zic de ceale ce Iisus Navi şi prorocii au făcut. Aceia cărora s-au făcut descoperirea au fost oameni fără prihană, cu viiaţă bună, neiubitori de mărire deşeartă, şi pentru aceaea nici un prepus nu poate să fie că au vrut să înşeale, ba încă sânt întru ei toate acealea care pot să facă credinţă.

S. Scriptură easte ca o carte trimisă de la Dumnezeu, prin mâinile prorocilor şi a apostolilor, care aiavea arată pre începătoriul său. Şi mai întru acel chip Scriptura Dumnezeiască să zice, cum şi cărţile împărăteşti să zic, ori cu mâna împăratului fie scrise, sau măcar de el adeverite şi cu peceate împărătească întărite, aşea Dumnezeiasca Scriptură, cum frumos zice S. Augustin, Cuv. 2 în Psalm 90: „Din cetatea aceaea de unde nemernicim, până la noi au venit”, cu peceate dumnezeiască sânt întărite, adecă cu nenumărate minuni şi prorocii. Pentru aceaea, acelaşi S. Părinte, cartea 12, De cetatea lui Dumnezeu, scrie: „Credinţa Scripturei minunată vrednicie de crezemânt cu bună vrednicie are în lume şi întru toate neamurile de care, cum că vor creade ei, întră altele care au zis, cu adevărată dumnezeire mai înainte au spus”. Scriptura însaşi agoniseaşte şie credinţă cu mărimea lucrurilor. Graiul easte tocma vreadnic de Dumnezeu, care şi cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi pot a-l înţeleage: de tot ce easte rău să feresc, ceale ce sânt bune le poruncesc. Şi mai pre urmă, întră atâta osibire şi înălţime a lucrurilor minunată easte unirea a atâţa scriitori! Scrisorile apostolilor întăresc pre scrisorile prorocilor şi aşijderea a prorocilor pre ale apostolilor. Amândoao Scripturile aceastea, şi cea Veachie şi cea Noao, Dumnezeu în multe chipuri ale Sale le-au cunoscut, cu minuni şi întâmplări luminate le-au întărit.

Că cine nu să va minuna că lumea cea învăluită de neştiinţă şi de ceaţa deşeartei credinţă, fiindcă un norod carele era într-un unghiu întunecat al pământului, carele cum să cuvine cu cucernicie cinsteaşte pre Dumnezeu, şi tocma înalte cugetă de Dânsul şi de toată rătăcirea curate, carele întru sine are închipuită icoana faptei ceii cu adevărat bune, şi toate ceale bune de la Dumnezeu creade că le ia, legii Lui să supune, pre El povăţuitoriu Îl urmează? De unde au luat israilteanii această cunoştinţă a lui Dumnezeu şi în ce chip întru atâta vreame o au ţinut, atâta cât neamurile ceale vecine şi împăraţii cărora de multe ori au fost supuşi slujba şi închinăciunea unui Dumnezeu adevărat din inimile lor de tot nu o au putut ştearge? Au nu sânt aceastea mare dovedire cum că descoperirea cea dumnezeiască, de carea aici cercăm, unuia acestui norod au fost încredinţată? Pentru aceasta cărţile aceastea o dumnezeire suflă, nu părtinesc dezmierdărilor oamenilor, nu slujesc mândriei şi trufiei lor, nici ştiinţăi ceii deşearte, ci mai vârtos toate dezmierdările ceale necuvioase, trufiia şi poftele le gonesc. Despre Dumnezeu pururea cum să cuvine grăiesc, mărirea Lui o caută totdeauna şi pretutindinea învaţă şi poruncesc viiaţă cuvioasă şi de toată înşelăciunea curată, cucerniciia, dreptatea, înfrânarea, cumpătarea şi alte fapte bune. Scriitorii, carii în osibite vremi au scris aceaste cărţi, de la acelaşi Duh fiind însuflaţi, cu aceaeaşi întocmire a graiului au scris, îndemnând spre faptele ceale bune şi îngrozind de cătră ceale reale, nu cu teamere grăind, ca cum s-ar îndoi, ci cu stătornicie şi cu îndrăzneală, nici o îndoială având de credinţa sa, ca nişte organe şi slujitori a Sfântului Duh. Aceastea şi alte multe aşea dovedesc dumnezeirea Scripturei, cât omenească împreună şi dumnezeiască vârtute şi puteare au a face pre necredincioşi să crează.

Întru acest chip au făcut şi scriitorii cei vechi besericeşti şi au arătat că Scriptura face şie credinţă şi cum că cărţile Sfintei Scripturi de la Dumnezeu sânt însuflate, de vreame ce multe prorocii sânt în Scriptură, care de airea nu au putut să fie, ci numai de la Dumnezeu, pre care prorocii plinirea le-au întărit a fi adevărate.

Iară cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu însuflată din multe locuri ale Sfintei Scripturi să adevărează. Ci, pentru scurtarea vremii, noi aici numai trei vom aduce: 1) în Evangheliia Sfântului Luca, cap 1, stih 70, să ceteaşte: „Precum au grăit Dumnezeu prin gura sfinţilor celor din veac proroci a Lui”; 2) S. Pavel cătră Timoteiu 2, cap 3, stih 16, zice: „Toată Scriptura de Dumnezeu easte însuflată”; 3) S. Petru în cartea 2, cap 1, stih 21, aşea scrie: „Că nu prin voia oamenilor s-au făcut cândva prorocie, ci fiind luminaţi de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi a lui Dumnezeu”. Sfinţii Părinţi şi învăţătorii besearicii toţi cu un cuget şi cu o gură mărturisesc că Sfânta Scriptură easte cuvântul lui Dumnezeu şi de Dumnezeu însuflată, dintră carii aici numai pre trei vom numi: 1) S. Teofil, episcopul Antiohiei, cartea 2, Cătră Autolic, aşea scrie: „Oamenii lui Dumnezeu plini de Duhul Sfânt şi de la Dumnezeu însuflaţi… au fost organele lui Dumnezeu, de la Carele luând înţelepciune, au prorocit de zidirea lumii şi de cealealalte de toate”; 2) S. Atanasie, în Cuvântul de întruparea Cuvântului, scrie: „Cărţile ceale de Dumnezeu însuflate, scrise în multe locuri, învaţă aceastea”. Şi în Cartea cătră Marchelin, cap 2, zice: „Toată Scriptura noastră, o, fiiule, şi cea Veachie şi cea Noao, de la Dumnezeu easte însuflată”; 3) S. Grigorie Nisis, Cuv. 6 împrotiva lui Eunomie, scrie „Toate oricâte le grăiaşte S. Scriptură sânt cuvintele Duhului Sfânt. Drept aceaea, de la Dumnezeu fiind însuflaţi prorocii, cu putearea Duhului Sfânt să însuflă, pentru aceaea toată Scriptura de la Dumnezeu însuflată să zice”. Aceastea acum, despre însuflarea dumnezeiască cu carea s-au scris S. Scriptură, ajungă, numai atâta mai aduc aminte, cum că jidovii, de la care am luat noi, creştinii, cărţile Scripturei şi carii de atâtea veacuri le-au păzit, sânt vrăjmaşi numelui creştinesc şi lor mult le ajuta ca să acopere şi să şteargă cărţile prorocilor, care foarte mult îi arată pre ei rătăciţi, însă şi ei cărţile aceastea adevărate le cunosc şi în toată lumea le poartă şi le cinstesc.

Să arată cum că Scriptura până la noi nestrămutată şi nevătămată au venit.

Fiindcă necredincioşii nu pot tăgădui cum că în Dumnezeiasca Scriptură nu sânt toţi haractirii şi toate însuşirile dumnezeieştii descoperiri, zic că cu lungimea vremii s-au strămutat şi s-au stricat ceale cinci cărţi, şi cărţile ceale însemnate cu numele prorocilor nu sânt de Moisi sau de proroci scrise, de vreame ce cărţile lui Moisi şi ale prorocilor împreună cu besearica şi cu cetatea au ars, ci cărţile aceastea care acum le avem, după robiia Vavilonului, Esdra nu numai a doao oară, cum să creade, le-au scris şi în rând le-au aşezat, ci el le-au şi alcătuit întru acest chip cum acum sânt, şi aşea Esdra easte făcătoriul lor, nu Moisi, nu Iisus Navi sau David, au prorocii. Mai zic încă cum că pre vreamea împăratului Iosie nici o carte de a legii lui Moisi nu au fost, afară de una, carea Helchiia, arhiereul, în besearică o au aflat şi înaintea norodului o au cetit, şi doară din capul arhiereului aceluia scornită.

Cearcă încă cum poate fi ca cărţile aceastea întru atâta vreame întregi şi nestrămutate să fie rămas, mai ales după ce limba jidovească au încetat a fi mai mult în vorba cea de toate zilele, nu numai la norod, ci şi la cei învăţaţi. Şi zic că numai nişte fărmituri şi părticeale ale Scripturei au rămas, dar nu sânt întregi scripturile, care lucru din osibirea graiului şi din poftoririle ceale multe şi din povestirile ceale mutate din locul său să poate judeca. Fără de aceaea, sânt multe parintesuri care întunecă înţelesul şi alte graiuri multe de aceastea, care, de la osibiţi scriitori adaose, au strămutat înţelesul cel dintâiu.

Aceastea sânt armele ceale mai alease ale vrăjmaşilor, cu care să nevoiesc să înfrângă credinţa cea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. Însă aceastea de multe ori de nimic le-au arătat oamenii cei învăţaţi şi evlavnici, cât aici nu ar fi lipsă să stăm a răspunde şi a le arăta mincinoase. Că ceaea ce zicea mai întâiu, adecă cum că Scriptura cu lungimea vremii au trebuit să se strămute, purtării de grije ceii dumnezeieşti mare strâmbătate fac, ca cum Dumnezeu nu ar fi avut grije să păzască descoperirea cea de lipsă oamenilor spre mântuire, întru carea stă capul cucerniciei. Nu ne teamem noi că iubirea de oameni cea dumnezeiască nu va purta grije de rânduiala cea hotărâtă firii, aşea nu ne teamem cum că dumnezeiasca înţelepciune va lăsa ca S. Cărţi, întru carea să cuprinde slujba lui Dumnezeu şi îndreptarea vieţii, să se ameastece şi să se strice cu pierzetoare şi urâte greşeale, şi, precum de adevărul Lui, aşea şi de bunătatea şi de înţelepciunea Lui nu putem să ne îndoim. Au, doară, S. Scriptură în greşeale şi în rătăciri pierzătoare ne duce pre noi, pre carii Dumnezeu au voit să ne înveaţe adevărul şi calea vieţii? Că întru acest loc nu grăim de greşeale mai mici, care nici credinţa, nici viiaţa cea bună nu o vatămă. Că ar fi trebuit de pururea şi necurmată minune să fie ca să nu să întâmple vreo greşeală şi mai mică, carea ori din neluarea-aminte a scriitorilor, ori din osibite scrisori sau dintr-alte pricini au putut să se întâmple. Drept aceaea, deaca parentesele, deaca însămnările ceale de la margini au întrat în S. Scriptură, deaca rândul vremilor aorea să veade turburat şi mutat, ori pentru că mai înainte să spun unele lucruri, ori pentru că să poftoresc, ci aceastea nimic din întregimea şi din curăţeniia şi adevărul Sfintelor Cărţi nu scad.

Însă şi pricini cuvioase sânt pentru care s-au făcut aceaste mutări, de să pot zice mutări. Că ceale ce mare ajutoriu aduc la mântuire mai adânc trebuie să se înfigă în minte, ca să nu să facă silă adevărului lor şi ca nu oamenii să zică că nu le-au putut şti, pentru aceaea de multe ori au fost lipsă să se poftorească. Parentesurile şi unele lucruri şi cuvinte dintr-un loc într-altul s-au mutat pentru mai bună înţeleagerea tuturor. Iară de easte sau să pare a fi în vremi sau în locuri vreo osibire, aceasta arată cum că ceale ce le-au scris scriitorii cei de Dumnezeu însuflaţi nu de la alţii le-au împrumutat, însă osibirea acestora lezne o împacă tălmăcitorii.

Iară în zădar cearcă cum au putut veni aceaste cărţi întregi şi nestrămutate până la noi, de vreame ce Dumnezeu ştie şi poate păzi facerea Sa, şi în multe chipuri au putut aceasta să fie. Că, întâiu, Sfintele Cărţi s-au pus în besearică şi cu bună pază s-au ţinut. A leviţilor detorie era ca să înveaţe pre norod leagea şi să o ţie, foarte cu mare grije şi luare aminte şi cu credinţă s-au scris, nu era cu putinţă şi leagea oprea pre ei ori a adaoge, ori a scădea, fără numai doară pentru tâlcuirea de s-au făcut aorea ceva aseamenea de la scriitori sfinţi şi de Dumnezeu însuflaţi, şi aceasta din porunca lui Dumnezeu. De ar fi îndrăznit cineva într-adins să strămute aceaste cărţi, îndată toţi ar fi năvălit asupra lui şi ca pre un amăgitoriu şi înşelătoriu l-ar fi pedepsit. Iară după împărăţiia lui Solomon, fiind israilteanii în doao părţi osibiţi, de ar fi ispitit o parte ceva a muta, ceaealaltă parte îndată ar fi strigat. Cu mai mare nevoinţă şi cinste era jidovii cătră Sfintele Cărţi decât împrotiva poruncii lui Dumnezeu să îndrăznească a le strămuta, atâtea cărţi pretutindinea împrăştiiate şi înaintea ochilor tuturor puse şi în mâinile tuturor nicidecum nu s-ar fi putut strămuta şi nimene să nu fie strigat împrotivă.

Iară ce zic de Esdra şi-şi închipuiesc cum că toate cărţile, la stricarea Ierusalimului şi a besearicii carea s-au făcut de Navohodonosor, au ars easte tocma de nimic şi fără de nici un temeiu. Au Ieremie, Iezechiil, Daniil şi cei trei coconi nu cetea Sfânta Scriptură? Au Zorovavel, carele au adus în Palestina pre cei robiţi şi au făcut oltariu după Leagea lui Moisi, nu au avut Cartea Legii? Ce, când Esdra înaintea norodului au cetit Cartea a doao Legii, au atunci au alcătuit el această carte? De unde, dară, easte aşea osibit graiu în Scripturi, deaca unul şi acelaşi au alcătuit şi au scris toate cărţile Scripturei? Drept aceaea, easte de râs vreadnică bârfirea celor ce zic cum că Esdra sau arhiereul Helchiia sau oricine altul au alcătuit toate cărţile Sfintei Scripturi. Ci măcar de le-am îngădui lor aceasta, ce ar face, de vreame ce haractirii şi însuşirile descoperirei dumnezeieşti întru acealea strălucesc, ori de cine fie alcătuite? Dar cum că Moisi easte alcătuitoriul şi scriitoriul celor cinci cărţi, care greceaşte să zic Pentateucos, David al psalmilor, măcar a celor ce să scriu supt numele lui, şi prorocii a cărţilor care numele lor au, easte lucru adeverit şi de sinagoga jidovilor, şi de besearica creştinească, şi din învăţătura cea de pururea, care lucru mai pre larg îl vom arăta când despre fieştecare carte deosebi vom grăi.

Şi cu adevărat şi cărţile altor scriitori, carii nu au fost de la Dumnezeu însuflaţi, nu de airea le ştim şi le creadem că sânt ale acelor ale cărora nume poartă, fără numai din consensul oamenilor celor ce pre vremile acealea când s-au scris, sau curând aproape, au trăit, carii cu o gură zic că sânt aceale scrisori ale acelora a cărora nume poartă. Aşea cărţile lui Aristotil şi ale lui Platon zicem că sânt ale lor, pentru că cei ce curând au fost după ei le-au cunoscut şi le-au ţinut că au fost ale lor, cum învaţă S. Augustin, cartea 31, Asupra lui Faustin, cap 6: „Nu de airea noi şi în cărţile păgâneşti ştim pre scriitori, fără numai din consensul cel de obşte şi din mărturisirea celor ce au fost înainte de noi. De unde ştiu oamenii că sânt cărţile lui Platon, ale lui Aristotil, ale lui Ciceron, fără numai din mărturisirea cea de pururea a vremilor care şieşi şi-au urmat”. Însă într-acest loc mare price avem noi cu înnoitorii. Că aceştia zic că trebuie să meargem la cea dinlăuntru mărturie a Sfântului Duh şi la însăşi Scripturile, şi din eale să ştim cum că cu adevărat cartea easte dumnezeiască. Ci niciodată pre aceia nu-i vor face să crează că Scriptura easte dumnezeiască, carii au îndoială de dumnezeirea aceasta, până când nu vor alerga la învăţătura şi la judecata besearicii.

Că nimene din singură Scriptura, după ce au chemat pre Duhul Sfânt, niciodată nu au judecat care sânt cărţi canoniceşti. Mărturisim noi că amândoao mărturisirile, adecă cea dinlăuntru, carea vine de la S. Duh, şi cea din afară, carea easte consensul besearicii şi învăţătura cea de pururea, trebuie împreună să se unească. De lipsă easte însuflarea Sfântului Duh, dar noi nu ştim aceaea fără numai când să uneaşte cu mărturisirea cea din afară, a besearicii. Aceaste mărturisiri nu strică una pre alta, ci întăreaşte, precum lumina cea firească cu carea osibim ce e adevărat de ce nu e adevărat, îndreptarea şi învăţătura cea din afară nu o lapădă, ci mai vârtos o pofteaşte.

Ci zic împrotivnicii: „Aşeadară, cel mai de jos judecă de cel mai de sus, şi credinţa noastră despre cărţile canoniceşti mai pre urmă razămă în mărturisirea besearicii, şi aşea credinţa noastră despre Scripturi omenească va fi, nu dumnezeiască”.

Iară noi tăgăduim aceasta, şi nu bine să închie, că singur adevărului dumnezeiesc, cum de la besearică ni să pune înainte, creadem, şi aceaeaşi îndreptare a creaderii avem carea prorocii şi apostolii au avut, carii credinţa sa o răzâma întru adevărul dumnezeiesc cel descoperit lor. Când să face price despre vreo carte, oare easte canonicească, au ba, vreadnică de credinţă dovedire şi mărturie despre aceaea din consensul şi din judecata besearicii să ia. Aceasta easte păzitoare credincioasă amânduror Testamânturilor, adecă a legăturii ceii dumnezeieşti, carea ei ca un odor s-au încredinţat şi s-au dat să o păzască. Pentru aceaea, frumos grăiaşte S. Augustin, cartea 18, De cetate, cap 4: „Scriitorii noştri, întru carii canonul Sfintelor Scripturi să sfârşeaşte şi să hotăreaşte, când au scris acealea, nu puţini în şcoale, cu pricitoare întrebări grăitori, ci în ţarini şi în oraşe, cu cei învăţaţi şi cu cei neînvăţaţi, atâtea şi aşea de multe noroade au crezut că Dumnezeu lor sau prin ei au grăit”.

Ci iarăşi cearcă în ce chip au putut şti besearica că această carte easte dumnezeiască şi canonicească, de vreame ce ceale ce să cuprind în Testamântul cel Vechiu aşea departe sânt de vremile noastre, cât nu să poate şti, oare, acealea într-atâta vreame întregi şi limpezi au venit la noi?

Răspundem: prin învăţătorii şi prin păstorii cărora s-au încredinţat îndreptarea şi învăţătura credincioşilor ni s-au făcut noao aceasta cunoscută. Şi măcar de besearicii nu să fac noao descoperiri, însă pentru aceaea poate şi după multă vreame să cunoască şi să ştie care sânt adevărate şi dumnezeieşti cărţi, precum şi mai înainte au ştiut, după ce lucrul cu deadinsul l-au cercat, şi din paradosis, adecă din trădaniia cea de pururea şi necurmată, au putut judeca cum că cărţile ceale deuterocanoniceşti sânt adevărat dumnezeieşti. Măcar că doară aceaste cărţi în vremile ceale de la începutul besearicii nu pretutindinea au fost numărate întră ceale canoniceşti, însă aceastea de la jidovi au venit la creştini, şi creştinii pre acealea ca pre nişte cărţi de tot eresul şi de toată rătăcirea slobode le-au priimit şi folositoare le-au judecat ca să se cetească în besearici, spre învăţătura şi zidirea credincioşilor.

Afară de aceasta, de la începutul besearicii creştineşti, mai toţi S. Părinţi dintr-însele, ca din nişte cărţi dumnezeieşti, au luat şi au adus mărturiie, ba încă şi însaşi toată besearica, ca nişte cărţi dumnezeieşti, împreună cu cealealalte dumnezeieşti Scripturi, au rânduit să se cetească în besearică, cum anume să va arăta unde să vor pune cărţile aceastea care să zic deuterocanoniceşti.

Cărţile Legii Vechi sânt scrise de la aceia carii au fost mărturii acelor ce au scris, cum sânt cărţile lui Moisi, a lui Iisus Navi, a lui Esdra, sau de cei ce au fost foarte aproape de vremile acealea în care s-au făcut lucrurile care le-au scris, precum toate alte istoriceşti cărţi. Nici au putut fi alt lucru mai luminat mărturie a dumnezeieştii descoperiri decât atâtea şi aşea de mari minuni care, înaintea norodului jidovesc, Moisi, Iisus Navi, Samuil şi prorocii le-au făcut. Însă cărţile Legii Vechi în osibite vremi sânt scrise, ca cu lungimea vremilor necredinţa norodului celui îndărătnic şi cu totul înecat întru lucrurile ceale văzute să se domolească prin minunile ceale multe şi prin prorociile cu care adevărurile ceale descoperite, şi mai vârtos ceale ce era despre venirea lui Mesie, să cădea să se întărească. Ci aceasta pururea au purtat de grije Dumnezeu, ca lucrurile pre aceale vremi să se scrie în care s-au făcut, sau curând după aceaea, când încă să ţinea aminte. Drept aceaea, aceia le-au scris şi le-au priimit, carii acealea bine le-au ştiut, şi aceia la cei după ei ca o moştenire scumpă le-au trimis. Testamântul cel Vechiu cu necurmată trădanie a norodului jidovesc, precum cel Nou cu a norodului creştinesc, au fost ţinut. Cărţile aceastea decât toate altele sânt mai vechi, aceastea singure sânt din toată vechimea, din care învăţăm cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi închinăciunea Lui cea adevărată. Aceaste cărţi norodul întreg totdeauna întru mare cinste le-au avut, că credea cum că întru acealea easte pusă mărirea şi fericirea neamului său. Acest unul norod au fost carele de la începutul său au cunoscut pre Dumnezeu, Făcătoriul ceriului şi a pământului. Cărţile, care eghipteanii, haldeii şi elinii le ţinea dumnezeieşti, cu vreame au perit, numai singuri jidovii temeiul legii şi al credinţii sale, precum de la început l-au avut, l-au ţinut. Încă şi acum, mai în toate părţile lumii râsipiţi, ţin şi poartă aceaste cărţi, măcar că aceaste cărţi foarte luminat părtinesc creştinilor. Ci despre dumnezeirea Scripturei, până acum. Să vedem acum oare în ce limbă s-au scris S. Scriptură?

În ce limbă s-au scris S. Scriptură?

Zicem că Sfânta Scriptură cea Veachie în limba jidovească s-au scris, afară de puţinteale cărţi care greceaşte s-au scris. Cea Noao greceaşte s-au scris. Că fiindcă jidovii osibită a sa limbă avea, şi Dumnezeu prin proroci lor le grăia, în limba jidovească carea ei o înţelegea le grăia. Această limbă jidovii până la vreamea robiei Vavilonului o au ţinut, apoi, în robie fiind mestecaţi cu haldeii şi supuşi lor, au priimit limba haldeiască. După aceaea, Alexandru cel Mare, împăratul grecilor, biruind pre Darie, împăratul perşilor, toată Asiia o au supus împărăţiei greceşti, şi pre vreamea împăraţilor greceşti, carii în tot chipul să nevoia să facă pre jidovi ca să vorbească greceaşte, jidovii, de nu tocma toţi, dar cea mai mare parte, au priimit limba grecească. Pentru aceaea să zice că cărţile Sfintei Scripturi, ceale pre vreamea aceaea scrise, greceaşte s-ar fi scris, nu jidoveaşte. Aşea easte Înţelepciunea lui Solomon şi cărţile Macaveilor.

Testamântul cel Nou în limba grecească s-au scris, care limbă pre vremile acealea şi la răsărit şi la apus de obşte era. Vreau unii cum că Evangheliia Sfântului Mateiu şi Cartea Sfântului Pavel cătră evrei ar fi scrise jidoveaşte. Ci de s-au şi scris jidoveaşte, care lucru deplin nu să dovedeaşte, izvodul cel jidovesc au perit şi acum numai cel grecesc easte.

Cărţile Legii Vechi, cu mulţi ani înainte de venirea lui Hristos, de pre limba jidovească s-au tălmăcit pre limba grecească, a căriia tălmăciri istorie o scrie Aristeiu, boiariu mare a lui Filadelf, împăratul Eghiptului, carele, cum unii socotesc, însuşi ca cel ce au fost de faţă tot lucrul l-au văzut. Acesta scrie că împăratul Eghiptului, Ptolomeiu Filadelf, căutând tot fealiul de cărţi de pretutindinea ca să-şi împodobească biblioteca sa la Alexandriia, Dimitrie Falereu, pre carele-l puseasă mai mare preste bibliotecă, l-au îndemnat să trimiţă la Eleazar, arhiereul jidovilor, solie de cinste cu cărţi şi cu daruri, ca să-i trimiţă Sfintele Cărţi la el, împreună cu bărbaţi înţelepţi şi învăţaţi, carii să le poată tălmăci în limba elinească. Eleazar, cu cinste, cum să cuvinea, priimind soliia împăratului de la Eghipt, au adunat săbor şi, din fieştecare neam alegând şease bărbaţi învăţaţi, împreună cu Sfintele Cărţi au trimis la împăratul în Eghipt şeaptezeci şi doi de dascali, carii şi limba jidovească şi cea elinească foarte bine o ştiia.

Împăratul cu mare bucurie i-au priimit şi în şeapte zile tot i-au ospătat şi, puindu-le întrebări învăţate, au ispitit înţelepciunea lor. După aceaea i-au trimis în ostrovul Faros, carea era departe de la Alexandriia cale de şeapte zile, unde fără de învăluială şi fără de gâlceavă să poată săvârşi tălmăcirea Sfintei Scripturi. Acolo, cum scrie S. Iustin, din porunca împăratului, ca să cunoască adevărul tălmăcirei, fieştecarele în osibită chilie au fost închis şi, în şeaptezeci şi doao de zile în care au săvârşit tălmăcirea, unul cu altul n-au vorbit. După aceaea, împăratul, chemând pre preoţii şi pre boiarii jidoveşti (că foarte mulţi jidovi era în Eghipt) ca să judece oare bine şi cu credinţă au tălmăcit, s-au aflat că toţi într-un chip şi tocma cu acealeaşi cuvinte au tălmăcit, şi jidovii de pre izvodul acela şi-au scris şie Scriptura, iară izvodul cel de cei 72 de dascali tălmăcit împăratul în biblioteca sa l-au pus să se ţie, iară pre tălmăcitori, cu mari daruri dăruindu-i, i-au slobozit să meargă acasă.

Această istorie nu cu mult mai târziu o au spus şi Aristovul, om jidov, în cartea 1, Cătră Ptolomeiu Filomitor, cap 4, după aceaea Iosif Flavie, în cartea 12, De lucrurile ceale vechi ale jidovilor, cap 2, Filo, în cartea 2, De viiaţa lui Moisi, Talmud şi mulţi rabini. Întră creştini: S. Iustin Mucenicul; S. Ireneu, cartea 3, Asupra eresurilor, cap 25; Tertulian, în Apolog., cap 18; S. Climent Alexandreanul, în cartea 1, A Stromateon; S. Chiril Ierusalimneanul, Catih. 4; Eusevie Chesăreanul, cartea 8, De gătirea Evangheliei, cap 1; S. Epifanie, De măsuri şi de cumpeni; S. Ioan Gură de Aur, Cuv. 4 în Facere; S. Augustin, în cartea 2, De învăţătura creştinească, cap 14, şi în cartea 18, De cetat., cap 42; Teodoret, în Cuvânt înainte la Cartea Psalmilor. Iară unora mai dincoace li să pare cum că această istorie nu ar fi fost aşea, ci oricine au tălmăcit Sfânta Scriptură de pre limba jidovească pre limba elinească, carea tălmăcire cetindu-o şi ispitindu-o Sinedrionul, adecă săborul cel mare al jidovilor, carea era din 72 de oameni mai de frunte şi învăţaţi, o au aflat dreaptă şi credincioasă şi, întărindu-o, o au dat jidovilor carii greceaşte vorbea, ca cu aceaea să se folosească. Iară s-au zis Bibliia celor şeaptezeci de dascali ai săborului, pentru că aceia o au adeverit.

Cearcă unii să ştie, oare tot Testamântul cel Vechiu, care jidoveaşte era scris, s-au tălmăcit cu acest prilej, au numai ceale cinci cărţi ale lui Moisi. Ci cei mai mulţi şi mai învăţaţi zic că toată Scriptura jidovească o au tălmăcit, măcar de să zice că Leagea o au tălmăcit, că prin Leage să înţeleg toate cărţile Scripturei care sânt în canonul jidovesc. Aşea zic Iustin, Ireneu, Tertulian, Climent Alexandreanul, Eusevie, Teodoret.

Ci oricum să fie fost tălmăcirea aceasta, aceasta cu adevărat să ştie că s-au făcut cu mult mai înainte de venirea lui Hristos, aceasta o cetea jidovii carii să zicea elineşti, pentru că elineaşte vorbea. Apostolii, mărturiile care din Testamântul cel Vechiu le aduc, dintr-această a celor şeaptezeci de dascali tălmăcire o scriu. Aceasta besearica la săboarăle a toată lumea o au cetit şi, ca dintru o adevărată S. Scriptură, dogmele credinţei le-au adeverit şi le-au întărit, aceasta S. Părinţi o au cetit şi o au tâlcuit şi cu aceasta au adeverit şi au întărit învăţăturile sale, aceasta toate neamurile creştine, la începutul Legii Noao, ca pre o adevărată dumnezeiască Scriptură în limbile sale o au tălmăcit, aceasta easte Scriptura carea toată besearica Răsăritului pururea o au ţinut şi astăzi o ţine.

În câte părţi să împărţeaşte S. Scriptură?

Cărţile Sfintei Scripturi mai întâiu să împart în doao părţi, precum şi mai înainte s-au zis, adecă în Testamântul cel Vechiu şi în cel Nou. Testamântul cel Vechiu cuprinde toate cărţile Legii Vechi, până la venirea lui Hristos, care cărţi ale Legii Vechi jidovii după numărul slovelor sale doaozeci şi doao le număra, cum scrie S. Ieronim, în Cuvântul înainte la Cartea Împăraţilor, cu aceaste cuvinte: „Cum că la jidovi sânt doaozeci şi doao de slove şi limba sirilor şi a haldeilor mărturiseaşte” ş.c., drept aceaea, cum doaozeci şi doao de slove sânt ş.c., aşea şi doaozeci şi doao de cărţi să numără ş.c. şi aşea sânt a Legii Vechi doaozeci şi doao, adecă:

Testamântul cel Nou cuprinde toate cărţile Legii Noao, adecă patru Evanghelii: de la Mateiu, de la Marcu, de la Luca, de la Ioan; Faptele Apostolilor de S. Luca scrise; patrusprăzeace cărţi ale Sfântului Pavel: Cătră romani 1, Cătră corinteani 2, Cătră galateani 1, Cătră efeseani 1, Cătră filipiseani 1, Cătră coloseani 1, Cătră tesaloneani 2, Cătră timoteiu 2, Cătră Tit 1, Cătră Filimon 1, Cătră evrei 1; şeapte cărţi săborniceşti: a Sfântului Iacov 1, a Sfântului Petru 2, a Sfântului Ioan 3, a Sfântului Iuda 1 şi Apocalipsul Sfântului Ioan Apostol.

Cărţile Legii Vechi jidovii în trei părţi le împărţea, după cum mărturiseaşte şi S. Ieronim, în Cuvântul înainte la Cartea lui Daniil, unde aşea grăiaşte: „Aceasta zic, cum că la jidovi Daniil nu să pune întră proroci, ci întră cei ce au scris Aghiografa; în trei părţi toată Scriptura o împart ei: în Leage, în Proroci şi Aghiografa”. De această împărţire întră alţii şi S. Epifanie pomeneaşte, Împrotiva eresurilor, cartea 1, eresul 29, cap 7, unde aşea scrie: „Să cetesc la ei toată Leagea şi Prorocii şi Aghiografa, adecă cărţile acealea care cu stihuri sânt osibite”. Această împărţală în trei părţi şi Domnul Hristos să veade a o însemna, când toate care s-au scris în Leagea lui Moisi şi în proroci şi în Psalmi de mine”. Întră ceale Aghiografe în locul cel mai dintâiu jidovii punea Psalmii, şi mai de multe ori prin Psalmi înţelegea toate scripturile ceale Aghiografa. Iară S. Ioan Damaschin, De credinţa pravoslavnică, cartea 4, cap 18, după ce şi el aceasta mărturiseaşte, arată şi pricina pentru ce unele cărţi le împreună jidovii şi din doao numără una. Cuvintele lui Damaschin aceastea sânt: „Cade-să a şti cum că doaozeci şi doao de cărţi sânt ale Legii Vechi, adecă atâtea câte slove are limba jidovească. Că jidovii doaozeci şi doao de slove au, dintru care cinci să îndoiesc, şi aşea doaozeci şi şeapte sânt. Că îndoită easte slova kaf şi mem şi nun şi pe şi sade. Dintru carea să face ca şi cărţile doaozeci şi doao să se numere, însă să se afle doaozeci şi şeapte, adecă pentru că cinci sânt îndoite, de vreame ce Cartea Rut cu Cartea Judecătorilor să împreună şi o carte la jidovi să numără. Aşijderea, şi întâia şi a doao Carte a Împăraţilor o carte easte. Şi a treia şi a patra a Împăraţilor o carte easte. Şi întâia şi a doao Paralipomenon o carte easte, şi mai pre urmă întâia şi a doao a lui Esdra o carte easte”. După aceaea, în patru părţi împărţeaşte cărţile Legii Vechi şi zice: „Întru acest chip toate cărţile în patru Pentateuchi sau cinci cărţi să închiiaie, şi mai sânt încă alte doao, şi aşea sânt cărţile ceale priimite în canon. A Legii cinci sânt: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, A doao Leage. Aceastea sânt ceale dintâiu cinci cărţi, care şi Leage să numesc. Urmează apoi al doilea Pentateuc sau cinci cărţi, care Grafia, adecă scrisori, şi de la unii Aghiografa, scrisori sfinte să numesc. Iară aceastea sânt: Iisus Navi, Judecătorii împreună cu Rut, o carte, a Împăraţilor întâia şi a doao, o carte, şi a treia cu a patra, o carte. Ai al doilea Pentateuc, sau cinci cărţi. Iară al treilea Pentateuc sânt cărţile ceale cu stihuri scrise, adecă Cartea lui Iov, Psaltirea, Pildele lui Solomon, Eclisiastul şi Cântările Cântărilor. Al patrulea Pentateuc cuprinde cărţile prorocilor: cei doisprăzeace proroci, o carte, şi Isaiia, Ieremiia, Iezechiil, Daniil. La aceastea să adaogă amândoao cărţile lui Esdra, care întru o carte să cuprind, şi Estir”.

Dintru aceastea închiem cum că în besearica jidovească mai înainte de naşterea lui Hristos cu număr hotărât au fost canonul sau catastihul scripturilor, care era din Cărţile Legii, din ale prorocilor şi din ceale aghiografe, din care cărţi, ca din nişte cărţi de la Dumnezeu însuflate, era slobod a aduce mărturii în lucrurile credinţii.

Însă acum, mai ales sholasticii, toate cărţile Scripturii în patru părţi le împart şi zic că unele sânt Cărţile Legii, cum în Testamântul cel Vechiu sânt ceale cinci cărţi ale lui Moisi, adecă Facerea, Ieşirea, Numerii, Leviticul, A doao Leage. În Testamântul cel Nou sânt ceale patru Evanghelii: de la Mateiu, de la Marco, de la Luca, de la Ioan.

A doilea fealiu de cărţi sânt proroceşti, care mai cu samă prorocii cuprind. Aşea sânt în Testamântul cel Vechiu cei patru proroci mai mari, carii, pentru că mai mari cărţi au scris, să chiiamă mai mari şi sânt aceştia: Isaiia, Ieremiia, Iezechiil şi Daniil. Apoi cei doisprăzeace proroci mai mici, carii, pentru că mai puţin au scris, să zic mici şi sânt: Osie, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheiu, Zaharie şi Malahie. A Testamântului cel Nou easte Apocalipsul Sfântului Ioan.

Al treilea fealiu de cărţi sânt ceale moraliceşti sau înţelepţeşti, care învaţă pre om înţelepciune şi îndreptarea năravurilor. Aceastea în Testamântul cel Vechiu sânt Psalmii, Pildele, Eclisiastul, Cântările Cântărilor, Înţelepciunea lui Solomon şi a lui Iisus Sirah. În Testamântul cel Nou sânt ceale patrusprăzeace cărţi ale Sfântului Pavel şi ceale şeapte cărţi săborniceşti a Sfântului Iacov, a Sfântului Petru, a Sfântului Ioan şi a Sfântului Iuda.

Al patra fealiu de cărţi sânt istoriceşti, care istoriia şi întâmplarea lucrurilor cuprind. Aşea sânt în Testamântul cel Vechiu: Iisus Navi, Judecătorii, Rut, patru cărţi ale Împăraţilor şi 2 Paralipomenon, Esdra, Neemiia, Iov, Estir, Iudit, Tovit şi 2 ale Macaveilor. În Testamântul cel Nou sânt Faptele Apostolilor. Aceastea sânt toate cărţile ceale adevărate şi ghenuine ale S. Scripturi, care S. Soborniceasca şi Apostoleasca besearică de Dumnezeu însuflate le cunoaşte şi le ţine. Însă măcar de să împart într-acest chip cărţile S. Scripturi, tot şi în Cărţile Legii să află prorocii, înţelepciune şi istorie, precum şi în ceale proroceşti să află porunci a Legii şi înţelepciune şi istorie, şi în ceale de înţelepciune să află porunci de a Legii, prorocii şi istorii, şi în ceale istoriceşti să află porunci de a Legii, înţelepciune şi prorocii.

Despre înţelesul S. Scripturi.

Întru aceaste cărţi ale S. Scripturi doao fealiuri de înţeles să află, unul care să zice al slovei, sau după slovă, care prin cuvinte să însămnează şi să spune, altul misticesc sau duhovnicesc, care nu prin cuvinte, ci prin lucrurile care le însămnează cuvintele să arată, că aceasta osibit are S. Scriptură, ca întru ea nu numai cuvintele, ci şi lucrurile alte lucruri să însămneaze. Înţălesul cel după slovă şi acesta easte dedoao fealiuri. Unul easte osibit, al slovei, când cuvântul întru însămnarea sa cea osibită sau proprie să ia, ca cum easte la începutul Cărţii Facerii, unde să zice că Dumnezeu în şease zile au făcut lumea. Altul easte metaforicesc, adecă mutat de la înţelesul cel osibit, care easte după slovă, la alt lucru a înţăleage, cum easte când Hristos zice de Sine că va şedea de-a dreapta Tatălui, că prin cuvântul dreaptei nu mâna cea dreaptă, care easte mădulariu al trupului, ci cinstea şi mărirea cea întocma cu a Tatălui să însămnează.

1. Înţălesul cel misticesc easte de trei fealiuri: alegoricesc, tropologhicesc şi anagoghicesc, care înţăles din Evanghelie şi din scripturile apostolilor să poate culeage. Alegoricesc să zice când lucrurile ceale ce s-au făcut în Leagea Veachie închipuiesc pre ceale ce era să fie în Leagea cea Noao, adecă pre besearica lui Hristos.

Tâlcul alegoricesc ne-au învăţat Mântuitoriul nostru, Mateiu, 17, 12, grăind de Mergătoriul Înainte: „Ilie au venit şi nu L-au cunoscut pre Dânsul”. S. Pavel Apostolul în multe locuri îl are, dară mai ales în Cartea cătră galateani, cap 14, stih 22: „Scris easte că Avraam doi feciori au avut ş.c.”, că lucrul în Leagea Veachie făcut închipuiaşte pre cel ce era să fie în Leagea Noao, adecă prin fiiul din slujnică să înţăleage Leagea Veachie, iară prin fiiul din slobodă Leagea Noao, carea easte a lui Hristos. 1 Carte cătră corint., cap 10, stih 11, zice Apostolul: „Aceastea toate chipuri s-au tâmplat lor”.

2. Înţălesul tropologhicesc easte acela care ceale zise şi făcute în Scripturi le întoarce spre îndreptarea vieţii de acum şi a năravurilor, sau care îndreptează năravurile şi învaţă pre om cum să umble pre calea faptelor bune.

Acest tâlc tropologhicesc încă-l culeagem din cuvintele Mântuitoriului nostru, Mat. 12, stih 41-42, când pocăinţa niniviteanilor şi venirea împărăteasii Austrului ca să audă pre Solomon aduce înainte jidovilor, împutând necredinţa şi năravurile ceale reale a lor: „Bărbaţii niniviteani să vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osindi ş.c.”. Aşa Apostolul, 1 Cătră corint., [10], stih 1, 3, 4, 5, istoriia evreilor carii în pustie au perit spre îndreptarea năravurilor o întocmeaşte: „Părinţii noştri toţi au trecut marea ş.c.”, iară cap 9, stih 9 cuvintele de la 2 Leage, cap 25, stih 4: „Să nu legi gura boului ce trieră”, spre slujitorii Evangheliei le întocmeaşte.

3. Înţălesul anagoghicesc acela easte, care ne face să nădăjduim făgăduinţele ceale dumnezeieşti şi ne rădică la ceriu şi la fericirea cea veacinică. Prorocii, când făgăduiesc jidovilor creaşterea şi înmulţirea a tuturor bunătăţilor, adeaseori vestesc înainte tuturor credincioşilor dobândirea vieţii de veaci. Apostolul Cătră evrei, cap 11: „Pământul cel sfânt care părinţilor s-au făgăduit spre făgăduinţa măririi ceii viitoare întocmeaşte”. Aorea tustreale înţălesurile aceastea într-un cuvânt să află, cum easte în cuvântul acesta, Ierusalim, care, afară de aceasta că însămnează cetatea care era mitropoliia şi capul împărăţiei jidovilor, aorea să pune ca să însămneaze şi închipuiaşte au besearica, au sufletul omului, au împărăţiia ceriurilor.

4. În tâlcul Scripturii, după slovă easte vestit S. Ieronim, în tâlcul alegoricesc şi anagoghicesc, Orighen şi Ambrosie, iară în tâlcul tropologhicesc, S. Ioan Gură de Aur şi S. Grigorie.

5. Drept aceaea, nu trebuie ascultaţi înnoitorii, carii împrotiva vredniciei apostolului zic că numai un înţăles, a slovei, are Scriptura şi acel înţăles easte tuturor cunoscut, încă şi norodului celui neînvăţat. Pravoslavnicii în tâlcuirea locurilor acelora care duhovniceaşte trebuie a le înţăleage nu să sârguiesc, că ştiu cum că Scriptura cu înţălesul său cel adevărat şi ghenuin au venit la besearică, au săboară, au înţeleagerea cea dimpreună a S. Părinţi şi trădaniia. Când înţălesul misticesc easte firesc şi de lipsă, dintru acela să pot aduce întăriri spre dovedirea şi arătarea dogmelor credinţii, iară nu când numai după voinţă să gândeaşte acel tâlc, de nu să va găsi chiiar întru alte locuri a Scripturii.

Mai pre urmă, aducem aminte cum că S. Scriptură într-unele locuri easte chiiară şi luminată, iară într-alte locuri întunecată şi cu anevoie a să înţeleage, care lucru vine şi din adâncimea lucrurilor ce să cuprind într-însa, şi aorea vine pentru că, în limba aceaea în carea la început s-au fost scris şi pre vremile acealea când s-au scris, aşea au fost obiceaiu a vorbi. S. Ioan Gură de Aur, Cuvânt 44, în capul 23 a Evangheliei lui Mateiu, arată pricinile pentru ce easte întunecată S. Scriptură şi zice: „Pricina întunecării de multe fealiuri easte… Întâiu, pentru că Dumnezeu au vrut ca alţii să fie dascali, alţii ucenici. Iară deaca toţi toate ar şti, dascalul nu era de lipsă, şi aşea rândul lucrurilor ar fi turburat… Apoi, întunecată easte cunoştinţa adevărului, ca nu cum să află de folos să fie şi nebăgată în samă. Că nebăgată în samă easte deaca să înţeleage de la aceia de la carii nici să iubeaşte, nici să păzeaşte. Drept aceaea, nu easte ascuns adevărul în Scripturi, ci easte întunecat, nu ca să nu-l afle cei ce-l caută, ci ca să nu-l afle cei ce nu voiesc să-l caute, ca acelora să fie spre mărire carii îl caută, pentru că l-au dorit şi l-au căutat şi l-au aflat, iară acelora spre osândă, carii nu-l află, pentru că nici l-au dorit, nici l-au căutat, nici l-au aflat”.

2Tim 3,16: „Drept aceaea, toată Scriptura easte de la Dumnezeu însuflată şi foarte folositoare, pentru aceaea (sânt cuvintele S. Ioan Damaschin, cartea 4, De credinţa pravoslavnică, cap 18) foarte bine şi de folos mântuirei sufletelor easte a cerca Dumnezeieştile Scripturi”.Că Psal. 1,3 ca un pom sădit lângă izvoarăle apelor, aşea sufletul cel adăpat cu Dumnezeieştile Scripturi să îngraşe şi rod copt, adecă credinţa cea adevărată rodeaşte, şi pururea cu frunză vearde, adecă cu fapte lui Dumnezeu priimite să împodobeaşte. Aceasta aduc Sfintele Scripturi, ca şi la faptele ceale bune, şi la privirea cea curată să ne întocmească. Că întru acealea easte a afla şi îndemnare spre toată fapta bună, şi desmântare de cătră tot lucrul rău. Pentru aceaea, de ne vom nevoi, multă învăţătură ne vom agonisi, că cu nevoinţa şi cu osteneala şi cu darul dătătoriului Dumnezeu toate să fac. Că cel ce ceare ia, şi cel ce caută află, şi celui ce bate să va deşchide. Drept aceaea, să batem la preafrumoasa… Însă nu cu leane să batem, ci cu strădanie statornică, ca să nu ne ostenim bătând, că aşea şi noao ni se va deşchide, deaca o dată şi mai de multe ori vom ceti, şi de nu vom înţăleage ceale ce am cetit, să nu slăbim, ci să rămânem întru acealea, să cugetăm şi să întrebăm.

Că zice: 2Leag 32,7 „Întreabă pre tatăl tău şi-ţi va vesti ţie şi pre mai-marii tăi şi-ţi vor spune ţie”, că nu a tuturor easte ştiinţa. Iară sfântul şi a toată lumea dascăl, Ioan Gură de Aur, în Cuvântul 3 de Lazar, aşea grăiaşte: „Ia cartea în mână, ceteaşte toată istoriia, şi ceale ce le înţelegi le ţine aminte, iară ceale ce sânt întunecate şi nu le înţelegi mai de multe ori le ceteaşte. Iară deaca nici cu cetirea cea de multe ori nu vei afla ceaea ce zice, mergi la cel mai înţelept, mergi la învăţătoriu, împărtăşeaşte cu aceştia ceale ce sânt scrisă, arată mare nevoinţă şi, de va vedea Dumnezeu atâta dor şi nevoinţă a sufletului tău, nu va urgisi priveghiiarea şi nevoinţa ta, şi măcar de nici un om nu ţ-ar spune ceaea ce întrebi, El Însuşi îţi va deşchide. Adu-ţi aminte de famenul împărăteasii etiopilor”. Şi în Cuvântul 2 al capului 1 de la Mateiu, scrie: „Nu sânt călugăr, zice, am muiare şi prunci şi port grije de casă. Că aceasta easte carea toate ca o boală le strică, pentru că socotiţi cum că a ceti Sfintele Scripturi numai a călugărilor detorie easte, de vreame ce cu mult mai vârtos voao decât lor easte de lipsă a le ceti. Că cei ce petrec în mijloc şi în toată zioa să rănesc au mai mare lipsă de leacuri”.

Şi aceastea acum de ajuns să fie.

În 1838 apare la Smirna, din tipografia lui «A Damian şi Tov.», o nouă ediţie a Noului Testament, purtînd titlul şi însemnarea: «Noul Testament al Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Tipărit cu voia şi cu blagoslovenia Prea Sfinţiţilor Episcopi ai Prinţipatului Românii, după cel mai ales model, dat de Prea Sfinţia lor, în zilele Prea Înălţatului Domn Stăpînitor atoatei Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica Voevod. Smirna. În tipografia lui A. Damianov şi Tov. 1838». Cartea este imprimată cu litere chirilice frumoase şi uşor de citit. Nu are titluri la capitole. Limba este în general corectă, frumoasă chiar, dar cam arhaică şi cu dese greşeli de ortografie.

Întrucît prima ediţie s-a epuizat în numai cîţiva ani, în 1846 s-a scos, fără nici o schimbare remarcabilă, ediţia a II-a («Dedarea a doua»), din aceeaşi tipografie. Pentru ambele ediţii, pare să se fi folosit aceleaşi spalturi tipografice. Alte cîteva ediţii ale Noului Testament de la Smirna vor apare la Bucureşti, cu neînsemnate îndreptări de limbă şi de scriere, în anii 1855, 1857 şi 1859, şi vor fi difuzate între credincioşi ca «ediţii ale Episcopatului român». Prima din aceste ediţii bucureştene ale Noului Testament de la Smirna (cea din 1855) a fost imprimată în «Tipografia bisericească din Sfînta Mitropolie» şi foloseşte, pentru Ţara Românească, numele de «Principatul României». Ediţia a V-a, apărută în 1857 din tipografia lui Iosif Romanov, foloseşte din nou pe cel de «Ţara Românească», iar ediţia a VI-a (1859), care revine la cel de «Principatul României», se înfăţişează ca un regres faţă de celelalte, sub raportul scrierii cuvintelor: «Noulu Testamentu allu Domnului şi Mântuitorului nostru Iisusu Hristosu. Tipăritu cu voia şi bine-cuvântarea Prea Sânţilor Episcopi ai Principatului Romaniei, dupe cellu mai alesu modelu, de Prea St. Loru, în anul 1838. În zilele Pré Inaltatului şi Stăpînitoru a tótă Ţara Românesca Alessandru Dimitrie Ghica Vv. Ediţiunea VI. Bucuresci 1859».

Fragment preluat din lucrarea Diac. Prof. N. I. Nicolaescu - „Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi. Principalele ediţii ale Bibliei în Biserica Ortodoxă Română”, apărut în Studii Teologice, s. 2, an 26, septembrie-octombrie 1974, pp. 489-521

Cetitorilor într-această sfîntă carte, milă, pace şi sănătate, de la Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos.

În începenia ceştii sfinte cărţi trebuiaşte să ştiţi şi să înţeleageţi despre ceaste lucruri carele sînt scrise pre rîndu.

1. Acest Testament l-au început a-l izvodi ermonah Selivestru, din porunca şi chelşugul Măriei sale şi el s-au ustenit cît s-au putut şi curînd li s-au tîmplat lui moarte, iară noi socotind şi luînd aminte, găsit-am multă lipsă şi greşiale în scriptura lui, pentru neînţelesul limbiei şi cărţii greceşti. Pentr-aceaia noi am început dintîiu a-l posledui şi unde n-au fost bine, am isprăvit şi am împlut şi am tocmit din cît am putut.

Ce numai aceasta să ştiţi că noi n-am socotit numai pre un izvod, ce toate cîte am putut afla, greceşti şi sîrbeşti şi lătineşti, carele au fost izvodite de cărtulari mari şi înţelegători la carte grecească, le-am cetit şi le-am socotit; ce mai vîrtos ne-am ţinut de izvodul grecescu şi am socotit şi pre izvodul lui Eronim, carele au izvodit dintîiu din limbă grecească, lătineaşte, şi am socotit şi izvodul slovenescu carele-i izvodit sloveneaşte din grecească şi e tipărit în Ţara Moscului. Şi socotind aceastia toate, varecarea au îmblat mai aproape de cartea greciască, de pre aceaia am socotit, însă de cea greciască nu ne-am depărtat, ştiind că Duhul Sfînt au îndemnat evanghelistii şi aspotolii a scrie în limbă grecească Testamîntul cel nou, şi cartea grecească iaste izvorul celoralalte.

2. Aceasta încă vom să ştiţi că noi în cest Testamînt întîiu am pus şuma la toate capetele şi în şumă sîntu stihuri, carele arată mai pre scurtu lucrurile ce sînt scrise într-acel cap, pentru să să afle mai îndegrabă ce va vrea să caute; şi în toate capetele, toate soroacele le-am pus cu număr, carele să chiamă sloveneaşte stih, pentru că mai în toate limbile vedem că au acest izvod, de scriu cu stihuri, pentru că foarte-i lesne a găsi îndegrabă ce veri vrea să cauţi în numărul soroacelor.

3. De aceasta încă vom să ştiţi că vedem că unele cuvinte unii le-au izvodit într-un chip, alţii într-alt, iară noi le-am lăsat cum au fost în izvodul grecescu, văzînd că alte limbi încă le ţin aşia, cumu-i sinagoga şi poblican şi gangrena şi pietri scumpe, carele nu să ştiu rumâneaşte ce sînt, nume de oameni şi de leamne şi de veşmente şi altele multe carele nu să ştiu rumâneaşte ce sînt, noi încă le-am lăsat greciaşte, pentru că alte limbi încă le-au lăsat aşia.

4. Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăescu în toate ţările într-un chip, încă neci într-o ţară toţi într-un chip. Pentr-aceaia cu nevoe poate să scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într-un chip, alţii într-alt chip, au veşmînt, au vase, au multe nu le numescu într-un chip. Bine ştim că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate ţărîle, aşia şi cuvintele acealea sînt bune carele le înţeleg toţi; noi derept aceaia ne-am silit den cît am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi, iară să nu vor înţeleage toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăescu toţi într-un chip.

5. Mai apoi de toate, rugăm pre cetitorii ceştii cărţi să nu ne giudece numaidecît, pînă nu vor socoti izvoadele şi veţi afla pre ce cale am îmblat.

Adevăr, şi noi oameni sîntem şi am putut şi greşi, săva că am silit, den cît am putut, să nu greşim.
Mai vîrtos de toate pre aceasta ne-am silit să ţinem înţelesul Duhului Sfînt, că scriptura fără înţeles iaste ca şi trupul fără suflet.

Aceasta poftim de la Tatăl Dumnezău şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, cum să vă înţelepţească Duhul Sfînt ca să înţeleageţi voia sfinţiei Sale şi să faceţi carele sunt scrise într-această carte, spre slavă lui Dumnezău şi spre ispăseniia voastră.

Amin.