×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Biblia de la Blaj 1795

Noul Testament de la Smirna

Noul Testament de la Bălgrad

PSALMUL 5 Pentru sfârşit: un psalm al lui David, pentru cea care a dobândit moştenirea.

1 Graiurile mele ascultă-le, Doamne,
înţelege-mi strigarea!

2 Ia aminte la glasul rugăciunii mele,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu,
căci Ţie mă voi ruga, Doamne!

3 Dimineaţa vei auzi glasul meu,
dimineaţa voi sta înaintea Ta şi Tu mă vei vedea.

4 Că Tu nu eşti un dumnezeu care vrea fărădelegea,
nici va locui cu Tine cel ce doreşte răul;

5 nelegiuiţii nu vor rămâne în preajma ochilor Tăi,
urâtu-i-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelege;

6 pe cei ce grăiesc minciuna Tu îi vei da pierzării,
pe omul ucigaş şi viclean îl urăşte Domnula.

7 Dar întru mulţimea milei Tale voi intra în casa Ta,
în frica de Tine mă voi închina spre locaşul Tău cel sfânt.

8 Din pricina vrăjmaşilor mei, Doamne, călăuzeşte-mă întru dreptatea Ta,
calea Ta fă-o dreaptă înaintea mea.

9 Că’n gura lor nu este adevăr,
inima lor e deşartă,
gâtlejul lor, mormânt deschis,
cu limba lor lucrează viclenii.

10 Judecă-i, Dumnezeule;
surpă-i din gândurile lor,
pentru mulţimea răutăţilor lor alungă-i afară,
că ei, Doamne, Te-au amărât.

11 Şi se vor veseli toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine;
ei în veac se vor bucura, Tub Te vei sălăşlui întru ei
şi toţi cei ce iubesc numele Tău întru Tine se vor lăuda.

12 Că Tu pe cel drept îl vei binecuvânta, Doamne,
cu pavăza bunăvoinţei ne-ai încununat.

Roagă pre Dumnezeu ca pre cei buni cu ceale bune să-i dăruiască, iară pre cei răi cu reale să-i pedepsească.

Întru sfârşit, pentru cea moştenitoare. Psalmul lui David

1 Graiurile meale ascultă-le, Doamne, înţăleage strigarea mea.

2 Ia aminte glasul rugăciunii mea-le, Împăratul mieu şi Dumnezeul mieu, căci cătră Tine mă voiu ruga, Doamne.

3 Dimineaţa vei auzi glasul mieu. Dimineaţa voiu sta înaintea Ta şi mă vei vedea.

4 Că Dumnezeu, Cel ce nu voieşti fărădeleage, Tu eşti. Nu va lăcui lângă Tine cel ce vicleneaşte,

5 Nici vor petreace călcătorii de leage în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pre toţi cei ce lucrează fărădeleage.

6 Piiarde-vei pre toţi cei ce grăiesc minciună. Pre bărbatul sângiurilor şi vicleanul ureaşte Domnul.

7 Iară eu întru mulţimea milii Tale voiu întra în casa Ta; închina-mă-voiu spre sfântă besearica Ta, întru frica Ta.

8 Doamne, povăţuiaşte-mă întru dreptatea Ta pentru vrăjmaşii miei, îndreptează înaintea Ta calea mea.

9 Că nu easte în gura lor adevăr, inima lor e deşartă, groapă deşchisă grumazul lor, cu limbile sale vicleniia.

10 Judecă-i pre ei, Dumnezeule, cază din cugetele sale, după mulţimea păgânătăţilor lor leapădă-i pre dânşii, că Te-au amărât, Doamne.

11 Şi să se veselească toţi cei cei nădăjduiesc întru Tine. În veac să vor bucura şi Te vei sălăşlui într-înşii; şi să vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău.

12 Că Tu vei blagoslovi pre cel drept, Doamne, că cu arma bunei voiri ne-ai încununat pre noi.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.