×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Cartea întâi a Macabeilor

Capitolul 12

Legătura cea nouă a lui Ionatan cu Romanii şi Spartanii. Trifon omoară cu vicleşug pe Ionatan.

1 Şi văzând Ionatan că-i ajută vremea, a ales bărbaţi şi i-a trimis la Roma, să întărească şi să înnoiască prietenia cu ea.

2 Şi la Spartani şi în alte locuri a trimis scrisori ca acestea.

3 Şi au mers la Roma şi au intrat în senatul lor şi au zis: «Ionatan arhiereul şi neamul Iudeilor ne-au trimis, ca să înnoiţi cu noi legătura de prietenie, ca şi mai înainte».

4 Şi Romanii le-au dat scrisori către fiecare ţinut ca să-i petreacă spre pământul Iudeii cu pace.

5 Iar cuprinsul scrisorilor pe care le-a scris Ionatan Spartanilor este acesta:

6 «Ionatan arhiereul şi obştea poporului şi preoţii şi celălalt popor al Iudeilor, fraţilor Spartani, bucurie!

7 Încă de demult s-au trimis scrisori la Onia arhiereul, de către Arie, unul din regii voştri, în care se adeverea că sunteţi fraţii noştri, precum se vede din copia de faţă.

8 Şi cu cinste a primit Onia pe bărbatul cel trimis şi a primit scrisorile în care se arăta legătura şi prietenia dintre noi.

9 Drept aceea, noi neavând lipsă de acestea şi având mângâiere cărţile cele sfinte, care sunt în mâinile noastre,

10 Am încercat să trimitem soli la voi care să înnoiască frăţia şi prietenia, ca să nu ne înstrăinăm de voi, că multă vreme a trecut de când aţi trimis la noi.

11 Iar noi neîncetat în toată vremea şi la sărbători şi la celelalte zile cuvioase vă pomenim în jertfele şi rugăciunile pe care le facem, precum este bine şi se cuvine a ne aduce aminte de fraţi.

12 Şi ne bucurăm de mărirea voastră.

13 Iar pe noi ne-au înconjurat multe necazuri şi războaie multe, că s-au sculat cu bătaie asupra noastră regii cei din jurul nostru.

14 Dar n-am vrut să vă supărăm pe voi şi pe ceilalţi aliaţi şi prieteni ai noştri cu vestea acestor războaie.

15 Pentru că avem ajutor din cer, care ne ajută, şi ne-am izbăvit de vrăjmaşii noştri, şi s-au supus vrăjmaşii noştri.

16 Drept aceea, am ales pe Numeniu, fiul lui Antioh, şi pe Antipater, fiul lui Iason, şi i-am trimis la Romani, ca să înnoiască prietenia şi legătura de până acum cu noi.

17 Şi le-am poruncit să meargă şi la voi şi să vă aducă închinăciuni şi să vă dea scrisorile de la noi pentru înnoirea frăţiei noastre.

18 Şi acum bine veţi face de ne veţi răspunde la acestea».

19 Iată copia scrisorii trimisă de Spartani:

20 «Arie, regele Spartanilor, lui Onia, preotul cel mare, bucurie!

21 Aflatu-s-a în scrieri vechi despre Spartani şi Iudei că sunt fraţi şi că sunt din neamul lui Avraam.

22 Şi acum de când am cunoscut acestea, bine veţi face scriindu-ne pentru pacea voastră.

23 Şi noi vă răspundem cu scrisoare că turmele voastre şi averea voastră ale noastre sunt, şi cele ce sunt ale noastre, ale voastre sunt: poruncim drept aceea, ca să vi se vestească acestea».

24 După acestea a auzit Ionatan că s-au întors căpeteniile lui Dimitrie cu putere mai multă decât mai înainte, ca să pornească război împotriva lui.

25 Şi plecând din Ierusalim, s-a întâlnit cu ei în ţara Amatitei, că nu i-a lăsat să calce în ţara lui.

26 Şi a trimis iscoade în tabăra lor, şi s-a întors şi i-au spus lui că aşa au rânduit, ca să vină peste ei noaptea.

27 Şi după ce a apus soarele, a poruncit Ionatan celor care erau cu el să privegheze şi să fie înarmaţi şi gata de bătaie toată noaptea; şi a pus străji împrejurul taberei.

28 Şi au auzit vrăjmaşii că Ionatan şi cei care erau cu el s-au gătit de luptă, şi s-au temut şi s-au speriat şi, fugind, au aprins focuri în tabăra lor.

29 Şi Ionatan şi cei care erau cu el n-au priceput până dimineaţa, că vedeau focurile arzând.

30 Şi a alergat Ionatan pe urma lor, şi nu i-a prins, pentru că trecuseră râul Elefteros.

31 Şi s-a abătut Ionatan la Arabii care se cheamă Zabadei, şi i-a bătut şi le-a luat prăzile.

32 Şi plecând, a venit la Damasc şi a străbătut toată ţara.

33 Iar Simon, ieşind, a mers până la Ascalon şi la cetăţile cele învecinate şi s-a abătut la Iafa pe care a cucerit-o.

34 Că a auzit că ei vor să dea cetatea oamenilor lui Dimitrie şi a pus acolo să o păzească.

35 Şi s-a întors Ionatan şi a adunat pe bătrânii poporului şi s-au sfătuit cu ei, ca să zidească cetăţi întărite în Iuda,

36 Şi să înalţe zid mare între cetăţuie şi oraş, ca să o despartă de Ierusalim, şi să rămână despărţită, aşa încât nici să cumpere, nici să vândă.

37 Şi s-au adunat să zidească cetatea, fiindcă se dărâmase zidul de deasupra pârâului Chedron în latura de răsărit, şi au reparat partea ce se cheamă Cafenata.

38 Şi Simon a întărit Hadidul din Sefala şi i-a pus porţi şi încuietori.

39 Şi a încercat Trifon să domnească peste Asia şi să-şi pună stemă şi să pună mâna pe regele Antioh.

40 Dar se temea ca nu cumva să nu-l lase Ionatan şi ca nu cumva să pornească război împotriva lui; şi căuta să prindă pe Ionatan şi să-l piardă şi, sculându-se, a venit în Betşean.

41 Şi a ieşit Ionatan înaintea lui la Betşean cu patruzeci de mii de bărbaţi aleşi de război.

42 Şi văzând Trifon că a venit Ionatan cu putere multă, s-a temut a-şi întinde mâinile asupra lui.

43 Şi l-a primit cu mărire şi l-a împrietenit cu toţi prietenii săi şi i-a dat daruri şi a poruncit supuşilor săi să asculte de el, ca şi de sine.

44 Şi i-a zis lui Ionatan: «Pentru ce ai ostenit tot poporul acesta, nefiind între noi război?

45 Şi acum trimite-i la casele lor, şi-ţi alege câţiva bărbaţi, care să fie cu tine, şi vino cu mine în Ptolemaida şi ţi-o voi da ţie, ca şi pe celelalte cetăţi şi oştiri, şi pe toţi cei care sunt peste treburi, şi întorcându-mă, mă voi duce înapoi, că pentru aceasta am venit».

46 Iar Ionatan, crezându-l, a făcut cum i-a zis, şi a trimis oştirile să meargă în ţara lui Iuda.

47 Şi a lăsat cu sine trei mii de bărbaţi, dintre care două mii în Galileea, iar o mie a mers cu el.

48 Şi după ce a intrat Ionatan în Ptolemaida, au închis Ptolemaidenii porţile şi l-au prins pe el şi pe toţi cei care veniseră cu el i-au omorât cu sabia.

49 Şi a trimis Trifon pedestraşi şi călărime în Galileea şi la câmpul cel mare, ca să piardă pe toţi cei ai lui Ionatan.

50 Şi au înţeles că Ionatan este prins şi că au pierit cei care erau cu el, şi se îndemnară şi se întocmiră pentru război.

51 Şi văzând cei care îi izgoneau că ei pentru sufletul lor se vor bate, s-au întors.

52 Şi au ajuns toţi sănătoşi în ţara lui Iuda şi au plâns pe Ionatan şi pe cei care erau cu el şi s-au temut şi a jelit tot Israelul cu jale mare.

53 Şi au încercat toate neamurile cele de primprejurul lor, ca să-i piardă.

54 Că ziceau: «N-au căpetenie şi ajutor; acum dar să-i batem şi să pierdem dintre oameni pomenirea lor».

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.