×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Cartea judecătorilor

Capitolul 18

Fiii lui Dan cuprind cetatea Laiş şi cad în idolatrie.

1 În zilele acelea nu era rege în Israel; şi în timpul acela seminţia lui Dan îşi căuta moşie unde să se aşeze, căci până atunci nu-i căzuse încă parte deplină printre seminţiile lui Israel.

2 Şi au trimis fiii lui Dan din neamul lor cinci oameni, bărbaţi puternici, din Ţora şi din Eştaol, ca să cerceteze ţara şi s-o cunoască şi li s-a zis: «Duceţi-vă şi cunoaşteţi ţara aceea!» Şi s-au dus aceia în Muntele Efraim, la casa lui Mica şi au rămas acolo.

3 Pe când se aflau ei la casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit şi intrând la el, l-au întrebat: «Cine te-a adus aici? Ce faci şi pentru ce stai aici?»

4 Iar el le-a răspuns: «Cutare şi cutare a făcut pentru mine Mica şi mi-a dat simbrie şi iată eu îi sunt preot».

5 Aceia însă i-au zis: «Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim, de vom izbuti pe calea în care am plecat».

6 Iar preotul le-a zis: «Mergeţi cu pace, calea voastră în care mergeţi este înaintea Domnului».

7 Şi s-au dus cei cinci bărbaţi şi au ajuns la Laiş şi au văzut că poporul din el trăieşte în pace, după obiceiul Sidonienilor, liniştit şi fără grijă, şi că nu era în ţara aceea cine să obijduiască cu ceva sau să aibă stăpânire: de Sidonieni ei trăiau departe şi cu nimeni nu aveau ei nici o treabă.

8 Atunci s-au întors cei cinci oameni la fraţii lor în Ţora şi Eştaol şi au zis fraţii lor către ei: «Ce ne spuneţi?»

9 Iar ei au răspuns: «Să ne sculăm şi să mergem asupra lor. Am văzut ţara şi este foarte bună. Voi însă să nu staţi pe gânduri şi să nu zăboviţi a merge şi a lua în stăpânire ţara aceea.

10 Când veţi merge, veţi da de un popor fără grijă şi de o ţară întinsă; Dumnezeu o va da în mâinile voastre; acolo este un loc, unde nu lipseşte nimic din tot ce dă pământul».

11 Şi au plecat într-acolo din ţara şi din Eştaol din seminţia lui Dan şase sute de oameni, încinşi cu arme de război.

12 Aceştia s-au dus şi au tăbărât în Chiriat-Iearim în Iuda. De aceea se şi numeşte locul acela tabăra lui Dan până în ziua de astăzi şi e în dosul lui Chiriat-Iearim.

13 De acolo s-au îndreptat spre Muntele Efraim şi au venit la casa lui Mica,

14 Atunci au zis cei cinci bărbaţi, care fuseseră să iscodească ţara Laiş, către fraţii lor: «Ştiţi voi oare că în una din casele acestea este un efod, un terafim, un idol şi un chip turnat? Aşadar, gândiţi-vă ce trebuie să faceţi».

15 Apoi s-au abătut într-acolo şi au intrat la casa levitului celui tânăr, în casa lui Mica şi i-au dat bună ziua.

16 Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu arme de război, s-au oprit la poartă.

17 Iar cei cinci oameni, care fuseseră de iscodiseră ţara, s-au dus şi au intrat acolo, au luat idolul şi efodul şi terafimul şi chipul cel turnat. Preotul însă stătea la poartă cu cei şase sute de oameni încinşi cu arme de război.

18 Când au intrat ei în casa lui Mica şi au luat idolul, terafimul, efodul şi chipul cel turnat, preotul le-a zis: «Ce faceţi voi?»

19 Iar ei au zis: «Taci, pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi şi ne fii părinte şi preot; este mai bine oare de tine să fii preot în casa unui singur om decât să fii preot într-o seminţie sau într-o familie a lui Israel?»

20 Atunci preotul s-a îmbunat şi a luat efodul, terafimul, idolul şi chipul cel turnat şi s-a dus cu mulţimea.

21 După aceea ei s-au întors şi au plecat, punând copiii, vitele şi avutul înainte.

22 Iar după ce s-au depărtat de casa lui Mica, Mica şi locuitorii caselor vecine cu casa lui Mica s-au strâns şi au alergat după fiii lui Dan,

23 Şi au strigat către fiii lui Dan, care s-au întors şi au zis către Mica: «Ce ai de strigi aşa?»

24 A zis Mica: «Voi mi-aţi luat dumnezeul meu, pe care l-am făcut eu, şi pe preotul meu şi v-aţi dus. Ce-mi mai rămâne? Cum dar ziceţi: Ce ai?»

25 Iar fiii lui Dan i-au zis: «Taci, să nu-ţi mai auzim gura! Altfel, supărându-se, unii din noi vor tăbărî pe tine, şi vei pieri şi tu şi familia ta».

26 Şi s-au dus fiii lui Dan în drumul lor; iar Mica, văzând că aceia sunt mai tari decât el, s-a întors şi s-a dus la casa sa.

27 Iar fiii lui Dan au luat ceea ce făcuse Mica şi pe preotul care era la el şi s-au dus la Laiş asupra unui popor liniştit şi fără grijă şi l-au ucis cu sabia şi cetatea au ars-o cu foc.

28 Şi n-a avut cine să-l ajute, căci era departe de Sidon şi nu avea legături cu nimeni. Cetatea aceasta se afla în valea cea din apropiere de Bet-Rehob. Şi au clădit din nou cetatea şi s-au aşezat în ea.

29 Apoi au pus numele cetăţii Dan, după numele străbunului lor Dan, fiul lui Israel; mai înainte însă numele cetăţii era Laiş.

30 Şi au aşezat fiii lui Dan idolul la ei. Iar Ionatan, fiul lui Gherşom, şi fiii săi au fost preoţi în seminţia lui Dan până în ziua robirii ţării.

31 Şi au avut la ei idolul făcut de Mica în tot timpul cât cortul lui Dumnezeu a fost la Şilo.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.