×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Cartea Iuditei

Capitolul 4

Israeliţii înfricoşaţi de Olofern; marele preot Ioachim îi încurajează şi, smerindu-se toţi, cer ajutorul lui Dumnezeu.

1 Când au auzit fiii lui Israel care locuiau în Iudeea, de tot ceea ce Olofern, căpetenia lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, a făcut popoarelor şi cum le-a jefuit toate templele lor şi le-a nimicit,

2 S-au înspăimântat grozav în faţa lui şi s-au tulburat pentru Ierusalim şi pentru templul Domnului Dumnezeului lor,

3 Fiindcă nu trecuse multă vreme de când se întorseseră ei din robie şi abia de curând tot poporul Iudeii se strânsese la un loc şi, după pângărirea care se întâmplase, odoarele sfinte, jertfelnicul şi templul fuseseră iarăşi sfinţite.

4 Şi ei au trimis în ţinutul Samariei şi în sate şi la Bet-Horon şi la Belmain şi la Ierihon şi la Hoba şi la Haţor şi în valea Salemului;

5 Şi au ocupat toate vârfurile munţilor celor mai înalţi şi au întărit toate satele muntelui şi au adunat în sate merinde, pregătindu-se de război, căci lanurile lor fuseseră secerate de curând.

6 Ioachim, marele preot din zilele acelea în Ierusalim, a scris locuitorilor din Betulia şi din Betomestaim din preajma Esdrelonului, către câmpia de lângă Dotain,

7 Să întărească trecătorile muntelui, fiindcă prin ele drumul răzbea spre Iudeea şi era uşor să împiedice trecerea, căci o trecătoare era îngustă, cât pentru doi oameni alături.

8 Şi fiii lui; Israel au făcut întocmai după porunca marelui preot Ioachim şi a bătrânilor poporului lui Israel, care ţineau sfat în Ierusalim.

9 Atunci întreg Israelul a strigat către Dumnezeu cu mare râvnă şi s-a smerit cu ardoare.

10 Atât ei cât şi femeile şi copiii lor, vitele şi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi s-au încins cu sac peste coapsele lor.

11 Şi tot Israelul, bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu faţa la pământ în templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului.

12 De asemenea au îmbrăcat şi jertfelnicul cu sac şi au strigat către Dumnezeul lui Israel într-un cuget şi cu înfocare, ca să nu lase pradă pe copiii lor uciderii şi pe femeile lor răpirii, cetăţile moştenirii lor nimicirii, şi templul pângăririi şi ocării şi batjocurii neamurilor.

13 Şi Domnul a auzit glasul lor şi a văzut supărarea lor, şi poporul din toată Iudeea şi locuitorii Ierusalimului au postit mai multe zile în faţa templului Domnului celui Atotputernic.

14 Şi marele preot Ioachim, împreună cu toţi preoţii stătători şi slujitori înaintea Domnului, încinşi cu sac peste coapse, aduceau arderea de tot de fiecare zi şi juruinţele şi darurile de bună voie ale poporului.

15 Şi cu cenuşă presărată pe mitrele lor strigau către Domnul din toată puterea lor, ca să caute cu îndurare către întregul neam al lui Israel.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.