×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Maleahi

Capitolul 2

Mustrarea păcatelor leviţilor şi ale poporului.

1 Şi acum către voi se îndreaptă această poruncă, o, preoţilor!

2 Dacă voi nu veţi asculta şi nu veţi pleca inima ca să daţi slavă numelui Meu», zice Domnul Savaot, «voi trimite peste voi blestemul şi voi blestema binecuvântarea voastră. Şi chiar am blestemat-o, căci voi nu puneţi la inimă poruncile Mele.

3 Iată că Eu voi sfărâma braţul vostru şi vă voi arunca în faţă spurcăciuni, spurcăciunile praznicelor voastre – şi veţi fi înlăturaţi o dată cu ele.

4 Atunci vă veţi da seama că Eu v-am dat porunca aceasta, ca să fie neclintit legământul Meu cu Levi», zice Domnul Savaot.

5 «Legământul Meu cu el era viaţă şi pace şi i le-am dat, ca să se teamă de Mine şi să se cutremure, şi el se temea şi se cutremura înaintea numelui Meu.

6 Învăţătura adevărului era în gura lui şi pe buzele lui nu s-a aflat nedreptate; în pace şi în dreptate a umblat cu Mine şi pe mulţi i-a întors de la rău.

7 Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţătura, căci el este solul Domnului Savaot.

8 Dar voi v-aţi îndepărtat de drumul cel drept şi pe mulţi i-aţi făcut să se poticnească de la Lege. Voi aţi stricat legământul Meu cu Levi», zice Domnul Savaot.

9 «Pentru aceasta şi Eu v-am făcut să fiţi de dispreţuit şi de nimic în faţa întregului popor, fiindcă voi n-aţi păzit căile Mele, şi, învăţând legea, aţi privit cu părtinire la faţa oamenilor.

10 Oare nu este un singur părinte pentru noi toţi? Nu ne-a creat oare pe noi un singur Dumnezeu? Pentru ce suntem vicleni unul faţă de altul, ca să pângărim legământul părinţilor noştri?

11 Iuda este viclean şi urâciune se săvârşeşte în Israel şi în Ierusalim; căci Iuda pângăreşte templul pe care îl iubeşte Domnul şi s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin.

12 De-ar scoate Domnul pe omul care lucrează aşa, oricine ar fi el – martor şi apărător – din corturile lui Iacov şi din ceata celor care aduc prinoase Domnului Savaot!

13 Şi iată a doua faptă pe care o săvârşiţi: spălaţi cu lacrimi jertfelnicul Domnului, cu plânsete şi cu gemete, pentru că El nu mai caută la prinoase şi nu mai binevoieşte să le primească din mâinile voastre.

14 Şi de ziceţi: «De ce?» Din pricină că Domnul a fost martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău.

15 Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? Şi această făptură întrunită ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale.

16 Căci Eu urăsc alungarea femeii», zice Domnul Dumnezeul lui Israel, «şi ca cineva să întindă nedreptatea pe veşmântul său», zice Domnul Savaot. «Deci aveţi respect pentru viaţa voastră, şi nu mai săvârşiţi această viclenie!

17 Voi obosiţi pe Domnul cu vorbele voastre. Şi mai ziceţi: «Cum Îl obosim?» – Când ziceţi: «Cel ce face rău este bun înaintea Domnului şi de unii ca aceştia are El plăcere!» Sau: «Unde este Dumnezeul dreptăţii?

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.