×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Plângerile lui Ieremia

Capitolul 3

Tânguire şi nădejde.

1 Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui.

2 El m-a purtat şi m-a dus în întuneric şi în beznă.

3 Da, împotriva mea întoarce şi iar întoarce în toată vremea mâna Sa.

4 Mistuit-a trupul meu şi pielea mea, zdrobit-a oasele mele;

5 A ridicat zid împotriva mea şi m-a înconjurat de venin şi de zbucium,

6 Mutându-mă în împărăţia morii, ca pe morţii cei din veac.

7 M-a împrejmuit cu zid şi n-am pe unde să ies, îngreuiat-a lanţurile mele;

8 Chiar când strig şi răcnesc, rugăciunea mea nu se aude;

9 El a astupat cărările mele cu piatră şi a întortochiat potecile mele.

10 El a ajuns pentru mine ca un urs la pândă, ca un leu în ascunzătoare.

11 Rătăcit-a căile mele, m-a sfâşiat şi m-a pustiit;

12 A încordat arcul Său şi m-a aşezat ca ţintă săgeţii Sale,

13 Trimiţând în rărunchii mei pe fiii tolbei Sale.

14 Făcutu-m-am de râs faţă de poporul meu, cântecul lor de batjocură în fiecare zi.

15 El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.

16 A zdrobit de piatră dinţii mei şi m-a afundat în cenuşă.

17 Tu ai răpit pacea sufletului meu, uitat-am fericirea

18 Şi am zis: «S-a dus puterea vieţii mele şi nădejdea mea în Domnul».

19 Adu-ţi aminte de nevoia şi necazul meu, de pelin şi otravă!

20 Să-ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu.

21 Aceasta voi pune-o la inimă, de aceea voi nădăjdui:

22 Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează.

23 În fiecare dimineaţă sunt altele, credincioşia Ta este mare!

24 «Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El».

25 Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută.

26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

27 Bine este omului să poarte un jug din tinereţile lui.

28 Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă!

29 Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde!

30 Să dea obrazul lui spre lovire şi să se sature de ocară!

31 Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna;

32 Ci El pedepseşte şi are milă după mulţimea milelor Lui.

33 Că nu de bună voie umileşte şi pedepseşte pe fiii oamenilor.

34 Când călcăm în picioare pe toţi robii pământului,

35 Când călcăm dreptatea omului înaintea feţei Celui Preaînalt,

36 Când nu dăm dreptate cuiva în pricina lui, oare Stăpânul a toate nu vede?

37 Cine este Cel ce a grăit şi s-a făcut, fără numai Domnul, Care a poruncit?

38 Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul?

39 De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru păcatul lui?

40 Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul!

41 Să ridicăm inimile şi mâinile noastre la Domnul din cer!

42 Noi am păcătuit şi ne-am răzvrătit şi Tu ne-ai iertat.

43 Tu Te-ai învesmântat cu mânie şi ne-ai urmărit; Tu ai ucis fără milă;

44 Tu Te-ai ascuns în nori, ca să nu străbată rugăciunea la Tine;

45 Tu ai făcut din mine o măturătură şi un gunoi, în mijlocul popoarelor.

46 Toţi duşmanii noştri au deschis gura împotriva noastră;

47 De spaimă şi de groapă am avut parte, de pustiire şi de ruină.

48 Şuvoaie de apă lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei poporului meu.

49 Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este uşurare,

50 Până să se uite în jos şi să privească Domnul din ceruri.

51 Ochiul meu mă doare din pricina fiicelor cetăţii mele.

52 Ca pe o pasăre m-au vânat fără cuvânt vrăjmaşii mei,

53 Au vrut să nimicească în groapă viaţa mea, şi au aruncat cu pietre în mine.

54 Ape năvăleau peste capul meu şi cugetam: «Sunt pierdut!»

55 Chemat-am numele Tău, Doamne, din groapa cea mai dedesubt.

56 Tu ai auzit glasul meu: «Nu astupa urechea la suspinul şi strigătul meu».

57 Tu erai aproape în ziua când Te-am strigat şi ai zis: «Nu-ţi fie frică!»

58 O, Doamne, Tu ai judecat pricina mea, Tu ai izbăvit viaţa mea!

59 Văzut-ai, Doamne, apăsarea mea, ajută-mi şi-mi fă dreptate!

60 Tu ai văzut toată răzbunarea lor, toate uneltirile lor împotriva mea;

61 O, Doamne, Tu ai auzit ocările lor, toate chibzuielile lor împotriva mea,

62 Graiurile potrivnicilor mei şi gândul lor ascuns împotriva mea.

63 Priveşte: de stau sau de se scoală, eu sunt de râsul lor!

64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor,

65 Dă-le învârtoşare inimii, blestemul Tău să fie pentru ei!

66 Urmăreşte-i cu mânie şi nimiceşte-i sub cerurile Tale, Doamne!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.