×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Ieremia

Capitolul 14

Pedeapsa cu secetă şi foamete. Rugăciunea proorocului.

1 Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia în vremea secetei.

2 Plânge Iuda şi porţile Ierusalimului au căzut şi stau înnegrite pe pământ, şi strigăt se ridică din Ierusalim.

3 Cei mari trimit pe cei mici după apă; aceştia merg la fântâni, dar nu găsesc apă, şi se întorc înapoi cu vasele goale; de aceea se ruşinează, roşesc şi îşi acopăr capetele.

4 Ogoarele au crăpat, pentru că n-a fost ploaie pe pământ; de aceea plugarii îşi acoperă capetele şi sunt tulburaţi.

5 Până şi cerboaica naşte în câmp şi îşi părăseşte puii, pentru că nu este iarbă.

6 Şi asinii sălbatici stau în locuri înalte şi înghit aer, ca şacalii, şi ochii li s-au înfundat, pentru că n-au iarbă.

7 Deşi fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, dar Tu, Doamne, fă milă cu noi pentru numele Tău! Mare este abaterea noastră şi am păcătuit înaintea Ta.

8 Nădejdea lui Israel şi Izbăvitorul lui la vreme de strâmtorare, pentru ce eşti ca un străin în ţara aceasta şi ca un trecător care se opreşte pentru o noapte?

9 Pentru ce eşti Tu ca un om fără vlagă şi ca un războinic care nu poate ajuta? Totuşi Tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru şi numele Tău este chemat asupra noastră: Nu ne lăsa!

10 Aşa zice Domnul către poporul acesta: «Pentru că le place să rătăcească şi nu-şi cruţă picioarele, de aceea Domnul nu mai găseşte plăcere în ei; pomeneşte acum fărădelegile lor şi numeşte păcatele lor».

11 Apoi Domnul mi-a spus: «Tu să nu te rogi pentru poporul acesta spre binele lui.

12 De vor posti, nu voi auzi strigarea lor; de vor aduce arderi de tot şi prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu molimă îi voi pierde».

13 Atunci am zis: «Doamne Dumnezeule! Iată ce le grăiesc proorocii: Nu veţi vedea sabie şi foamete nu va fi la voi, ci voi da în locul acesta pace necontenită».

14 Iar Domnul mi-a răspuns: «Proorocii proorocesc lucruri mincinoase în numele Meu; Eu nu i-am trimis, nici nu le-am dat poruncă şi nici nu le-am grăit; ci ei vă vestesc vedenii mincinoase, proorociri deşarte şi închipuiri ale inimii lor».

15 De aceea, aşa zice Domnul despre prooroci: «Ei proorocesc în numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: «Sabie şi foamete nu va fi în ţara aceasta», dar de sabie şi de foamete vor pieri aceşti prooroci şi poporul căruia au proorocit ei.

16 Va fi risipit pe uliţele Ierusalimului de foamete şi de sabie, şi nu va avea cine să-i îngroape pe ei şi pe femeile lor, pe fiii lor şi pe fiicele lor, că Eu voi vărsa asupra lor răutatea lor.

17 Şi să le mai spui cuvântul acesta: Ochii mei varsă lacrimi ziua şi noaptea şi nu se opresc! Căci cu bătaie mare a fost bătută fecioara, fiica poporului Meu, şi cu lovitură grea.

18 De ies în câmp, iată numai oameni ucişi cu sabia! De intru în cetate, iată numai oameni istoviţi de foame! Chiar şi proorocul şi preotul rătăcesc prin ţară fără să ştie unde merg».

19 Atunci am zis iarăşi: «Lepădat-ai Tu oare cu totul pe Iuda? Au doar Te-a dezgustat cu totul Sionul? Pentru ce ne-ai lovit aşa, încât nu mai avem leac? Aşteptăm pace, dar iată nu vine nimic bun! Aşteptăm vremea vindecării, şi iată grozăvie!

20 Mărturisim, Doamne, necredinţa noastră şi fărădelegile părinţilor noştri, că am păcătuit înaintea Ta. Nu ne lepăda pe noi pentru numele Tău! Nu necinsti tronul slavei Tale! Adu-ţi aminte şi nu strica legământul Tău cu noi!

21 Sunt oare printre dumnezeii deşerţi ai neamurilor dătători de ploaie? Sau poate oare cerul singur să verse apă? Au nu eşti Tu, Doamne Dumnezeule, Cel ce dai ploaie? În Tine nădăjduim, că Tu faci toate!»

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.