×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Psalmii

Capitolul 27

Al lui David.

1 Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă.

2 Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locaşul Tău cel sfânt.

3 Să nu tragi cu cei păcătoşi sufletul meu, şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi,

4 Cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor.

5 Dă-le lor după faptele lor şi după vicleşugul gândurilor lor.

6 După lucrul mâinilor lor, dă-le lor; răsplăteşte-i după faptele lor,

7 Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi faptele mâinilor Lui; îi vei dărâma şi nu-i vei zidi.

8 Binecuvântat este Domnul că a auzit glasul rugăciunii mele.

9 Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat.

10 Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea Îl voi lăuda pe El.

11 Domnul este întărirea poporului Său şi apărător mântuirilor unsului Său.

12 Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.