×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Psalmii

Capitolul 146

Al lui Agheu şi al lui Zaharia.

1 Lăudaţi pe Domnul, că bine este a cânta; Dumnezeului nostru plăcută Îi este cântarea.

2 Când va zidi Ierusalimul, Domnul va aduna şi pe cei risipiţi ai lui Israel;

3 Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor

4 Cel ce numără mulţimea stelelor şi dă tuturor numele lor.

5 Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar.

6 Domnul înalţă pe cei blânzi şi smereşte pe cei păcătoşi până la pământ.

7 Cântaţi Domnului cu cântare de laudă; cântaţi Dumnezeului nostru în alăută;

8 Celui ce îmbracă cerul cu nori, Celui ce găteşte pământului ploaie, Celui ce răsare în munţi iarbă şi verdeaţă spre slujba oamenilor;

9 Celui ce dă animalelor hrana lor şi puilor de corb, care Îl cheamă pe El.

10 Nu în puterea calului este voia Lui, nici în cel iute la picior bunăvoinţa Lui.

11 Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.