×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Capitolul 27

Iotam supune pe Amoniţi la bir.

1 Iotam era de douăzeci şi cinci de ani când a fost făcut rege şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Ieruşa, fiica lui Sadoc.

2 Acesta a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, întocmai cum a făcut şi Ozia, tatăl său, numai că n-a intrat, ca el, în locaşul sfânt al Domnului. Şi poporul continua încă să se strice.

3 El a zidit porţile cele de sus ale templului Domnului Şi a făcut multe adaosuri la zidul Ofel.

4 La fel a zidit şi cetăţi pe muntele lui Iuda, iar în păduri, cetăţui şi turnuri.

5 Iotam a avut război cu regele Amoniţilor şi i-a biruit. În acel an Amoniţii i-au dat o sută de talanţi de argint, zece mii de core de grâu şi zece mii core de orz. Această dare i-au dat-o Amoniţii şi în al doilea şi în al treilea an.

6 Şi s-a făcut Iotam aşa de puternic, pentru că şi-a îndreptat căile sale numai înaintea feţei Domnului Dumnezeului său.

7 Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele sale şi purtarea sa se găsesc scrise în cartea regilor lui Israel şi a regilor lui Iuda.

8 El era de douăzeci şi cinci de ani când a fost făcut rege şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani.

9 Apoi a răposat Iotam cu părinţii săi, şi l-au înmormântat în cetatea lui David. Iar în locul lui a fost făcut rege Ahaz, fiul său.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.