Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Sfânta evanghelie după Matei

Evanghelia după Matei

Capitolul 22

Parabola nunţii fiului de împărat. Dinarul Cezarului. Cea mai mare poruncă din Lege. Mesia: Fiul şi Domnul lui David.

¹ Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:

² Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.^†

³ Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.^†

⁴ Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.^†

⁵ Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;^†

⁶ Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.^†

⁷ Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.^†

⁸ Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.^†

⁹ Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.^†

¹⁰ Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.

¹¹ Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,^†

¹² Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

¹³ Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.^†

¹⁴ Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.^†

¹⁵ Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.^†

¹⁶ Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.^†

¹⁷ Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?^†

¹⁸ Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?^†

¹⁹ Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.^†

²⁰ Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?

²¹ Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.^†

²² Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus.

²³ În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat,^†

²⁴ Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său.^†

²⁵ Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său.^†

²⁶ Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea.^†

²⁷ În urma tuturor a murit şi femeia.^†

²⁸ La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie.^†

²⁹ Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.^†

³⁰ Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.^†

³¹ Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:^†

³² «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.^†

³³ Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui.^†

³⁴ Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă.

³⁵ Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:^†

³⁶ Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?^†

³⁷ El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.^†

³⁸ Aceasta este marea şi întâia poruncă.^†

³⁹ Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.^†

⁴⁰ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.^†

⁴¹ Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus,^†

⁴² Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.^†

⁴³ Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – zicând:^†

⁴⁴ «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale».^†

⁴⁵ Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui?^†

⁴⁶ Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.^†

Parabola nunţii fiului de împărat. Dajdia cuvenită cezarului. Întrebare despre înviere. Marea poruncă din lege. Mesia ca fiu şi Domn al lui David.

¹ Şi răspunzând, Iisus le-a vorbit iarăşi în parabole, zicând: ² „Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său.^† ³ Şi şi-a trimis slujitorii să-i cheme la nuntă pe cei poftiţi, dar ei n’au vrut să vină.^† ⁴ Din nou a trimis alţi slujitori, zicând: Spuneţi-le celor chemaţi: Iată, mi-am pregătit ospăţul; juncii mei şi cele îngrăşate s’au înjunghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!^† ⁵ Dar ei, fără să ţină seama, s’au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;^† ⁶ iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii săi, i-au batjocorit şi i-au omorât.^† ⁷ Şi auzind împăratul acela, s’a mâniat; şi trimiţându-şi oştile, i-au nimicit pe ucigaşii aceia, şi cetăţii lor i-au pus foc.^† ⁸ Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n’au fost vrednici. ⁹ Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi pe câţi îi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.^† ¹⁰ Şi ieşind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi, şi buni, şi s’a umplut casa nunţii cu oaspeţi. ¹¹ Iar împăratul, intrând să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă^† ¹² şi i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă^a? El însă a tăcut. ¹³ Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.^† ¹⁴ Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.^†

¹⁵ Atunci mergând fariseii, au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.^† ¹⁶ Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii^b, zicând: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-ţi pasă de nimeni, pentru că tu nu cauţi la faţa oamenilor.^† ¹⁷ Spune-ne deci nouă: Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu?”^† ¹⁸ Dar Iisus, cunoscându-le vicleşugul, le-a răspuns: „De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?^† ¹⁹ Arătaţi-Mi banul dajdiei”. Iar ei I-au adus un dinar.^† ²⁰ Şi Iisus le-a zis: „Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?”^† ²¹ Ei au zis: „Ale cezarului”. Atunci El le-a zis: „Daţi-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!”^† ²² Şi auzind ei acestea, s’au minunat; şi, lăsându-L, s’au dus.^†

²³ În ziua aceea s’au apropiat de El saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat,^† ²⁴ zicând: „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s’o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său.^† ²⁵ Dar la noi erau şapte fraţi; şi cel dintâi s’a însurat şi a murit fără să aibă urmaşi, lăsând pe femeia sa fratelui său;^† ²⁶ asemenea şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea;^† ²⁷ şi în urma tuturor a murit şi femeia.^† ²⁸ La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? că toţi au avut-o de soţie”.^† ²⁹ Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu.^† ³⁰ Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.^† ³¹ Iar despre învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus vouă de Dumnezeu când zice:^† ³² Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor”.^† ³³ Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui.^†

³⁴ Şi a uzind fariseii că El a închis gura saducheilor, s’au adunat laolaltă;^† ³⁵ şi unul din ei, învăţător de lege, L-a întrebat ispitindu-L:^† ³⁶ „Învăţătorule, care este marea poruncă în lege?”^† ³⁷ Iar El i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău.^† ³⁸ Aceasta este marea şi întâia poruncă.^† ³⁹ Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.^† ⁴⁰ De aceste două porunci atârnă toată legea şi profeţii”.^†

⁴¹ Şi fiind adunaţi fariseii, Iisus i-a întrebat,^† ⁴² zicând: „Ce părere aveţi despre Hristos?: al cui fiu este?” Ei I-au zis: „Al lui David”.^† ⁴³ El le-a zis: „Atunci cum se face că David, în Duh^c, Îl numeşte pe El Domn când spune:^† ⁴⁴ Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale?^† ⁴⁵ Aşadar, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al lui?”^† ⁴⁶ Şi nimeni nu putea să-I răspundă nici un cuvânt; şi din ziua aceea nici n’a mai îndrăznit cineva să-L mai întrebe.^†

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Textul biblic reproduce ediţia tipărită în 1982 cu aprobarea Sfântului Sinod şi sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Cuvânt către cititori

După cum este îndeobşte cunoscut, „Evanghelia lui Dumnezeu” (1 Tes. 2, 2), „cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68) au răsunat, pentru întâia oară, în auzul strămoşilor noştri, în epoca apostolică.

Sfântul Andrei, „fratele lui Simon Petru” (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: „am găsit pe Mesia Care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, aşa cum mărturiseşte, într-un glas, întreaga tradiţie bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.

Este deosebit de semnificativ că şi unele texte din Noul Testament dau mărturie, direct sau indirect, despre propovăduirea Sfintei Evanghelii, în primul rând, în Sciţia Mică, încă din epoca apostolică. Scriind din Roma, în anul 63, Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel precizează că Evanghelia pe care au cunoscut-o destinatarii Epistolei sale „a fost propovăduită la toată făptura de sub cer” (1, 23). În cursul aceleiaşi Epistole, Apostolul neamurilor explică acest cuvânt al său scriind că, printre cei ce s-au dezbrăcat de omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou, se numără şi sciţii, deveniţi creştini alături de celelalte popoare ale antichităţii. „Nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi (este) Hristos” (3, 11). Acest text în care apare, pentru prima şi ultima oară, în Noul Testament, termenul „scit” descrie o stare de fapt pe care Sfântul Apostol Pavel o consemnează nu numai pentru a arăta adâncile prefaceri pe care învăţătura evanghelică le săvârşise în cugetele celor ce au primit Botezul, dar şi pentru a înfăţişa roadele bogate ale predicii misionare a tuturor Sfinţilor Apostoli, deci şi a Sfântului Andrei, apostolul sciţilor. Dacă, în Epistola către Galateni, scrisă în anul 55, din Efes, Sfântul Apostol Pavel nu aminteşte decât pe iudei şi pe elini ca fiind „una în Hristos Iisus” (3, 28), în urma primirii Botezului (3, 27), la mai puţin de zece ani după aceea, în Epistola către Coloseni, el adaugă la neamurile convertite la credinţă şi pe sciţi. Acest fapt îl va îndreptăţi pe marele Apostol să afirme că Evanghelia „a fost propovăduită la toată făptura de sub soare” (Col. 1, 23). El va scrie întotdeauna numai ce a săvârşit Hristos „spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă” (Rom. 15, 18). Când, la începutul anului 58, Sfântul Apostol Pavel prezenta, în Epistola către Romani, un prim bilanţ al rezultatelor călătoriilor sale misionare, el putea să scrie: „Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt,… de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până în Iliria, am îndeplinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos” (Rom. 15, 19). În acelaşi timp, el notează că „nemaiavând loc” (Rom. 15, 23) în ţinuturile în care propovăduise în cele trei călătorii misionare ale sale, adică în părţile de răsărit ale Imperiului Roman: Asia Mică, Grecia, Macedonia, iliric etc., dorea să-şi îndrepte paşii către îndepărtata Spanie (Rom. 15, 24, 28), marginea de apus a Imperiului Roman, cum va fi numită această ţară de Sfântul Clement Romanul în jurul anului 95, când scrie Epistola către Corinteni (V, 5-7).

Afirmaţia Sfântului Apostol Pavel că nu mai are unde predica Evanghelia în părţile răsăritene ale Imperiului Roman poate să apară oarecum surprinzătoare dacă avem în vedere că el nu atinsese, în aceste părţi, nici măcar graniţele Imperiului Roman dinspre nord, adică nu propovăduise în Sciţia Mică, devenită parte a Imperiului încă din anii 29-28 î.d.Hr., când Licinius-Crassus, proconsulul Macedoniei, a cucerit Sciţia transformând Dunărea în hotar nordic al Imperiului.

Explicaţia acestei afirmaţii o aflăm tot în contextul citat al Epistolei către Romani de unde aflăm că Sfântul Apostol Pavel a dorit întotdeauna să binevestească „acolo unde Hristos nu fusese numit”, ca să nu zidească „pe temelie străină” (15, 20). Rezultă deci că în acele ţinuturi în care Apostolul nu ajunsese, în timpul călătoriilor sale misionare, noua credinţă fusese deja binevestită sau era în curs de propovăduire de către un alt Apostol al Domnului. Iar acesta nu putea fi decât Sfântul Andrei, cum mărturiseşte tradiţia bisericească.

Noţiuni ca: „în toată lumea” (Matei 24, 14; Marcu 14, 9), „la toate neamurile” (Matei 28, 19; Marcu 13, 10), „până la marginea pământului” (Fapte 1, 8), folosite de Mântuitorul în porunca dată Sfinţilor Apostoli de a-şi îndeplini trimiterea lor de căpetenie (I Cor 1, 17) de a binevesti, pretutindeni şi tuturor, Evanghelia, ne dau indicaţia clară şi precisă că cei doisprezece ucenici ai Domnului erau îndatoraţi ca, prin lucrarea lor misionară, să asigure încă în timpul vieţii lor pământeşti cel puţin auzirea Evangheliei de către toate neamurile din Imperiul Roman. Dacă, din Faptele Apostolilor, nu avem ştiri decât asupra propovăduirii Evangheliei la neamuri, îndeosebi de Sfântul Apostol Pavel, faptul se explică prin aceea că Sfântul Luca, autorul acestei cărţi, nu ne-a oferit decât un model al predicii misionare a unei Apostol pentru ca posteritatea să poată aprecia rezultatele excepţionale ale lucrării misionare apostolice raportând acest model la numărul tuturor celorlalţi Apostoli ai Domnului şi la acela al celorlalţi misionari creştini de la începuturile Bisericii. Într-o astfel de lumină, predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică ne apare ca o deplină certitudine, ca o ofrandă adusă de acest Apostol dumnezeiescului său Învăţător care l-a rânduit în ceata celor mai apropiaţi ucenici ai săi.

Răsădit în aceste ţinuturi prin predica unui Apostol, Cuvântul lui Dumnezeu a pătruns adânc în conştiinţa şi memoria celor care le locuiau, devenind una din componentele fundamentale ale trăirii lor creştine şi ale vieţii lor spirituale.

Primele dovezi privind vechimea creştinismului românesc sunt unele descoperiri arheologice din Dobrogea constând din inscripţii în limba greacă de provenienţă biblică. O dată cu accentuarea dominaţiei romane şi, mai ales, după cucerirea de către Traian a Daciei, limba latină vulgară vorbită mai cu seamă în provinciile de margine ale Imperiului va fi tot mai des folosită în Sciţia Mică şi în celelalte provincii ale Daciei. În aceste condiţii, prima traducere latină a Sfintei Scripturi, numită Itala (sec. II), va fi, desigur, folosită de slujitorii bisericeşti şi credincioşii din aceste părţi, cum se poate dovedi cu numeroase inscripţii creştine în limba latină descoperite în urma cercetărilor arheologice. Acest fapt va contribui decisiv la formarea limbii române în secolele următoare, singura limbă neolatină vorbită în aceste părţi ale Europei şi la pătrunderea limbii poporului în Biserică, în relaţiile dintre slujitorii bisericeşti şi creştini, chezăşie sigură a însuşirii şi trăirii de către obştea credincioşilor din aceste părţi a învăţăturii dumnezeieşti revelate.

Este neîndoielnic că primele scrieri bisericeşti în limba română vor fi fost cărţi sau fragmente de cărţi din Sfânta Scriptură: Psaltirea, Sfintele Evanghelii, Epistolele sfinţilor Apostoli, folosite cu deosebire în cultul divin public şi devenite rugăciuni ale preotului şi credincioşilor, călăuze sigure ale tuturor în căutarea necurmată a desăvârşirii morale (Matei 5, 48). Acest lucru l-au şi adeverit primele manuscrise rotacizante în limba română.

Sfânta Scriptură în limba vorbită de poporul din aceste ţinuturi a fost, apoi, folosită de preoţi în predica din biserică şi în convorbirile directe cu credincioşii. Ei se vor conforma astfel îndrumării apostolice: „În biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu înţeles, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Cor 14, 19). Pentru ca învăţătura Sfintei Evanghelii să fie cunoscută tuturor neamurilor (Matei 28, 19), indiferent de limba pe care acestea o vorbeau, la Pogorârea Sfântului Duh, Sfinţilor Apostoli li s-a dat harisma vorbirii în limbi, astfel încât toţi cei ce erau atunci la Ierusalim cu toate că aparţineau „tuturor neamurilor de sub cer, totuşi fiecare îi auzea pe ei (pe Sfinţii Apostoli) vorbind în limba sa” (Fapte 2, 5-6). Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în limba credincioşilor este, aşadar, expresia voii lui Dumnezeu şi îndrumare categorică apostolică. Sfinţii Apostoli hirotoneau preoţi în fiecare Biserică (Fapte 14, 23), „pe cei ce au crezut mai întâi” din acea Biserică, după cum scrie Sfântul Clement Romanul (Epistola către Corinteni XLII, 4), tocmai pentru ca aceştia să poată propovădui adevărul credinţei pe înţelesul acelora pe care-i păstoreau. Acest principiu fundamental al pastoralei creştine este stabilit de Apostolul neamurilor când îi scrie lui Tit, primul episcop din insula Creta: „Te-am lăsat în Creta… să aşezi preoţi în fiecare cetate, precum ţi-am rânduit” (1, 5). Dacă se ţine seama că insula Creta era supranumită „insula celor o sută de cetăţi” formate succesiv o dată cu aşezarea în insulă a diverselor neamuri, vorbind diferite limbi, vom înţelege însemnătatea îndrumării apostolice date lui Tit ca acesta să hirotonească preoţi din cei ce aparţineau fiecărei cetăţi unde aceştia urmau să-şi desfăşoare lucrarea. Cunoaşterea de către păstorul spiritual a mentalităţii, obiceiurilor, dar mai ales a limbii păstoriţilor săi, era nu numai obligatorie, dar şi cea mai sigură chezăşie a deplinei izbânzi a lucrării preoţeşti, pentru ca „toată limba să dea slavă lui Dumnezeu” (Rom 14, 11; cf Isaia 45, 23) şi să mărturisească „toate graiurile că Domn este Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip 2, 11).

Dovada cunoaşterii Sfintei Scripturi de către strămoşii noştri încă din vremuri străvechi o constituie şi folclorul religios: colindele, cântecele de stea, bocetele etc. care îşi au izvorul în istorisirile cuprinse în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament: profeţiile mesianice, naşterea, botezul, patimile, răstignirea sau învierea Domnului. Aceste neîntrecute creaţii ale poporului nostru se caracterizează printr-o surprinzătoare originalitate, prin profunziunea trăirilor religioase, prin deplina ortodoxie şi autenticitate a doctrinei, semn al unei îndelungate cunoaşteri şi asimilări a adevărului revelat, trăit şi doxologit în simţire şi grai românesc, transpus cu neîntrecută măiestrie în culorile Voroneţului şi ale celor mai de seamă ctitorii româneşti.

Va fi greu să aflăm, în mod cert, când au fost rostite sau scrise pentru prima oară în limba română texte din Sfânta Scriptură. Ceea ce se poate susţine însă cu o deplină îndreptăţire, este că, pornind de la traducerea latină a Italiei sau Vulgatei, strămoşii nostri vor fi rostit: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…” foarte aproape de: „Pater noster, qui es in coelis…”, (Matei 6, 9), săvârşind acel miracol al trecerii de la latina vulgară la limba română, o limbă neolatină prin excelenţă.

Acest fapt este de natură să arate dificultatea pe care strămoşii noştri o vor fi resimţit, de-a lungul secolelor, fiind obligaţi să folosească în cult cărţile liturgice ca şi textele Sfintei Scripturi într-una din cele două aşa-zise limbi sacre: slavona şi greaca. În aceste condiţii, este lesne de înţeles pentru ce s-a manifestat din partea clerului şi a credincioşilor români dorinţa statornică de a avea tălmăcite în limba înţeleasă de popor Sfânta Scriptură şi cărţile liturgice. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi, toate manuscrise din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinzând Psalmii lui David în limba română, dau mărturie despre vechimea unor astfel de preocupări şi de setea credincioşilor români după Cuvântul lui Dumnezeu tălmăcit în singura limbă pe care o înţelegeau şi care le era nespus de scumpă. Fireşte că aceste manuscrise cuprinzând Psaltirea reproduc texte din limba română cu mult mai vechi, obârşia acestora pierzându-se în înseşi începuturile limbii române, limba unui popor care s-a format o dată cu încreştinarea sa, rostirea românească fiind marcată pentru totdeauna de acest eveniment unic în istorie.

Când se vor ivi condiţii prielnice, textele scripturistice în limba română vor vedea lumina tiparului demonstrând încă o dată profunda preocupare a clerului luminat al Bisericii noastre de a oferi credincioşilor şi cultului divin public texte din Sfânta Scriptură în limba înţeleasă de ei. Prima tipăritură de acest fel ajunsă până la noi este Evangheliarul slavo-român (1551-1553) care marchează o etapă de trecere de la textele slavone la cele tipărite numai în limba română ale lui Coresi: Evangheliarul de la Braşov (1561) şi Psaltirea (1570). Palia de la Orăştie (1582) care cuprindea Facerea şi Ieşirea – primele două cărţi ale Sfintei Scripturi, ne aminteşte despre un îndrăzneţ proiect de tipărire a întregii Biblii în limba română, care însă nu va fi realizat decât cu peste o sută de ani mai târziu, în 1688, în capitala Ţării Româneşti, când, în noua tipografie a Mitropoliei Ungrovlahiei, înfiinţată în 1678, va vedea lumina tiparului monumentala Biblie de la Bucureşti, supranumită şi Biblia lui Şerban Cantacuzino.

Până atunci, la Bălgrad (Alba Iulia), în 1648, va fi tipărit pentru prima dată în limba română întregul Nou Testament din iniţiativa, îndemnul, stăruinţa şi osârdia lui Simion Ştefan, Mitropolitul Ardealului. Această lucrare impresionează prin frumoasa expresie a traducerii, ca şi prin rigoarea şi exactitatea redării textului original al Noului Testament.

Noul Testament de la Bălgrad prevesteşte apariţia, în 1688, a Bibliei de la Bucureşti, punctul culminant al tuturor strădaniilor şi ostenelilor unui lung şir de ierarhi şi clerici luminaţi şi de mari cărturari însufleţiţi de nobilele idealuri ale slujirii limbii strămoşeşti, a Bisericii şi culturii naţionale, a întregului neam românesc.

Biblia de la Bucureşti înmănunchează ostenelile tuturor celor care, în secolele anterioare, au tălmăcit în româneşte diferite părţi sau scrieri ale Sfintei Scripturi: anonimii traducători ai textelor rotacizante maramureşene (prima jumătate a secolului al XVI-lea), Evangheliarul slavo-român (1551-1553), Evangheliarul lui Coresi (1561) şi Psaltirea de la Braşov (1570), Palia de la Orăştie (1582), Noul Testament de la Alba-Iulia (1648), prima traducere integrală a Septuagintei datorată spătarului Nicolae Milescu (1664), Evangheliarul lui Iordache Cantacuzino (1682) şi multe alte tipărituri şi manuscrise ştiute şi neştiute.

Fraţii Radu şi Şerban Greceanu au fost principalii traducători ai Bibliei de la Bucureşti, lucrare care s-a bucurat de sprijin şi încurajare din partea lui Şerban Cantacuzino, domnitorul Ţării Româneşti, şi din partea lui Constantin Brâncoveanu, fiind îndrumată de stolnicul Constantin Cantacuzino. Mitropolitul Teodosie Veştemeanu al Ţării Româneşti a urmărit îndeaproape această lucrare, acordându-i întregul sprijin şi binecuvântarea sa. El a pus la dispoziţie Tipografia Mitropoliei pe care a asigurat-o de întregul inventar tehnic în vederea tipăririi cărţii cât mai grabnic şi în condiţii grafice de aleasă ţinută.

Biblia de la Bucureşti a intrat în istoria culturii româneşti ca un moment cu multiple şi profunde semnificaţii. Această operă certifica, în primul rând, atingerea unui înalt grad de maturizare a limbii române în evoluţia ei spre dobândirea acelei capacităţi de a reda variatul şi bogatul conţinut de idei şi gândire al cărţilor Sfintei Scripturi, semnul sigur al posibilităţilor unei limbi aflate pe o înaltă treaptă a dezvoltării sale. Biblia de la Bucureşti a oferit tuturor românilor din cele trei provincii pe care aceştia le locuiau, un text cuprinzând o limbă literară unitară, rezultat din contopirea tuturor monumentelor anterioare ale limbii provenind din toate cele trei provincii româneşti. Prin Biblia de la Bucureşti, clericii şi credincioşii noştri au dobândit acces nemijlocit la textul sfânt, ceea ce a dat un nou impuls dezvoltării culturii teologice româneşti şi adâncirii vieţii creştine în Biserica noastră.

Clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române au cunoscut, dintotdeauna, adevărul revelat despre care dă mărturie Sfânta Scriptură, îndeosebi prin intermediul Sfintei Liturghii şi al celorlalte slujbe bisericeşti săvârşite necurmat şi în toată întinderea şi bogăţia lor, în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile româneşti. Cărţile liturgice, peste douăzeci la număr, care sunt un important izvor al Sfintei Tradiţii, au pus la îndemâna credincioşilor ortodocşi din Biserica noastră numeroase şi cuprinzătoare părţi ale Sfintei Scripturi sub forma pericopelor evanghelice, a lecturilor din epistolele apostolice şi a paremiilor care sunt citiri din Sfânta Scriptură. Înfăţişate credincioşilor în cadrul solemn al slujbelor liturgice, bogatele lecturi din Sfânta Scriptură îşi dezvăluie întreaga lor frumuseţe, toată bogăţia şi adâncimea înţelesurilor lor devenind, totodată, temei şi motivare a rugăciunii obşteşti a Bisericii şi a vieţii creştine în general. În cărţile de slujbă, la Sfânta Liturghie, prin Biserică, dreptmăritorii creştini au întâlnit, deopotrivă, cuvântul Sfintei Scripturi şi adevărurile de credinţă cuprinse în Sfânta Tradiţie, îngemănate într-un ansamblu în care expresia atinge perfecţiunea, iar rugăciunea înalţă cugetul către deplina şi corecta înţelegere a adevărului creştin care a modelat şi a marcat pentru totdeauna sufletul credincioşilor ortodocşi creştini.

În acest an, al aniversării a trei sute de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti, în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, urmează să apară o reeditare ştiinţifică a Bibliei de la 1688, cititorul având posibilitatea să admire în facsimil textul ca atare al acestei lucrări şi să citească, într-o pagină paralelă, transliterarea în alfabet latin a originalului tipărit în alfabet chirilic facsimilat.

Prezenta apariţie a Bibliei româneşti care are la bază obişnuita traducere oferită de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în ultimele sale ediţii, se înscrie, la rândul său, ca un act de cinstire a momentului aniversar închinat Bibliei de la Bucureşti, ca o componentă a acestei mari sărbători a culturii noastre.

Această carte sfântă vede lumina tiparului prin purtarea de grijă a Sfintei noastre Biserici, care se preocupă de toate cele de trebuinţă pentru propăşirea spirituală şi pentru mântuirea noastră. Se cuvine, deci, ca şi noi să cunoaştem că adevărata interpretate a Sfintei Scripturi, adevăratul său înţeles se poate descoperi şi pătrunde numai în staulul duhovnicesc al Bisericii noastre strămoşeşti care-şi continuă lucrarea ei având drept călăuză pe Duhul Sfânt. Semnificaţia, valoarea şi întreaga putere mântuitoare a Sfintei Scripturi se arată în Biserică şi prin Biserică, prin mijlocirea căreia Duhul Sfânt ne călăuzeşte spre „tot adevărul” (Ioan 16, 13).

Bucurându-ne de această împlinire, suntem încredinţaţi că Sfânta Scriptură va fi nu numai un odor sfânt aşezat la loc de cinste în locuinţele slujitorilor altarelor şi credincioşilor, ci şi o carte citită şi meditată cu credinţă nestrămutată şi cu rugăciune fierbinte, aşezată pe altarul lucrărilor şi vieţii lor. Va fi împreună cu Sfânta Liturghie călăuză dreaptă pe drumul desăvârşirii morale şi al comuniunii cu Prea Sfânta Treime, cu Biserica şi cu întregul neam românesc dreptcredincios. Pe acest drum vă însoţim cu dragostea şi binecuvântarea Noastră.

La sărbătoarea Bunei Vestiri	† T E O C T I S T
1988	Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Descriere

Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, publicată în 2001. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Precuvântare

Biblia sau Sfânta Scriptură este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Prooroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră, şi prin cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele...” (Dt 32, 47). Acelaşi adevăr ni-l descoperă apoi Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt” (In 6, 63). Aşa a înţeles Biserica încă de la întemeierea ei, în ziua Cincizecimii, locul şi rolul Sfintei Scripturi în viaţa ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu şi spre mântuirea noastră lucrător al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viaţa duhovnicească, iconografia, într-un cuvânt întreaga viaţă bisericească ortodoxă este o dumnezeiască rodire a Sfintei Scripturi, aşa cum ne-a fost ea încredinţată de Sfinţii Apostoli şi tălmăcită de către cei mai adânci cunoscători şi râvnitori plinitori ai învăţăturilor ei: Sfinţii Părinţi.
În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.
Pentru realizarea acestui monument unic al credinţei noastre dreptmăritoare, dar şi al culturii române, vrednicii lui tâlcuitori au luat „lumină şi dentr-alte izvoade vechi”, avându-se însă ca temei al traducerii textul „cel elinesc al celor 70 de dascăli”, adică Septuaginta. O vrednică de menţionat mărturie în acest înţeles este activitatea tipografică a diaconului Coresi, care pentru a răspândi cuvântul dumnezeiesc scris şi românilor din Transilvania, a izbutit să tipărească la Orăştie, în 1582, cărţi din Vechiul Testament, într-o scriere cunoscută sub numele de Palia de la Orăştie, precum şi un Liturghier, în 1570. Setea de credinţă şi de limba română l-au determinat şi pe vestitul Mitropolit Simeon Ştefan, cunoscător şi talentat traducător al textului biblic, să tipărească în 1648 pentru prima dată Noul Testament în întregime. În a doua predoslovie a acestei prime traduceri româneşti integrale a Noului Testament se mărturisea un gând vrednic de toată luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, să izvodim aşa cum să înţăleagă toţi”. Această mărturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toţi fiii dreptcredincioşi români care, aflaţi în afara dreptului la închinarea părinţilor lor, căutau şi păstrau scrisul românesc ca pe o comoară a fiinţei lor. Dar şi Noul Testament de la Alba Iulia, ca şi Biblia de la Bucureşti, încoronau ani buni de muncă a copiştilor din mânăstiri şi sate, iscusiţi făuritori de manuscrise în limba română, aflate, după vremi, răspândite în toate ţinuturile româneşti. Este, aşadar, cert că Biblia de la Bucureşti s-a aflat la temelia celorlalte ediţii care i-au urmat, răspunzând astfel setei de îndestulare din apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbită a poporului român, din ce în ce mai bogată şi mai mlădioasă în dezvoltarea ei literară. În slujirea acestui scop, s-au încumetat să tâlcuiască Sfânta Scriptură în româneşte şi personalităţi bisericeşti impunătoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Teologie Grigorie Pişculescu (Gala Galaction) - literat şi academician, precum şi învăţatul profesor de Teologie Vasile Radu.
După apariţia în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulată astfel fiindcă traducerea fusese făcută chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul şi cu purtarea de grijă a primului Patriarh al României - Miron Cristea (1925-1939) a fost publicată o nouă ediţie a Sfintei Scripturi în anul 1936, traducerea fiind realizată de cele trei mari personalităţi bisericeşti mai sus pomenite.
În anul 1938 apărea într-o editură de stat Biblia tradusă de Preoţii profesori Gala Galaction şi Vasile Radu, iar în anul 1944 o nouă ediţie sinodală a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia aparţinând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea şi demnitatea de Patriarh al României.
O grijă cu totul aparte faţă de răspândirea luminii Dumnezeieştii Scripturi - în vremurile de aprigă prigonire a credinţei creştine în ţara noastră -, a dovedit pururea pomenitul înaintaş al Nostru, Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipăstoririi căruia s-au publicat două ediţii ale Bibliei (1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tipărit în timpul arhipăstoririi aceluiaşi vrednic Patriarh al României într-un număr de 125.000 de exemplare. În vremea arhipăstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nouă ediţie a Sfintei Scripturi (1982) a fost imprimată într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de 110.000 exemplare.
Începând cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediţie a Bibliei, în colaborare cu Societăţile Biblice Unite şi într-un tiraj iniţial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al acestei ediţii numărând, până în ziua de astăzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost imprimat, de asemenea, în această perioadă, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că, pe lângă toate aceste editări şi reeditări ale textului integral al Sfintei Scripturi, neîncetat în Biserica noastră au fost tipărite în tiraje corespunzătoare nevoilor slujitorilor bisericeşti şi ale credincioşilor dreptmăritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.
Unor asemenea osteneli întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de înţelegerea fiilor Bisericii noastre, în vederea zidirii lor lăuntrice pe piatra cea tare a credinţei luminate în Hristos, li s-a adăugat în anii din urmă şi râvna, asemănătoare celei a truditorilor mai sus pomeniţi, a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, care a desăvârşit o lucrare ce părea mai presus de puterile unui singur om: anume, o nouă versiune a Sfintei Scripturi în limba română, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi bogat comentată de Înalt Prea Sfinţia Sa.
Această nouă ediţie a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001 „ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărţile biblice, belşugul de note şi comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metodă atât de necesară în zilele noastre când prin tendinţele prozelitiste se oferă credincioşilor, cu agresiune, şi tălmăciri eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoinţelor de o viaţă ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet şi editor - ca fost director al Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă -, personalitate care slujeşte Biserica noastră şi ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou şi proaspăt vieţii bisericeşti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci şi în ogorul întregii Ortodoxii româneşti.
Cu aceste gânduri, binecuvântăm cu îndreptăţită şi nespusă bucurie apariţia acestei noi ediţii a Sfintei Scripturi, izvodită de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat şi spre o mai înlesnită apropiere de înţelesurile cele adevărate şi de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor Dumnezeieşti, lucrare cu atât mai necesară şi mai de preţ astăzi, cu cât s-au înmulţit peste măsură cei care, potrivit Apostolului, „neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc... spre a lor pierzare” (2 Ptr 3, 16).

TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă asupra ediţiei

Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s'a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii - de persoane şi localităţi - sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.
The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995
Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975
Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)
Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)
Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)
Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)
Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936
Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938
Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944
The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977
*The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977
Good News Bible. Today's English Version. New York 1978
*La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973
*La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978
*La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973
*The Interpreter's Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957
The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975
Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979
Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983
Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

*The Interpreter's Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990
*Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981
*F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926
Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991
*Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994
A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.
*Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985
*Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992
*Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995
*Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995
*Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975
Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978
M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983
Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973
*Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990
*Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator's Guides / Handbooks:

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l'évangile de Marc. 1961
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982
*J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973
*Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985
*Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982
*Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983
*Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982
*I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977
*Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976
*Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983
*Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980
*Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984
*C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972
*Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte [ ] cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s'a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s'a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s'o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.