Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Biblia Regele Carol II

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Sfânta evanghelie după Matei

SFÂNTA EVANGHELIE CEA DE LA MATEI

Evanghelia după Matei

Capitolul 21

Intrarea în Ierusalim. Alungarea vânzătorilor din templu. Smochinul neroditor. Pilda lucrătorilor celor răi.

¹ Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici,^†

² Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine.^†

³ Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată.^†

⁴ Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice:

⁵ «Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug».^†

⁶ Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus,^†

⁷ Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele.^†

⁸ Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale,^†

⁹ Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!^†

¹⁰ Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?^†

¹¹ Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.^†

¹² Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei.^†

¹³ Şi a zis lor: Scris este: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!»^†

¹⁴ Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi.^†

¹⁵ Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat,^†

¹⁶ Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?^†

¹⁷ Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo.^†

¹⁸ Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;^†

¹⁹ Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.^†

²⁰ Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?

²¹ Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.^†

²² Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.^†

²³ Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?^†

²⁴ Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea:^†

²⁵ Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui?^†

²⁶ Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc.^†

²⁷ Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.^†

²⁸ Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.

²⁹ Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus.

³⁰ Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.^†

³¹ Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.^†

³² Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.^†

³³ Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.^†

³⁴ Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.^†

³⁵ Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.^†

³⁶ Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.^†

³⁷ La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.^†

³⁸ Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.^†

³⁹ Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.^†

⁴⁰ Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?^†

⁴¹ I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.^†

⁴² Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»?^†

⁴³ De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

⁴⁴ Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.^†

⁴⁵ Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte.^†

⁴⁶ Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.^†

Intrarea în Ierusalim. Oonirea vânzătorilor din templu. Smochinul neroditor. Parabola cu via dată lucrătorilor.

¹ Iar când s’au apropiat de Ierusahm şi au venit în Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci a trimis Iisus pe doi ucenici,

² Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi numaidecât veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; deslegaţi-i şi aduceţi-i la mine.

³ Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-i trebue Domnului şi îi va trimite îndată.

⁴ Ci s’a făcut aceasta ca să se împlinească ceea ce s’a spus prin prorocul care zice:

⁵ Spuneţi fiicei Sionului: iată împăratul tău vine la tine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug.

⁶ Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus,

⁷ Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar el a şezut peste ele.

⁸ Iar mare parte din mulţime îşi aşterneau veşmintele în calea lui, iar alţii tăiau stâlpări din copaci şi le aşterneau aşijderea în cale,

⁹ Pe când cetele care mergeau înaintea lui şi care veneau după el strigau şi ziceau: Osana Fiului lui David; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!

¹⁰ Iar intrând el în Ierusalim tot oraşul se răscoli, zicând: cine este acesta?

¹¹ Ci mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, prorocul din Nazaretul Galileii.

¹² Atunci a intrat Iisus în locaşul lui Dumnezeu şi a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau acolo şi a răsturnat mesele zarafilor şi băncile vânzătorilor de porumbei.

¹³ Şi le grăieşte: Scris este: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi faceţi din ea peşteră de tâlhari.

¹⁴ Şi au venit la el, în templu, orbi şi ologi şi i-a făcut sănătoşi.

¹⁵ Atunci mai marii preoţilor şi Cărturarii, văzând lucrurile minunate pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, se supărară foarte.

¹⁶ Deci grăiră către el: Auzi aceştia ce zic? Ci Iisus răspunde: Adevărat. Au niciodată n’aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug întocmi-vei laudă?

¹⁷ După aceea, lăsându-i a ieşit afară din Ierusahm, la Betania, şi noaptea a rămas acolo.

¹⁸ Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;

¹⁹ Şi văzând un smochin lângă cale, s’a dus la el, dar n’a găsit nimic într’însul fără numai frunze. Ci îi zice smochinului: de acum înainte să nu se mai facă rod din tine în veac! Iar smochinul s’a uscat în clipa aceea.

²⁰ Văzând aceasta ucenicii s’au minunat zicând: cât de grabnic s’a uscat smochinul!

²¹ Iisus atunci răspunzând le zise: Adevăr grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, nu numai aceasta cu smochinul veţi face, dar şi acestui munte de-i veţi zice: ridică-te şi aruncă-te în mare, aşa va fi.

²² Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.

²³ Iar după ce a intrat în templu, s’au apropiat de el, când învăţa, mai marii preoţilor şi bătrânii poporului, şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine ţi-a dat puterea aceasta?

²⁴ Dându-le răspuns, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi eu pe voi un cuvânt,pe care de mi-l spuneţi, şi eu vă voi spune vouă cu ce putere lucrez acestea:

²⁵ Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Ci ei cugetau întru sine, zicând:

²⁶ De vom zice: din cer, ne va spune: De ce dar n’aţi crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl ţin pe Ioan de profet.

²⁷ Atunci răspunzând lui Iisus au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi el: Nici eu nu vă spun cu ce puteri lucrez acestea.

²⁸ Dar ce vi se pare? Un om avea doi feciori. Şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.

²⁹ El însă i-a răspuns: Nu vreau. Ci pe urmă, părându-i rău, s’a dus.

³⁰ Mergând la al doilea, i-a zis aşijderea. Acesta i-a răspuns: Eu, Doamne, la poruncă! dar nu s’a dus.

³¹ Care dintr’aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zic ei: Cel dintâi. Iisus le răspunde: Adevăr grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.

³² Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n’aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v’aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.

³³ Ascultaţi altă pildă: Era un om gospodar, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat zăcătoare sub teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s’a dus departe.

³⁴ Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe servitorii săi, la lucrători, ca să ia partea lui din roade.

³⁵ Dar lucrătorii punând mâna pe servitori, pe unul l-au bătut, pe unul l-au ucis, altuia i-au spart capul cu pietre.

³⁶ Din nou a trimis alţi servitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi făcură cu ei tot aşa.

³⁷ La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.

³⁸ Ci lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorîm şi să avem noi moştenirea lui.

³⁹ Şi punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.

⁴⁰ Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

⁴¹ Zic ei: Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via va da-o altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.

⁴² Iisus le zice: Au n’aţi citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie vârful unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri.

⁴³ De aceea vă spun vouă că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care face roadele ei.

⁴⁴ Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va pica îl va spulbera.

⁴⁵ Iar mai marii preoţilor şi Fariseii, ascultând pildele lui, cunoscură că vorbeşte despre ei.

⁴⁶ Şi căutând să-l prindă, s’au temut de popor, pentru că îl ţinea de proroc.

Intrarea în Ierusalim. Alungarea vânzătorilor din templu. Smochinul blestemat. Întrebare asupra minunilor lui Iisus. Parabola celor doi fii. Parabola lucrătorilor celor răi.

¹ Iar când s’au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe, spre Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis doi ucenici,^† ² spunându-le: „Mergeţi în satul care este în faţa voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-le la Mine.^† ³ Şi dacă vă va zice cineva ceva, îi veţi spune că ele îi trebuie Domnului; şi le va trimite îndată”.^† ⁴ Iar aceasta s’a făcut ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul ce zice: ⁵ Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, şi pe mânz, fiul celei de sub jug^a.^†

⁶ Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus,^† ⁷ au adus asina şi mânzul şi şi-au pus pe ele vestmintele, iar El a şezut pe ele.^† ⁸ Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele în cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale;^† ⁹ iar mulţimile care mergeau înainte-I şi cele ce veneau după El strigau, zicând: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”^b^†

¹⁰ Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s’a cutremurat, zicând: „Cine este Acesta?”…^† ¹¹ Iar mulţimile ziceau: „Acesta este Iisus, profetul din Nazaretul Galileii!”^†

¹² Şi a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei^† ¹³ şi le-a zis: „Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari^c”.^†

¹⁴ Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a vindecat.^† ¹⁵ Şi văzând arhiereii şi cărturarii lucrurile minunate pe care le-a făcut şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: „Osana Fiului lui David!”, s’au mâniat^† ¹⁶ şi I-au zis: „Tu auzi ce zic aceştia?” Iar Iisus le-a zis: „Da. Oare niciodată n’aţi citit că din gura pruncilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?”^† ¹⁷ Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, la Betania, şi a rămas acolo peste noapte.^†

¹⁸ Iar dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit;^† ¹⁹ şi văzând un smochin lângă drum, S’a dus la el, dar în el n’a găsit nimic decât numai frunze, şi i-a zis: „Rod să nu mai porţi în veac!” Şi îndată smochinul s’a uscat.^† ²⁰ Şi văzând aceasta, ucenicii s’au minunat, zicând: „Cum de s’a uscat smochinul dintr’o dată?”…^† ²¹ Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s’a făcut cu smochinul, dar şi muntelui acestuia de-i veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare!, aşa va fi.^† ²² Şi pe toate câte le veţi cere rugându-vă cu credinţă, le veţi primi”.^†

²³ Şi venind El în templu, în timp ce învăţa s’au apropiat de El arhiereii şi bătrânii poporului şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Şi cine ţi-a dat această putere?”^† ²⁴ Răspunzând, Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt; de-Mi veţi răspunde la el, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:^† ²⁵ Botezul lui Ioan, de unde a fost?: din cer, sau de la oameni?” Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „De vom zice: Din cer!, ne va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?;^† ²⁶ iar de vom zice: De la oameni!, ne temem de popor, fiindcă toţi îl au pe Ioan ca profet”.^† ²⁷ Şi ei, răspunzându-I lui Iisus, au zis: „Nu ştim”. El le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea…^†

²⁸ Dar ce părere aveţi?: Un om avea doi fii. Şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea.^† ²⁹ Iar el, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar pe urmă, căindu-se, s’a dus. ³⁰ Şi mergând la al doilea, i-a zis tot aşa. Iar acesta i-a răspuns: Mă duc, Doamne! Dar nu s’a dus.^† ³¹ Care din aceştia doi a făcut voia tatălui?” Ei i-au zis: „Cel dintâi”. Zisu-le-a Iisus: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.^† ³² Că a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi nu i-aţi dat crezare, ci vameşii l-au crezut şi desfrânatele; dar voi, văzându-l, nici după aceea nu v’aţi căit, ca să-i daţi crezare.^†

³³ Ascultaţi altă parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s’a dus departe.^† ³⁴ Iar când s’a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele;^† ³⁵ dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.^† ³⁶ A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei.^† ³⁷ În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina.^† ³⁸ Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!…^† ³⁹ Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.^† ⁴⁰ Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?”^† ⁴¹ Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor”.^† ⁴² Iisus le-a zis: „Oare niciodată n’aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s’a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri?^† ⁴³ De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. ⁴⁴ Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi”.^†

⁴⁵ Iar arhiereii şi fariseii, auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte.^† ⁴⁶ Şi căutând să-L prindă, s’au temut de mulţime, pentru că Îl socotea profet.^†

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Textul biblic reproduce ediţia tipărită în 1982 cu aprobarea Sfântului Sinod şi sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Cuvânt către cititori

După cum este îndeobşte cunoscut, „Evanghelia lui Dumnezeu” (1 Tes. 2, 2), „cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68) au răsunat, pentru întâia oară, în auzul strămoşilor noştri, în epoca apostolică.

Sfântul Andrei, „fratele lui Simon Petru” (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: „am găsit pe Mesia Care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, aşa cum mărturiseşte, într-un glas, întreaga tradiţie bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.

Este deosebit de semnificativ că şi unele texte din Noul Testament dau mărturie, direct sau indirect, despre propovăduirea Sfintei Evanghelii, în primul rând, în Sciţia Mică, încă din epoca apostolică. Scriind din Roma, în anul 63, Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel precizează că Evanghelia pe care au cunoscut-o destinatarii Epistolei sale „a fost propovăduită la toată făptura de sub cer” (1, 23). În cursul aceleiaşi Epistole, Apostolul neamurilor explică acest cuvânt al său scriind că, printre cei ce s-au dezbrăcat de omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou, se numără şi sciţii, deveniţi creştini alături de celelalte popoare ale antichităţii. „Nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi (este) Hristos” (3, 11). Acest text în care apare, pentru prima şi ultima oară, în Noul Testament, termenul „scit” descrie o stare de fapt pe care Sfântul Apostol Pavel o consemnează nu numai pentru a arăta adâncile prefaceri pe care învăţătura evanghelică le săvârşise în cugetele celor ce au primit Botezul, dar şi pentru a înfăţişa roadele bogate ale predicii misionare a tuturor Sfinţilor Apostoli, deci şi a Sfântului Andrei, apostolul sciţilor. Dacă, în Epistola către Galateni, scrisă în anul 55, din Efes, Sfântul Apostol Pavel nu aminteşte decât pe iudei şi pe elini ca fiind „una în Hristos Iisus” (3, 28), în urma primirii Botezului (3, 27), la mai puţin de zece ani după aceea, în Epistola către Coloseni, el adaugă la neamurile convertite la credinţă şi pe sciţi. Acest fapt îl va îndreptăţi pe marele Apostol să afirme că Evanghelia „a fost propovăduită la toată făptura de sub soare” (Col. 1, 23). El va scrie întotdeauna numai ce a săvârşit Hristos „spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă” (Rom. 15, 18). Când, la începutul anului 58, Sfântul Apostol Pavel prezenta, în Epistola către Romani, un prim bilanţ al rezultatelor călătoriilor sale misionare, el putea să scrie: „Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt,… de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până în Iliria, am îndeplinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos” (Rom. 15, 19). În acelaşi timp, el notează că „nemaiavând loc” (Rom. 15, 23) în ţinuturile în care propovăduise în cele trei călătorii misionare ale sale, adică în părţile de răsărit ale Imperiului Roman: Asia Mică, Grecia, Macedonia, iliric etc., dorea să-şi îndrepte paşii către îndepărtata Spanie (Rom. 15, 24, 28), marginea de apus a Imperiului Roman, cum va fi numită această ţară de Sfântul Clement Romanul în jurul anului 95, când scrie Epistola către Corinteni (V, 5-7).

Afirmaţia Sfântului Apostol Pavel că nu mai are unde predica Evanghelia în părţile răsăritene ale Imperiului Roman poate să apară oarecum surprinzătoare dacă avem în vedere că el nu atinsese, în aceste părţi, nici măcar graniţele Imperiului Roman dinspre nord, adică nu propovăduise în Sciţia Mică, devenită parte a Imperiului încă din anii 29-28 î.d.Hr., când Licinius-Crassus, proconsulul Macedoniei, a cucerit Sciţia transformând Dunărea în hotar nordic al Imperiului.

Explicaţia acestei afirmaţii o aflăm tot în contextul citat al Epistolei către Romani de unde aflăm că Sfântul Apostol Pavel a dorit întotdeauna să binevestească „acolo unde Hristos nu fusese numit”, ca să nu zidească „pe temelie străină” (15, 20). Rezultă deci că în acele ţinuturi în care Apostolul nu ajunsese, în timpul călătoriilor sale misionare, noua credinţă fusese deja binevestită sau era în curs de propovăduire de către un alt Apostol al Domnului. Iar acesta nu putea fi decât Sfântul Andrei, cum mărturiseşte tradiţia bisericească.

Noţiuni ca: „în toată lumea” (Matei 24, 14; Marcu 14, 9), „la toate neamurile” (Matei 28, 19; Marcu 13, 10), „până la marginea pământului” (Fapte 1, 8), folosite de Mântuitorul în porunca dată Sfinţilor Apostoli de a-şi îndeplini trimiterea lor de căpetenie (I Cor 1, 17) de a binevesti, pretutindeni şi tuturor, Evanghelia, ne dau indicaţia clară şi precisă că cei doisprezece ucenici ai Domnului erau îndatoraţi ca, prin lucrarea lor misionară, să asigure încă în timpul vieţii lor pământeşti cel puţin auzirea Evangheliei de către toate neamurile din Imperiul Roman. Dacă, din Faptele Apostolilor, nu avem ştiri decât asupra propovăduirii Evangheliei la neamuri, îndeosebi de Sfântul Apostol Pavel, faptul se explică prin aceea că Sfântul Luca, autorul acestei cărţi, nu ne-a oferit decât un model al predicii misionare a unei Apostol pentru ca posteritatea să poată aprecia rezultatele excepţionale ale lucrării misionare apostolice raportând acest model la numărul tuturor celorlalţi Apostoli ai Domnului şi la acela al celorlalţi misionari creştini de la începuturile Bisericii. Într-o astfel de lumină, predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică ne apare ca o deplină certitudine, ca o ofrandă adusă de acest Apostol dumnezeiescului său Învăţător care l-a rânduit în ceata celor mai apropiaţi ucenici ai săi.

Răsădit în aceste ţinuturi prin predica unui Apostol, Cuvântul lui Dumnezeu a pătruns adânc în conştiinţa şi memoria celor care le locuiau, devenind una din componentele fundamentale ale trăirii lor creştine şi ale vieţii lor spirituale.

Primele dovezi privind vechimea creştinismului românesc sunt unele descoperiri arheologice din Dobrogea constând din inscripţii în limba greacă de provenienţă biblică. O dată cu accentuarea dominaţiei romane şi, mai ales, după cucerirea de către Traian a Daciei, limba latină vulgară vorbită mai cu seamă în provinciile de margine ale Imperiului va fi tot mai des folosită în Sciţia Mică şi în celelalte provincii ale Daciei. În aceste condiţii, prima traducere latină a Sfintei Scripturi, numită Itala (sec. II), va fi, desigur, folosită de slujitorii bisericeşti şi credincioşii din aceste părţi, cum se poate dovedi cu numeroase inscripţii creştine în limba latină descoperite în urma cercetărilor arheologice. Acest fapt va contribui decisiv la formarea limbii române în secolele următoare, singura limbă neolatină vorbită în aceste părţi ale Europei şi la pătrunderea limbii poporului în Biserică, în relaţiile dintre slujitorii bisericeşti şi creştini, chezăşie sigură a însuşirii şi trăirii de către obştea credincioşilor din aceste părţi a învăţăturii dumnezeieşti revelate.

Este neîndoielnic că primele scrieri bisericeşti în limba română vor fi fost cărţi sau fragmente de cărţi din Sfânta Scriptură: Psaltirea, Sfintele Evanghelii, Epistolele sfinţilor Apostoli, folosite cu deosebire în cultul divin public şi devenite rugăciuni ale preotului şi credincioşilor, călăuze sigure ale tuturor în căutarea necurmată a desăvârşirii morale (Matei 5, 48). Acest lucru l-au şi adeverit primele manuscrise rotacizante în limba română.

Sfânta Scriptură în limba vorbită de poporul din aceste ţinuturi a fost, apoi, folosită de preoţi în predica din biserică şi în convorbirile directe cu credincioşii. Ei se vor conforma astfel îndrumării apostolice: „În biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu înţeles, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Cor 14, 19). Pentru ca învăţătura Sfintei Evanghelii să fie cunoscută tuturor neamurilor (Matei 28, 19), indiferent de limba pe care acestea o vorbeau, la Pogorârea Sfântului Duh, Sfinţilor Apostoli li s-a dat harisma vorbirii în limbi, astfel încât toţi cei ce erau atunci la Ierusalim cu toate că aparţineau „tuturor neamurilor de sub cer, totuşi fiecare îi auzea pe ei (pe Sfinţii Apostoli) vorbind în limba sa” (Fapte 2, 5-6). Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în limba credincioşilor este, aşadar, expresia voii lui Dumnezeu şi îndrumare categorică apostolică. Sfinţii Apostoli hirotoneau preoţi în fiecare Biserică (Fapte 14, 23), „pe cei ce au crezut mai întâi” din acea Biserică, după cum scrie Sfântul Clement Romanul (Epistola către Corinteni XLII, 4), tocmai pentru ca aceştia să poată propovădui adevărul credinţei pe înţelesul acelora pe care-i păstoreau. Acest principiu fundamental al pastoralei creştine este stabilit de Apostolul neamurilor când îi scrie lui Tit, primul episcop din insula Creta: „Te-am lăsat în Creta… să aşezi preoţi în fiecare cetate, precum ţi-am rânduit” (1, 5). Dacă se ţine seama că insula Creta era supranumită „insula celor o sută de cetăţi” formate succesiv o dată cu aşezarea în insulă a diverselor neamuri, vorbind diferite limbi, vom înţelege însemnătatea îndrumării apostolice date lui Tit ca acesta să hirotonească preoţi din cei ce aparţineau fiecărei cetăţi unde aceştia urmau să-şi desfăşoare lucrarea. Cunoaşterea de către păstorul spiritual a mentalităţii, obiceiurilor, dar mai ales a limbii păstoriţilor săi, era nu numai obligatorie, dar şi cea mai sigură chezăşie a deplinei izbânzi a lucrării preoţeşti, pentru ca „toată limba să dea slavă lui Dumnezeu” (Rom 14, 11; cf Isaia 45, 23) şi să mărturisească „toate graiurile că Domn este Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip 2, 11).

Dovada cunoaşterii Sfintei Scripturi de către strămoşii noştri încă din vremuri străvechi o constituie şi folclorul religios: colindele, cântecele de stea, bocetele etc. care îşi au izvorul în istorisirile cuprinse în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament: profeţiile mesianice, naşterea, botezul, patimile, răstignirea sau învierea Domnului. Aceste neîntrecute creaţii ale poporului nostru se caracterizează printr-o surprinzătoare originalitate, prin profunziunea trăirilor religioase, prin deplina ortodoxie şi autenticitate a doctrinei, semn al unei îndelungate cunoaşteri şi asimilări a adevărului revelat, trăit şi doxologit în simţire şi grai românesc, transpus cu neîntrecută măiestrie în culorile Voroneţului şi ale celor mai de seamă ctitorii româneşti.

Va fi greu să aflăm, în mod cert, când au fost rostite sau scrise pentru prima oară în limba română texte din Sfânta Scriptură. Ceea ce se poate susţine însă cu o deplină îndreptăţire, este că, pornind de la traducerea latină a Italiei sau Vulgatei, strămoşii nostri vor fi rostit: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…” foarte aproape de: „Pater noster, qui es in coelis…”, (Matei 6, 9), săvârşind acel miracol al trecerii de la latina vulgară la limba română, o limbă neolatină prin excelenţă.

Acest fapt este de natură să arate dificultatea pe care strămoşii noştri o vor fi resimţit, de-a lungul secolelor, fiind obligaţi să folosească în cult cărţile liturgice ca şi textele Sfintei Scripturi într-una din cele două aşa-zise limbi sacre: slavona şi greaca. În aceste condiţii, este lesne de înţeles pentru ce s-a manifestat din partea clerului şi a credincioşilor români dorinţa statornică de a avea tălmăcite în limba înţeleasă de popor Sfânta Scriptură şi cărţile liturgice. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi, toate manuscrise din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinzând Psalmii lui David în limba română, dau mărturie despre vechimea unor astfel de preocupări şi de setea credincioşilor români după Cuvântul lui Dumnezeu tălmăcit în singura limbă pe care o înţelegeau şi care le era nespus de scumpă. Fireşte că aceste manuscrise cuprinzând Psaltirea reproduc texte din limba română cu mult mai vechi, obârşia acestora pierzându-se în înseşi începuturile limbii române, limba unui popor care s-a format o dată cu încreştinarea sa, rostirea românească fiind marcată pentru totdeauna de acest eveniment unic în istorie.

Când se vor ivi condiţii prielnice, textele scripturistice în limba română vor vedea lumina tiparului demonstrând încă o dată profunda preocupare a clerului luminat al Bisericii noastre de a oferi credincioşilor şi cultului divin public texte din Sfânta Scriptură în limba înţeleasă de ei. Prima tipăritură de acest fel ajunsă până la noi este Evangheliarul slavo-român (1551-1553) care marchează o etapă de trecere de la textele slavone la cele tipărite numai în limba română ale lui Coresi: Evangheliarul de la Braşov (1561) şi Psaltirea (1570). Palia de la Orăştie (1582) care cuprindea Facerea şi Ieşirea – primele două cărţi ale Sfintei Scripturi, ne aminteşte despre un îndrăzneţ proiect de tipărire a întregii Biblii în limba română, care însă nu va fi realizat decât cu peste o sută de ani mai târziu, în 1688, în capitala Ţării Româneşti, când, în noua tipografie a Mitropoliei Ungrovlahiei, înfiinţată în 1678, va vedea lumina tiparului monumentala Biblie de la Bucureşti, supranumită şi Biblia lui Şerban Cantacuzino.

Până atunci, la Bălgrad (Alba Iulia), în 1648, va fi tipărit pentru prima dată în limba română întregul Nou Testament din iniţiativa, îndemnul, stăruinţa şi osârdia lui Simion Ştefan, Mitropolitul Ardealului. Această lucrare impresionează prin frumoasa expresie a traducerii, ca şi prin rigoarea şi exactitatea redării textului original al Noului Testament.

Noul Testament de la Bălgrad prevesteşte apariţia, în 1688, a Bibliei de la Bucureşti, punctul culminant al tuturor strădaniilor şi ostenelilor unui lung şir de ierarhi şi clerici luminaţi şi de mari cărturari însufleţiţi de nobilele idealuri ale slujirii limbii strămoşeşti, a Bisericii şi culturii naţionale, a întregului neam românesc.

Biblia de la Bucureşti înmănunchează ostenelile tuturor celor care, în secolele anterioare, au tălmăcit în româneşte diferite părţi sau scrieri ale Sfintei Scripturi: anonimii traducători ai textelor rotacizante maramureşene (prima jumătate a secolului al XVI-lea), Evangheliarul slavo-român (1551-1553), Evangheliarul lui Coresi (1561) şi Psaltirea de la Braşov (1570), Palia de la Orăştie (1582), Noul Testament de la Alba-Iulia (1648), prima traducere integrală a Septuagintei datorată spătarului Nicolae Milescu (1664), Evangheliarul lui Iordache Cantacuzino (1682) şi multe alte tipărituri şi manuscrise ştiute şi neştiute.

Fraţii Radu şi Şerban Greceanu au fost principalii traducători ai Bibliei de la Bucureşti, lucrare care s-a bucurat de sprijin şi încurajare din partea lui Şerban Cantacuzino, domnitorul Ţării Româneşti, şi din partea lui Constantin Brâncoveanu, fiind îndrumată de stolnicul Constantin Cantacuzino. Mitropolitul Teodosie Veştemeanu al Ţării Româneşti a urmărit îndeaproape această lucrare, acordându-i întregul sprijin şi binecuvântarea sa. El a pus la dispoziţie Tipografia Mitropoliei pe care a asigurat-o de întregul inventar tehnic în vederea tipăririi cărţii cât mai grabnic şi în condiţii grafice de aleasă ţinută.

Biblia de la Bucureşti a intrat în istoria culturii româneşti ca un moment cu multiple şi profunde semnificaţii. Această operă certifica, în primul rând, atingerea unui înalt grad de maturizare a limbii române în evoluţia ei spre dobândirea acelei capacităţi de a reda variatul şi bogatul conţinut de idei şi gândire al cărţilor Sfintei Scripturi, semnul sigur al posibilităţilor unei limbi aflate pe o înaltă treaptă a dezvoltării sale. Biblia de la Bucureşti a oferit tuturor românilor din cele trei provincii pe care aceştia le locuiau, un text cuprinzând o limbă literară unitară, rezultat din contopirea tuturor monumentelor anterioare ale limbii provenind din toate cele trei provincii româneşti. Prin Biblia de la Bucureşti, clericii şi credincioşii noştri au dobândit acces nemijlocit la textul sfânt, ceea ce a dat un nou impuls dezvoltării culturii teologice româneşti şi adâncirii vieţii creştine în Biserica noastră.

Clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române au cunoscut, dintotdeauna, adevărul revelat despre care dă mărturie Sfânta Scriptură, îndeosebi prin intermediul Sfintei Liturghii şi al celorlalte slujbe bisericeşti săvârşite necurmat şi în toată întinderea şi bogăţia lor, în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile româneşti. Cărţile liturgice, peste douăzeci la număr, care sunt un important izvor al Sfintei Tradiţii, au pus la îndemâna credincioşilor ortodocşi din Biserica noastră numeroase şi cuprinzătoare părţi ale Sfintei Scripturi sub forma pericopelor evanghelice, a lecturilor din epistolele apostolice şi a paremiilor care sunt citiri din Sfânta Scriptură. Înfăţişate credincioşilor în cadrul solemn al slujbelor liturgice, bogatele lecturi din Sfânta Scriptură îşi dezvăluie întreaga lor frumuseţe, toată bogăţia şi adâncimea înţelesurilor lor devenind, totodată, temei şi motivare a rugăciunii obşteşti a Bisericii şi a vieţii creştine în general. În cărţile de slujbă, la Sfânta Liturghie, prin Biserică, dreptmăritorii creştini au întâlnit, deopotrivă, cuvântul Sfintei Scripturi şi adevărurile de credinţă cuprinse în Sfânta Tradiţie, îngemănate într-un ansamblu în care expresia atinge perfecţiunea, iar rugăciunea înalţă cugetul către deplina şi corecta înţelegere a adevărului creştin care a modelat şi a marcat pentru totdeauna sufletul credincioşilor ortodocşi creştini.

În acest an, al aniversării a trei sute de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti, în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, urmează să apară o reeditare ştiinţifică a Bibliei de la 1688, cititorul având posibilitatea să admire în facsimil textul ca atare al acestei lucrări şi să citească, într-o pagină paralelă, transliterarea în alfabet latin a originalului tipărit în alfabet chirilic facsimilat.

Prezenta apariţie a Bibliei româneşti care are la bază obişnuita traducere oferită de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în ultimele sale ediţii, se înscrie, la rândul său, ca un act de cinstire a momentului aniversar închinat Bibliei de la Bucureşti, ca o componentă a acestei mari sărbători a culturii noastre.

Această carte sfântă vede lumina tiparului prin purtarea de grijă a Sfintei noastre Biserici, care se preocupă de toate cele de trebuinţă pentru propăşirea spirituală şi pentru mântuirea noastră. Se cuvine, deci, ca şi noi să cunoaştem că adevărata interpretate a Sfintei Scripturi, adevăratul său înţeles se poate descoperi şi pătrunde numai în staulul duhovnicesc al Bisericii noastre strămoşeşti care-şi continuă lucrarea ei având drept călăuză pe Duhul Sfânt. Semnificaţia, valoarea şi întreaga putere mântuitoare a Sfintei Scripturi se arată în Biserică şi prin Biserică, prin mijlocirea căreia Duhul Sfânt ne călăuzeşte spre „tot adevărul” (Ioan 16, 13).

Bucurându-ne de această împlinire, suntem încredinţaţi că Sfânta Scriptură va fi nu numai un odor sfânt aşezat la loc de cinste în locuinţele slujitorilor altarelor şi credincioşilor, ci şi o carte citită şi meditată cu credinţă nestrămutată şi cu rugăciune fierbinte, aşezată pe altarul lucrărilor şi vieţii lor. Va fi împreună cu Sfânta Liturghie călăuză dreaptă pe drumul desăvârşirii morale şi al comuniunii cu Prea Sfânta Treime, cu Biserica şi cu întregul neam românesc dreptcredincios. Pe acest drum vă însoţim cu dragostea şi binecuvântarea Noastră.

La sărbătoarea Bunei Vestiri	† T E O C T I S T
1988	Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Descriere

Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, publicată în 2001. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Precuvântare

Biblia sau Sfânta Scriptură este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Prooroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră, şi prin cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele...” (Dt 32, 47). Acelaşi adevăr ni-l descoperă apoi Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt” (In 6, 63). Aşa a înţeles Biserica încă de la întemeierea ei, în ziua Cincizecimii, locul şi rolul Sfintei Scripturi în viaţa ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu şi spre mântuirea noastră lucrător al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viaţa duhovnicească, iconografia, într-un cuvânt întreaga viaţă bisericească ortodoxă este o dumnezeiască rodire a Sfintei Scripturi, aşa cum ne-a fost ea încredinţată de Sfinţii Apostoli şi tălmăcită de către cei mai adânci cunoscători şi râvnitori plinitori ai învăţăturilor ei: Sfinţii Părinţi.
În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.
Pentru realizarea acestui monument unic al credinţei noastre dreptmăritoare, dar şi al culturii române, vrednicii lui tâlcuitori au luat „lumină şi dentr-alte izvoade vechi”, avându-se însă ca temei al traducerii textul „cel elinesc al celor 70 de dascăli”, adică Septuaginta. O vrednică de menţionat mărturie în acest înţeles este activitatea tipografică a diaconului Coresi, care pentru a răspândi cuvântul dumnezeiesc scris şi românilor din Transilvania, a izbutit să tipărească la Orăştie, în 1582, cărţi din Vechiul Testament, într-o scriere cunoscută sub numele de Palia de la Orăştie, precum şi un Liturghier, în 1570. Setea de credinţă şi de limba română l-au determinat şi pe vestitul Mitropolit Simeon Ştefan, cunoscător şi talentat traducător al textului biblic, să tipărească în 1648 pentru prima dată Noul Testament în întregime. În a doua predoslovie a acestei prime traduceri româneşti integrale a Noului Testament se mărturisea un gând vrednic de toată luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, să izvodim aşa cum să înţăleagă toţi”. Această mărturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toţi fiii dreptcredincioşi români care, aflaţi în afara dreptului la închinarea părinţilor lor, căutau şi păstrau scrisul românesc ca pe o comoară a fiinţei lor. Dar şi Noul Testament de la Alba Iulia, ca şi Biblia de la Bucureşti, încoronau ani buni de muncă a copiştilor din mânăstiri şi sate, iscusiţi făuritori de manuscrise în limba română, aflate, după vremi, răspândite în toate ţinuturile româneşti. Este, aşadar, cert că Biblia de la Bucureşti s-a aflat la temelia celorlalte ediţii care i-au urmat, răspunzând astfel setei de îndestulare din apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbită a poporului român, din ce în ce mai bogată şi mai mlădioasă în dezvoltarea ei literară. În slujirea acestui scop, s-au încumetat să tâlcuiască Sfânta Scriptură în româneşte şi personalităţi bisericeşti impunătoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Teologie Grigorie Pişculescu (Gala Galaction) - literat şi academician, precum şi învăţatul profesor de Teologie Vasile Radu.
După apariţia în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulată astfel fiindcă traducerea fusese făcută chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul şi cu purtarea de grijă a primului Patriarh al României - Miron Cristea (1925-1939) a fost publicată o nouă ediţie a Sfintei Scripturi în anul 1936, traducerea fiind realizată de cele trei mari personalităţi bisericeşti mai sus pomenite.
În anul 1938 apărea într-o editură de stat Biblia tradusă de Preoţii profesori Gala Galaction şi Vasile Radu, iar în anul 1944 o nouă ediţie sinodală a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia aparţinând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea şi demnitatea de Patriarh al României.
O grijă cu totul aparte faţă de răspândirea luminii Dumnezeieştii Scripturi - în vremurile de aprigă prigonire a credinţei creştine în ţara noastră -, a dovedit pururea pomenitul înaintaş al Nostru, Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipăstoririi căruia s-au publicat două ediţii ale Bibliei (1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tipărit în timpul arhipăstoririi aceluiaşi vrednic Patriarh al României într-un număr de 125.000 de exemplare. În vremea arhipăstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nouă ediţie a Sfintei Scripturi (1982) a fost imprimată într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de 110.000 exemplare.
Începând cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediţie a Bibliei, în colaborare cu Societăţile Biblice Unite şi într-un tiraj iniţial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al acestei ediţii numărând, până în ziua de astăzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost imprimat, de asemenea, în această perioadă, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că, pe lângă toate aceste editări şi reeditări ale textului integral al Sfintei Scripturi, neîncetat în Biserica noastră au fost tipărite în tiraje corespunzătoare nevoilor slujitorilor bisericeşti şi ale credincioşilor dreptmăritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.
Unor asemenea osteneli întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de înţelegerea fiilor Bisericii noastre, în vederea zidirii lor lăuntrice pe piatra cea tare a credinţei luminate în Hristos, li s-a adăugat în anii din urmă şi râvna, asemănătoare celei a truditorilor mai sus pomeniţi, a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, care a desăvârşit o lucrare ce părea mai presus de puterile unui singur om: anume, o nouă versiune a Sfintei Scripturi în limba română, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi bogat comentată de Înalt Prea Sfinţia Sa.
Această nouă ediţie a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001 „ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărţile biblice, belşugul de note şi comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metodă atât de necesară în zilele noastre când prin tendinţele prozelitiste se oferă credincioşilor, cu agresiune, şi tălmăciri eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoinţelor de o viaţă ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet şi editor - ca fost director al Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă -, personalitate care slujeşte Biserica noastră şi ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou şi proaspăt vieţii bisericeşti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci şi în ogorul întregii Ortodoxii româneşti.
Cu aceste gânduri, binecuvântăm cu îndreptăţită şi nespusă bucurie apariţia acestei noi ediţii a Sfintei Scripturi, izvodită de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat şi spre o mai înlesnită apropiere de înţelesurile cele adevărate şi de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor Dumnezeieşti, lucrare cu atât mai necesară şi mai de preţ astăzi, cu cât s-au înmulţit peste măsură cei care, potrivit Apostolului, „neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc... spre a lor pierzare” (2 Ptr 3, 16).

TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă asupra ediţiei

Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s'a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii - de persoane şi localităţi - sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.
The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995
Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975
Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)
Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)
Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)
Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)
Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936
Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938
Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944
The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977
*The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977
Good News Bible. Today's English Version. New York 1978
*La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973
*La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978
*La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973
*The Interpreter's Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957
The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975
Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979
Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983
Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

*The Interpreter's Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990
*Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981
*F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926
Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991
*Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994
A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.
*Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985
*Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992
*Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995
*Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995
*Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975
Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978
M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983
Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973
*Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990
*Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator's Guides / Handbooks:

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l'évangile de Marc. 1961
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982
*J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973
*Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985
*Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982
*Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983
*Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982
*I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977
*Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976
*Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983
*Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980
*Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984
*C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972
*Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte [ ] cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s'a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s'a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s'o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.