×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Cartea a doua a Macabeilor

Capitolul 4

Onia îl pârăşte pe Simon la Seleuc. Iason şi elenismul. Menelau, mare preot. Moartea lui Onia. Neorânduieli în Ierusalim. Menelau scapă datorită banilor.

1 Sus-numitul Simon, care devenise pârâşul avuţiilor şi al patriei, l-a pârât pe Onia, cum că el a adus nenorocirea asupra lui Eliodor şi a pus la cale tot răul; 2 pe binefăcătorul cetăţii, pe ocrotitorul celor din neamul său, pe râvnitorul legilor, el îndrăznea să-l arate ca pe un trădător de ţară! 3 Ura a crescut până într’atât, încât şi omoruri s’au făcut de către unul din oamenii de încredere ai lui Simon. 4 Luând în socotinţă primejdia acestei duşmănii, precum şi faptul că Apoloniu, fiul lui Menesteu, guvernatorul Celesiriei şi al Feniciei, nu făcea altceva decât să sporească răutatea lui Simon, 5 Onia s’a dus la rege, nu spre a fi pârâş al concetăţenilor săi, ci având în vedere binele obştesc al întregului popor şi pe acela al fiecăruia în parte; 6 aceasta, fiindcă el vedea că, dacă regele nu va face nimic acolo, era peste putinţă ca viaţa obştească să-şi regăsească de acum înainte pacea şi ca Simon să pună capăt nebuniei lui. 7 Dar, după ce Seleuc a părăsit această viaţă şi după ce Antioh, poreclit Epifan, i-a urmat la tron, Iason, fratele lui Oniaa, a pus mâna, prin înşelăciune, pe dregătoria de mare preot, 8 făgăduind regelui trei sute şaizeci de talanţi de argint, precum şi optzeci de talanţi de aur dintr’un alt izvor de venituri; 9 pe deasupra, s’a făgăduit cu încă o sută cincizeci, dacă i se va îngădui ca el însuşi să înfiinţeze un gimnaziub şi un efebiuc şi să-i înscrie pe cei din Ierusalim drept cetăţeni ai Antiohieid. 10 Si, dobândind îngăduinţa regelui, a pus mâna pe stăpânire şi de îndată i-a trecut pe cei din neamul său la felul de viaţă al Grecilor.e 11 Şi a desfiinţat înlesnirile pe care regii, din omenie, le dăduseră Iudeilor datorită lui Ioan, tatăl lui Eupolemiu – cel din fruntea soliei care dobândise prietenia şi alianţa Romanilor – şi, aruncând la pământ aşezămintele legiuite, a făcut începutul unor obiceiuri noi, oprite de Lege. 12 Că i-a făcut plăcere să întemeieze un gimnaziu chiar la poalele acropoleif, unde i-a adus sub pălărieg pe tinerii cei mai înzestraţi. 13 Aşa prindea rădăcini, pe atunci, elenismul, şi aşa se petrecea slugărnicia faţă de năravurile străine, prin murdăria fără margini a lui Iason, păgân nenorocit, şi nicidecum mare preot; 14 că preoţii nu mai aveau nici o râvnă pentru slujba la altar, ci, dimpotrivă, dispreţuind templul şi nemailuând în seamă jertfele, se grăbeau să fie părtaşi, de cum se auzea disculh, la întrecerile gimnaste oprite de legei, 15 socotind vredniciile părinţilor ca pe o nimica toată şi luând slava Grecilor drept cea mai bună din toate. 16 Faptul acesta însă avea să le aducă mari necazuri: tocmai cei cărora le râvneau felul de viaţă şi cu care voiau să se asemene pe de-a’ntregul, tocmai aceia le-au devenit duşmani şi călăi. 17 Că nu e lucru de nimic să te porţi păgâneşte împotriva legilor dumnezeieşti; de altfel, curgerea întâmplărilor o va arătaj. 18 Când în Tir se ţineau jocurile ce aveau loc la fiecare cinci anik, de faţă fiind regele, 19 nelegiuitul Iason a trimis, drept Antiohieni din Ierusalim, câţiva soli care să vadă jocurile şi care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule; dar cei care le aduseseră au cerut ca ele să nu fie folosite pentru jertfă, căci nu se cuvenea, ci să fie puse deoparte pentru alte cheltuieli. 20 Astfel că aceşti bani, rânduiţi pentru jertfa lui Hercule de către cel ce îi trimisese, datorită celor ce îi aduseseră au ajuns să fie folosiţi la facerea triremelorl. 21 Şi dacă Apoloniu, fiul lui Menesteu, a fost trimis în Egipt la încoronarea regelui [Ptomeleu] Filometor, Antioh a aflat că acesta din urmă i se arăta potrivnic, ceea ce l-a făcut să se îngrijească de propria sa linişte; aşa că s’a dus la Ioppe, iar de acolo s’a dus la Ierusalim. 22 Întâmpinat cu mare alai de către Iason şi de către cetăţeni, a fost primit cu facle şi cu strigăte de salutare; după care a plecat, cu oastea lui, spre Fenicia. 23 Iar după trei ani, Iason l-a trimis pe Menelau, fratele lui Simon – despre care s’a vorbit mai susm – să-i ducă regelui bani şi să-i amintească de trebile grabnice. 24 Dar acela, înfăţişându-i-se regelui şi vorbindu-i ca un om de mare vază, a dobândit dregătoria de mare preot dând cu trei sute de talanţi de argint mai mult decât Iason. 25 Înarmat cu porunci regale, a venit, nimic arătând din ceea ce trebuia să fie vrednicia de mare preot, ci, dimpotrivă, patimile unui tiran crud şi furiile unei fiare sălbatice. 26 Aşa că Iason, cel care îl înlăturase pe propriul său frate şi care, la rândul său, a fost înlăturat de un altul, s’a văzut nevoit să fugă în ţara Amoniţilor. 27 Cât despre Menelau, acesta se folosea de putere, dar nu dădea nimic din banii făgăduiţi regelui, 28 în pofida plângerilor lui Sostrate, căpetenia acropolei; căci acesta avea sarcina de a strânge dările. Din această pricină, amândoi au fost chemaţi la rege. 29 Menelau l-a lăsat pe fratele său Lisimah să-i ţină locul în dregătoria de mare preot; iar Sostrate l-a lăsat pe Crates, căpetenia Ciprioţilorn. 30 În timp ce se petreceau acestea, s’a întâmplat că locuitorii Tarsului şi Mâlosului s’au răsculat, din pricină că oraşele lor îi fuseseră date în dar Antiohidei, ţiitoarea regelui. 31 Aşa că regele a venit în mare grabă să liniştească lucrurile, lăsându-l în locul său pe Andronic, unul din marii săi dregători. 32 Atunci Menelau, gândind că s’ar putea folosi de un prilej bun, a furat din templu nişte obiecte de aur şi i le-a dăruit lui Andronic; pe altele a izbutit să le vândă în Tir şi în oraşele din împrejurimi. 33 Iar Onia, aflând de aceasta fără nici o putinţă de tăgadă, l-a învinuit, dar numai după ce se pusese la adăpost într’un loc de scăpare, şi anume la Dafne, lângă Antiohia.o 34 Dar şi Menelau, luându-l pe Andronic deoparte, îi cerea cu stăruinţă acestuia să-l ucidă pe Onia. Andronic a venit să-l afle pe Onia; folosind vicleşugul, i-a întins mâna dreaptă, cu jurăminte, şi, în pofida bănuielilor acestuia, l-a făcut să iasă din locul de scăpare şi de îndată l-a ucis, fără să ia în seamă, câtuşi de puţin, dreptatea. 35 Din această pricină, nu numai Iudeii, dar şi multe din celelalte neamuri erau scârbite şi tare nemulţumite de uciderea nedreaptă a acestui om. 36 Când regele s’a întors din ţinutul Ciliciei, Iudeii din cetate au venit la el să i se plângă, avându-i alături şi pe Grecii care le împărtăşeau ura pentru nelegiuita ucidere a lui Onia. 37 Cuprins de adâncă întristare, lui Antioh i s’a făcut milă şi a plâns pentru înţelepciunea şi pentru purtarea fără cusur a răposatului; 38 apoi, arzând de furie, de îndată l-a dezbrăcat pe Andronic de porfiră, i-a sfâşiat tunica şi, după ce l-a purtat de-a lungul oraşului, l-a trimis pe ucigaş dincolo de lumea aceasta, chiar în locul unde el săvârşise nelegiuirea asupra lui Onia; şi astfel i-a adus Domnul pedeapsa de care era vrednic. 39 De vreme ce numeroase furturi de cele sfinte fuseseră făcute în cetate de către Lisimah, cu învoirea lui Menelau, şi de vreme ce ştirea se răspândise şi’n afară, mulţimea poporului s’a adunat împotriva lui Lisimah, la vremea când multe asemenea obiecte de aur fuseseră duse în diferite părţi. 40 Şi, cum mulţimile se ridicau, fierbând de mânie, Lisimah a înarmat ca la trei mii de oameni şi a început, el, cel dintâi, să atace, sub comanda unui oarecare Auranus, om înaintat în vârstă şi, nu mai puţin, în nebunie. 41 Când şi-au dat seama de încercarea lui Lisimah, apucând unii pietre, alţii măciuci, alţii luând în pumni cenuşa care le era la îndemână, azvârleau totul, de-a valma, asupra oamenilor lui Lisimah, 42 aşa că pe mulţi i-au rănit, pe unii i-au doborât, pe toţi ceilalţi i-au pus pe fugă, iar pe hoţul de cele sfinte l-au ucis lângă vistierie. 43 Cu privire la aceste fapte, Menelau a fost dat în judecată. 44 Când regele a venit în Tir, cei trei oameni trimişi de către sfatul bătrânilor l-au pus sub învinuire. 45 Văzându-se, de acum, pierdut, Menelau i-a făgăduit foarte mulţi bani lui Ptolemeu, fiul lui Dorimene, ca să-l câştige pe rege de partea lui. 46 Aşa că Ptolemeu, luându-l pe rege deoparte într’o galerie – chipurile, să se răcorească –, l-a făcut să-şi schimbe părerea; 47 şi astfel, pe capul tuturor răutăţilor, pe Menelau, [regele] l-a scos nevinovat de învinuirile ce-i fuseseră aduse, iar pe acei nenorociţi – care, dacă şi-ar fi apărat pricina chiar în faţa Sciţilor, li s’ar fi dat drumul ca nevinovaţi –p el i-a osândit la moarte. 48 Aşa s’a făcut că aceia care luaseră apărarea cetăţii, a poporului şi a obiectelor sfinte, au suferit această pedeapsă nedreaptă. 49 Pentru aceasta, chiar Tirienii înşişi, sub semnul urii faţă de acest omor, s’au îngrijit să-i îngroape cu mare cinste. 50 Cât despre Menelau, datorită lăcomiei celor puternici, a rămas la putere, crescând în răutate şi devenind marele vrăjmaş al concetăţenilor săi.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.