Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania
Cartea a doua a Macabeilor
Capitolul 12
Iuda Macabeul pedepseşte Ioppe şi Iamnia. Luptele din Galaad. Bătălia de la Carnaim; Întoarcerea pe la Efron şi Schitopolis. Înfrângerea lui Gorgias. Rugăciunea pentru cei morţi.
1 După ce s’au făcut aceste înţelegeri, Lisias a venit la rege, în timp ce Iudeii se întorceau la lucrul câmpului. 2 Dar printre comandanţii de oşti ai ţinutului, Timoteia şi Apoloniub, fiii lui Geneu, Ieronim şi Demofon, şi, pe lângă aceştia, Nicanor Cipriarhulc nu-i lăsau pe Iudei să aibă nici linişte, nici răgaz. 3 În acest timp, locuitorii din Iopped au săvârşit îngrozitoarea ticăloşie de mai jos: I-au poftit pe Iudeii care trăiau printre ei ca, împreună cu femeile şi copiii lor, să se urce în bărcile pe care le pregătiseră, fără ca prin aceasta să pară că ar avea de gând să le facă ceva rău; 4 în duhul unei hotărâri de obşte a cetăţii, aceştia au primit, ca nişte oameni paşnici şi netemători; dar, când au înaintat în larg, au fost prăvăliţi în adânc, în număr de cel puţin două sute. 5 Iuda, de îndată ce a aflat de cruzimea săvârşită asupra unor oameni din neamul său, a adus-o la cunoştinţa alor săi 6 şi, după ce L-a chemat pe Domnul, Judecătorul cel Drept, a mers împotriva ucigaşilor fraţilor săi, a aprins portul în timpul nopţii, a ars bărcile şi i-a spintecat pe cei ce fugiseră în ele. 7 Dar, cum oraşul fusese închis, a plecat, cu gândul de a se întoarce şi de a nimici toată cetatea Ioppiţilor. 8 Aflând însă că cei din Iamniae voiau să facă şi ei tot aşa cu Iudeii care trăiau acolo, 9 i-a lovit în acelaşi fel pe Iamniţi, noaptea, şi a dat foc portului, precum şi vaselor, în aşa măsură încât licărul flăcărilor se vedea până la Ierusalim, cu toate că depărtarea era de două sute patruzeci de stadii. 10 Iuda şi ai săi, aflându-se la o depărtare de nouă stadii de la locul acelaf, în drumul pe care-l făceau împotriva lui Timotei, asupra lor s’au aruncat nişte Arabi, în număr de cel puţin cinci mii de pedestraşi şi cinci sute de călăreţi. 11 În crâncena bătălie care a avut loc, oamenii lui Iuda – datorită ajutorului lui Dumnezeu – au dobândit biruinţa; înfrânţi, nomazii i-au cerut lui Iuda să le dea mâna dreaptă, făgăduind să-i dea vite şi să fie în slujba lui pentru ceea ce ar mai datora. 12 Iuda, găsind că aceştia ar putea într’adevăr să fie de folos în multe treburi, s’a învoit să facă pace cu ei, iar aceia, după ce i-au strâns mâna dreaptă, s’au dus la corturile lor. 13 El a mai lovit o cetate apărată de stăvilare de pământ şi înconjurată de ziduri, locuită de neamuri amestecate; se numea Caspin. 14 Cei dinlăuntru, bizuindu-se pe tăria zidurilor şi pe strânsura de bucate, s’au arătat grosolani faţă de Iuda şi oamenii lui, batjocorindu-i şi, mai mult, blasfemiind şi aruncând vorbe care nu se spun. 15 Iuda şi oamenii săi, după ce L-au chemat pe marele Stăpân al lumii, Cel care, fără berbecig şi fără maşini de război, a surpat Ierihonul în vremea lui Iosua, s’au aruncat crâncen asupra zidurilor.† 16 Si, cucerind cetatea prin vrerea lui Dumnezeu, au făcut acolo un nemaipomenit măcel, până într’acolo încât un iaz din apropiere, care avea o lărgime de două stadii, părea umplut cu valuri de sânge. 17 De acolo, mergând până la o depărtare de şapte sute cincizeci de stadii, au ajuns în Haraca, la Iudeii ce se cheamă Tubieni.h 18 Acolo însă nu l-au întâlnit pe Timotei, care plecase din acele locuri fără să fi făcut vreo ispravă, lăsând însă într’un anume loc o puternică oaste de pază. 19 Dositei şi Sosipatru, căpitani în oastea Macabeului, s’au dus acolo şi i-au ucis pe oamenii lăsaţi de Timotei în cetăţuie, peste zece mii la număr. 20 La rândul său, Macabeul, după ce şi-a rânduit oştirea în cohorte, i-a numit pe cei ce aveau să le fie în frunte şi s’a avântat împotriva lui Timotei, care avea în preajmă-i o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi o mie cinci sute de călăreţi. 21 Aflând de apropierea lui Iuda, Timotei a trimis femeile, copiii şi celelalte bunuri în locul numit Carnaim; căci locul acela era de necucerit şi greu de atins, datorită faptului că toate trecătorile erau strâmte. 22 De îndată ce s’a ivit prima cohortă a lui Iuda, duşmanii au fost cuprinşi de spaimă, pe lângă frica pricinuită de arătarea Celui ce vede totul, şi au luat-o la fugă care încotro, într’o astfel de zăpăceală, încât deseori erau răniţi chiar de propriii lor tovarăşi şi străpunşi de vârful propriilor lor săbii. 23 Iuda i-a urmărit cu înverşunare, spintecându-i pe acei ticăloşi şi nimicind aproape treizeci de mii de oameni. 24 Timotei însuşi, căzut în mâinile oamenilor lui Dositei şi Sosipatru, le-a cerut cu multă şiretenie să-l lase să plece sănătos şi fără grijă, pretinzând că el îi avea în mână pe părinţii şi fraţii multora dintre ei, asupra cărora s’ar putea să cadă o nenorocire. 25 Aşa că, după ce el s’a legat printr’o grămadă de vorbe că acelor oameni le va da drumul nevătămaţi, ei l-au eliberat ca să-şi scape fraţii. 26 După aceea, Iuda a mers împotriva Carnaimului şi a Atargateonuluii, unde a înjunghiat douăzeci de mii de oameni. 27 După fugărirea şi nimicirea acestora, a mers şi împotriva Efronului, cetate puternică, în care locuiau Lisias şi o mulţime de neamuri felurite; tineri bine legaţi, rânduiţi în faţa zidurilor, se luptau vitejeşte; acolo se afla din belşug strânsura de maşini de război, precum şi de lănci.† 28 După ce L-au chemat pe Stăpânul Care sfarmă cu putere tăria vrăjmaşilor, Iudeii au pus mâna pe cetate şi au doborât ca la douăzeci şi cinci de mii dintre cei care se aflau în ea. 29 Plecând de acolo, s’au aruncat asupra cetăţii Schitopolis, ca la şase sute de stadii departe de Ierusalim. 30 Dar dacă Iudeii aşezaţi acolo au dat mărturie despre bunăvoinţa pe care Schitopolitanii o aveau faţă de ei şi despre purtarea lor omenească în vremuri de restrişte, 31 ei le-au mulţumit şi i-au îndemnat ca pe viitor să se arate buni faţă de neamul lor, după care au venit la Ierusalim, căci se apropia sărbătoarea Săptămânilorj. 32 După sărbătoarea zisă Cincizecimek s’au îndreptat împotriva lui Gorgias, comandantul Idumeii. 33 Acesta le-a ieşit înainte cu trei mii de pedestraşi şi patru sute de călăreţi. 34 Şi s’a întâmplat că în timpul luptei au căzut câţiva Iudei. 35 Un oarecare Dositeil, călăreţ de seamă din ceata lui Bachenor, l-a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de cazacăm, trăgea de el cu vitejie, vrând să-l prindă viu pe acest blestemat, dar un călăreţ trac s’a repezit asupra lui Dositei şi i-a izbit umărul, iar Gorgias a fugit la Mareşa. 36 În acest timp, deoarece oamenii lui Esdris, care se băteau de multă vreme, erau sleiţi de oboseală, Iuda L-a rugat pe Domnul să Se arate de partea lor şi să-i călăuzească în luptă. 37 Apoi, cu glas înălţând strigătul de război şi cânturi în limba părinţilor săi, s’a aruncat năprasnic asupra oamenilor lui Gorgias şi i-a pus pe fugă. 38 În fruntea oştirii sale, Iuda s’a dus în cetatea Adulam; şi, cum a şaptea zi a săptămânii sosise, s’au curăţit după obicei şi au petrecut acolo ziua de odihnă. 39 A doua zi, oamenii lui Iuda (aşa cum o cerea trebuinţa) s’au dus să ridice trupurile celor ce căzuseră, pentru ca, împreună cu rudele acestora, să le aşeze în mormintele părinţilor lor. 40 Iată însă că sub îmbrăcămintea fiecărui mort au găsit obiecte închinate idolilor din Iamnia, fapt de la care legea îi oprea pe Iudei, şi’n ochii tuturor a devenit limpede pricina pentru care aceşti oameni căzuseră.n† 41 Atunci toţi au binecuvântat rânduiala Domnului, a dreptului Judecător, Care le descoperă pe cele ascunse, 42 şi s’au aşternut în rugăciuni, cerând ca păcatul săvârşit să fie pe de-a’ntregul şters. Viteazul Iuda a îndemnat adunarea să se păzească de păcat, de vreme ce văzuseră acum, cu ochii lor, ce li se întâmplase, din pricina păcatului, celor ce căzuseră. 43 Apoi, strângând de la oamenii săi – prin bună vrere – ca la două mii de drahme de argint, le-a trimis la Ierusalim, pentru ca acolo să fie adusă o jertfă pentru păcat; o foarte frumoasă şi foarte plăcută faptă, insuflată de gândul învierii! 44 Că dacă el n’ar fi avut nădejdea că cei ce căzuseră vor învia, ar fi fost de prisos şi de râs să se roage pentru morţi. 45 În afară de aceasta, el era încredinţat că bună răsplată le este pusă deoparte celor ce au adormit în evlavie: frumos gând, şi cucernic! Iată, aşadar, de ce a adus el jertfă de ispăşire pentru cei morţi: pentru ca ei să fie izbăviţi de păcat.o
