Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania
Cartea întâi a Macabeilor
Capitolul 6
Nefericitul sfârşit al lui Antioh Epifan. Antioh al V-lea Eupator în ludeea. Bătălia de la Bet-Zaharia. Moartea lui Eleazar. Cucerirea Betţu-rului şi împresurarea templului. Regele le acordă Iudeilor libertatea religioasă.
1 În acest timp, regele Antioh străbătea ţările de sus. Aflând că în Persia se află o cetate, Elimaida, faimoasă prin bogăţiile ei, prin argintul şi aurul ei, 2 că templul ce se afla în ea era foarte bogat, că în el se aflau armuri de aur, platoşe şi arme lăsate acolo de către Alexandru, fiu al lui Filip şi rege al Macedoniei, cel dintâi care a domnit peste Greci, 3 s’a dus acolo şi a încercat să cucerească cetatea şi s’o prade, dar nu a izbutit, fiindcă oamenii cetăţii îi aflaseră planul; 4 ei s’au ridicat împotriva lui cu luptă, el a fugit şi a plecat de acolo cu mare întristare, spre a se întoarce în Babilon. 5 În Persia i s’a dat de veste că ostile care se duseseră în ţara lui Iuda au fost puse pe fugă: 6 Lisias s’a dus acolo întâi cu o oaste puternică, dar a trebuit să facă stânga’mprejur din faţa [Iudeilor] care se întăriseră cu arme şi cu hrană şi cu multele prăzi luate de la ostile pe care le nimiciseră; 7 dărâmaseră urâciunea pe care el o ridicase pe jertfelnicul din Ierusalim şi împrejmuiseră templul cu ziduri înalte, aşa cum fusese înainte, precum şi Betţurul, cetatea lui…† 8 Când regele a auzit acestea, a fost cuprins de spaimă şi s’a zguduit în adânc; s’a aruncat în aşternut şi s’a îmbolnăvit de întristare, de vreme ce lucrurile nu i se petrecuseră aşa cum le gândise. 9 Aşa a rămas el acolo mai multe zile, din ce în ce mai copleşit de tristeţe, şi gândea că va muri. 10 Atunci şi-a chemat toţi prietenii şi le-a zis: „Somnul mi-a fugit din ochi, inima mi-a slăbit de îngrijorare. 11 I-am zis inimii mele: – în ce necaz am ajuns şi’n ce mare tulburare mă aflu… eu, care eram bun şi iubit în vremea puterii mele! 12 Acum însă îmi aduc aminte de relele pe care le-am făcut în Ierusalim: am luat toate lucrurile de argint şi de aur ce se aflau acolo şi am trimis ca, fără nici o pricină, să-i nimicească pe toţi locuitorii din Iuda. 13 Îmi dau seama că aceasta-i pricina relelor ce m’au ajuns, şi iată că mor în mare tristeţe într’o ţară străină!a 14 Şi I-a chemat pe Filip, unul din prietenii săi, şi l-a pus în fruntea întregului său regat. 15 I-a dat diadema sa, mantia şi inelul său,b poruncindu-i să-l îndrumeze pe Antioh, fiul său, şi să-l crească pregătindu-l să devină rege. 16 Regele Antioh a murit în locul acelac, în anul o sută patruzeci şi nouă.† 17 Când Lisias a aflat de moartea regelui, l-a rânduit ca rege pe Antioh, fiul acestuia, pe care-l crescuse de când era copil, şi l-a numit cu numele de Eupator.d 18 În acest timp, cei din Cetăţuiee i-au închis pe Israeliţi de jur-împrejurul templului; şi cu orice prilej căutau să le facă neajunsuri, iar păgânilor să le fie sprijin. 19 Iuda s’a hotărât să-i nimicească şi a chemat întregul popor să-i împresoare. 20 Aşa că s’au adunat toţi şi i-au împresurat în anul o sută cincizeci; şi au făcut întărituri şi maşini de război. 21 Aceia însă au spart împresurarea, iar câţiva necredincioşi din Israel li s’au alăturat, 22 s’au dus la rege şi i-au zis: „Până când oare vei tot amâna să ne faci dreptate şi să-i răzbuni pe fraţii noştri? 23 Noi ne-am învoit să-l slujim pe tatăl tău şi să-i facem voia şi să ne supunem poruncilor lui. 24 Aceasta e pricina pentru care fiii poporului nostru au împresurat [Cetăţuia] şi s’au purtat cu noi ca nişte străini; mai mult, pe câţi dintre noi i-au descoperit i-au omorât, iar nouă ne-au jefuit ceea ce aveam ca moştenire. 25 Dar nu numai împotriva noastră şi-au ridicat mâna, ci şi împotriva ţărilor care le sunt vecine. 26 Şi iată că astăzi împresoară Cetăţuia din Ierusalim, ca să pună stăpânire pe ea, şi au întărit templul şi Betţurul. 27 Aşadar, dacă tu nu le-o vei lua înainte fără nici o întârziere, atunci ei îşi vor lua avânt fără ca tu să-i mai poţi opri”. 28 Auzind acestea, regele s’a mâniat; şi i-a adunat pe toţi prietenii săi, pe căpeteniile oastei sale şi pe mai-marii călărimii. 29 Oştiri cu plată i-au venit şi din alte regate, precum şi din insulele mării. 30 Numărul oştilor sale se ridica la o sută de mii de pedestraşi, douăzeci de mii de călăreţi şi treizeci şi doi de elefanţi deprinşi cu războiul. 31 Şi au venit prin Idumeea şi şi-au aşezat tabăra în apropiere de Betţur; şi vreme de multe zile au dus lupte de hărţuială şi şi-au făcut maşini de război; ceilalţi însă şi-au tăiat un drum prin împresurare, au dat foc maşinilor de război şi s’au bătut vitejeşte. 32 Iar Iuda, lăsând Cetăţuia, s’a aşezat în linie de bătaie la Bet-Zaharia, faţă’n faţă cu tabăra regelui. 33 A doua zi, dis-de-dimineaţă, regele şi-a îndreptat cu înverşunare oastea spre Bet-Zaharia; ostaşii se pregăteau de asalt, trâmbiţele au răsunat. 34 Elefanţilor li s’a pus în faţa ochilor zeamă de strugure şi de mure, ca să-i întărâte la luptă.f 35 Şi au aşezat fiarele printre oştile-falangăg, în aşa fel încât pe lângă fiecare elefant erau rânduiţi o mie de oameni îmbrăcaţi în zale şi acoperiţi cu coifuri de aramă, şi fiecărei fiare i se alăturau câte cinci sute de călăreţi de mâna’ntâi. 36 Aceştia erau întâi peste tot unde urmau să fie fiarele; oriunde se duceau acestea, ei se duceau cu ele, fără să se îndepărteze. 37 Pe fiecare fiară, ca s’o apere, se afla un puternic turn de lemn, legat pe spatele ei prin chingi, şi în fiecare se aflau cei treizeci de războinici care se luptau de pe ele, în afară de indianul [care călăuzea elefantul].h 38 Cât despre cealaltă călărime, ea a fost rânduită de-o parte şi de alta, în cele două laturi ale oastei, spre a-l hărţui pe duşman şi a acoperi falangele. 39 Când soarele lucea în scuturile de aur şi de aramă, munţii deveneau şi ei lucitori şi străluceau ca nişte facle aprinse. 40 O parte din oastea regală s’a rânduit pe înălţimea muntelui, cealaltă în partea de jos, şi înaintau bine apărate şi în bună rânduială. 41 Şi se cutremurau toţi cei ce auzeau zvoana acestei mulţimi, zgomotul armiilor în mişcare şi zornăitul armelor, căci oastea era foarte numeroasă şi foarte puternică. 42 Iuda şi oastea lui s’au apropiat să dea lupta, iar din oastea regelui au căzut şase sute de oameni. 43 Eleazar Avarani, văzând că una din fiare era înzăuată în zale regeşti şi că era mai înaltă decât celelalte, a crezut că pe ea se află regele. 44 El s’a jertfit spre a-şi mântui poporul şi a-şi dobândi un nume în Israel: 45 a alergat cu mare curaj spre ea, prin mijlocul falangei, ucigând în dreapta şi’n stânga, tăindu-şi astfel drum printre ei, 46 s’a târât sub elefant, l-a împuns pe dedesubt şi l-a omorât; acela a căzut deasupră-i, şi astfel el a murit acolo. 47 Iar Iudeii, văzând puterea regatului şi înaintarea oştilor, au dat înapoi din faţa lor. 48 Dar oamenii din oastea regală au urcat să-i întâlnească spre Ierusalim, iar regele şi-a aşezat tabăra împotriva Iudeii şi împotriva muntelui Sion. 49 A făcut însă pace cu cei din Betţur, care au părăsit cetatea din pricină că nu aveau în ea hrană pentru durata unei împresurări, deoarece era anul de odihnă al pământului.j† 50 Regele a luat în stăpânire Betţurul şi a aşezat acolo un pâlc de ostaşi ca să-l păzească. 51 Zile lungi a rămas el cu oastea în apropierea templului; şi a aşezat acolo întărituri şi maşini de război şi aruncătoare de flăcări şi aruncătoare de pietre şi scorpioni pentru zvârliri de săgeţik, şi praştii. 52 Dar şi ceilalţi [Iudeii] şi-au făcut maşini de război împotriva maşinilor duşmane şi s’au bătut de-a lungul multor zile. 53 Ei însă nu aveau bucate în hambare, mai întâi pentru că se aflau în anul al şapteleal, şi în al doilea rând pentru că cei ce fugiseră de la la păgâni şi veniseră în Iudeea mistuiseră şi cele din urmă rămăşiţe.† 54 În locul cel sfânt n’au mai rămas decât puţini oameni, de vreme ce foamea se arătase biruitoare; ceilalţi s’au împrăştiat, fiecare la ale lui. 55 În acest timp, Filip – pe care regele Antioh, încă trăind, îl îndatorase să-l crească pe fiul său Antioh, pregătindu-l să devină rege – 56 se întorsese din Persia şi din Media împreună cu ostile care-l însoţiseră pe rege şi căuta să pună stăpânire pe mersul trebilor obşteşti. 57 Aflând aceasta, Lisias s’a grăbit să dea semnalul de plecare; şi a zis către rege, către căpeteniile oastei şi către oamenii acestora: „Slăbim în fiecare zi, hrana ne este puţină, locul în faţa căruia ne-am pus tabăra e puternic, iar trebile regatului ne aşteaptă. 58 Aşadar, să dăm mâna cu aceşti oameni, făcând pace cu ei şi cu neamul lor. 59 Să le îngăduim să trăiască după datinile lor, ca şi mai înainte, de vreme ce ei s’au mâniat şi au făcut toate acestea din pricină că noi le-am desfiinţat datinile”. 60 Această rostire a plăcut regelui şi căpeteniilor, aşa că el le-a trimis acelora [Iudeilor] o îmbiere la pace, iar ei au primit-o. 61 Regele şi căpeteniile s’au legat faţă de ei prin jurământ, în urma căruia aceia au ieşit din întăritură. 62 Regele a pătruns astfel în muntele Sion; dar când a văzut întăriturile locului, şi-a călcat jurământul pe care-l făcuse şi a poruncit ca zidul, de jur-împrejur, să fie dărâmat. 63 Apoi a plecat în grabă şi s’a întors la Antiohia, unde l-a aflat pe Filip stăpân pe cetate. Si s’a bătut cu el şi a luat cetatea cu de-a sila.
