Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania
Cartea întâi a Macabeilor
Capitolul 11
Moartea lui Alexandru. Ionatan şiDemetru II; alianţa împotriva lui Trifon. Ionatan, aliat al lui Antioh VI împotriva lui Demetru II.
1 Regele Egiptului a adunat oştiri numeroase ca nisipul de pe ţărmurile mării, precum şi foarte multe corăbii şi căuta să dobândească prin vicleşug regatul lui Alexandru şi să-l alipească regatului său. 2 A venit în Siria cu vorbe de pace; oamenii cetăţilor i-au deschis porţile şi i-au ieşit în întâmpinare; aceasta, fiindcă regele Alexandru poruncise să i se iasă în întâmpinare, de vreme ce era vorba de socrul său. 3 Dar, de îndată ce Ptolemeu intra în cetăţi, din oştirea lui lăsa câte o oaste de pază în fiecare cetate. 4 Când s’a apropiat de Azot, i s’a arătat capiştea lui Dagon arsă. Azotul şi satele lui dărâmate, stârvurile aruncate încoace şi încolo, rămăşiţele făcute scrum ale celor pe care [Ionatan] îi arsese în război, acum grămezi-grămezi în calea lui.† 5 I s’a povestit regelui ce făcuse Ionatan, ca să-l învinovăţească, dar regele a tăcut. 6 Ionatan a ieşit în întâmpinarea regelui, la Ioppe, cu alai; s’au salutat unul pe altul şi au poposit acolo. 7 Ionatan a mers cu regele până la râul numit Elefteros, după care s’a întors la Ierusalim. 8 Ptolemeu însă s’a înstăpânit asupra cetăţilor de pe ţărmul mării până la Seleucia-pe-Mare şi cugeta planuri împotriva lui Alexandru. 9 Şi a trimis soli la regele Demetru, ca să-i spună: „Vino, să încheiem amândoi o alianţă; îţi voi da pe fiica mea pe care o ţine Alexandru şi vei domni peste regatul părintelui tău; 10 căci mă căiesc de faptul că i-am dat-o pe fiica mea, de vreme ce el a căutat şă mă omoare”. 11 Îl vorbea de rău fiindcă-i râvnea regatul. 12 Luându-şi fiica înapoi, i-a dat-o lui Demetru; a terminat-o astfel cu Alexandru, iar vrăjmăşia lor a ieşit la lumină. 13 Ptolemeu a intrat în Antiohia, unde şi-a pus pe cap coroana Asiei; aşa că de acum avea pe cap două coroane: pe a Egiptului şi pe aceea a Asiei. 14 La vremea aceea regele Alexandru se afla în Cilicia, fiindcă oamenii acelor ţinuturi nu mai voiau să rămână sub ascultarea lui. 15 Aflând de cele întâmplate, Alexandru a pornit la luptă împotriva lui Ptolemeu; acesta a înaintat, i-a ieşit înainte cu o oaste puternică şi l-a pus pe fugă. 16 Alexandru a fugit în Arabia ca să caute acolo un adăpost, iar regele Ptolemeu a rămas biruitor. 17 Arabul Zabdiel i-a tăiat lui Alexandru capul şi i l-a trimis lui Ptolemeu. 18 A treia zi însă a murit şi regele Ptolemeu, iar cei pe care el îi pusese prin cetăţi au fost ucişi de către locuitorii acestora. 19 Demetru a devenit rege în anul o sută şaizeci şi şapte. 20 În zilele acelea, Ionatan i-a adunat pe cei din Iudeea ca să cucerească Cetăţuia Ierusalimului, împotriva căreia a făurit maşini de războia. 21 Iar unii din cei ce-şi urau neamul, oameni de nimic, s’au dus la rege şi i-au dat de veste că Ionatan împresura Cetăţuia. 22 Aflând aceasta, [Demetru] s’a mâniat, şi de îndată a pornit la drum, a venit în Ptolemaida şi i-a scris lui Ionatan să oprească împresurarea şi să se întâlnească amândoi în Ptolemaida ca să stea de vorbă. 23 Ionatan însă, auzind aceasta, a poruncit ca împresurarea să meargă mai departe, apoi a ales o seamă de bătrâni ai lui Israel şi o seamă de preoţi şi s’a pus pe el însuşi faţă’n faţă cu primejdia. 24 Luând cu el argint şi aur şi haine scumpe şi alte daruri îmbelşugate, s’a dus la rege în Ptolemaida şi i-a câştigat bunăvoinţa. 25 Câţiva nelegiuiţi ai neamului se plângeau de el, 26 dar regele s’a purtat cu el aşa cum se purtaseră şi înaintaşii săi: l-a înălţat mai presus decât toţi prietenii săi, 27 i-a întărit răspunderea de mare preot şi toate celelalte vrednicii pe care le avea dinainte şi l-a aşezat în fruntea întâilor prieteni. 28 Ionatan i-a cerut regelui să scutească de dări Iudeea şi cele trei ţinuturi din Samaria; şi i-a făgăduit trei sute de talanţi. 29 Regele s’a învoit; asupra tuturor acestor lucruri i-a scris lui Ionatan o scrisoare cu următorul cuprins: 30 „Regele Demetru către Ionatan, fratele său, şi către neamul Iudeilor, salutare! 31 Copia scrisorii pe care i-am trimis-o lui Lastene, ruda noastrăb, cu privire la voi, v’o trimitem şi vouă ca s’o cunoaşteţi: 32 – Regele Demetru către Lastene, părintele său, salutare! 33 Cu privire la neamul Iudeilor, care sunt prietenii noştri şi păstrează alianţa cu noi, am hotărât să le facem bine, având în vedere bunele lor simţăminte faţă de noi. 34 Le dăm întărirea noastră asupra Iudeii şi asupra celor trei ţinuturi, Aferema, Lida şi Ramataim; acestea au fost luate din Samaria şi alipite Iudeii, laolaltă cu tot ceea ce ţine de ele, în folosul tuturor celor ce aduc jertfe în Ierusalim, în schimbul dărilor pe care regele le lua înainte de la ei, în fiecare an, din roadele pământului şi din cele ale pomilor.† 35 Cât despre celelalte care ni se cuvin, din zeciuieli şi din vămuiri, ca şi din puţurile de sare şi din dările datorate coroanei, începând de astăzi le iertăm pe de-a’ntregul.† 36 Nici o abatere nu se va face de la această poruncă, începând de acum şi’ntotdeauna. 37 Aşadar, aveţi grijă să faceţi o copie care să-i fie dată lui Ionatan şi aşezată pe muntele cel sfânt, într’un loc de unde să se poată vedea”. 38 Regele Demetru, văzând că ţara e liniştită şi că nimic nu i se împotrivea, şi-a eliberat toţi ostaşii, pe fiecare la vatra lui, în afară de ostaşii străini pe care-i adunase de prin insulele neamurilorc; atunci, însă, toate ostile pe care le avea de. la părinţii săi i-au devenit potrivnice. 39 Trifon, care făcuse parte cândva din oamenii lui Alexandru, văzând că toţi ostaşii cârteau împotriva lui Demetru, s’a dus la arabul Iamblic, care-l creştea pe Antioh, copilul lui Alexandru, 40 şi i-a cerut cu stăruinţă să i-l dea lui, ca să domnească în locul tatălui său; şi i-a povestit tot ceea ce se petrecuse cu Demetru şi cum ostile lui îi deveniseră potrivnice. Şi a rămas acolo multe zile. 41 Ionatan a trimis să-i ceară regelui Demetru să-i scoată din Ierusalim pe cei din Cetăţuie, ca şi pe cei ce se aflau în cetăţile întărite, de vreme ce aceştia se luptau împotriva lui Israel. 42 Iar Demetru a trimis să i se spună lui Ionatan: „Nu numai că voi face aceasta pentru tine şi neamul tău, dar te voi încărca de cinstire, pe tine si pe neamul tău, de îndată ce voi avea un prilej bun. 43 Acum, însă, fă bine şi trimite-mi oameni care să mi se alăture la luptă, căci nici una din ostile mele nu mai ascultă de mine”. 44 Ionatan i-a trimis la Antiohia trei mii de oameni, războinici viteji; aceştia au venit la rege, iar regele s’a bucurat de venirea lor. 45 Oamenii din cetate s’au adunat în mijlocul ei, ca la o sută douăzeci de mii, care voiau să-l ucidă pe rege. 46 Regele s’a ascuns în palat, iar oamenii cetăţii au umplut străzile şi au început lupta. 47 Regele i-a chemat în ajutor pe Iudei; aceştia s’au strâns în jurul lui, după care, împrăştiindu-se prin cetate, au ucis în ziua aceea ca la o sută de mii de oameni. 48 Cetăţii i-au dat foc, au luat în ziua aceea prăzi din belşug, şi astfel l-au scăpat pe rege. 49 Când oamenii cetăţii au văzut că Iudeii puseseră cetatea la picioarele bunului lor plac, şi-au pierdut curajul şi şi-au îndreptat strigătele spre auzul regelui, zicând: 50 „Dă-ne mâna dreaptăd şi opreşte-i pe Iudei să ne mai lovească, pe noi şi cetatea!” 51 Si şi-au aruncat armele şi au făcut pace. Iar Iudeii, după ce s’au umplut de faimă în faţa regelui şi a tuturor celor din regatul şău, s’au întors în Ierusalim cu o foarte îmbelşugată pradă. 52 Regele Demetru s’a aşezat pe tronul său regal, iar ţara i s’a liniştit. 53 Cu toate acestea, el nu s’a ţinut de nici unul din cuvintele pe care le spusese şi s’a purtat cu Ionatan de parcă i-ar fi fost străin; nu i-a întors binefacerile pe care acesta i le adusese, ci, dimpotrivă, l-a întristat peste măsură. 54 După toate acestea s’a întors Trifon, şi împreună cu el Antioh, un copilandru, care a devenit rege şi şi-a pus coroană. 55 Iar lângă el s’au adunat toţi războinicii pe care Demetru îi îndepărtase; aceştia s’au bătut împotriva lui Demetru, care a dat dosul şi a fugit. 56 Trifon a luat elefanţii şi s’a înstăpânit în Antiohia. 57 Tânărul Antioh i-a scris lui Ionatan după cum urmează: „Îţi întăresc răspunderea de mare preot, te aşez în fruntea a patru ţinuturie şi vreau să te numeri printre prietenii regelui”. 58 Totodată i-a trimis vase de aur pentru slujbă şi i-a dat îngăduinţa de a bea din cupă de aur, de a se îmbrăca în porfiră şi de a purta agrafă de aur. 59 Iar pe Simon, fratele acestuia, l-a numit comandant, de la Scara Tiruluif până la hotarele Egiptului. 60 Ionatan a pornit la drum şi a început să străbată tot ţinutul de dincolo de Râug şi cetăţile lui; şi toate ostile Siriei i-au venit alături ca să-l ajute’n luptă. Si a ajuns la Ascalon, iar oameni cetăţii i-au ieşit în întâmpinare cu alai. 61 De acolo a plecat la Gaza. Dar dacă oamenii din Gaza i-au închis porţile, el a împresurat cetatea, i-a aprins aşezările dimprejur şi le-a prădat. 62 Atunci oamenii Gâzei s’au rugat de Ionatan, el le-a dat mâna dreaptă, dar pe fiii căpeteniilor lor i-a luat ostatici şi i-a trimis la Ierusalim. Apoi a străbătut ţara până la Damasc. 63 Ionatan a aflat că mai-marii oştilor lui Demetru se aflau la Chedeş, în Galileea, cu o numeroasă oştire, ca să termine cu elh. 64 Şi s’a dus ca să le iasă înainte, iar pe Simon, fratele său, l-a lăsat în ţară. 65 Simon şi-a rânduit tabăra aproape de cetatea Betţur, a lovit-o timp de mai multe zile şi a închis-o. 66 [împresuraţii] l-au rugat să le primească mâna dreaptă, el s’a învoit, dar i-a scos afară, a pus mâna pe cetate şi a lăsat în ea o oaste de pază. 67 Ionatan şi oastea lui îşi rânduiseră tabăra în apropiere de apa Ghenizaretuluii, de unde, dis-de-dimineaţă, au ajuns în câmpia Haţorului. 68 Si iată că oştirea străinilor îi ieşea înainte în câmpie; aceştia lăsaseră în munţi o oaste care să-i pândească, iar acum le ieşeau în cale. 69 În acest timp, oamenii de la pândă, ridicându-se din locurile lor, s’au aruncat şi ei în luptă. 70 Oamenii lui Ionatan, toţi, au luat-o la fugă. că nimeni din ei n’a mai rămas, în afară de Matatia, fiul lui Abesalom, şi de Iuda, fiul lui Alfeu, căpitanii oştilor.j 71 Ionatan şi-a sfâşiat hainele, şi-a presărat cenuşă pe cap şi s’a rugat; 72 apoi s’a întors la luptă cu faţa spre duşmani, i-a luat la goană, iar ei au fugit. 73 Văzând aceasta, ai lui care fugiseră s’au întors la el şi i s’au alăturat în urmărire până la Chedeş, adică până’n tabăra duşmanilor, unde ei înşişi au tăbărât. 74 În ziua aceea au căzut dintre străini ca la trei mii de oameni. Apoi Ionatan s’a întors la Ierusalim.
