×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Judecatori

Capitolul 10

Israel învins de Filisteni.

1 După Abimelec, spre mântuirea lui Israel s’a ridicat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodoa, din seminţia lui Isahar; el locuia în Şamir, pe muntele lui Efraim. 2 I-a fost judecător lui Israel vreme de douăzeci şi trei de ani şi a murit şi a fost îngropat la Şamir.

3 Şi după el s’a ridicat Iair din Galaad şi i-a fost judecător lui Israel vreme de douăzeci şi doi de ani. 4 Şi i s’au născut treizeci şi doi de fii, care călăreau pe treizeci şi doi de cai tineri şi aveau treizeci şi două de cetăţi; pe acestea le-au numit „oraşele lui Iair”, până’n ziua de azi; ele se află în Galaad.

5 Şi Iair a murit şi a fost îngropat la Camon.

6 Dar fiii lui Israel au continuat să facă răul în faţa Domnului, slujind baalilor şi Astartelor şi dumnezeilor Amoreilor şi dumnezeilor Sidonului şi dumnezeilor Moabului şi dumnezeilor Filistenilor; şi L-au părăsit pe Domnul şi nu I-au slujit.b 7 Iar Domnul cu aprindere S’a mâniat pe Israel; şi i-a dat în mâna Filistenilor şi’n mâna fiilor lui Amon, 8 care i-au necăjit şi i-au asuprit la acea vreme pe fiii lui Israel timp de optsprezece ani: pe toţi fiii lui Israel de dincolo de Iordan, în ţinutul Amoreului, în Galaad. 9 Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată cu [triburile] Iuda şi Veniamin şi Efraim, aşa că fiii lui Israel erau foarte strâmtoraţi. 10 Şi au strigat fiii lui Israel spre Domnul, zicând: „Am păcătuit împotriva Ta, că L-am părăsit pe Dumnezeul nostru şi i-am slujit lui Baal”. 11 Iar Domnul a zis către fiii lui Israel: „Oare nu v’am mântuit Eu pe voi din mâna Egiptului şi a Amoreilor şi a fiilor lui Amon şi a Moabului şi a Filistenilor 12 şi a Sidonienilor şi a lui Amalec şi a lui Madian, atunci când aceştia v’au asuprit şi când voi aţi strigat spre Mine? 13 Dar voi M’aţi părăsit şi aţi slujit la dumnezei străini; de aceea, nu vă voi mai mântui. 14 Duceţi-vă şi strigaţi la dumnezeii pe care i-aţi ales, pentru ca ei să vă mântuiască la vremea necazului vostru!” 15 Şi au zis fiii lui Israel către Domnul: „Am păcătuit, fă cu noi ce-Ţi place, doar de această dată mântuieşte-ne!” 16 Şi i-au lepădat din mijlocul lor pe dumnezeii străini şi I-au slujit numai Domnului, Căruia I-a părut rău de necazurile lor.

17 Iar fiii lui Amon s’au ridicat şi şi-au pus tabăra în Galaad; dar şi fiii lui Israel s’au adunat laolaltă şi şi-au pus tabăra la Miţpa. 18 Şi au zis poporul şi mai-marii Galaadului, fiecare către vecinul său: „Cine oare este acela care va începe să se bată cu fiii lui Amon şi va fi căpetenie peste toţi cei ce locuiesc în Galaad?”

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.