×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Deuteronomul

Capitolul 14

Jelanii oprite. Mâncăruri curate şi necurate.

1 Fii sunteţi ai Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă curăţiţia deasupra mortului, nici să vă radeţi între ochib. 2 Că popor sfânt Îi eşti tu Domnului, Dumnezeului tău, şi pe tine te-a osebit Domnul, Dumnezeul tău, să-I fii popor ales între toate neamurile câte se află pe faţa pământului.

3 Nimic spurcatc să nu mâncaţi. 4 Iată animalele pe care le puteţi mânca: viţelul din vaci, 5 mielul din oi şi iedul din capred; cerbul, gazela, antilopa, bivolul, ţapul sălbatic, bourul şi girafae. 6 Orice animal care are copita despicată, cu copita adică despărţită’n două unghii, şi care face parte dintre rumegătoare, îl puteţi mânca. 7 Dintre cele ce rumegă şi dintre cele cu copita despicată şi din cele cu unghiile despărţite să nu mâncaţi: cămila, iepurele şi ariciul, cele ce rumegă fără să aibă copita despicată; acestea pentru voi sunt necurate; 8 şi porcul, pentru că, deşi are copita despicată şi despărţită’n două unghii, nu rumegă; necurat e pentru voi. Din cărnurile acestora să nu mâncaţi, de stârvurile lor să nu vă atingeţi.

9 Din toate [vietăţile] care sunt în apă le puteţi mânca pe acelea care au aripi şi solzi; pe acestea le puteţi mânca, 10 dar pe nici una din cele ce nu au aripi şi solzi să n’o mâncaţi; acestea pentru voi sunt necurate.

11 Orice pasăre curată o puteţi mânca. 12 Dar dintre zburătoare să nu le mâncaţi pe acestea: vulturul, zgripţorul şi vulturul-de-mare; 13 şoimul şi eretele cu soiurile lor; 14 corbul cu soiurile lui; 15 struţul, cucuveaua, precum şi pescăruşul cu soiurile lui, 16 bâtlanul, cocorul şi ibisul; 17 huhurezul, vultanul cu soiurile lui, pupăza, bufniţa, 18 pelicanul, cormoranul cu soiurile lui, lebăda şi liliacul. 19 Toate insectele înaripate sunt necurate pentru voi; să nu mâncaţi din ele. 20 Orice zburătoare curată o puteţi mânca.

21 Să nu mâncaţi nici o mortăciune; dă-o străinului ce se află în cetăţile tale, s’o mănânce el; sau dă-o celui de alt neamf; că popor sfânt Îi eşti tu Domnului, Dumnezeului tău. Mielg să nu fierbi în laptele mamei sale.

22 Să pui deoparte zeciuială din toată roada seminţelor tale, roada ţarinei tale de la an la an, 23 şi s’o mănânci în faţa Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl va alege pentru ca’ntr’însul să I se cheme numele; adu zeciuieli din grâul tău, din vinul tău, din untdelemnul tău, şi pe întâi-născuţii cirezilor tale şi ai turmelor tale, ca să te înveţi a te teme de Domnul, Dumnezeul tău, în toate zilele.

24 Dar dacă drumul va fi prea lung pentru tine şi dacă nu le vei putea duce pentru că locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, l-a ales spre a I se chema într’însul numele îţi e departe, atunci, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat, 25 vinde-le pe argint, ia argintul în mâinile tale şi mergi la locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl va alege, 26 şi cu argintul acela cumpără tot ce va pofti sufletul tău: şi din boi, şi din oi, şi din vin, şi din sicheră, şi din tot ce-ţi va pofti sufletul tău, şi mănâncă acolo, în faţa Domnului, Dumnezeului tău, şi te veseleşte, tu şi familia ta, 27 dar şi levitul care este’n cetăţile tale, pentru că el nu are parte şi nici moştenire împreună cu tine.

28 După trei ani să scoţi toate zeciuielile roadelor tale din anul acela şi să le pui în cetăţile tale; 29 atunci să vină levitul – căci el nu are parte şi moştenire împreună cu tine – şi străinul şi orfanul şi văduva, cei ce se află în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze întru tot lucrul pe care-l vei face.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.