Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania
Faptele Apostolilor
Capitolul 7
Cuvântarea şi martiriul lui Ştefan.
1 Şi a zis arhiereul: „Adevărate sunt acestea?”
2 Iar el a zis: „Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S’a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,† 3 şi i-a zis: Ieşi din ţinutul tău şi din rudenia ta şi vino în ţinutul pe care ţi-l voi arăta Eu.† 4 Atunci, ieşind din ţinutul Haldeilor, a locuit în Haran. Iar după moartea tatălui său l-a strămutat de acolo în ţinutul acesta pe care-l locuiţi voi acum.† 5 Şi nu i-a dat în el moştenire nici un pas de pământ, dar i-a făgăduit că i-l va da spre stăpânire lui şi seminţiei lui de după el, cu toate că n’avea copil.† 6 Şi Dumnezeu a vorbit aşa: Urmaşii lui vor fi străini pe pământ străin şi acolo îi vor robi şi-i vor asupri patru sute de ani;† 7 dar pe neamul la care vor robi, Eu îl voi judeca – a zis Dumnezeu –, iar după aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji Mie în locul acesta.† 8 Şi i-a dat legământul tăierii’mprejur; şi aşa i-a dat naştere lui Isaac şi l-a tăiat împrejur a opta zi; şi Isaac i-a dat naştere lui Iacob; şi Iacob, celor doisprezece patriarhi.†
9 Şi patriarhii, învinuindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt; şi Dumnezeu era cu el† 10 şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus cârmuitor peste Egipt şi peste toată casa lui.† 11 Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi necaz mare, şi părinţii noştri nu mai găseau hrană.† 12 Şi Iacob, auzind că este grâu în Egipt, i-a trimis pe părinţii noştri întâia oară.† 13 Iar a doua oară Iosif li s’a făcut cunoscut fraţilor săi, şi neamul lui Iosif i-a devenit cunoscut lui Faraona.† 14 Şi trimiţând Iosif, l-a chemat pe Iacob, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.†
15 Şi Iacob s’a coborât în Egipt; şi au murit, el şi părinţii noştri;† 16 şi au fost strămutaţi la Sichem şi au fost puşi în peştera pe care Avraam o cumpărase cu preţ de argint de la fiul lui Emor, în Sichem.†
17 Dar, cum se apropia vremea făgăduinţei pentru care Dumnezeu i S’a jurat lui Avraam, poporul a crescut în Egipt şi s’a înmulţit,† 18 până când s’a ridicat peste Egipt un alt rege, care nu ştia de Iosif.† 19 Acesta, nedreptăţindu-ne neamul, i-a silit pe părinţii noştri să-şi lepede pruncii, ca să nu scape cu viaţă.† 20 În vremea aceea s’a născut Moise şi era plăcut lui Dumnezeu. Şi trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.† 21 Şi fiind el lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe un fiu al ei.† 22 Şi a fost Moise şcolit în toată înţelepciunea Egiptenilor şi puternic era el în cuvintele şi’n faptele lui.†
23 Iar când a împlinit patruzeci de ani, şi-a pus în gând să-i cerceteze pe fraţii săi, fiii lui Israel.† 24 Şi văzând pe unul din ei că este nedreptăţit, l-a apărat pe cel asuprit şi l-a răzbunat omorându-l pe egiptean.† 25 Şi el socotea că fraţii săi vor pricepe că Dumnezeu le dăruieşte izbăvire prin mâna lui, dar ei n’au înţeles. 26 Şi a doua zi li s’a arătat unora care se băteau şi i-a îndemnat la pace, zicând: Bărbaţilor, sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?† 27 Dar cel care-l vătăma pe aproapele său l-a îmbrâncit, zicând: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi?† 28 nu cumva vrei să mă omori, aşa cum l-ai omorât ieri pe egiptean?…† 29 La acest cuvânt, Moise a fugit şi a trăit ca străin în ţara Madian, unde a dat naştere la doi fii.†
30 Şi după ce s’au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i s’a arătat în pustia muntelui Sinai, în flacăra unui rug aprinsb.† 31 Iar Moise, văzând, s’a minunat de vedenie, dar când s’a apropiat să se uite, glasul Domnului a fost către el:† 32 Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise, tremurând, nu îndrăznea să privească;†
33 dar Domnul i-a zis: Scoate-ţi încălţămintea picioarelor, căci locul pe care stai este pământ sfânt.† 34 Da, văzut-am asuprirea poporului Meu în Egipt şi suspinul lor l-am auzit şi M’am pogorât ca să-i eliberez. Şi acum, vino, te trimit în Egipt!† 35 Pe Moise acesta, de care ei s’au lepădat, zicând: „Cine te-a pus pe tine domn şi judecător?”c, pe el l-a trimis Dumnezeu domn şi răscumpărător prin mânad îngerului care i se arătase în rug.† 36 El i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara Egiptului şi la Marea Roşie şi în pustie timp de patruzeci de ani.† 37 Acesta este Moise cel ce le-a spus fiilor lui Israel: Prooroc ca mine vă va ridica Dumnezeu dintre fraţii voştri; pe El să-L ascultaţi!† 38 El este cel ce în adunarea din pustie a fost cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştrie şi a primit cuvinte de viaţăf ca să ni le dea nouă.† 39 De el n’au vrut să asculte părinţii noştri, ci s’au lepădat, şi’n inimile lor s’au întors către Egipt† 40 zicându-i lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise care ne-a scos din ţara Egiptului nu ştim ce i s’a întâmplat.† 41 Şi’n zilele acelea au făcut un viţel şi i-au adus idolului jertfă şi se veseleau de lucrurile mâinilor lor.† 42 Dar Dumnezeu S’a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii ceruluig, precum este scris în cartea profeţilor: Casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie, adusu-Mi-aţi voi Mie junghieri şi jertfe?† 43 Dar aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului „vostru” Raifan, chipurile pe care le-aţi făcut să vă închinaţi la ele!… Vă voi strămuta dincolo de Babilon!† 44 Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, aşa cum orânduise Cel ce i-a grăit lui Moise să-l facă după izvodul pe care-l văzuse;† 45 şi pe acesta primindu-l, părinţii noştri l-au adus cu Iosua în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit din faţa părinţilor noştri; până’n zilele lui David,† 46 care a aflat har în faţa lui Dumnezeu şi a cerut să-I găsească un locaş Dumnezeului lui Iacob.† 47 Dar casa I-a zidit-o Solomon.† 48 Cel-Preaînalt însă nu locuieşte în case făcute de mâini, după cum zice profetul:† 49 Cerul este tronul Meu, iar pământul, aşternut al picioarelor Mele. Ce casă îmi vei zidi tu Mie – zice Domnul –, sau: care este locul odihnei Mele?† 50 Oare nu mâna Mea a făcut toate acestea?† 51 Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechih, voi pururea Îi staţi împotrivă Duhului Sfânti; precum părinţii voştri, aşa şi voi!† 52 Pe care dintre profeţi nu l-au prigonit părinţii voştri? Ei i-au omorât pe cei ce-au prevestit sosirea Celui-Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v’aţi făcut voi acum,† 53 voi, cei ce’n rânduială de la îngeri aţi primit legeaj şi n’aţi păzit-o!”†
54 Iar ei, auzind acestea fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.† 55 Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.† 56 Şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!”† 57 Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi’ntr’un cuget s’au năpustit asupra lui.† 58 Şi scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Iar martoriik şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saull.† 59 Şi îl loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!”† 60 Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!…”. Şi zicând acestea, a adormit.†
