×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Numerele

Capitolul 36

Rânduială pentru neînstrăinarea moşiilor la căsătoria fetelor.

1 Atunci au venit căpeteniile familiilor din seminţia fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din seminţia fiilor lui Iosif, şi au grăit înaintea lui Moise şi înaintea lui Eleazar preotul şi înaintea căpeteniilor urmaşilor fiilor lui Israel şi au zis:

2 „Domnul a poruncit stăpânului nostru să dea, prin sorţi, pământ de moştenire fiilor lui Israel; şi tot stăpânului nostru i s’a poruncit de la Domnul ca moştenirea lui Salfaad, fratele nostru, să le-o dea fiicelor acestuia. 3 Dacă însă ele vor deveni femei ale cuiva din seminţiile fiilor lui Israel, atunci partea lor va fi desprinsă din moşia părinţilor noştri şi, în timp ce se va adăuga la moşia seminţiei celor după care se vor mărita, ea se va desprinde din moşia noastră ce ni s’a cuvenit prin sorţi. 4 Şi chiar în anul de jubileu al fiilor lui Israel, partea lor se va adăuga la moşia acelei seminţii în care ele s’au măritat, şi partea lor se va şterge din moşia seminţiei părinţilor noştri”a.

5 Aşadar, din porunca Domnului le-a poruncit Moise fiilor lui Israel, zicând:
„Drept grăieşte neamul fiilor lui Iosif.
6 Iată ce porunceşte Domnul pentru fiicele lui Salfaad: să se mărite cu cine le place, dar numai după cei din neamul părintelui lor. 7 În acest fel moşia fiilor lui Israel nu se va strămuta de la un neam la altul, ci fiii lui Israel vor rămâne legaţi fiecare de moşia sa părintească. 8 Aşa că orice fată care stăpâneşte o moştenire în una din seminţiile fiilor lui Israel va trebui să se mărite cu cineva din neamul părintelui ei, pentru ca fiii lui Israel să moştenească fiecare moşia sa părintească, 9 iar moşia să nu se strămute de la un neam la altul, ci fiii lui Israel să rămână fiecare lipit de moşia sa”.

10 După cum i-a poruncit Domnul lui Moise, aşa au făcut fiicele lui Salfaad: 11 Mahla, Tirţa, Hogla, Milca şi Noa, fiicele lui Salfaad, s’au măritat după fiii unchiului lor; 12 ele s’au măritat după cei din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, iar moştenirea lor s’a adăugat la moşia neamului din seminţia tatălui lor.

13 Acestea sunt poruncile şi aşezămintele şi rânduielile pe care le-a dat Domnul, prin mâna lui Moise, în scăpătatul Moabuluib, la Iordan, în faţa Ierihonului.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.