×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Cântarea Cântărilor

Capitolul 3

1 Eu noaptea’n patul meu l-am căutat
pe cel iubit al sufletului meu;
l-am căutat şi nu am dat de el
şi l-am strigat şi nu m’a auzit.

2 Scula-mă-voi să dau ocol cetăţii;
prin târguri şi pe străzi voi căuta
pe cel iubit al sufletului meu;
l-am căutat şi nu am dat de el
şi l-am strigat şi nu m’a auzit.

3 Au dat de mine paznicii de noapte,
acei ce dau târcoale prin cetate.
„Nu l-aţi văzut cumva,
voi, pe iubitul sufletului meu?”

4 Doar ce-am trecut de ei
şi pe iubitul sufletului meu
mi l-am aflat
şi l-am ţinut
şi nu l-am mai lăsat
pân’ce l-am dus în casa maicii mele,
în vatra celei ce m’a zămislit.a

5 – Fiice ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie
să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita
pân’ ce ea însăşi va voi!…

6 – Cine-i acel ce din pustiu se’nalţă
ca o coloană fumegândă,
amestec viu de smirnă şi tămâie
din arta făcătorilor de mir?

7 La lectica lui Solomon priviţi:b
În jurul său merg şaizeci de viteji,
cei mai viteji din Israel,

8 toţi purtători de săbii
şi iscusiţi în lupte,
cu sabia la coapsă fiecare
temându-se de ce-ar aduce noaptea.

9 O lectică regală şi-a făcut
el, Solomon, din cedru de Liban,

10 cu stâlpii de argint
şi cu spătarul tot de aur
şi cu scăriţă de porfiră,
cu-alesături ţesute din iubire,
a fetelor Ierusalimului.

11 Voi, fete-ale Sionului,
ieşiţi ca să-l vedeţi pe Solomon,
pe regele purtând cununa
cu care maica lui l-a’ncununat
în ziua nunţii sale,
când inima din el s’a veselit!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.