Noul Testament de la Smirna
Epistolia sfântului apostol Petru cea sobornicească a doua
Capitolul 2
1 Însă au fost şi proroci mincinoşi întru norod, precum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor băga eresuri de pierzare, şi se vor lepăda de Stăpânul cel ce i-a răscumpărat pre dânşii, aducându-şi lor grabnică pierzare. 2 Şi mulţi vor merge în urma înverşunărilor lor, prin care se va huli calea adevărului. 3 Şi pentru lăcomia cu cuvinte amăgitoare pre voi vă vor precupi; a cărora judecata încă de mult nu zăboveşte, şi pierzarea lor nu dormitează.
4 Că de vreme ce Dumnezeu pre Îngerii care au greşit nu i-a cruţat, ci cu lanţurile întunericului în tartar legându-i, i-a dat spre judecată a se păzi. 5 Şi lumea cea dintâi nu o a cruţat, ci pre Noe al optulea mărturisitor al dreptăţii l-a păzit, potop în lume acelor necredincioşi aducând. 6 Şi cetăţile sodomlenilor, şi ale gomorului arzându-le, cu sfărmare le-a osândit; pildă punând celor ce vor să petreacă întru păgânătate. 7 Şi pre dreptul Lot ce era necăjit de petrecerea cea dimpreună a celor fără de lege întru înverşunare, l-a izbăvit. 8 Pentru că cu vederea şi cu auzul dreptul acela vieţuind între dânşii, din zi în zi îşi muncea sufletul cel drept cu faptele lor cele fără de lege. 9 Ştie Domnul pre cei bine credincioşi a-i izbăvi de ispită, iar pre cei nedrepţi a-i păzi la ziua judecăţii ca să se muncească. 10 Iar mai vârtos pre cei ce umblă dinapoia trupului întru pofta spurcăciunii, şi de Domnie nu bagă seamă, îndrăzneţi obraznici, slavele hulind nu se cutremură. 11 Unde Îngerii cu tăria şi cu puterea mai mari fiind, nu aduc asupra lor înaintea Domnului judecată cu hulă. 12 Iar aceştia ca nişte dobitoace necuvântătoare fireşti născute, spre vânare şi stricăciune, întru cele ce nu înţeleg hulind, întru stricăciunea lor vor pieri. 13 Luând plata nedreptăţii, dulceaţă socotind pre desfătarea cea din toate zilele, spurcaţi şi necuraţi, care se hrănesc cu înşelăciunile sale, mâncând cu voi. 14 Ochi având plini de preacurvie şi de păcat nepărăsit, amăgind sufletele cele neîntărite, inimă deprinsă în lăcomie având, fiii blestemului. 15 Lăsând calea cea dreaptă au rătăcit, urmând calea lui Valaam din Bosor, care plata nedreptăţii a iubit. 16 Iar mustrare a fărădelegii sale a avut asin necuvântător, care cu glas omenesc grăind, a oprit nebunia prorocului. 17 Aceştia sunt izvoare fără de apă, nori care se poartă de vifor, cărora negura întunericului în veac se păzeşte. 18 Pentru că cele semeţe ale deşertăciunii spunând, amăgesc cu pofte trupeşti şi cu înverşunări pre cei ce cu adevărat au scăpat de la cei ce vieţuiesc întru înşelăciune. 19 Slobozenie lor făgăduindu-li-se, singuri robi fiind ai stricăciunii; pentru că ori de ce s-a biruit cineva, despre aceea s-a şi robit. 20 Că dacă după ce au scăpat de la spurcăciunile lumii prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acelea iarăşi împleticindu-se se biruiesc, s-au făcut lor cele de pre urmă mai rele decât cele dintâi. 21 Pentru că mai bine era lor a nu cunoaşte calea dreptăţii, decât după ce o au cunoscut a se întoarce înapoi de la sfânta poruncă ce li s-a dat lor. 22 Că s-a întâmplat lor pilda cea adevărată, adică: Câinele s-a întors la borâtura sa, şi, porcul s-a scăldat în noroiul tinii.
