Noul Testament de la Smirna
Epistolia sfântului apostol Iacov cea sobornicească
Capitolul 1
1 Iacov sluga lui Dumnezeu, şi a Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt întru risipire, să se bucure.
2 Toată bucuria să socotiţi fraţii mei, când în multe feluri de ispite cădeţi. 3 Ştiind că lămurirea credinţei voastre lucrează răbdare. 4 Iar răbdarea lucru desăvârşit să aibă, ca să fiţi desăvârşit, şi întregi, şi întru nimic lipsiţi. 5 Iar de este cineva dintru voi lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, carele dă tuturor din destul, şi nu înfruntează, şi i se va da lui. 6 Iar să ceară cu credinţă, nimic îndoindu-se. Pentru că cel ce se îndoieşte, asemenea este cu valul mării, care de vânturi se aruncă şi se învăluieşte. 7 Că să nu gândească omul acela, că va lua ceva de la Domnul. 8 Bărbatul îndoit (cu gândul) la suflet, nestatornic este întru toate căile sale. 9 Iar laudă-se fratele cel smerit întru înălţimea sa. 10 Şi cel bogat întru smerenia sa, căci ca floarea ierbii va trece. 11 Că a răsărit Soarele împreună cu zăduhul, şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut; şi frumuseţea feţei ei a pierit. Aşa şi bogatul întru umbletele sale se va veşteji. 12 Fericit bărbatul care rabdă ispita; căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, care o a făgăduit Dumnezeu celora ce îl iubesc pre el.
13 Nimeni ispitindu-se să zică, că de la Dumnezeu se ispiteşte; că Dumnezeu nu este ispititor celor răi (este neispitit de rele), şi el pre nimeni nu ispiteşte. 14 Ci fieştecare se ispiteşte de a sa poftă fiind tras şi amăgit. 15 După aceea pofta zămislind naşte păcat; iar păcatul săvârşindu-se naşte moarte. 16 Nu vă înşelaţi, fraţii mei cei iubiţi. 17 Toată darea cea bună, şi tot Darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele Luminilor, la care nu este schimbare, sau umbră de mutare. 18 El voind ne-a născut pre noi cu cuvântul adevărului, ca să fim noi o începătură oarecare a zidirilor lui.
19 Drept aceea fraţii mei cei iubiţi, să fie tot omul grabnic spre a auzi, şi zăbavnic spre a grăi, zăbavnic spre mânie. 20 Că mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21 Pentru aceea lepădând toată spurcăciunea, şi prisosinţa răutăţii, întru blândeţe primiţi cuvântul cel înlăuntru sădit, care poate să mântuiască sufletele voastre. 22 Şi fiţi făcători cuvântului, iar nu numai ascultători, amăgindu-vă înşivă pre voi. 23 Pentru că de este cineva ascultător cuvântului, şi nu făcător, unul ca acesta asemenea este cu omul care îşi caută faţa facerii sale în oglindă. 24 Pentru că s-a căutat pre sine şi s-a dus, şi îndată şi-a uitat în ce chip era. 25 Iar cel ce s-a plecat (priveşte) în legea cea desăvârşit a slobozeniei, şi rămâne într-însa, acesta nu ascultător cu uitare făcându-se, ci făcător lucrului, acesta fericit va fi întru facerea ei. 26 De se pare cuiva între voi că este bine credincios, şi nu îşi înfrânează limba sa, ci îşi înşală inima sa, acestuia înzadarnică este buna credinţă (Creştinătatea). 27 Că buna credinţă cea curată şi nespurcată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este, a cerceta pre cei sărmani şi pre văduve întru necazurile lor, şi a se păzi pre sine nespurcat de către lume.
