Noul Testament de la Smirna
Epistolia cea către Evrei
Capitolul 6
1 Pentru aceea lăsând cuvântul începăturii lui Hristos, să ne aducem spre săvârşire; nu iarăşi temelie a pocăinţei punând din lucruri moarte, şi a credinţei întru Dumnezeu. 2 Şi a învăţăturii botezurilor, şi a punerii mâinilor, şi a învierii morţilor, şi a judeţului celui veşnic. 3 Şi aceasta vom face, de va voi Dumnezeu. 4 Că cu neputinţă este celor ce s-au luminat odată, şi au gustat darul cel Ceresc, şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, 5 Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, şi puterile veacului celui viitor. 6 Şi au căzut, ca iarăşi să se înnoiască spre pocăinţă, a doua oară răstignind loruşi pre Fiul lui Dumnezeu, şi batjocorindu-l. 7 Că pământul care bea ploaia ceea ce se pogoară preste dânsul de multe ori, şi rodeşte iarbă de treabă acelora de care se şi lucrează, primeşte blagoslovenie de la Dumnezeu. 8 Iar care aduce din sine spini şi ciulini, netrebnic este, şi aproape de blestem, al căruia sfârşit este spre ardere. 9 Iar avem adeverire pentru voi, iubiţilor, de cele mai bune şi care se ţin de mântuire, măcar deşi aşa grăim. 10 Că nu este nedrept Dumnezeu, să uite lucrul vostru, şi osteneala dragostei, care aţi arătat spre numele lui, cei ce aţi slujit sfinţilor şi slujiţi. 11 Iar poftim ca fieştecare din voi, aceastăşi sârguinţă să arate spre adeverirea nădejdii până în sfârşit. 12 Ca să nu fiţi leneşi, ci următori celor ce moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi prin îndelunga răbdare. 13 Că lui Avraam făgăduindu-se Dumnezeu, de vreme ce nu avea a se jura pre nimeni altul mai mare, s-a jurat asupra sa, zicând: 14 Cu adevărat blagoslovind te voi blagoslovi, şi înmulţind te voi înmulţi. 15 Şi aşa, îndelung răbdând, a dobândit făgăduinţa. 16 Pentru că oamenii pre cel mai mare se jură, şi sfârşitul a tot cuvântul lor cel de prigonire spre adeverire, este jurământul. 17 Întru care (pentru aceea) vrând Dumnezeu să arate mai mult moştenitorilor făgăduinţei neschimbarea sfatului său, a pus la mijloc jurământul. 18 Ca prin două lucruri ce nu se pot muta, (întru care cu neputinţă este să mintă Dumnezeu,) tare îndemnare să avem cei ce am năzuit, ca să ţinem nădejdea ce este pusă înainte. 19 Pre care ca o angiră o avem a sufletului tare şi nemişcată, şi care intră întru cele din lăuntrul Catapetesmei. 20 Unde înainte mergător pentru noi a intrat Iisus, dupre rânduiala lui Melchisedec Arhiereu fiind făcut în veac.
