Noul Testament de la Smirna
Faptele sfinţilor apostoli
Capitolul 27
1 Iar după ce s-a judecat ca să mergem noi în Italia, dat-au pre Pavel şi pre alţii oarecare legaţi unui sutaş anume Iulie, din ceata Sevastienească. 2 Şi intrând într-o corabie de la Atramit, vrând să mergem pe lângă locurile Asiei, am purces, fiind cu noi Aristarh macedoneanul din Tesalonic. 3 Şi a doua zi am venit în Sidon. Şi cu iubire de oameni arătându-se Iulie către Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prieteni să dobândească purtare de grijă. 4 Şi de acolo purcezând am venit sub Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. 5 Şi trecând marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am venit în Mira Lichiei. 6 Şi acolo aflând sutaşul o corabie din Alexandria mergând în Italia, ne-a băgat pre noi într-însa. 7 Şi în multe zile vâslind cu zăbavă şi abia sosind lângă Knid, nelăsându-ne pre noi vântul, am trecut pre sub Krit, alături cu Salmona. 8 Şi de abia trecând am venit la un loc oarecare ce se chema Limanuri bune, de care era aproape cetatea Lasea. 9 Şi multă vreme trecând, şi fiind mergerea corăbiei cu primejdie, pentru că şi postul trecuse, îi sfătuia pre ei Pavel. 10 Zicându-le lor: Bărbaţilor, văd că cu necaz şi cu multă pagubă nu numai a povării şi a corăbiei, ci şi a sufletelor noastre va să fie mergerea corabiei. 11 Iar sutaşul pre cârmaci şi pe Căpitanul corăbiei asculta mai mult, decât cele ce grăia Pavel.
12 Şi nefiind limanul bun de iernat, cei mai mulţi făceau sfat să se ducă de acolo, ca de ar putea să ajungă în Fenicia, să ierneze în Limanul Kritului, care caută spre Liva, şi spre Hor. 13 Şi suflând austrul părându-le lor că vor dobândi voia sa, lăsându-se din Ason au vâslit pre marginile Kritului. 14 Iar nu după multă vreme s-a întărâtat asupra lui un vânt viforâtor, ce se cheamă Evroklidon. 15 Şi răpindu-se corabia, şi neputând merge împotriva vântului, slobozindu-ne după valuri ne purtam. 16 Şi trecând un ostrov oarecare, ce se chema Claudi, abia am putut prinde luntrea. 17 Care trăgându-o în corabie, ajutorinţe întrebuinţa încingând corabia; şi temându-se să nu cadă în Sirt, slobozind vetrele, aşa se purta. 18 Şi fiind noi foarte împresuraţi de viscol, a doua zi au făcut lepădare din corabie. 19 Şi a treia zi noi cu mâinile noastre am lepădat uneltele corăbiei. 20 Şi nici soarele nici stelele arătându-se în multe zile, şi vifor nu puţin fiindu-ne asupră, se luase de aci toată nădejdea de a ne mântui noi.
21 Şi multă flămânzie fiind, atunci stând Pavel în mijlocul lor, a zis: Se cădea o bărbaţilor ascultându-mă pre mine, să nu fi purces din Krit, şi să fi câştigat necazul acesta şi paguba. 22 Şi acum vă îndemn pre voi să aveţi voie bună, că pieire nici unui suflet nu va fi dintru voi, fără numai corabiei. 23 Că mi-a stătut înainte întru această noapte Îngerul lui Dumnezeu, al căruia sunt eu, şi căruia slujesc. 24 Zicând: Nu te teme Pavele, înaintea Cezarului ţi se cade să stai; şi iată ţi-a dăruit ţie Dumnezeu pre toţi cei ce sunt în corabie cu tine. 25 Drept aceea, fiţi cu bună nădejde bărbaţilor; căci cred lui Dumnezeu, că aşa va fi precum mi s-a zis mie. 26 Şi într-un ostrov oarecare este să cădem noi. 27 Şi dacă s-a plinit a patrusprezecea noapte, purtându-ne noi cu corabia în marea Adriei, pre la miezul nopţii, le părea corăbierilor că se apropie la vreo margine. 28 Şi slobozind măsura, au aflat stânjeni douăzeci; şi puţin de acolo trecând, şi iarăşi măsurând, au aflat stânjeni cincisprezece. 29 Şi temându-se ca nu cumva în locuri prundoase să cadă, aruncând patru angire despre cârma corăbiei, se rugau să se facă ziuă. 30 Iar corăbierii căutând să fugă din corabie, şi slobozind luntrea în mare cu prilej ca acela ca cum ar vrea despre pisc să slobozească angirile. 31 Zis-a Pavel sutaşului, şi ostaşilor: De nu vor rămânea aceştia în corabie, voi nu vă veţi putea mântui. 32 Atunci au tăiat ostaşii funiile luntrei, şi o au lăsat să cadă. 33 Iar până când vrea să se facă ziuă, Pavel ruga pre toţi să mănânce bucate zicând: Paisprezece zile sunt astăzi de când nu aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând. 34 Pentru acea vă rog pre voi să mâncaţi; că aceasta este spre mântuirea voastră, că nici unuia din voi păr din cap nu va cădea. 35 Şi zicând acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, şi frângând, au început a mânca. 36 Şi voie bună toţi făcând, au luat şi ei de au mâncat. 37 Şi eram în corabie de toţi, suflete două sute şi şaptezeci şi şase. 38 Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. 39 Şi dacă s-a făcut ziuă, pământul nu cunoşteau. Iar vedeau de departe un sân ce avea ţărmuri, la care se sfătuiau de ar fi cu putinţă să scoată corabia. 40 Şi trăgând afară angirile, o au slobozit pre mare, şi împreună slăbind funiile cârmelor, şi ridicând vetrila cea mică după vântişorul care sufla, trăgea spre ţărmuri. 41 Şi căzând într-un loc dintre două mări, s-a înfipt corabia; şi piscul dinainte s-a împlântat şi sta neclătit, iar partea dinapoi se rupea de sila valurilor. 42 Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pre cei legaţi, ca să nu înoate cineva şi să scape. 43 Iar sutaşul vrând să ferească pre Pavel, a oprit sfatul lor, şi a poruncit ca cei ce vor putea să înoate, sărind mai întâi, să iasă la pământ. 44 Iar ceilalţi, unii pre scânduri, alţii pre altceva din corabie; şi aşa s-a făcut de au scăpat toţi la uscat.
