Noul Testament de la Smirna
Evanghelia cea de la Luca
Capitolul 15
1 Şi era apropiindu-se de dânsul toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-l asculte pre el. 2 Şi cârteau Fariseii şi Cărturarii, zicând: Acesta pre păcătoşi primeşte, şi mănâncă cu dânşii. 3 Şi a zis către ei pilda aceasta, grăind: 4 Care om dintru voi, având o sută de oi, şi pierzând una dintru ele, au nu lasă pre cele nouăzeci şi nouă în pustie; şi merge după cea pierdută, până când o află pre ea? 5 Şi aflându-o o pune pre umerile sale bucurându-se. 6 Şi venind la casa sa cheamă prietenii şi vecinii, zicând lor: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută. 7 Zic vouă: Că aşa va fi bucurie în Cer de un păcătos ce se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi, cărora nu le trebuieşte pocăinţă. 8 Sau care femeie, având zece drahme, de pierde o drahmă, au nu aprinde făclia, şi mătură casa, şi caută cu deadinsul, până o află? 9 Şi aflându-o, cheamă prietenele şi vecinele, zicând: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit drahma care o am pierdut. 10 Aşa zic vouă: Bucurie se face înaintea Îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăieşte.
11 Şi a zis: Un om avea doi feciori; 12 Şi a zis cel mai tânăr din ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie. Şi le-a împărţit lor avuţia. 13 Şi nu după multe zile, adunând toate feciorul cel mai tânăr, s-a dus într-o ţară departe, şi acolo a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări. 14 Şi cheltuind el toate, s-a făcut foamete mare întru acea ţară, şi el a început a se lipsi. 15 Şi mergând s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia; şi l-a trimis pre el la ţarinele sale să pască porcii. 16 Şi dorea să-şi sature pântecele său, de roşcovele ce mânca porcii; şi nimenea nu-i da lui. 17 Iar venind întru sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine; iar eu pier de foame. 18 Scula-mă-voi, şi mă voi duce la tatăl meu, şi voi zice lui: 19 Tată, greşit-am la Cer şi înaintea ta; şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău; fă-mă ca pre unul din argaţii tăi. 20 Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Iar el încă departe fiind, l-a văzut pre dânsul tatăl lui, şi i s-a făcut milă, şi alergând, a căzut pre grumajii lui, şi l-a sărutat pre el. 21 Şi a zis lui feciorul: Tată, greşit-am la Cer, şi înaintea ta; şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău. 22 Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi haina cea dintâi, şi-l îmbrăcaţi pre el, şi daţi inel în mâna lui, şi încălţăminte în picioarele lui. 23 Şi aducând viţelul cel hrănit, îl junghiaţi; şi mâncând să ne veselim. 24 Că fiul meu acesta mort era, şi a înviat; şi pierdut era, şi s-a aflat. Şi a început a se veseli. 25 Iar feciorul lui cel mai mare era la ţarină; şi dacă a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. 26 Şi chemând pre unul din slugi l-a întrebat, ce sunt acestea? 27 Iar el a zis: Că fratele tău a venit, şi a junghiat tatăl tău viţelul cel hrănit, pentru că sănătos pre el l-a primit. 28 Şi s-a mâniat, şi nu vrea să intre; iar Tatăl lui ieşind, îl ruga pre el. 29 Iar el răspunzând, a zis Tatălui său: Iată, atâţia ani slujesc ţie, şi niciodată porunca ta n-am călcat, şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. 30 Iar când veni fiul tău acesta, care a mâncat avuţia ta cu curvele, junghiaşi lui viţelul cel hrănit. 31 Iar el a zis lui: Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine, şi toate ale mele, ale tale sunt. 32 Ci se cădea a ne veseli, şi a ne bucura, căci fratele tău acesta mort era, şi a înviat; şi pierdut era, şi s-a aflat.