Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Noul Testament de la Smirna

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Evanghelia cea de la Luca

Sfânta evanghelie după Luca

Evanghelia după Luca

Capitolul 1

¹ De vreme ce mulţi s-au apucat a alcătui povestire pentru lucrurile cele ce au fost adeverite întru noi, ² Precum au dat nouă cei ce dintru început au fost singuri văzători şi slujitori Cuvântului. ³ Părutu-mi-s-a şi mie, urmând toate dintâi cu deamăruntul, pre rând a scrie ţie, puternice Teofile. ⁴ Ca să cunoşti întărirea cuvintelor de care te-ai învăţat.

⁵ Fost-a în zilele lui Irod împăratul Iudeei, un Preot oarecare anume Zaharia, din rândul Preoţiei lui Abia; şi femeia lui din fetele lui Aaron, şi numele ei Elisabeta. ⁶ Şi erau drepţi amândoi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi îndreptările Domnului fără prihană. ⁷ Şi nu aveau ei feciori, pentru că Elisabeta era stearpă, şi amândoi erau bătrâni în zilele lor. ⁸ Şi a fost când a slujit el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu. ⁹ După obiceiul Preoţiei i s-a întâmplat a tămâia intrând în Biserica Domnului. ¹⁰ Şi toată mulţimea norodului era rugându-se afară în vremea tămâierii. ¹¹ Şi i s-a arătat lui Îngerul Domnului, stând de-a dreapta Oltarului tămâierii. ¹² Şi s-a spăimântat Zaharia văzând, şi frică a căzut preste dânsul. ¹³ Iar Îngerul a zis către dânsul: Nu te teme Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta; şi femeia ta Elisabeta va naşte ţie fiu, şi vei chema numele lui Ioan. ¹⁴ Şi va fi ţie bucurie şi veselie, şi mulţi de naşterea lui se vor bucura. ¹⁵ Că va fi mare înaintea Domnului, şi vin şi sichera nu va bea; şi se va umplea de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale. ¹⁶ Şi pre mulţi din fiii lui Israil va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. ¹⁷ Şi el va veni înaintea lui cu Duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre fii, şi pre cei neascultători întru înţelepciunea drepţilor, să gătească Domnului norod mai înainte gătit. ¹⁸ Şi a zis Zaharia către Înger: Din ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân, şi femeia mea trecută în zilele sale. ¹⁹ Şi răspunzând Îngerul, a zis lui: Eu sunt Gavriil, cela ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis a grăi către tine şi a vesti ţie acestea. ²⁰ Şi iată vei fi tăcând, şi neputând a grăi, până în ziua aceea ce vor fi acestea; pentru căci nu ai crezut cuvintelor mele care se vor împlini la vremea lor. ²¹ Şi aştepta norodul pre Zaharia, şi se mira că zăbovea el în Biserică. ²² Şi ieşind nu putea să grăiască lor, şi au cunoscut ei că vedere a văzut în Biserică; şi le făcea semn cu mâna, şi a rămas mut. ²³ Şi a fost dacă s-au umplut zilele slujbei lui, s-a dus la casa sa. ²⁴ Iar după zilele acelea, a îngrecat Elisabeta femeia lui; şi s-a tăinuit pre sine în cinci luni zicând: ²⁵ Că aşa a făcut mie Domnul, în zilele în care a socotit să ia ocara mea dintre oameni.

²⁶ Iar în luna a şasea, trimis a fost Îngerul Gavriil de la Dumnezeu în cetatea Galileei, căreia numele era Nazaret. ²⁷ La Fecioară logodită cu bărbat, căruia numele Iosif, din casa lui David; şi numele Fecioarei Mariam. ²⁸ Şi intrând Îngerul la dânsa, a zis: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine; blagoslovită eşti tu între femei. ²⁹ Iar ea văzând s-a spăimântat de cuvântul lui; şi cugeta în ce chip va fi închinarea aceasta. ³⁰ Şi a zis ei Îngerul: Nu te teme Mariam; că ai aflat Dar la Dumnezeu. ³¹ Şi iată vei zămisli în pântece, şi vei naşte Fiu; şi vei chema numele lui IISUS. ³² Acesta va fi mare, şi Fiul celui de sus se va chema, şi-i va da lui Domnul Dumnezeu Scaunul lui David Tatălui lui. ³³ Şi va împărăţi preste casa lui Iacov în veci, şi împărăţiei lui nu va fi sfârşit. ³⁴ Şi a zis Mariam către Înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce de bărbat nu ştiu? ³⁵ Şi răspunzând Îngerul, a zis ei: Duhul Sfânt se va pogorî preste tine, şi Puterea Celui de sus te va umbri, pentru aceasta şi Sfântul ce se va naşte din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. ³⁶ Şi iată Elisabeta rudenia ta, şi aceea a zămislit fiu la bătrâneţele ei; şi a şasea lună este ei aceasta, celei ce se chema stearpă. ³⁷ Că la Dumnezeu nici un cuvânt nu este cu neputinţă. ³⁸ Şi a zis Mariam: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi s-a dus de la dânsa Îngerul.

³⁹ Şi sculându-se Mariam în zilele acelea, mers-a la munte cu degrab în cetatea Iudei. ⁴⁰ Şi a intrat în casa Zahariei, şi s-a închinat Elisabetei. ⁴¹ Şi a fost când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei, săltat-a pruncul în pântecele ei, şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisabeta. ⁴² Şi a strigat cu glas mare şi a zis: Blagoslovită eşti tu între femei, şi blagoslovit este Rodul pântecelui tău. ⁴³ Şi de unde mie aceasta, ca să vie Maica Domnului meu la mine? ⁴⁴ Că iată cum fu Glasul închinării tale întru urechile mele, săltat-a pruncul cu bucurie în pântecele meu. ⁴⁵ Şi fericită este ceea ce a crezut, că va fi săvârşire celor zise ei de la Domnul. ⁴⁶ Şi a zis Mariam: ⁴⁷ Măreşte suflete al meu pre Domnul, şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu. ⁴⁸ Că a căutat spre smerenia roabei sale; că iată de acum mă vor ferici toate neamurile. ⁴⁹ Că mi-a făcut mie mărire cel Puternic, şi Sfânt Numele lui. ⁵⁰ Şi Mila lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de el. ⁵¹ Făcut-a tărie cu Braţul său, risipit-a pre cei mândri cu cugetul inimii lor. ⁵² Pogorât-a pre cei puternici de pre scaune, şi a înălţat pre cei smeriţi. ⁵³ Pre cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, şi pre cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. ⁵⁴ Luat-a pre Israil sluga sa, (ca să pomenească mila; ⁵⁵ Precum a grăit către Părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui,) până în veac. ⁵⁶ Şi a rămas Mariam împreună cu dânsa ca la trei luni, şi s-a întors la casa sa.

⁵⁷ Iar Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut fiu. ⁵⁸ Şi au auzit cei ce locuiau împrejur, şi rudeniile ei, că a mărit Domnul mila sa cu dânsa; şi se bucurau împreună cu dânsa. ⁵⁹ Şi a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul, şi-l chemau pre el numele tatălui lui Zaharia. ⁶⁰ Şi răspunzând muma lui, a zis: Nu, ci se va chema Ioan. ⁶¹ Şi au zis către dânsa: Că nimenea nu este întru rudenia ta, care să se cheme cu numele acesta. ⁶² Şi au făcut semn tatălui lui, cum ar vrea să-l cheme pre dânsul. ⁶³ Şi cerând el panahidă, a scris, zicând: Ioan va fi numele lui; şi s-au mirat toţi. ⁶⁴ Şi i s-a deschis gura lui îndată, şi limba lui; şi grăia, lăudând pre Dumnezeu. ⁶⁵ Şi s-a făcut frică preste toţi cei ce locuiau împrejurul lor; şi întru toată laturea de prin munţii Iudeei s-au vestit toate cuvintele acestea. ⁶⁶ Şi au pus toţi cei ce auzeau în inima lor, zicând: Oare ce va să fie pruncul acesta? Şi Mâna Domnului era cu dânsul.

⁶⁷ Şi Zaharia tatăl lui s-a umplut de Duh Sfânt, şi a prorocit, zicând: ⁶⁸ Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, că a cercetat, şi a făcut răscumpărare norodului său. ⁶⁹ Şi a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale. ⁷⁰ Precum a grăit prin gura Sfinţilor celor din veac Proroci ai lui. ⁷¹ Mântuire de vrăjmaşii noştri, şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pre noi. ⁷² Să facă milă cu Părinţii noştri, şi să-şi aducă aminte de legătura lui cea Sfântă. ⁷³ De jurământul care s-a jurat către Avraam Părintele nostru să ne dea nouă. ⁷⁴ Fără de frică, din mâinile vrăjmaşilor noştri izbăvindu-ne. ⁷⁵ Să-i slujim lui întru sfinţenie şi întru dreptate înaintea lui în toate zilele vieţii noastre. ⁷⁶ Şi tu pruncule, Proroc celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului să găteşti căile lui. ⁷⁷ Ca să dai cunoştinţa mântuirii norodului lui întru iertarea păcatelor lor. ⁷⁸ Pentru milostivirea milei Dumnezeului nostru, în care ne-a cercetat pre noi Răsăritul din înălţime. ⁷⁹ Ca să lumineze celor ce şedeau întru întunerec şi în umbra morţii, să îndrepteze picioarele noastre în calea păcii. ⁸⁰ Iar pruncul creştea, şi se întărea cu Duhul; şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israil.

Gavriil binevesteşte lui Zaharia şi Mariei. Cântarea Mariei. Naşterea lui Ioan Botezătorul. Cântarea lui Zaharia.

¹ Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi,^†

² Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului,^†

³ Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând,^†

⁴ Ca să te încredinţezi despre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o.

⁵ Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta.^†

⁶ Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.^†

⁷ Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor.^†

⁸ Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale,^†

⁹ A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului.^†

¹⁰ Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga.^†

¹¹ Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.^†

¹² Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el.^†

¹³ Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.^†

¹⁴ Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura.^†

¹⁵ Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.^†

¹⁶ Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.

¹⁷ Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit.^†

¹⁸ Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei.^†

¹⁹ Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea.^†

²⁰ Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.^†

²¹ Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu.

²² Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut.

²³ Şi când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa.

²⁴ Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând:^†

²⁵ Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.^†

²⁶ Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,

²⁷ Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.^†

²⁸ Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.^†

²⁹ Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

³⁰ Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.

³¹ Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.^†

³² Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.^†

³³ Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.^†

³⁴ Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?

³⁵ Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.^†

³⁶ Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă.^†

³⁷ Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.^†

³⁸ Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.^†

³⁹ Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda.^†

⁴⁰ Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.

⁴¹ Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,

⁴² Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.^†

⁴³ Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?

⁴⁴ Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.

⁴⁵ Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.^†

⁴⁶ Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.^†

⁴⁷ Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,^†

⁴⁸ Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.^†

⁴⁹ Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.^†

⁵⁰ Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.^†

⁵¹ Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.^†

⁵² Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi,^†

⁵³ Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.^†

⁵⁴ A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa,^†

⁵⁵ Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac.^†

⁵⁶ Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa.

⁵⁷ Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu.

⁵⁸ Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.^†

⁵⁹ Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său.^†

⁶⁰ Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan.^†

⁶¹ Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta.

⁶² Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit.

⁶³ Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat.^†

⁶⁴ Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.^†

⁶⁵ Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.

⁶⁶ Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el.^†

⁶⁷ Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând:^†

⁶⁸ Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său;^†

⁶⁹ Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său,^†

⁷⁰ Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac;^†

⁷¹ Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi.^†

⁷² Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt;^†

⁷³ De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru,^†

⁷⁴ Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică,^†

⁷⁵ Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre.^†

⁷⁶ Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,^†

⁷⁷ Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,

⁷⁸ Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,^†

⁷⁹ Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.^†

⁸⁰ Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.^†

Adresare introductivă. Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul. Bunavestire. Maria la Elisabeta; cântarea Mariei. Naşterea lui Ioan Botezătorul.

¹ Pentru că mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor ce s’au adeverit printre noi, ² aşa cum ni le-au predat cei care dintru’nceput le-au văzut şi au fost slujitori ai Cuvântului,^† ³ tot astfel şi eu, după ce pe toate le-am urmărit de la’nceput cu de-amănuntul^a, m’am gândit că e bine să ţi le scriu pe rând, Preaputernice Teofile^b,^† ⁴ pentru ca tu să cunoşti temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit.

⁵ Fost-a în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia; iar femeia lui era din fiicele lui Aaron^c şi numele ei era Elisabeta.^† ⁶ Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.^† ⁷ Şi nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor.^†

⁸ Şi a fost că pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale,^† ⁹ după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să intre în templul Domnului şi să tămâieze.^† ¹⁰ Iar la ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară, rugându-se.^†

¹¹ Şi îngerul Domnului i s’a arătat stând de-a dreapta altarului tămâierii.^† ¹² Şi, văzându-l, Zaharia s’a tulburat şi frică a căzut peste el.^† ¹³ Iar îngerul i-a grăit: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ţi-a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan.^† ¹⁴ Şi-ţi va fi el bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.^† ¹⁵ Că mare va fi el înaintea Domnului; nici vin şi nici băutură tare nu va bea, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt;^† ¹⁶ şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor;^† ¹⁷ şi Lui Îi va merge el înainte cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să-i gătească Domnului popor pregătit”.^† ¹⁸ Şi a zis Zaharia către înger: „După ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân, iar femeia mea, înaintată în zilele ei”.^† ¹⁹ Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă în faţa lui Dumnezeu. Şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea.^† ²⁰ Şi pentru că n’ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi până’n ziua când vor fi acestea”.^† ²¹ Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. ²² Şi când a ieşit, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că vedenie a văzut în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut.

²³ Şi când s’au împlinit zilele slujirii lui, s’a dus la casa sa. ²⁴ Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit; şi vreme de cinci luni s’a tăinuit, zicându-şi: ²⁵ „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oameni”^d.^†

²⁶ Iar în a şasea lună, trimis a fost de la Dumnezeu îngerul Gavriil într’o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,^† ²⁷ la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.^† ²⁸ Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!”^† ²⁹ Iar ea, văzându-l, s’a tulburat de cuvântul lui şi cugeta: „Ce fel de închinare^e poate fi aceasta?…”. ³⁰ Şi îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. ³¹ Şi iată’n pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele Lui îl vei chema Iisus.^† ³² Acesta mare va fi şi Fiul Celui-Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său,^† ³³ şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”.^† ³⁴ Şi a zis Maria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” ³⁵ Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri^f; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.^† ³⁶ Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. ³⁷ Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”.^† ³⁸ Iar Maria a zis: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat de la dânsa.

³⁹ Şi în zilele acelea, sculându-se Maria, s’a dus în grabă în ţinutul muntos, într’o cetate a lui Iuda^g, ⁴⁰ şi a intrat în casa lui Zaharia şi i s’a închinat Elisabetei. ⁴¹ Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, săltat-a pruncul în pântecele ei şi s’a umplut Elisabeta de Duh Sfânt,^† ⁴² şi a strigat cu glas mare şi a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.^† ⁴³ Şi de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu? ⁴⁴ Că iată, de cum a ajuns glasul închinării tale la urechile mele, săltat-a pruncul de bucurie în pântecele meu. ⁴⁵ Şi fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse ei de la Domnul”.^†

⁴⁶ Şi a zis Maria^h:
„Măreşte, suflete al meu, pe Domnul,^†

⁴⁷ şi să se bucure duhul meu de Dumnezeu,
Mântuitorul meu,^†

⁴⁸ că El a căutat spre smerenia roabei Sale;
că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile;^†

⁴⁹ că mi-a făcut mie mărire Cel-Puternic –
şi sfânt e numele Lui –^†

⁵⁰ şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.^†

⁵¹ Făcut-a faptă tare cu braţul Său,
risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor;^†

⁵² coborât-a pe cei puternici de pe tronuri
şi i-a înălţat pe cei smeriţi,^†

⁵³ pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi,
iar pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.^†

⁵⁴ Sprijinit-a pe Israel, sluga Sa, ca să-I pomenească mila,^†

⁵⁵ aşa cum le-a grăit părinţilor noştri,
lui Avraam şi seminţiei lui până’n veac”.^†

⁵⁶ Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s’a întors la casa ei.

⁵⁷ Iar Elisabetei i s’a împlinit vremea să nască şi a născut un fiu. ⁵⁸ Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul Şi-a mărit mila faţă de ea; şi cu ea se bucurau împreună.^†

⁵⁹ Şi a fost că în ziua a opta au venit să-l taie’mprejur pe prunc; şi voiau să-l numească Zaharia, cu numele tatălui său.^† ⁶⁰ Şi răspunzând, mama sa a zis: „Nu!; ci Ioan se va chema”.^† ⁶¹ Şi au zis către ea: „În rudenia ta nu e nimeni care să se cheme cu numele acesta…”. ⁶² Şi i-au făcut semn tatălui său, cum ar vrea el să fie numit. ⁶³ Şi cerând o tăbliţă, el a scris: „Numele lui este Ioan”. Şi toţi s’au mirat.^† ⁶⁴ Şi îndată gura şi limba i s’au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.^† ⁶⁵ Şi frică i-a cuprins pe toţi vecinii lor; şi despre lucrurile acestea s’a vorbit în tot ţinutul muntos al Iudeii.

⁶⁶ Şi toţi cei ce le-au auzit le puneau în inima lor, zicând: „Ce va fi oare copilul acesta?”… Că şi mâna Domnului era cu el.^†

⁶⁷ Şi Zaharia, tatăl său, s’a umplut de Duh Sfânt şi a profeţit, zicând:^†

⁶⁸ „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel,
că Şi-a cercetat poporul şi l-a răscumpărat;^†

⁶⁹ şi putere mântuitoare ne-a ridicat din casa lui David, sluga Sa,^†

⁷⁰ aşa cum a grăit prin gura sfinţilor Săi profeţi din veac,^†

⁷¹ mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc,^†

⁷² să facă milă cu părinţii noştri şi să-Şi amintească de legământul Său cel sfânt,^†

⁷³ de jurământul cu care i S’a jurat lui Avraam, părintele nostru;^†

⁷⁴ fiind noi astfel izbăviţi din mâna vrăjmaşilor,
să ne dea nouă ca, fără frică,^†

⁷⁵ în faţa Lui să-I slujim în sfinţenie şi’n dreptate
în toate zilele vieţii noastre.^†

⁷⁶ Iar tu, pruncule,
profet al Celui-Preaînalt te vei chema,
că vei merge înaintea feţei Domnului ca să-I găteşti căile,^†

⁷⁷ să-i dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,

⁷⁸ prin milostivirea milei Dumnezeului nostru,
cu care Răsăritul-cel-de-Sus ne-a cercetat.^†

⁷⁹ Ca să-i lumineze pe cei ce şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii”.^†

⁸⁰ Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.^†

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Noul Testament al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tipărit cu voia şi blagoslovenia Prea Sfinţilor Episcopi ai Principatelor României, după cel mai ales model, dat de Prea Sfinţia lor, în zilele Prea Înălţatului Domn Stăpânitor atoatei Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica Voevod. Prima ediţie a fost tipărită la Smirna în 1838. Textul de faţă reproduce ediţia a cincia publicată la Bucureşti în 1857.

Prezentare

În 1838 apare la Smirna, din tipografia lui «A Damian şi Tov.», o nouă ediţie a Noului Testament, purtînd titlul şi însemnarea: «Noul Testament al Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Tipărit cu voia şi cu blagoslovenia Prea Sfinţiţilor Episcopi ai Prinţipatului Românii, după cel mai ales model, dat de Prea Sfinţia lor, în zilele Prea Înălţatului Domn Stăpînitor atoatei Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica Voevod. Smirna. În tipografia lui A. Damianov şi Tov. 1838». Cartea este imprimată cu litere chirilice frumoase şi uşor de citit. Nu are titluri la capitole. Limba este în general corectă, frumoasă chiar, dar cam arhaică şi cu dese greşeli de ortografie.

Întrucît prima ediţie s-a epuizat în numai cîţiva ani, în 1846 s-a scos, fără nici o schimbare remarcabilă, ediţia a II-a («Dedarea a doua»), din aceeaşi tipografie. Pentru ambele ediţii, pare să se fi folosit aceleaşi spalturi tipografice. Alte cîteva ediţii ale Noului Testament de la Smirna vor apare la Bucureşti, cu neînsemnate îndreptări de limbă şi de scriere, în anii 1855, 1857 şi 1859, şi vor fi difuzate între credincioşi ca «ediţii ale Episcopatului român». Prima din aceste ediţii bucureştene ale Noului Testament de la Smirna (cea din 1855) a fost imprimată în «Tipografia bisericească din Sfînta Mitropolie» şi foloseşte, pentru Ţara Românească, numele de «Principatul României». Ediţia a V-a, apărută în 1857 din tipografia lui Iosif Romanov, foloseşte din nou pe cel de «Ţara Românească», iar ediţia a VI-a (1859), care revine la cel de «Principatul României», se înfăţişează ca un regres faţă de celelalte, sub raportul scrierii cuvintelor: «Noulu Testamentu allu Domnului şi Mântuitorului nostru Iisusu Hristosu. Tipăritu cu voia şi bine-cuvântarea Prea Sânţilor Episcopi ai Principatului Romaniei, dupe cellu mai alesu modelu, de Prea St. Loru, în anul 1838. În zilele Pré Inaltatului şi Stăpînitoru a tótă Ţara Românesca Alessandru Dimitrie Ghica Vv. Ediţiunea VI. Bucuresci 1859».

Fragment preluat din lucrarea Diac. Prof. N. I. Nicolaescu - „Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi. Principalele ediţii ale Bibliei în Biserica Ortodoxă Română”, apărut în Studii Teologice, s. 2, an 26, septembrie-octombrie 1974, pp. 489-521

Descriere

Textul biblic reproduce ediţia tipărită în 1982 cu aprobarea Sfântului Sinod şi sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Cuvânt către cititori

După cum este îndeobşte cunoscut, „Evanghelia lui Dumnezeu” (1 Tes. 2, 2), „cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68) au răsunat, pentru întâia oară, în auzul strămoşilor noştri, în epoca apostolică.

Sfântul Andrei, „fratele lui Simon Petru” (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: „am găsit pe Mesia Care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, aşa cum mărturiseşte, într-un glas, întreaga tradiţie bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.

Este deosebit de semnificativ că şi unele texte din Noul Testament dau mărturie, direct sau indirect, despre propovăduirea Sfintei Evanghelii, în primul rând, în Sciţia Mică, încă din epoca apostolică. Scriind din Roma, în anul 63, Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel precizează că Evanghelia pe care au cunoscut-o destinatarii Epistolei sale „a fost propovăduită la toată făptura de sub cer” (1, 23). În cursul aceleiaşi Epistole, Apostolul neamurilor explică acest cuvânt al său scriind că, printre cei ce s-au dezbrăcat de omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou, se numără şi sciţii, deveniţi creştini alături de celelalte popoare ale antichităţii. „Nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi (este) Hristos” (3, 11). Acest text în care apare, pentru prima şi ultima oară, în Noul Testament, termenul „scit” descrie o stare de fapt pe care Sfântul Apostol Pavel o consemnează nu numai pentru a arăta adâncile prefaceri pe care învăţătura evanghelică le săvârşise în cugetele celor ce au primit Botezul, dar şi pentru a înfăţişa roadele bogate ale predicii misionare a tuturor Sfinţilor Apostoli, deci şi a Sfântului Andrei, apostolul sciţilor. Dacă, în Epistola către Galateni, scrisă în anul 55, din Efes, Sfântul Apostol Pavel nu aminteşte decât pe iudei şi pe elini ca fiind „una în Hristos Iisus” (3, 28), în urma primirii Botezului (3, 27), la mai puţin de zece ani după aceea, în Epistola către Coloseni, el adaugă la neamurile convertite la credinţă şi pe sciţi. Acest fapt îl va îndreptăţi pe marele Apostol să afirme că Evanghelia „a fost propovăduită la toată făptura de sub soare” (Col. 1, 23). El va scrie întotdeauna numai ce a săvârşit Hristos „spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă” (Rom. 15, 18). Când, la începutul anului 58, Sfântul Apostol Pavel prezenta, în Epistola către Romani, un prim bilanţ al rezultatelor călătoriilor sale misionare, el putea să scrie: „Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt,… de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până în Iliria, am îndeplinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos” (Rom. 15, 19). În acelaşi timp, el notează că „nemaiavând loc” (Rom. 15, 23) în ţinuturile în care propovăduise în cele trei călătorii misionare ale sale, adică în părţile de răsărit ale Imperiului Roman: Asia Mică, Grecia, Macedonia, iliric etc., dorea să-şi îndrepte paşii către îndepărtata Spanie (Rom. 15, 24, 28), marginea de apus a Imperiului Roman, cum va fi numită această ţară de Sfântul Clement Romanul în jurul anului 95, când scrie Epistola către Corinteni (V, 5-7).

Afirmaţia Sfântului Apostol Pavel că nu mai are unde predica Evanghelia în părţile răsăritene ale Imperiului Roman poate să apară oarecum surprinzătoare dacă avem în vedere că el nu atinsese, în aceste părţi, nici măcar graniţele Imperiului Roman dinspre nord, adică nu propovăduise în Sciţia Mică, devenită parte a Imperiului încă din anii 29-28 î.d.Hr., când Licinius-Crassus, proconsulul Macedoniei, a cucerit Sciţia transformând Dunărea în hotar nordic al Imperiului.

Explicaţia acestei afirmaţii o aflăm tot în contextul citat al Epistolei către Romani de unde aflăm că Sfântul Apostol Pavel a dorit întotdeauna să binevestească „acolo unde Hristos nu fusese numit”, ca să nu zidească „pe temelie străină” (15, 20). Rezultă deci că în acele ţinuturi în care Apostolul nu ajunsese, în timpul călătoriilor sale misionare, noua credinţă fusese deja binevestită sau era în curs de propovăduire de către un alt Apostol al Domnului. Iar acesta nu putea fi decât Sfântul Andrei, cum mărturiseşte tradiţia bisericească.

Noţiuni ca: „în toată lumea” (Matei 24, 14; Marcu 14, 9), „la toate neamurile” (Matei 28, 19; Marcu 13, 10), „până la marginea pământului” (Fapte 1, 8), folosite de Mântuitorul în porunca dată Sfinţilor Apostoli de a-şi îndeplini trimiterea lor de căpetenie (I Cor 1, 17) de a binevesti, pretutindeni şi tuturor, Evanghelia, ne dau indicaţia clară şi precisă că cei doisprezece ucenici ai Domnului erau îndatoraţi ca, prin lucrarea lor misionară, să asigure încă în timpul vieţii lor pământeşti cel puţin auzirea Evangheliei de către toate neamurile din Imperiul Roman. Dacă, din Faptele Apostolilor, nu avem ştiri decât asupra propovăduirii Evangheliei la neamuri, îndeosebi de Sfântul Apostol Pavel, faptul se explică prin aceea că Sfântul Luca, autorul acestei cărţi, nu ne-a oferit decât un model al predicii misionare a unei Apostol pentru ca posteritatea să poată aprecia rezultatele excepţionale ale lucrării misionare apostolice raportând acest model la numărul tuturor celorlalţi Apostoli ai Domnului şi la acela al celorlalţi misionari creştini de la începuturile Bisericii. Într-o astfel de lumină, predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică ne apare ca o deplină certitudine, ca o ofrandă adusă de acest Apostol dumnezeiescului său Învăţător care l-a rânduit în ceata celor mai apropiaţi ucenici ai săi.

Răsădit în aceste ţinuturi prin predica unui Apostol, Cuvântul lui Dumnezeu a pătruns adânc în conştiinţa şi memoria celor care le locuiau, devenind una din componentele fundamentale ale trăirii lor creştine şi ale vieţii lor spirituale.

Primele dovezi privind vechimea creştinismului românesc sunt unele descoperiri arheologice din Dobrogea constând din inscripţii în limba greacă de provenienţă biblică. O dată cu accentuarea dominaţiei romane şi, mai ales, după cucerirea de către Traian a Daciei, limba latină vulgară vorbită mai cu seamă în provinciile de margine ale Imperiului va fi tot mai des folosită în Sciţia Mică şi în celelalte provincii ale Daciei. În aceste condiţii, prima traducere latină a Sfintei Scripturi, numită Itala (sec. II), va fi, desigur, folosită de slujitorii bisericeşti şi credincioşii din aceste părţi, cum se poate dovedi cu numeroase inscripţii creştine în limba latină descoperite în urma cercetărilor arheologice. Acest fapt va contribui decisiv la formarea limbii române în secolele următoare, singura limbă neolatină vorbită în aceste părţi ale Europei şi la pătrunderea limbii poporului în Biserică, în relaţiile dintre slujitorii bisericeşti şi creştini, chezăşie sigură a însuşirii şi trăirii de către obştea credincioşilor din aceste părţi a învăţăturii dumnezeieşti revelate.

Este neîndoielnic că primele scrieri bisericeşti în limba română vor fi fost cărţi sau fragmente de cărţi din Sfânta Scriptură: Psaltirea, Sfintele Evanghelii, Epistolele sfinţilor Apostoli, folosite cu deosebire în cultul divin public şi devenite rugăciuni ale preotului şi credincioşilor, călăuze sigure ale tuturor în căutarea necurmată a desăvârşirii morale (Matei 5, 48). Acest lucru l-au şi adeverit primele manuscrise rotacizante în limba română.

Sfânta Scriptură în limba vorbită de poporul din aceste ţinuturi a fost, apoi, folosită de preoţi în predica din biserică şi în convorbirile directe cu credincioşii. Ei se vor conforma astfel îndrumării apostolice: „În biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu înţeles, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Cor 14, 19). Pentru ca învăţătura Sfintei Evanghelii să fie cunoscută tuturor neamurilor (Matei 28, 19), indiferent de limba pe care acestea o vorbeau, la Pogorârea Sfântului Duh, Sfinţilor Apostoli li s-a dat harisma vorbirii în limbi, astfel încât toţi cei ce erau atunci la Ierusalim cu toate că aparţineau „tuturor neamurilor de sub cer, totuşi fiecare îi auzea pe ei (pe Sfinţii Apostoli) vorbind în limba sa” (Fapte 2, 5-6). Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în limba credincioşilor este, aşadar, expresia voii lui Dumnezeu şi îndrumare categorică apostolică. Sfinţii Apostoli hirotoneau preoţi în fiecare Biserică (Fapte 14, 23), „pe cei ce au crezut mai întâi” din acea Biserică, după cum scrie Sfântul Clement Romanul (Epistola către Corinteni XLII, 4), tocmai pentru ca aceştia să poată propovădui adevărul credinţei pe înţelesul acelora pe care-i păstoreau. Acest principiu fundamental al pastoralei creştine este stabilit de Apostolul neamurilor când îi scrie lui Tit, primul episcop din insula Creta: „Te-am lăsat în Creta… să aşezi preoţi în fiecare cetate, precum ţi-am rânduit” (1, 5). Dacă se ţine seama că insula Creta era supranumită „insula celor o sută de cetăţi” formate succesiv o dată cu aşezarea în insulă a diverselor neamuri, vorbind diferite limbi, vom înţelege însemnătatea îndrumării apostolice date lui Tit ca acesta să hirotonească preoţi din cei ce aparţineau fiecărei cetăţi unde aceştia urmau să-şi desfăşoare lucrarea. Cunoaşterea de către păstorul spiritual a mentalităţii, obiceiurilor, dar mai ales a limbii păstoriţilor săi, era nu numai obligatorie, dar şi cea mai sigură chezăşie a deplinei izbânzi a lucrării preoţeşti, pentru ca „toată limba să dea slavă lui Dumnezeu” (Rom 14, 11; cf Isaia 45, 23) şi să mărturisească „toate graiurile că Domn este Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip 2, 11).

Dovada cunoaşterii Sfintei Scripturi de către strămoşii noştri încă din vremuri străvechi o constituie şi folclorul religios: colindele, cântecele de stea, bocetele etc. care îşi au izvorul în istorisirile cuprinse în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament: profeţiile mesianice, naşterea, botezul, patimile, răstignirea sau învierea Domnului. Aceste neîntrecute creaţii ale poporului nostru se caracterizează printr-o surprinzătoare originalitate, prin profunziunea trăirilor religioase, prin deplina ortodoxie şi autenticitate a doctrinei, semn al unei îndelungate cunoaşteri şi asimilări a adevărului revelat, trăit şi doxologit în simţire şi grai românesc, transpus cu neîntrecută măiestrie în culorile Voroneţului şi ale celor mai de seamă ctitorii româneşti.

Va fi greu să aflăm, în mod cert, când au fost rostite sau scrise pentru prima oară în limba română texte din Sfânta Scriptură. Ceea ce se poate susţine însă cu o deplină îndreptăţire, este că, pornind de la traducerea latină a Italiei sau Vulgatei, strămoşii nostri vor fi rostit: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…” foarte aproape de: „Pater noster, qui es in coelis…”, (Matei 6, 9), săvârşind acel miracol al trecerii de la latina vulgară la limba română, o limbă neolatină prin excelenţă.

Acest fapt este de natură să arate dificultatea pe care strămoşii noştri o vor fi resimţit, de-a lungul secolelor, fiind obligaţi să folosească în cult cărţile liturgice ca şi textele Sfintei Scripturi într-una din cele două aşa-zise limbi sacre: slavona şi greaca. În aceste condiţii, este lesne de înţeles pentru ce s-a manifestat din partea clerului şi a credincioşilor români dorinţa statornică de a avea tălmăcite în limba înţeleasă de popor Sfânta Scriptură şi cărţile liturgice. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi, toate manuscrise din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinzând Psalmii lui David în limba română, dau mărturie despre vechimea unor astfel de preocupări şi de setea credincioşilor români după Cuvântul lui Dumnezeu tălmăcit în singura limbă pe care o înţelegeau şi care le era nespus de scumpă. Fireşte că aceste manuscrise cuprinzând Psaltirea reproduc texte din limba română cu mult mai vechi, obârşia acestora pierzându-se în înseşi începuturile limbii române, limba unui popor care s-a format o dată cu încreştinarea sa, rostirea românească fiind marcată pentru totdeauna de acest eveniment unic în istorie.

Când se vor ivi condiţii prielnice, textele scripturistice în limba română vor vedea lumina tiparului demonstrând încă o dată profunda preocupare a clerului luminat al Bisericii noastre de a oferi credincioşilor şi cultului divin public texte din Sfânta Scriptură în limba înţeleasă de ei. Prima tipăritură de acest fel ajunsă până la noi este Evangheliarul slavo-român (1551-1553) care marchează o etapă de trecere de la textele slavone la cele tipărite numai în limba română ale lui Coresi: Evangheliarul de la Braşov (1561) şi Psaltirea (1570). Palia de la Orăştie (1582) care cuprindea Facerea şi Ieşirea – primele două cărţi ale Sfintei Scripturi, ne aminteşte despre un îndrăzneţ proiect de tipărire a întregii Biblii în limba română, care însă nu va fi realizat decât cu peste o sută de ani mai târziu, în 1688, în capitala Ţării Româneşti, când, în noua tipografie a Mitropoliei Ungrovlahiei, înfiinţată în 1678, va vedea lumina tiparului monumentala Biblie de la Bucureşti, supranumită şi Biblia lui Şerban Cantacuzino.

Până atunci, la Bălgrad (Alba Iulia), în 1648, va fi tipărit pentru prima dată în limba română întregul Nou Testament din iniţiativa, îndemnul, stăruinţa şi osârdia lui Simion Ştefan, Mitropolitul Ardealului. Această lucrare impresionează prin frumoasa expresie a traducerii, ca şi prin rigoarea şi exactitatea redării textului original al Noului Testament.

Noul Testament de la Bălgrad prevesteşte apariţia, în 1688, a Bibliei de la Bucureşti, punctul culminant al tuturor strădaniilor şi ostenelilor unui lung şir de ierarhi şi clerici luminaţi şi de mari cărturari însufleţiţi de nobilele idealuri ale slujirii limbii strămoşeşti, a Bisericii şi culturii naţionale, a întregului neam românesc.

Biblia de la Bucureşti înmănunchează ostenelile tuturor celor care, în secolele anterioare, au tălmăcit în româneşte diferite părţi sau scrieri ale Sfintei Scripturi: anonimii traducători ai textelor rotacizante maramureşene (prima jumătate a secolului al XVI-lea), Evangheliarul slavo-român (1551-1553), Evangheliarul lui Coresi (1561) şi Psaltirea de la Braşov (1570), Palia de la Orăştie (1582), Noul Testament de la Alba-Iulia (1648), prima traducere integrală a Septuagintei datorată spătarului Nicolae Milescu (1664), Evangheliarul lui Iordache Cantacuzino (1682) şi multe alte tipărituri şi manuscrise ştiute şi neştiute.

Fraţii Radu şi Şerban Greceanu au fost principalii traducători ai Bibliei de la Bucureşti, lucrare care s-a bucurat de sprijin şi încurajare din partea lui Şerban Cantacuzino, domnitorul Ţării Româneşti, şi din partea lui Constantin Brâncoveanu, fiind îndrumată de stolnicul Constantin Cantacuzino. Mitropolitul Teodosie Veştemeanu al Ţării Româneşti a urmărit îndeaproape această lucrare, acordându-i întregul sprijin şi binecuvântarea sa. El a pus la dispoziţie Tipografia Mitropoliei pe care a asigurat-o de întregul inventar tehnic în vederea tipăririi cărţii cât mai grabnic şi în condiţii grafice de aleasă ţinută.

Biblia de la Bucureşti a intrat în istoria culturii româneşti ca un moment cu multiple şi profunde semnificaţii. Această operă certifica, în primul rând, atingerea unui înalt grad de maturizare a limbii române în evoluţia ei spre dobândirea acelei capacităţi de a reda variatul şi bogatul conţinut de idei şi gândire al cărţilor Sfintei Scripturi, semnul sigur al posibilităţilor unei limbi aflate pe o înaltă treaptă a dezvoltării sale. Biblia de la Bucureşti a oferit tuturor românilor din cele trei provincii pe care aceştia le locuiau, un text cuprinzând o limbă literară unitară, rezultat din contopirea tuturor monumentelor anterioare ale limbii provenind din toate cele trei provincii româneşti. Prin Biblia de la Bucureşti, clericii şi credincioşii noştri au dobândit acces nemijlocit la textul sfânt, ceea ce a dat un nou impuls dezvoltării culturii teologice româneşti şi adâncirii vieţii creştine în Biserica noastră.

Clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române au cunoscut, dintotdeauna, adevărul revelat despre care dă mărturie Sfânta Scriptură, îndeosebi prin intermediul Sfintei Liturghii şi al celorlalte slujbe bisericeşti săvârşite necurmat şi în toată întinderea şi bogăţia lor, în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile româneşti. Cărţile liturgice, peste douăzeci la număr, care sunt un important izvor al Sfintei Tradiţii, au pus la îndemâna credincioşilor ortodocşi din Biserica noastră numeroase şi cuprinzătoare părţi ale Sfintei Scripturi sub forma pericopelor evanghelice, a lecturilor din epistolele apostolice şi a paremiilor care sunt citiri din Sfânta Scriptură. Înfăţişate credincioşilor în cadrul solemn al slujbelor liturgice, bogatele lecturi din Sfânta Scriptură îşi dezvăluie întreaga lor frumuseţe, toată bogăţia şi adâncimea înţelesurilor lor devenind, totodată, temei şi motivare a rugăciunii obşteşti a Bisericii şi a vieţii creştine în general. În cărţile de slujbă, la Sfânta Liturghie, prin Biserică, dreptmăritorii creştini au întâlnit, deopotrivă, cuvântul Sfintei Scripturi şi adevărurile de credinţă cuprinse în Sfânta Tradiţie, îngemănate într-un ansamblu în care expresia atinge perfecţiunea, iar rugăciunea înalţă cugetul către deplina şi corecta înţelegere a adevărului creştin care a modelat şi a marcat pentru totdeauna sufletul credincioşilor ortodocşi creştini.

În acest an, al aniversării a trei sute de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti, în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, urmează să apară o reeditare ştiinţifică a Bibliei de la 1688, cititorul având posibilitatea să admire în facsimil textul ca atare al acestei lucrări şi să citească, într-o pagină paralelă, transliterarea în alfabet latin a originalului tipărit în alfabet chirilic facsimilat.

Prezenta apariţie a Bibliei româneşti care are la bază obişnuita traducere oferită de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în ultimele sale ediţii, se înscrie, la rândul său, ca un act de cinstire a momentului aniversar închinat Bibliei de la Bucureşti, ca o componentă a acestei mari sărbători a culturii noastre.

Această carte sfântă vede lumina tiparului prin purtarea de grijă a Sfintei noastre Biserici, care se preocupă de toate cele de trebuinţă pentru propăşirea spirituală şi pentru mântuirea noastră. Se cuvine, deci, ca şi noi să cunoaştem că adevărata interpretate a Sfintei Scripturi, adevăratul său înţeles se poate descoperi şi pătrunde numai în staulul duhovnicesc al Bisericii noastre strămoşeşti care-şi continuă lucrarea ei având drept călăuză pe Duhul Sfânt. Semnificaţia, valoarea şi întreaga putere mântuitoare a Sfintei Scripturi se arată în Biserică şi prin Biserică, prin mijlocirea căreia Duhul Sfânt ne călăuzeşte spre „tot adevărul” (Ioan 16, 13).

Bucurându-ne de această împlinire, suntem încredinţaţi că Sfânta Scriptură va fi nu numai un odor sfânt aşezat la loc de cinste în locuinţele slujitorilor altarelor şi credincioşilor, ci şi o carte citită şi meditată cu credinţă nestrămutată şi cu rugăciune fierbinte, aşezată pe altarul lucrărilor şi vieţii lor. Va fi împreună cu Sfânta Liturghie călăuză dreaptă pe drumul desăvârşirii morale şi al comuniunii cu Prea Sfânta Treime, cu Biserica şi cu întregul neam românesc dreptcredincios. Pe acest drum vă însoţim cu dragostea şi binecuvântarea Noastră.

La sărbătoarea Bunei Vestiri	† T E O C T I S T
1988	Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Descriere

Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, publicată în 2001. Cuvintele lui Isus au fost evidenţiate pentru versiunea în format electronic.

Precuvântare

Biblia sau Sfânta Scriptură este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Prooroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră, şi prin cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele...” (Dt 32, 47). Acelaşi adevăr ni-l descoperă apoi Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt” (In 6, 63). Aşa a înţeles Biserica încă de la întemeierea ei, în ziua Cincizecimii, locul şi rolul Sfintei Scripturi în viaţa ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu şi spre mântuirea noastră lucrător al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viaţa duhovnicească, iconografia, într-un cuvânt întreaga viaţă bisericească ortodoxă este o dumnezeiască rodire a Sfintei Scripturi, aşa cum ne-a fost ea încredinţată de Sfinţii Apostoli şi tălmăcită de către cei mai adânci cunoscători şi râvnitori plinitori ai învăţăturilor ei: Sfinţii Părinţi.
În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.
Pentru realizarea acestui monument unic al credinţei noastre dreptmăritoare, dar şi al culturii române, vrednicii lui tâlcuitori au luat „lumină şi dentr-alte izvoade vechi”, avându-se însă ca temei al traducerii textul „cel elinesc al celor 70 de dascăli”, adică Septuaginta. O vrednică de menţionat mărturie în acest înţeles este activitatea tipografică a diaconului Coresi, care pentru a răspândi cuvântul dumnezeiesc scris şi românilor din Transilvania, a izbutit să tipărească la Orăştie, în 1582, cărţi din Vechiul Testament, într-o scriere cunoscută sub numele de Palia de la Orăştie, precum şi un Liturghier, în 1570. Setea de credinţă şi de limba română l-au determinat şi pe vestitul Mitropolit Simeon Ştefan, cunoscător şi talentat traducător al textului biblic, să tipărească în 1648 pentru prima dată Noul Testament în întregime. În a doua predoslovie a acestei prime traduceri româneşti integrale a Noului Testament se mărturisea un gând vrednic de toată luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, să izvodim aşa cum să înţăleagă toţi”. Această mărturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toţi fiii dreptcredincioşi români care, aflaţi în afara dreptului la închinarea părinţilor lor, căutau şi păstrau scrisul românesc ca pe o comoară a fiinţei lor. Dar şi Noul Testament de la Alba Iulia, ca şi Biblia de la Bucureşti, încoronau ani buni de muncă a copiştilor din mânăstiri şi sate, iscusiţi făuritori de manuscrise în limba română, aflate, după vremi, răspândite în toate ţinuturile româneşti. Este, aşadar, cert că Biblia de la Bucureşti s-a aflat la temelia celorlalte ediţii care i-au urmat, răspunzând astfel setei de îndestulare din apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbită a poporului român, din ce în ce mai bogată şi mai mlădioasă în dezvoltarea ei literară. În slujirea acestui scop, s-au încumetat să tâlcuiască Sfânta Scriptură în româneşte şi personalităţi bisericeşti impunătoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Teologie Grigorie Pişculescu (Gala Galaction) - literat şi academician, precum şi învăţatul profesor de Teologie Vasile Radu.
După apariţia în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulată astfel fiindcă traducerea fusese făcută chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul şi cu purtarea de grijă a primului Patriarh al României - Miron Cristea (1925-1939) a fost publicată o nouă ediţie a Sfintei Scripturi în anul 1936, traducerea fiind realizată de cele trei mari personalităţi bisericeşti mai sus pomenite.
În anul 1938 apărea într-o editură de stat Biblia tradusă de Preoţii profesori Gala Galaction şi Vasile Radu, iar în anul 1944 o nouă ediţie sinodală a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia aparţinând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea şi demnitatea de Patriarh al României.
O grijă cu totul aparte faţă de răspândirea luminii Dumnezeieştii Scripturi - în vremurile de aprigă prigonire a credinţei creştine în ţara noastră -, a dovedit pururea pomenitul înaintaş al Nostru, Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipăstoririi căruia s-au publicat două ediţii ale Bibliei (1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tipărit în timpul arhipăstoririi aceluiaşi vrednic Patriarh al României într-un număr de 125.000 de exemplare. În vremea arhipăstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nouă ediţie a Sfintei Scripturi (1982) a fost imprimată într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de 110.000 exemplare.
Începând cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediţie a Bibliei, în colaborare cu Societăţile Biblice Unite şi într-un tiraj iniţial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al acestei ediţii numărând, până în ziua de astăzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost imprimat, de asemenea, în această perioadă, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că, pe lângă toate aceste editări şi reeditări ale textului integral al Sfintei Scripturi, neîncetat în Biserica noastră au fost tipărite în tiraje corespunzătoare nevoilor slujitorilor bisericeşti şi ale credincioşilor dreptmăritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.
Unor asemenea osteneli întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de înţelegerea fiilor Bisericii noastre, în vederea zidirii lor lăuntrice pe piatra cea tare a credinţei luminate în Hristos, li s-a adăugat în anii din urmă şi râvna, asemănătoare celei a truditorilor mai sus pomeniţi, a Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, care a desăvârşit o lucrare ce părea mai presus de puterile unui singur om: anume, o nouă versiune a Sfintei Scripturi în limba română, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi bogat comentată de Înalt Prea Sfinţia Sa.
Această nouă ediţie a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001 „ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărţile biblice, belşugul de note şi comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metodă atât de necesară în zilele noastre când prin tendinţele prozelitiste se oferă credincioşilor, cu agresiune, şi tălmăciri eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoinţelor de o viaţă ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet şi editor - ca fost director al Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă -, personalitate care slujeşte Biserica noastră şi ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou şi proaspăt vieţii bisericeşti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci şi în ogorul întregii Ortodoxii româneşti.
Cu aceste gânduri, binecuvântăm cu îndreptăţită şi nespusă bucurie apariţia acestei noi ediţii a Sfintei Scripturi, izvodită de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat şi spre o mai înlesnită apropiere de înţelesurile cele adevărate şi de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor Dumnezeieşti, lucrare cu atât mai necesară şi mai de preţ astăzi, cu cât s-au înmulţit peste măsură cei care, potrivit Apostolului, „neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc... spre a lor pierzare” (2 Ptr 3, 16).

TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă asupra ediţiei

Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s'a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii - de persoane şi localităţi - sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.
The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995
Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975
Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)
Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)
Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)
Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)
Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936
Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938
Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944
The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977
*The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977
Good News Bible. Today's English Version. New York 1978
*La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973
*La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978
*La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973
*The Interpreter's Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957
The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975
Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979
Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983
Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

*The Interpreter's Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990
*Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981
*F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926
Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991
*Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994
A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.
*Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985
*Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992
*Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995
*Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995
*Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975
Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978
M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983
Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973
*Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990
*Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator's Guides / Handbooks:

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l'évangile de Marc. 1961
*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982
*J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980
*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973
*Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985
*Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982
*Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983
*Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982
*I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977
*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977
*Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976
*Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983
*Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980
*Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984
*C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972
*Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte [ ] cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s'a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s'a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s'o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.