Noul Testament de la Bălgrad
Apocalipsis a lui Ioann, Apostol şi Teolog
Capitolul 7
Îngerii carii pustiia pămîntul.
1 După aceaia văzuiu patru îngeri, în patru unghiuri ale pămîntului, ţiind patru vînturi ale pămîntului, ca să nu sufle vîntul pre pămînt, nice spre mare, nice spre un arbure.
Să cuntenesc, pînă nu să vor sămna toţi aleşii lui Dumnezău.
2 Şi văzuiu pre alt înger suind despre răsăritul soarelui, avînd peceatea Dumnezăului viu, carele striga cu glas mare celor patru îngeri cărora le era dată să strice pămîntului şi măriei.
3 Zicînd: „Nu stricareţi pămîntul, nece marea, nece arburilor, pînă vom sămna slugile Dumnezăului nostru, în frunţile lor”.
4 Şi auziu numărul celor sămnaţi. O sută şi patru zeci şi patru de mii era sămnaţi, din toate rudeniile fiilor lui Israil.
În toate rudeniile, după aceaia scrie fericăciune celora ce pat scîrbe pentru Hristos.
5 Din ruda Iudei, doaosprăzeace mii era sămnaţi; den ruda lui Ruvin era 12 mii sămnaţi; din ruda lui Gad, 12 mii sămnaţi.
6 Din ruda lui Aser, 12 mii sămnaţi; din ruda lui Neftalim, 12 mii sămnaţi; din ruda lui Manasiei, 12 mii sămnaţi.
7 Din ruda lui Semeon, 12 mii sămnaţi; din ruda lui Levi, 12 mii sămnaţi; din ruda lui Isahar, 12 mii sămnaţi.
8 Din ruda lui Zavulon, 12 mii sămnaţi; din ruda lui Iosif, 12 mii sămnaţi; şi din ruda lui Veniamin, 12 mii sămnaţi.
9 După aceaia văzuiu, iată era mulţimea mare, care nime nu putea număra, din toţi păgînii şi rudeniile şi oamenii şi limbile, stînd naintea scaunului şi naintea Mielului, îmbrăcaţi în veşmente albe şi stîlpări de finic în mînile lor.
10 Şi striga cu glas mare, zicînd: „Spăsenia iaste de la Dumnezăul nostru, cela ce şeade în scaun, şi de la Miel”.
11 Şi toţi îngerii sta împregiurul scaunului şi bătrînilor şi celor patru vieţuitori; şi căzură naintea scaunului pre faţa lor, şi să închinară lui Dumnezău.
12 Zicînd: „Amin, blagoslovenia şi slava şi înţelepciunea şi mulţimirea şi cinstea şi putearea şi tăria Dumnezăului nostru, în veacii de veac, amin”.
13 Atuncea-mi răspunse unul din cei bătrîni, zicîndu-mi: „Aceşti îmbrăcaţi în veşminte albe cine-s şi de unde au venit?”
14 Şi ziş lui: „Domane, tu ştii.” Şi-mi zisă mie: „Aceştea-s carii au venit din scîrbă mare şi şi-au spălat veşmintele sale şi le-au înălbit în sîngele Mielului.
15 Pentr-aceaia sînt înaintea scaunului lui Dumnezău, şi-I slujescu Lui, zioa şi noaptea, în beseareca Lui; şi Cela ce şiade în scaun Să va sălăşui cu ei.
16 Nu vor flămînzi mai mult, nici vor însătoşa, nici-i va mai pripi soarele nici alt zăduh.
Scrie bucurie acelora.
17 Că Mielul cela ce şiade în mijlocul scaunului va paşte pre ei şi-i va duce la izvoară de ape vii, şi va ştearge Dumnezău toate lacrămile de la ochii lor”.
