Noul Testament de la Bălgrad
Apocalipsis a lui Ioann, Apostol şi Teolog
Capitolul 6
Deşchisă Mielul peceatea dintîiu a cărţiei.
1 După aceaia văzuiu că deşchise Mielul peceatea dintîiu, şi auziu unul din cei patru vieţuitori zicînd, ca un glas de tunet: „Vino şi vezi”.
2 Şi căutaiu şi iată era un cal albu, şi carele şedea pre el avea arcu, şi-i fu dată lui stemă, şi eşi învingînd să învîngă.
A doaoa.
3 Şi deşchizînd a doaoa peceate, auziu al doile vieţuitoriu zicînd: „Vino şi vezi”.
4 Şi eşi alt cal roiub, şi celuia carele şedea pre el dată-i fu să ia pacea de pre pămînt şi să să omoară unii pre alţi, şi-i fu dată o spată mare.
A treia.
5 Şi cînd deşchise a treia peceate, auziu al treile vieţuitoriu zicînd: „Vino şi vezi”. Şi văzuiu derept aceaia un cal negru şi carele şădea pre el avea în mînă o cumpănă.
6 Şi auziu glas dintre cei patru vieţuitori zicînd: „Măsura de grîu, într-un dinariu, şi trei măsuri de orzu într-un dinariu, iară vinul şi oloiul să nu-l strici”.
A patra. Al noaole. A cincea.
7 Şi cînd deşchise a patra peceate, auziu al patrule vieţuitoriu zicînd: „Vino şi vezi”.
8 Atunci văzuiu şi iată era un cal galben şi aceluia ce şădea pre el era-i numele Moartea; şi iată iadul mergea după ia, şi dată le fu lor puteare a omorî a patra parte a pămîntului cu armă şi cu foame şi cu moarte şi cu fierile pămînteşti.
9 Şi cînd deşchise a cincea peciate, văzuiu supt oltariu sufletele celora ce-s omorîţi prin cuvîntul lui Dumnezău şi pentru mărturia carea o avea.
10 Iară strigă cu glas mare, zicînd: „Pînă cînd, Doamne, care eşti sfînt şi derept, nu vei giudeca şi nu vei izbîndi pentru sîngele nostru, de ceia ce lăcuescu pre pămîntu?”
11 Atunci date fură a tot însul văşmîntul alb şi zis fu lor ca să mai înceteaze puţinea vreame, pînă să va împlea numărul soţilor şi fraţilor lor cărora era să-i omoară ca şi pre ei.
Al şase. Pre aceale deşchizîndu-le, să sconiră din ceriu vrăjmăşii, foamete, ciumă, jăluinţa sfinţilor, cutremurare pămîntului şi multe alte cazne.
12 Şi după aceaia văzuiu cînd deşchise a şease-a peceate, şi iată fu cutremur mare de pămînt, şi soarele fu întunecat ca un sac cernit şi luna fu toată ca sîngele.
13 Şi stealele ceriului căzură pre pămînt, cumu-şi leapădă smochinul poamele sale, cîndu-l scutură vînt mare.
14 Şi ceriul trecu şi să învăli ca o hîrtie; şi toate măgurile şi ostroavele să clătiră din locurile sale.
15 Şi craii pămînteşti şi domnii şi bogaţii şi căpitanii şi putearnicii şi toate slugile, toţi slobodnicii să ascunsără în peştiri şi în stîrminele pietrilor.
16 Şi zicea munţilor şi pietrilor: „Cădeţi spre noi şi ne acoperiţi din naintea feaţei Celuia ce şeade în scaun, şi de mînia Mielului.
17 Că va veni cea zi mare a mîniei Lui, şi cine va putea sta?”
