Noul Testament de la Bălgrad
Apocalipsis a lui Ioann, Apostol şi Teolog
Capitolul 14
Stînd Mielul spre muntele Sionului.
1 Atunce văzuiu şi iată sta un Miel spre muntele Sionului, şi cu El, o sută şi patruzeaci şi patru de mii, avînd numele Tatălui Lui scris în frunţile lor.
2 Şi auziu glas din ceriu, ca glas de ape multe, şi ca glas de tunet mare, şi auziu glasul lăutaşilor lăutînd cu lautele sale.
3 Şi cînta ca un cîntec nou, înaintea scaunului şi înaintea celor patru vieţuitori şi bătrînilor, şi nime nu putea învăţa acel cîntec, numai cea sută şi patruzeaci şi patru de mii, carii-s cumpăraţi de pre pămînt.
Depreună cu vergurii Lui carii cinstescu pre El.
4 Aceştia sînt carii nu s-au spurcat cu mueri, că-s verguri; aceştea mergu după Miel, vareîncătro mearge, aceştea-s cumpăraţi din oameni, pîrgă sfîntă lui Dumnezău şi Mielului.
5 Şi în rostul lor nu s-au aflat înşălăciune, că-s nevinovaţi înaintea scaunului lui Dumnezău.
Un înger propoveduiaşte Evanghelia.
6 Şi văzuiu alt înger zburînd spre mijlocul ceriului, avînd Evanghelia de vecie ca să vestească lăcuitorilor de pre pămînt şi a tot neamului şi rudeniei şi limbiei şi oamenilor,
7 Zicînd cu glas mare: „Teameţi-vă de Dumnezău şi daţi slavă Lui, că au venit ceasul giudecatei Lui, şi vă închinaţi Celuia ce au făcut ceriul şi pămîntul şi marea şi izvoarăle apelor”.
Altul propoveduiaşte răsipirea Vavilonului.
8 Şi alt înger, venind după el, zise: „Căzu, căzu Vavilonul, oraşul cel mare, că cu vinul urgiei curviei lui adăpă toate limbile”.
Al treile porunceaşte să să ferească de fiară.
9 Şi al treile îngeru încă veni după ei, zicînd cu glas mare: „Cine să va închina fieriei şi chipului ei şi va luoa sămnul ei în fruntea sa, au în mîna sa,
10 Bea-va şi acesta din vinul mîniei lui Dumnezău, carele s-au împlut în păharul mîniei Lui, şi să va munci cu foc şi cu piatră pucioasă, înaintia sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11 Şi fumul chinurilor lor va sui în veacii veacilor; şi nu vor avea odihneală nece zuoa nece noaptea, carii s-au închinat fieriei şi chipului ei, şi cine au luat sămnul numelui ei. Aicea iaste răbdarea sfinţilor,
12 Carii păzescu poruncile lui Dumnezău şi credinţa lui Iisus”.
Glas din ceriu grăiaşte că-s fereciţi carii mor pentru Domnul.
13 Şi auziu glas din ceriu zicîndu-mi: „Scrie: fericiţi-s morţii carii mor de acum în Domnul; aşia-i, zice Duhul, ca să să odihnească de ostenealele sale, că faptele lor vor mearge după ei”.
14 Şi văzuiu, şi iată un nuor alb şi spre nuor şedea asămănat Fiului omenescu, avînd în capul Lui stemă de aur, şi în mîna Lui seacere ascuţită.
15 Şi alt înger eşi din besearecă, strigînd cu glas mare cătră Cela ce şedea spre nuor: „Trimeate sacerea Ta şi seaceră, că Ţi-au venit ceasul să seaceri, că s-au uscat secerişul pămîntului”.
Trimeate seacerea Domnului, spre săcerare.
16 Şi slobozi Cela ce şedea spre nuor seacerea Sa spre pămînt, şi fu săcerat pămîntul.
17 Şi alt înger eşi din beseareca carea-i în ceriu, avînd şi acela seacere ascuţită.
Şi spre culesul viei.
18 Şi alt înger eşi de la oltariu, avînd puteare spre foc, şi strigă cu glas mare cătră cela ce avea seacere ascuţită, zicînd: „Slobozi seacerea ta cea ascuţită şi culeage strugurii viei pămîntului, că s-au copt aua”.
19 Şi slobozi îngerul seacerea sa cea ascuţită pre pămînt, şi culease via pămîntului, şi o aruncă în tocitoarea cea mare a mîniei lu Dumnezău.
20 Şi fu călcată în storcătoarea de afară de oraş, şi eşi sînge din storcătoare, pînă la zăbalele cailor, pre o mie şi şase sute de stadii.
