Noul Testament de la Bălgrad
Cartea a 2-a a lui Pătru Apostol
Capitolul 2
Spune căce le-au dat mainte aceastea, pentru să să ferească de învăţători strîmbi.
1 Fost-au derept aceaia şi proroci mencinoşi între oameni, cum vor fi şi între voi învăţători minciunoşi, carii vor aduce eresuri păgubitoare, tăgăduind încă şi pre Domnul, pre carele i-au răscumpărat, aducîndu-şi loru perire îndegrabă.
2 Şi mulţi vor mearge după păgubitura lor, pentru carii să huleaşte calea adevărului.
A cărora le scrie mîndriile lor ceale strîmbe şi perirea acelora.
3 Şi pentru hîlpie, cu cuvente amăgitoare, vă vor vîna; a cărora păgubire iaste de mult gata şi a cărora perire nu adurmitează.
4 Că n-au cruţat Dumnezău îngerilor carii au greşit, ce i-au aruncat în beznă, legaţi cu lanţurile întunearicelor, ţiindu-i spre păgubitură.
5 Şi să n-au cruţat lumiei dentîiu, ce pre Noe al optul, propoveduitoriul dereptăţiei, izbăvitu-l-au, aducînd potop spre lumia nedereptăţilor.
6 Şi oraşăle sodomleanilor şi a gomoreanilor iară, făcîndu-le cenuşe, le-au prăpădit şi le făcu pildă celora ce vieţuescu fără de leage.
7 Şi pre Lot dereptul, dosădit de viaţa aprinşilor în necurăţenie, izbăvi-l.
8 Că fiind el derept şi petrecînd între ei, din dzi în dzi, sufletul lui cel derept văzînd şi auzind faptele lor ceale reale să trudia.
9 Şi Domnul izbăvi derepţii din năpaste, iară nederepţii a-i ţinea în dzuoa giudecatei, spre osîndire.
10 Iară mai vîrtos ceia ce îmblă în poftele necurăţiei trupeşti năprasnice, urîndu-şi domnii, în voia loruşi îmblînd şi nu să vor sfii a huli spre cei mai mari.
11 Unde nece îngerii, fiind cu puteare şi cu tărie mai mare, împrotiva domniilor înaintea lui Dumnezău, nu grăescu hulă cu blăstăm.
Asămănîndu-i fierilor.
12 Iară aceştea, ca neşte dobitoace fără înţelepciune, purtate de firea lor şi făcute spre perire, prinse spre perire, hulind pre cealia ce nu ştiu, în putregiunea lor vor peri.
13 Luînd plata nedreptăţiei carii ţin mai mare ferecăciunea, dezmierdăciunele din toate zilele, spurcăciunele şi necurăţeniile, carii să dezmiardă întru vicleniile sale, desfătîndu-să cu voi.
14 Fiindu-le ochii plini de curvie şi carii nu ştiu înceta din păcate, amăgindu-şi sufletele sale neţiitoare, avîndu inimă pornită spre hîlpie, fiii blăstămului.
15 Carii lăsînd calea dereaptă, rătăciră, mărgînd spre calea lui Valaam, fiul lui Vosor, căruia îi plăcu plata nedereptăţii.
16 Ce păţi certarea greşialei sale, că asinul, învăţat supt povară, grăi cu rost omenesc şi opri nebunia prorocului.
Şi izvoarălor fără de apă.
17 Aceastea-s izvoară fără de apă, nuori purtaţi de vînt, cărora să ţin ceaţa întunearecelor de vecie.
18 Că grăind fălie deşartă, amăgind pre ei cu poftele trupeşti şi desfătate, carii cu de-adinsu fugise de vieţuitorii în rătăcitură.
19 Făgăduindu-le slobozie, fiind ei sînguri slugile putregiunei, că cine de cine iaste biruit, aceluia slujiaşte.
Pentru că pre oamenii sfinţiţi de la Dumnezău, tragu-i spre necurăţiia cea dintîi.
20 Că după ce au fugit din spurcăciunea lumiei, pentru cunoştinţa Domnului şi Mîntuitoriul nostru Iisus Hristos şi iară într-acealiaşi învăluiţi, biruiţi-s de iale şi vor fi lor ceale de apoi, mai reale decît ceale dintîi.
21 Că mai bine au vrut fi lor să nu fie cunoscuţi calea dereptăţiei, decît, după ce au cunoscut, a să înturna înapoi, din porunca sfîntă ce le-au fost dată lor.
22 Ce s-au tîmplat lor ce să zice în pildă dereaptă: cîinele s-au întorsu la borîtura sa şi porcul spălat, la mocirla sa.
