Noul Testament de la Bălgrad
Cartea lui Pavel Apostol la Evrei
Capitolul 12
Nu numai cu pilda părinţilor, despre carii grăi mai sus, îndeamnă-i spre răbdare şi să stea neclătiţiţi în credinţă.
1 Pentr-aceaia noi încă, luîndu-ne împrejur atîta nour a mărturiilor, lepădînd tot tărhatul şi tot păcatul de carele sîntem împrejuraţi, prin răbdare să curăm cătră luptarea ce-i pusă noao,
2 Căutînd spre începătoriul şi săvîrşitoriul credinţei Iisus, carele pentru bucuria ce e pusă înainte, răbdă crucea, de batgiocură nu gîndi şi de-a dereapta scaunului lui Dumnezău şezu.
Ce încă şi cu pilda lui Hristos.
3 Că gîndiţi cine-i Acela carele răbdă de la păcătoşi spre Sine atîta protivire, să nu vă usteniţi întru inimile voastre ca să vă părăsiţi.
4 Că încă nu pînă în sînge aţi stătut împrotivă păcatului, luptîndu-vă.
5 Şi v-aţi uitat de mîmgîiare, carea grăiaşte voao ca fiilor, zicînd: „Fiul Mieu, să nu leapezi certarea Domnului, nece să slăbeşti cînd te ceartă El.
6 Că pre carele îl iubeaşte Domnul ceartă-l, şi-l bate vare pre cine-l primeaşte fiu”.
7 De veşi răbda certare, Dumnezău vă să va arăta fiilor; carele-i fiu pre carele nu-l ceartă tată-său?
8 Iară de sînteţi fără de certare, a căria sînt toţi părtaşi, copii sînteţi, nu fii.
9 După aceaia trupurilor noastre am avut certători părinţii şi i-am cinstit; au nu cu mult mai vîrtos ne vom pleca Părintelui sufletelor şi să viem.
10 C-aceia în puţinea vreame, cumu să părea lor, ne supăra pre noi, iară Acela spre folosul nostru, ca să fim părtaşi vieţiei sfinte a Lui.
Înţelepciunea trupului nu înţeleage bine cum să cuvine despre certările şi ispitele ce lasă Dumnezău în ceastă lume, pre noi.
11 Săva că cu toată certarea, acum nu să veade a fi de bucurie, ce întristare, de după aceaia va da rod lin a dereptăţiei acelora, carii pentr-acealia vor fi ispitiţi.
12 Derept aceaia mînule slobozite şi genunchele slăbite întăriţi-le.
13 Şi îmblaţi derept cu picioarele voastre, ca să nu să pleace din cale carele-i şchiup, ce mai vîrtos să să vindece.
14 Pace să aveţi cu toţi, şi viaţă sfîntă, fără de care nime nu va vedea pre Domnul.
15 Socotind să nu cumva cineva să cază din mila Domnului şi să nu crească cumva vreo rădăcină amară, făcînd pacoste, şi pentr-aceaia să să spurce mulţi.
16 Să nu fie cineva curvariu sau spurcat, ca Isav, carele-şi vîndu, pentru o mîncare, destoinicia naşterei lui dintîi.
17 Că ştiţi că el după aceai, vrînd să-şi dobîndească blagoslovenia moşiei, lepădat fu, că nu află loc de pocăinţă, săva că cu lacrămi căutase blagoslovenie.
18 Că nu v-aţi apropiat la muntele pipăit şi la foc aprinsu şi volbură şi ceaţă şi nuor.
19 Şi sunetul trîmbitei şi glasul cuvintelor pre carele, auzindu-l, îl ruga să nu le mai grăiască lor.
20 (Că nu putea răbda ce să zicea lor: „Şi de vrea atinge fiară măgura, să să ucigă cu pietri, au cu săgeată să să săgeate”.
21 Şi Moisi, aşia era groaznic ce i să arăta, cît zise: „Spăreatu-m-am şi cutremurat”.)
22 Şi v-aţi apropiat cătră muntele Sionului şi oraşul Dumnezăului viu şi cătră Ierosalimul cerescu, şi cătră multe mii de îngeri.
23 Şi cătră săborul născuţilor dintîiu, carii-s scrişi în ceruiri, şi Dumnezău, giudeţul tuturor şi duhul derepţilor desăvîrşit.
24 Şi cătră împăcătoriul Testemîntului celui noi Iisus şi cătră stropirea sîngelui grăind mai scumpe decît a lui Avel.
25 Socotiţi să nu vă feriţi de Cela ce vă grăiaşte, că de n-au scăpat aceia carii să feriră de Cela ce le grăia pre pămînt, cu mult mai vîrtos noi, de vom încungiura pre Cela ce ne grăiaşte din ceriu.
26 Glasul căruia atuncea clăti pămîntul iară acum vesteaşte-le zicînd: „Încă Eu deodată voiu clăti nu numai pămîntul, ce şi ceriul”.
27 Iară că zice „încă deodată”, arată treacerea lucrurilor nestătătoare, ca să rămîe ceale stătătoare.
28 Pentr-aceaia primiţi împărăţie neclătitoare, să ţinem mila pentru carea aşa să slujim, să plăcem lui Dumnezău, cu frică şi cu smearenie.
29 Că Dumnezăul nostru îi foc amistuitoriu.
