Noul Testament de la Bălgrad
Cartea 2 lui Pavel Apostol cătră Corinteani
Capitolul 4
Spune că aş-au ustenit în propovedania Evanghelii, cît poate că vor fi orbiţi de Satana, care n-ară putea vedea strălucirea ei.
1 Derept aceaia, avînd această slujbă, cum am dobîndit milă, nu ne lenim,
2 Ce-am lepădat ascunsele grozăvii, neîmblînd în înşălăciune şi nemestecînd cuvîntul lui Dumnezău, ce întru arătarea adevărului ne lăudăm pre noişi, la toată ştiinţa oamenilor, înaintea lui Dumnezău.
3 Iară să iaste acoperită Evanghelia noastră, celor pieitori iaste acoperită,
4 Cărora Dumnezăul ceştii lumi le-au orbit minţile necredincioşilor, ca să nu strălucească lor lumina Evangheliei slavei lui Hristos, carele iaste chipul lui Dumnezău.
5 Că nu pre noi propoveduim, ce pre Iisus Hristos că e Domnul; iară noi, slugile voastre pentru Iisus.
6 Că Dumnezău carele au zis den tunearec să strălucească lumina, El străluci, în inimile noastre, a darea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezău, în faţa lui Iisus Hristos.
Comoara Evanghelii o purtăm în vas de pămînt.
7 Iară avem vistiarul acesta în vase de lut, ca să fie mărirea puterii lui Dumnezău, şi nu de la noi.
8 În toate păţim scîrbă, ce nu împresurîndu-ne, îndoindu-ne, ce de tot nu ne lăsăm.
9 Supărare păţim, ce întru ia nu sem lăsaţi, oboară-ne, ce nu perim.
Supt multe scîrbe sîntem supuşi.
10 În toată vreamea, omorîrea Domnului Iisus în trupurele noastre să să arate.
11 Că pururea noi ceia ce viem, spre moarte ne dăm, pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să fie aiave trupului nostru muritoriu.
12 Pentru aceaia moartea în noi lucrează, iară viaţa în voi.
13 Iară că avem acelaşi duh al credinţei cumu e scris, „Crezuiu, pentr-aceaia grăiu”, şi noi încă creadem, pentru aceaia şi grăim.
14 Ştiind că Cela ce-au rădicat pre Domnul Iisus, şi pre noi pentru Iisus ne va rădica, şi ne va pune cu noi.
15 Că aceastea toate pentru voi-s ca şi mila aceaia bogată, pentru mulţemirea a mulţi să să sporească spre slava lui Dumnezău.
Cu pilda lui îi îndeamnă spre tărie.
16 Pentru aceaia, nu ne lenim, ce mai vîrtos de s-ară şi răsipi omul nostru cel de afară, iară cel denlăuntru să înnoiaşte den zi în zi.
Şi spre urîciunea ceştii lumi.
17 Că uşurime de pripă a supărărei noastre, a slavei înălţate foarte mare stătătoare în vecie lucrează noao,
18 Necăutînd noi cealea ce să văd, că ceale văzute sînt trecătoare, iară ceale nevăzute-s de vecie.
