Noul Testament de la Bălgrad
Cartea lui Pavel Apostol la Rîmliani
Capitolul 9
Zice jidovilor.
1 Adevărat grăescu pren Hristos, nu minţu, mărturisind mie depreună cunoştinţa sufletului mieu, pren Duhul Sfînt,
2 Că am întristare mare şi neîncetată durearea inimei meale.
3 Că aş pohti însumi eu a fi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii miei şi rudenia mia după trup,
4 Carii sînt israilteani, a cărora e făgăduinţa fiiască şi slava şi poruncele şi rînduiala legiei şi slujiria şi făgăduialele,
5 A cărora sînt părinţii dentru carii iaste Hristos, den cîtu e trup, carele iaste prespre toţi Dumnezău, a-L lăuda în veac. Amin.
6 Că nu poate fi să cază cuvîntul lui Dumnezău, că nu toţi carii-s den Israil sînt israilteani.
Că Avraam are doao feliuri de feciori.
7 Nece carii sînt sămînţa lui Avraam îi sînt toţi feciori; ce întru Isaac, zice, chema-să-va ţie sămînţă.
8 Aceasta iaste nu carii-s fii trupeşti sînt fii lui Dumnezău, ce care-s fii făgăduinţei să vor socoti în sămînţă.
9 Că făgăduitei iaste cuvîntul acesta „La această vreame voiu veni şi va avea Sara fecior”.
10 Nece numai aceasta, ce şi Reveca dentru unul prinzînd în zgău, de la părintele nostru Isaac.
11 Că încă nenăscuţi porobocii şi nefăcînd nece bine, nece rău, să rămîie în tărie rînduiala lui Dumnezău, după alesătura Lui; nu den fapte, ce den chiemătoriu.
12 Zis fu ei, că cel mai mare sluji-va celui mai mic.
13 Cumu-i scris „Pre Iacov îndrăgiu, dară pre Isav urîiu”.
14 Dară ce să zicem? Au doară nedereptatia de la Dumnezău-i? Departe fie.
Şi toate carele au fost într-acel lucru îs făcute în voia lui Dumnezău.
15 Că lui Moisi zice „Miluescu pre carele voiu milui şi mă voiu îndura cătră carele mă îndur”.
16 Derept aceaia, nu-i a voitoriului, nece a celuia ce aleargă, ce-i a îndurătoriului Dumnezău.
17 Că zice Scriptura, lui Faraon, că „Pre aceasta te-am rădicat pre tine, ca să arătu întru tine putearia Mea şi ca să să vestească numele Mieu întru tot pămîntul”.
18 Derept aceaia, pre carele îi voia, miluiaşte-l, iară pre carele nu, întăreaşte-l.
19 Zicere-ai derept aceaia mie, dară încă că ce Să mînie? Că voei Lui cine să protiveaşte?
Ca şi olariul.
20 Şi în că tu, o ome, tu cine eşti de răspunzi împrotivă lui Dumnezău? Au, doară zice, faptul făcătoriului, că ce m-ai făcut aşa?
21 Au n-are puteare olariul spre lut, dentr-acelaşi lut să facă adecă un vas de cinste, iară altul întru necinste?
22 Iară vrînd Dumnezău să-Şi arate mînie şi să-Şi ivească putearea Lui, răbdă cu multă îngăduire vasele mîniei, făcute spre perire.
23 Şi să-Şi arate bogăţia slavei Sale, spre vasele milei carele găti mainte spre slavă.
Chemarea limbilor.
24 Pre carii şi chemă, pre noi, nu numai den jidovi, ce şi den păgîni.
Arată cu mărturiile că au fost prorocite.
25 Cum şi la Iosie zice: „Chiema-voiu pre oamenii carii nu era ai Miei, oamenii Miei şi carea nu era iubită, iubită”.
26 Şi fi-va spre locul unde s-au zis lor: „Nu sînteţi voi oamenii Miei”, acolo să vor chema fii lui Dumnezău celui viu.
27 Iară Isaia strigă despre Israil să ară şi fi numărul fiilor lui Israil ca năsipul măriei, numai rămăşiţele să vor mîntui.
28 Că cuvîntul sfîrşind şi scurtînd în dereptate, că cuvînt pre scurt va face Domnul pre pămînt.
29 Şi cum zise mainte Isaia, să n-ară fi domnul Savaot lăsat noao sămînţă, ca şi Sodoma am vrut fi şi am vrut fi aseamenea gomoreanilor.
Chemarea limbilor.
30 Dară ce să zicem? Că limbile carele nu căuta dereptatia, agiunsără dereptatia, însă dereptatea carea iaste den credinţă.
Lăpădarea jidovilor.
31 Iară Israil carele căuta dereptatea legiei, la leagea dereptăţiei nu agiunse.
32 Derept ce? Că nu den credinţă, ce din faptele legiei, că să poticniră în piatra poticnirei.
33 Cum iaste scris, „Iaca, voiu pune în Sion piatra poticnirei şi piatra smintealei şi tot cine va creade întru El nu să va ruşina.”
