Noul Testament de la Bălgrad
Faptele Sfinţilor Apostoli carea au scris Sfîntul Luca
Capitolul 4
Pre Pătru şi Ioan.
1 Iară grăind ei cătră oameni, sosiră al ei popii şi voivodul besearecii şi saducheii,
2 Părîndu-le rău că învaţă oameni şi vestesc, în numele lui Iisus, învierea morţilor.
Prinşi-i duc la sobor.
3 Şi pusără spre ei mînile şi-i pusără în pază pînă a doao zi, că era sară.
4 Iară mulţi de ceia ce auzise cuvîntul, crezură, şi fu număr de bărbaţi ca cinci mie.
5 Şi fu a doao zi, de să adunară mai marii lor şi bătrînii şi cărtularii, în Ierosalim.
6 Şi Anna, popa cel mare, şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi cîţi era de neamul preoţesc.
Pre Hristos Îl mărturisescu fără frică.
7 Şi puind pre ei să stea în mijloc, întrebară: Cu ce puteare şi cu al cui nume aţi făcut voi aceastea?
8 Atunci Pătru, plinit de Duhul Sfînt, zise lor: Mai marii oamenilor şi bătrînii lui Israil.
9 Pentru că ne întrebaţi pre noi astăzi pentru facere de bine omului slab, cumu s-au vindecat acesta.
10 În ştire să vă fie tuturor, voao şi a tuturor oamenilor lui Israil, că întru numele lui Iisus Hristos Nazareul, pre carele voi răstignit-aţi, pre carele Dumnezău-L învise den morţi, pentru Acesta stă acesta înaintea voastră, sănătos.
11 Aceasta iaste piatra aceaia carea e nesocotită de voi ziditorii, carea fu făcută în capul unghiului.
12 Şi nu iaste în altul întru nime mîntuirea şi nu iaste altu nume dat supt ceriu întru oameni, pentru carele să cade noao a ne mîntui.
13 Şi văzînd cuteazarea lui Pătru şi a lui Ioan, şi înţelegînd că-s oameni necărtulari şi proşti, să mira, şi-i cunoştea pre ei că au fost cu Iisus.
14 Şi văzînd pre omul cel vindecat stînd cu ei, nemică nu le putea grăi împrotivă.
15 Iară poruncind lor să iasă afară den săbor, să întreba întru eişi,
16 Zicînd: Ce vom face oamenilor acestora? Că iată, sămnul făcut de ei aiave iaste tuturor celor ce lăcuescu în Ierosalim, şi nu-l putem tăgădui.
17 Ce ca să nu să vestească mai mult întru oameni, cu certare să contenim pre ei, de acum să nu mai grăiască de acest nume, nemuruia den oameni.
18 Şi chemînd pre ei, porunciră lor, nicecît să mai grăiască, nece să înveaţe în numele lui Iisus.
19 Iară Pătru şi Ioan, răspunzînd cătră ei, zisără: Au derept iaste înaintea lui Dumnezău, a asculta pre voi mai vîrtos decît pre Dumnezău? Giudecaţi.
20 Că nu putem noi, carele am văzut şi am auzit, să nu grăim.
21 Lăsară pre ei, dară neaflînd cum i-ară munci pre ei, certîndu-i, sloboziră pre ei, pentru oameni, că toţi proslviia pre Dumnezău de ce fu.
22 Că era mai mare de patruzeci de ani omul acela, spre carele fu sămnul acela a vindecării.
23 Deaca fură sloboziţi, veniră cătră ai lor şi povestiră carele zisease lor mai marii popii şi bătrînii.
Ucenicii să roagă lui Dumnezău.
24 Iară ei auzind aceastea, cu o inimă rădicară glasul cătră Dumnezău şi zisără: Doamne, Tu eşti Dumnezău carele ai făcut ceriul şi pămîntul şi marea şi toate cîte-s întru iale.
25 Carele cu Duhul Sfînt, pren rostul lui David, coconului Tău, ai zis: Derept ce rînjiră limbile, şi oamenii să învăţară deşarte?
26 Stătut-au craii pămîntului, şi domnii să adunară împreună, spre Domnul şi spre Hristosul Lui.
27 Că să adunară pre adevăr în cetatea aceasta, spre sfîntul Fiul Tău Iisus, pre carele L-ai unsu, Irod şi Pontius Pilat, cu păgînii şi cu oamenii lui Israil.
28 Să facă carele mîna Ta şi sfatul Tău au rînduit să fie.
29 Şi acum, Doamne, caută spre ertatea lor, şi dă slugilor Tale, tot cu îndrăznire să grăiască cuvîntul Tău.
30 Cînd mîna Ta vei tinde întru vindecare şi seamne şi minune, să fie pren numele sfînt al Fiului Tău Iisus.
31 Şi după ce să rugară, să clăti locul întru carele era adunaţi şi să împlură toţi de Duhul Sfînt şi grăia cuvîntul lui Dumnezău, cu îndrăznire.
32 Dară mulţimea celor ce credea, le era inima şi sufletul una; şi nime den avuţia lui nu zicea ceva că e a lui, ce le era lor tot împreună.
33 Şi apostolii, cu mare puteare, da mărturie învierii Domnului Iisus, şi era toţi în dragoste mare.
Mulţi vînd uricele sale.
34 Că nu era nece unul între ei lipsit, că oarecîţi avea pămînt, uric şi casă, vînzîndu-le, aducea preţul celor vîndute.
35 Şi punea lîngă picioarele apostolilor, împărţia tuturora, cui ce lipsia.
Între carii să numără şi Varnava.
36 Iară Iosie carele-l chiamă Varnava, den apostoli (carele iaste tîlcuit, „fiul mîngîiarii”) levit, chiprianin de neam,
37 Avînd uric deaca-l vîndu, aduse preţul şi-l puse la picioarele apostolilor.
