Noul Testament de la Bălgrad
Faptele Sfinţilor Apostoli carea au scris Sfîntul Luca
Capitolul 27
Lui Pavel.
1 Iară deaca fu rînduit noao să vînslăm în Italia, deaderă pre Pavel şi pre alţi, legaţi, sutaşului anume Iulie, den şireagul împăratului.
2 Şi suindu-ne în coarbia den Adramiteiu, vrînd să vînslăm pre lîngă ţînutul Asiei, ne slobozim, fiind cu noi Aristarh machedon den Solun.
3 Iară a doao zi agiunsem în Sidona, iară Iulie, cu mare cinste ţiind pre Pavel, îngădui să meargă la priatini, să-l grijască.
4 Şi de acolo purcezînd, vînslăm în Chipru, pentru că ne era vînturele împrotivă.
5 Şi mearsem pre marea Chilichiei şi a Pamfiliei, sosim în Mira, oraşul Lichiei.
6 Şi acolo, aflînd sutaşul o corabie de la Alexandria vînslind în Italia, ne băgă într-însa.
Spuindu-i de vreame saprgerea coarbii.
7 Iară în multe zile, vînslind cătinel, şi abia sosim lîngă Cnida, nelăsînd pre noi vîntul, vînslăm în Crit, lîngă Salmon.
8 Şi abia trecînd pre lîngă ia, venim la un loc ce-l chiamă Vad bun, de carele era aproape oraşul Lasiei.
9 Iară multă vreame trecînd, şi fiind vînslarea cu perire, pentru că şi postul trecuse, îndemna-i Pavel
10 Grăind lor. Bărbaţilor, văz că cu dosadă şi cu multă pagubă, nu numai a povărîei şi a corabiei, ce şi capetelor noastre va să fie vînslarea.
Nu-i cred.
11 Iară sutaşul pre cîrmaci şi pre corăbiariu asculta mai vîrtos decît cuvintele lui Pavel.
12 Şi nefiind vadul bun a erna, mulţi făcea sfat să purcează şi de acolea, cum de-are putea să agiungă în Finichia, să erneze la vadul Critului, carele caută cătră Liva şi cătră Hor.
13 Iară suflînd austru, părîndu-le lor că vor isprăvi voia lor, lăsîndu-să den ason, vînslară în Crit.
În multă vreame de vînturi, în toate părţile aruncaţi.
14 Iară nu preste multă vreame, să lovi întru ia vînt cu vihor, carele să chiamă Euroclidon.
15 Şi răpi corabia şi neputînd mearge spre vînt, sloboziră-o vîntului şi ne ducea.
16 Şi ducîndu-ne într-un ostrov mic, ce să chiamă Claudie, abia o putum apuca luntrea.
17 Carea trăgîndu-o în corabie, cu măestrie agiutorase împregiurînd corabia, temîndu-ne să nu cază în vrun loc cu năroiu, sloboziră veatrilele şi aşia mergea.
18 Iară aruncîndu-ne foarte tare de vicol, a doao zi făcură pagubă.
19 Şi a treia zi, noi cu mînile noastre, lepădăm unealtele corabiei.
20 Iară cînd nu s-are arăta nece soarele, nece stealele, în multe zile, şi fiind vicol mare, de-acii să luase toată nădeajdea vieţii noastre.
Sparge-să corabia.
21 Şi flămînzind mult, atuncea stînd Pavel în mijlocul lor zise: Au vrut trebui, o bărbaţilor, ascultînd pre mine, să nu purceadem den Crit, şi a încungiura această dosadă şi pagubă.
22 Iată şi acum rog pre voi, să fiţi cu inimă bună, că perire nu va fi nece a unui suflet den voi, ce numai corabii.
23 Că-mi stătu înainte, într-această noapte, îngerul lui Dumnezău căruia sînt eu, căruia-i şi slujescu.
24 Zicînd: Nu te teame, Paule, înaintea împăratului trebuie să stai, şi iată, dăruit-au ţie Dumnezău pre toţi carii vînslă cu tine.
25 Derept aceaia, fiţi cu inimă bună, bărbaţilor; crez lui Dumnezău că aşia va fi, cum mi-au spus mie.
26 Şi într-un ostrov trebuiaşte noao să cădem.
27 Şi venind a patrasprăzeace noapte, vînslind noi în Adria, pre la miază noapte, le păru corabiarilor că să apropie la vrun ţînut.
28 Şi slobozind măsura, aflară stînjăni doaozeci, şi mai mearsără puţinel, şi iară slobozind măsura, cincisprăzeace stînjăni.
29 Temîndu-să să nu cumva cază în vrun loc prundos, den pisc aruncînd patru mîţe pohtia să fie zuo.
30 Iară corăbiarii să ispitia să fugă den corabie, şi sloboziră luntriţa în mare, pre supt cumpăt, cum ară vrea să sloboază mîţele den pisc.
31 Zise derept aceaia Pavel sutaşului şi viteajilor: Să nu vor rămînea aceştea în corabie, voi nu veţi putea mîntui-vă.
32 Atunci viteajii tăiară funile luntrei şi o lăsară să cază.
33 Şi într-aceaia făcîndu-să zuo, Pavel ruga pre toţi să mănînce bucate, zicînd: Că-i a patrasprăzeacea zi astăzi de cînd, aşteptînd, trăim nemîncaţi şi nemică luînd.
34 Derept aceaia, rog pre voi să luaţi bucate, că aceasta iaste de mîntuirea voastră, şi nece unuia de voi nece un păru den cap nu-i va cădea.
35 Şi zicînd aceastea, luo pîine, şi deade har lui Dumnezău, înaintea tuturor, şi frîngînd, începu a mînca.
36 Iară tuturor mai viindu-le inimă şi luară şi ei de mîncară.
37 Şi era în corabie, de toţi, doao sute şi şaptezeci şi şase de suflete.
38 Iară deaca să săturară de bucate, uşurară corabia, aruncînd hrana în mare.
39 Şi cînd fu zuo, pămîntul nu-l cunoştea, dară socotia un sîn, avînd ţărmure, în carele socotia de-are putea să urnească corabia.
40 Şi trăgînd sus mîţele, sloboziră-o mării şi slăbiră funiile cîrmelor, şi rădicînd veatrila cătră suflarea vîntului, silia la ţărmure.
41 Iară nemerind în locul a doao mări, să împrinse corabia şi piscul denainte să împlîntă şi sta neclătită, iară partea dendărăpt să rumpea de tăria undelor.
42 Iară sfatul viteajilor le era să omoară pre cei prinşi, ca să nu înoate cineva şi să scape.
Toţi sănătoşi.
43 Iară sutaşul vrînd să-l scutească pre Pavel, opri-i de sfatul lor şi porunci celora ce pot înota să să sloboază întîiu, să iasă la pămînt.
Es la pămînt.
44 Iară alalţi, unii pre scînduri, alţii pre frînturi den corabie, şi fu aşa de eşiră toţi la pămînt, în pace.
