Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelie scrisă de Sfîntul Ioann
Capitolul 6
1 După aceastea mearse Iisus de ceaia parte de marea Galileei carea-i a Tiverii.
2 Şi mergea după El mulţime multă, că vedea seamnele Lui care le făcea cu bolnavii.
3 Şi Să sui în măgură Iisus şi acolo şăzu cu ucenicii Lui.
4 Şi era aproape Paştile, sărbătoarea jidovilor.
Hristos cu cinci pîini şi cu doi peşti sătură cinci mii.
5 Şi rădicînd Iisus ochii şi văzînd că multă mulţime vine cătră El, zise cătră Filip: De unde vom cumpăra pîini ca să mănînce aceştea?
6 (Aceasta zicea, ispitindu-l pre el, că El ştiia ce vrea să facă.)
7 Răspunse Lui Filip: Pîini de doao sute de bani nu va agiunge lor, să ară lua cîte unul de ei numai cîte puţinea.
8 Zise Lui unul den ucenicii Lui, Andreiu, fratele lui Simon Pătru:
9 Iaste un fecior acicea carele are cinci pîini de orzu şi doi peştişori. Ce aceastea ce sînt într-atîţea?
10 Zise Iisus: Faceţi oamenii să şază. Şi era în acel loc iarbă multă şi şăzură bărbaţii în număr ca la cinci mii.
11 Şi luo aceale pîini Iisus şi deade har şi le împărţi ucenicilor, iară ucenicii celor ce şădea; aşijderea şi din peştişori cît vrură.
12 Şi cum să săturară, zise ucenicilor Lui: Adunaţi rămăşiţele de sfărmituri să nu piiae ceva.
13 Şi adunară şi împlură doaosprăzeace corfe de sfărmituri den aceale cinci pîini de orzu, carele rămasără de ceia ce mîncară.
14 Iară oamenii văzînd sămnul carele făcu Iisus, zicea: Cu adevăr că Acesta iaste prorocul carele era venitor în lume.
Hristos de-acolea Să duce în lături.
15 Înţelease Iisus că vor să vie, apucîndu-L pre El, să-L facă craiu; Să duse iară în laturi, în munte, numai Însuşi.
16 Iară cum fu sara, pogorîră ucenicii Lui la mare.
Ucenicii mergu cu o corabie.
17 Şi întrînd în corabie, mergea de ceia parte de mare, în Capernaum; şi iată era întunearec şi nu venise cătră ei Iisus.
18 Şi marea, suflînd vînt mare, să rădică.
Hristos îmblă pre mare.
19 Şi întrînd pre mare, ca la doaozeci şi cinci au treizeci de stadii, văzînd pre Iisus îmblînd pre mare şi apropiindu-Să de coarbie şi să înfricoşară.
20 Iară El zise lor: Eu sînt, nu vă teamereţi.
21 Şi luară pre El în coarbie şi atunceşi corabia sosi la ţînutul unde mergea.
22 A doao zi, mulţimea care sta de ceaia parte de mare, văzînd că altă corabie nu e acolo, fără aceaia în carea întrară ucenicii Lui, şi Iisus nu întrase în corabie cu ucenicii Lui, ce numai înşişi ucenicii Lui mersease.
23 Iară alte corabii veniră de la Tiveriada, aproape de locul unde mîncară pîine după ce deade Domnul har.
24 Iară cînd văzu mulţimea că Iisus nu iaste acolo, nece ucenicii Lui, întrară şi ei în corabie şi mearsără în Capernaum, căutînd pre Iisus.
25 Şi aflînd pre El de ceaia parte de mare, zisără Lui: Învăţătoriule, cînd ai sosit acicea?
A căuta pîinea ce nu piiare.
26 Răspunse lor Iisus şi zise: Adevăr, adevăr zic voao, căutaţi-Mă nu căce văzut seamnele, ce căce mîncat den cele pîini şi v-aţi săturat.
27 Lucraţi nu pentru bucate pieritoare, ce pentru bucate ce rămîn în viiaţa veacilor, carele va da voao Fiiul omenesc, că pre acesta sămnă Tatăl Dumnezău.
28 Zisără derept aceaia cătră El: Ce vom face să lucrăm lucrul lui Dumnezău?
29 Răspunse Iisus şi zise lor: Acesta iaste lucrul lui Dumnezău, ca să creadeţi întru Carele au trimes El.
30 Zisără derept aceaia Lui: Dară ce sămnu faci Tu ca să vedem şi să creadem Ţie? Ce lucrezi?
31 Părinţii noştri mîncară mană în pustie, cum iaste scris, „pîine den ceriu deade lor să mănînce”.
32 Zise lor Iisus: Adevăr, adevăr zic voao, nu Moisi deade voao pîine den ceriu, ce Tatăl Mieu dă voao acea pîine den ceriu adevărată.
33 Că acea pîine a lui Dumnezău iaste carea pogorî den ceriu şi dă viiaţă lumii.
34 Şi zisără Lui: Doamne, în toată vreamea dă noao pîinea aceasta.
Hristosu-i pîinea vieţii.
35 Zise Iisus lor: Eu-s acea pîine a vieţii; cela ce va veni la Mine nececum nu va flămînzi, şi cela ce va creade întru Mine nu va însăta neceodată.
36 Ce ziş voao că M-aţi şi văzut şi nu-şi creadeţi.
37 Tot ce-Mi dă Mie Tatăl, cătră Mine va veni.
38 Şi acela ce vine la Mine nu-l voiu lăpăda afară, că pogorîiu den ceriu, nu ca să fac voia Mea, ce voia Celuia ce M-au trimes Mine.
39 Iară aceasta-i voia Celuia ce M-au trimes, a Tatălui, ca tot ce Mi-au dat Mie să nu pierzu den aceaia, ce să înviez acela la zuoa de apoi.
40 Aceasta iaste voia Celuia ce M-au trimes, ca tot cine veade pre Fiiul şi creade în El are viiaţa veacului, şi-l voiu înviia pre el Eu, în zuoa cea de apoi.
Vreviia jidovii.
41 Murguiia derept aceaia jidovii, căce zisease „Eu sînt pîinea aceaia Carea au pogorît den ceriu”.
42 Şi zicea: Au nu e Acesta Iisus, fiiul lui Iosif, căruia-I cunoaştem noi pre tată-Său şi pre mumă-Sa? Dară cum zice Acesta că „den ceriu M-au pogorît?”
43 Răspunse Iisus şi zise lor: Nu murguireţi întru voişi.
44 Nime nu poate veni cătră Mine, de nu-l va trage pre el Tatăl Care M-au trimes pre Mine şi Eu voiu înviia pre el, în zuoa cea de apoi.
45 Iaste scris în prorocii: Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezău, că tot omul carele au auzit de la Tatăl şi au învăţat vine cătră Mine.
46 Nu că au vrut vedea pre Tatăl cineva, ce numai cela ce iaste de la Dumnezău, acesta au văzut pre Tatăl.
47 Adevăr, adevăr zic voao, cela ce creade întru Mine are viiaţa de veaci.
48 Eu sînt pîinea vieţii.
49 Părinţii voştri mînacră mană în pustie şi muriră.
50 Acesta iaste pîinea carea pogorî den ceriu, ca cine va mînca dentru ia să nu moară.
51 Eu sînt pîinea acea vie carea au pogorît den ceriu. De va mînca cineva de pîinea aceasta, trăi-va în veac şi pîinea aceaia carea voiu da Eu, trupul Mieu iaste, carea eu voiu da pentru viiaţa lumii.
52 Şi să priitcia unul cu alalt jidovii, zicînd: Cum poate Acesta noao da trupul să-L mîncăm?
53 Zise lor Iisus: Adevăr, adevăr grăescu voao, să nu veţi mînca trupul Fiiului omenesc şi să beaţi sîngele Lui, nu veţi avea viiaţă întru voi.
54 Cela ce va mînca trupul Mieu şi va bea sîngele Mieu are viiaţa veacului şi Eu voiu învie pre el, la zuoa de apoi.
55 Că trupul Mieu-i adevăr mîncare şi sîngele Mieu-i adevăr beutură.
56 Cela ce mănîncă trupul Mieu şi bea sîngele Mieu, în Mine lăcuiaşte şi Eu întru el.
57 Cum M-au trimes pre Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pren Tatăl, aşia şi cine va mînca pre Mine şi acela viiază pentru Mine.
58 Aceasta-i pîinea aceaia carea au pogorît den ceriu, nu cum mîncară părinţii voştri mannă şi muriră; cela ce va mînca pîinea aceasta via-va în veac.
59 Aceastea zise în sinagoga, învăţînd în Capernaum.
Ucenicii zic „greu-i acest cuvînt”.
60 Şi mulţi auzind den ucenicii Lui zisără: Greu iaste acest cuvînt; cine-l va putea asculta?
61 Iară Iisus ştiind întru Sine că să pritcescu de aceasta între ei, ucenicii Lui, zise lor: Au aceasta vă sminteaşte pre voi?
62 Dară de veţi vedea pre Fiiul omenescu suindu-Să unde era întîiu?
63 Duhul iaste carele înviiază, iară trupul nu foloseaşte nemică; cuvintele carele Eu zic voao duh sînt şi viiaţă sînt.
64 Ce sînt dentru voi unii carii nu cred. Că ştiia dentîiu Iisus, carii ară fi carii nu credea şi cine iaste carele va vinde pre El.
65 Şi zicea: Derept aceasta ziş voao că nime nu poate veni cătră Mine, de nu va fi lui dat de la Tatăl Mieu.
Să duc de la El.
66 Dentr-aceaia vreame mulţi den ucenicii Lui să dusără înapoi şi de-acii nu mai îmbla cu El.
67 Şi zise Iisus celor doisprăzeace. Doară şi voi veţi să vă duceţi?
68 Răspunse Lui, Simon Pătru: Doamne, cătră cine vom mearge? Cuvintele vieţei de veacu ai.
Mărturisescu că-i Hristos, Fiiul lui Dumnezău.
69 Şi noi creadem şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiiul lui Dumnezău celui viu.
70 Răspunse lor Iisus: Au n-am ales Eu pre voi doisprăzeace? Şi dintru voi unul iaste diavolul.
71 Adecă grăiia de Iuda Scariot, feciorul lui Simon, că acesta era a-L vinde pre El, fiind unul den cei doisprăzeace.
