Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelie scrisă de Sfîntul Ioann
Capitolul 3
Hristos învaţă pre Nicodim.
1 Era un om din farisei, Nicodim numele lui, den mai marii jidovilor.
2 Acesta veni cătră Iisus noaptea şi zise Lui: Ravvi, ştim că de la Dumnezău ai venit învăţătoriu; că nime nu poate aceastea seamne să facă, carele faci Tu, de nu va fi Dumnezău cu el.
3 Răspunse Iisus şi zise lui: Adevăr, adevăr grăescu ţie, de nu să va naşte cineva de nou, nu va putea vedea Împărăţiia lui Dumnezău.
4 Zise cătră El Nicodim: Cum poate omul să să nască fiind bătrîn? Au doară poate în zgăul mîni-sa să între a doao oară şi să să nască?
5 Răspunse Iisus: Adevăr, adevăr zic ţie, de nu să va naşte cineva den apă şi den duh, nu va putea întra întru Împărăţiia lui Dumnezău.
6 Ce naşte den trup, trup iaste; şi ce naşte den duh, duh iaste.
7 Nu te mira căce ziş ţie, cade-să voao a vă naşte de nou.
8 Vîntul unde-i voia suflă şi sunetul lui auzi, ce nu ştii de unde vine şi unde mearge. Aşa iaste tot ce să naşte den duh.
9 Răspunse Nicodim şi zise Lui: Cum pot fi aceastea?
10 Răspunse Iisus şi zise lui: Tu eşti învăţătoriu a lui Israil, şi aceastea nu le ştii?
11 Adevăr, adevăr zic ţie, că ce ştim grăim, şi ce am văzut mărturisim; ce mărturiia noastră nu priimiţi.
12 De zic voao de ceale pămînteşti şi nu creadeţi, dară de voiu zice voao de ceale cereşti, cum veţi creade?
13 Că nime nu s-au suit în ceriu, numai Cela ce-au pogorît den ceriu, Fiiul omenesc carele-i în ceriu.
Şarpele în pustie.
14 Cum înălţă Moisi şearpele în pustie, aşia trebue să Să înalţe Fiiul omenesc.
15 Ca tot ce vine va creade întru El să nu piară, ce să aibă viiaţa veacilor.
16 Că aşia iubi Dumnezău lumea, cît şi pre Fiiul Lui, unul născut, deade-L, ca tot cine va creade în El să nu piară, ce să aibă viiaţa veacilor.
17 Că n-au trimes Dumnezău pre Fiiul Lui în lume ca să giudece lumea, ce ca să să mîntuiască lumea pren El.
18 Cela ce va creade întru El nu să va osîndi, ce carele nu va creade, iată osundit iaste, că nu crezu întru numele unuia născut Fiiul lui Dumnezău.
19 Aceasta iaste giudecata, că lumina veni în lume, şi iubiră oamenii mai vîrtos întunereacul decît lumina, că era faptele lor reale.
20 Că tot cela ce face rău uraşte lumina şi nu mearge la lumină, ca să nu să cearte faptele lui.
21 Iară cela ce face dereptate mearge la lumină, ca să să arate faptele lui, căce de la Dumnezău sînt făcute.
22 După aceastea veni Iisus şi ucenicii Lui în pămîntul Iudeii, şi acolo sălăşluiia cu ei şi boteza.
Ioan botează.
23 Iară boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că era ape multe acolo, şi veniia şi să boteza.
24 Că nu era încă aruncat în temniţă Ioan.
25 Şi fu întrebare de ucenicii lui Ioan cu jidovii, de curăţenie.
26 Şi veniră cătră Ioan şi zisără lui: Învăţătoriule, carele era cu tine de ceaia parte de Iordan, de carele tu mărturisiiai, iată botează, şi toţi mergu la El.
Spune ucenicilor săi că nu e el Hristos.
27 Răspunse Ioan şi zise: Nu poate omul luoa nemică, de nu va fi lui dat den ceriu.
28 Voi înşi sînteţi mie mărturie că am zis că nu sînt eu Hristos, ce ca un trimes sînt înaintea Lui.
29 Cela ce are logodită, mire iaste, iară priiatenul mirelui iaste carele stă şi ascultă pre el, cu bucurie să bucură de glasul mirelui. Şi aceasta bucuriia mea să împlu.
30 Aceluia să cade să crească, iară mie a scădea.
31 Cela ce au venit de sus, prespre toţi iaste; carele e pre pămînt pămîntean iaste, şi de pămînteşti grăiaşte; care vine den ceriu, prespre toţi iaste.
32 Şi ce-au văzut şi auzit, aceaia mărturiseaşte; ce mărturiia lui nime nu o priimeaşte.
33 Cela ce priimeaşte mărturiia lui, semnează că Dumnezău iaste adevărat.
34 Că pre Cela ce-L trimease Dumnezău, cuvintele lui Dumnezău grăiaşte, că Aceluia nu-I dă cu măsură Dumnezău duhul.
35 Tatăl iubeaşte pre Fiiul şi toate-I deade Lui în mîni.
36 Cela ce creade în Fiiul, are viiaţa de veaci, iară cela ce nu creade Fiiului, nu va avea viiaţa, ce mîniia lui Dumnezău va rămînea spre el.
