Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelia de la Luca
Capitolul 7
De sluga sutaşului.
1 Iară cum sfîrşi toate cuvintele Lui întru auzirea oamenilor, întră în Capernaum.
2 Iară sluga unui sutaş era bolnav de-a murirea, carele-i era dragu.
3 Iară el, auzind de Iisus, trimise la El bătrînii iudeilor, rugînd pre El să vie să vindece sluga lui.
4 Iară ei veniră cătră Iisus, rugară pre El foarte, zicînd că-i destoinic ca să-i dai lui aceasta.
5 Că iubeaşte sămînţa noastră, şi sinagoga el o a făcut noao.
6 Iară Iisus mergea cu ei şi nefiind departe El, de casă, trimise la El sutaşul priiatenii, zicînd Lui: Doamne, nu Te usteni, că nu-s destonic ca să întri supt podul mieu.
7 Pentr-acea nece eu nu mă socotiiu destoinic să viu cătră Tine; ce zi cu cuvîntul, şi să va vindeca feciorul mieu.
8 Că eu încă sînt om supt puteare rînduit, avînd supt mine viteaji, şi zic cestuia: pasă, şi mearge, şi altuia: vino, şi vine; şi slugii meale: fă aceasta, şi face.
Credinţa sutaşului.
9 Iară auzind aceastea Iisus Să miră, şi întorcîndu-Să, zise mulţimei ce mergea după El: Zic voao că nice în Izrail atîta credinţă n-am aflat.
10 Şi înturnîndu-să carii era trimeşi, aflară sluga sănătoasă.
Feciorul văduoi în Nain.
11 Şi fu a doaoa zi, mergea în oraşul ce să chema Nain, şi cu El mergea ucenicii Lui mulţi, şi mulţime multă.
12 Iară cum Să apropie cătră poarta oraşului, şi iată ducea un mort, carele era numai unul născut mumei sale, şi ia era văduo; şi mulţime multă den oraş, cu ia.
13 Şi văzînd pre ia Domnul, I Să feace milă de ia, şi zise: Nu plînge.
14 Şi apropiindu-Să, Să atinse de săcriiu, (iară ceia ce-l ducea stătură) şi zise: Voinice, ţie zic, scoală.
15 Atuncea şăzu mortul şi începu a grăi, şi-l deade pre el mumei lui.
16 Şi-i luo frică pre toţi, şi slăviia pre Dumnezău, zicînd: Cu adevăr proroc mare s-au sculat întru noi, şi socoti Dumnezău pre oamenii Săi.
17 Şi eşi de El cuvîntul acesta în toată Iudea, şi în tot ţînutul dempregiur.
Ioan trimise ucenicii săi la Hristos.
18 Şi deaderă veaste lui Ioan ucenicii lui, de aceastea de toate, şi chemă pre doi den ucenicii săi.
19 Trimise-i cătră Iisus zicînd: Tu eşti Acela ce era venitoriu, au pre altul vom aştepta?
20 Iară venind cătră El, aceia zisără: Ioan Botezătoriul ne-au trimes pre noi la Tine, zicînd: Tu eşti Cela ce era să vie, au altul vom aştepta?
21 Iară într-acel ceas vindecă pre mulţi de boale şi de rane şi de duhure necurate, şi a mulţi orbi deade vedeare.
22 Şi răspunzînd Iisus zise lor: Meargeţi, daţi de ştire lui Ioan cealea ce vedeţi şi auziţi; că orbii iau vedeare, şchiopii îmblă, stricaţii să curăţescu, surzii aud, morţii înviază, surumanilor Evanghelia să propoveduiaşte.
23 Şi fericit iaste cela ce nu să sminti în Mine.
24 Iară ducîndu-să solii lui Ioan, începu a grăi mulţimei de Ioan: Ce aţi eşit în pustie a vedea? Trestie de vînt clătinată?
25 Dară ce aţi eşit a vedea? Om în veşminte moi îmbrăcat? Iată, carii să îmbracă în veşminte scumpe şi în dulceţi trăescu, în curţile crailor sînt.
26 Dară ce aţi eşit a vedea? Proroc? Adevăr zic voao că mai mare decît prorocul aţi văzut.
27 Acesta iaste de carele e scris: iată Eu trimiţ solul Mieu înaintea feaţei Tale, carele va găti calea Ta înaintea Ta.
28 Că zic voao că întru născuţi den mueri nime nu-i mai mare proroc de Ioan Botezătoriul, iară carele e mai mic întru Împărăţiia lui Dumnezău mai mare de el iaste.
29 Şi toţi oamenii şi publicanii deaderă laudă lui Dumnezău, botezaţi cu botegiunea lui Ioan.
30 Iară fariseii şi legiuitorii sfatul lui Dumnezău lăpădară de la ei, împrotivă loruşi nebotezîndu-să de la el.
31 Zise după aceia Domnul. Cui voiu asămăna oamenii neamului acestuia? Şi cui sînt aseamenea?
32 Aseamenea sînt coconilor cărora şăd în tîrgu şi strigă unii cătră alalţi, zicînd: Fluerat-am şi n-aţi săltatu; cîntat-am de jale şi n-aţi plîns.
33 Că veni Ioan Botezătoriul, nece pîine mîncînd, nece vin bînd; şi ziceţi, drac are.
34 Veni Fiiul omenesc mîncînd şi bînd, şi ziceţi: Iaca om mîncătoriu şi beutoriu de vin, soţ publicanilor şi păcătoşilor.
35 Şi înţelepciunea să îndereptă de la toţi fiii ei.
36 Şi rugă pre El unul den farisei, ca să prînză cu el. Şi întrînd în casa făriseului, şăzu.
Spală picioarele lui Hristos.
37 Şi iată o muiare den oraş, carea era păcătoasă, ştiind că şade în casa făriseului, aduse un alavastru cu unsoare.
38 Şi stînd lîngă picioarele Lui, den dos, plîngînd, începu a spăla picioarele Lui cu lacrămi, şi cu părul capului ei ştergea şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu unsoare.
39 Iară văzînd aceasta fariseul carele chemase pre El, zise întru sine. Acesta de-are fi proroc ară şti cine e şi ce muiare să atinge de El, că iaste păcătoasă.
40 Atunci, răspunzînd, Iisus zise cătră el: Simone, am a-ţi zice oarece ţie. El zise: Învăţătoriule, zi.
41 Doi destoinici era unui om: unul era deatoriu cu cinci sute de bani, iară altul cu cincizeci.
42 Şi neavînd ei să plătească, amîndurora le îngădui. Spune-Mi dară, den ceşti doi carele-l mai îndrăgi.
43 Răspunzînd Simon zise: Pare-mi că celuia ce-i îngădui mai mult. Iară El zise lui: Derept giudecaşi.
44 Şi întorcîndu-Se cătră muiare, zise lui Simon: Vezi această muiare? Întraiu în casa ta, apă picioarelor Meale nu dedeşi, iară aceasta cu lacrămi spălă picioarele Meale, şi cu părul capului ei le ştearse.
45 Sărutare nu-Mi dedeşi, iară aceasta, de cînd am întrat, nu părăsi sărutîndu-Mi picioarele.
46 Cu uleiu capul Mieu n-ai uns, iară aceasta cu unsoare unse picioarele Meale; pentru carea zic ţie, ertară-să păcatele ei multe, că iubi mult, dară căruia să iartă puţîn, puţîn iubeaşte.
47 Iară zise ei: Ertate ţi-s păcatele tale. Şi începură carii şădea împreună a zice: Cine iaste Acesta carele şi păcatele iartă? Iară zise cătră muiare: Credinţa ta te mîntui; pasă în pace.
