Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelia de la Luca
Capitolul 15
Pilda oei oierdute.
1 Şi să apropiia la El toţi mitarnicii şi păcătoţii, să auză pre El.
2 Şi murguiia fariseii şi cărtularii, zicînd: Acesta pre păcătoşi priimeaşte şi mănîncă cu ei.
3 Iară El grăi cătră ei pilda aceasta, zicînd.
4 Care om dentru voi, avînd o sută de oi şi pierzînd una dentru iale, au nu va lăsa noaozeci şi noao în pustie şi va mearge după cea pierdută, pînă o va afla?
5 Şi aflîndu-o, o va pune spre umărul lui, bucurîndu-să.
6 Şi venind acasă, chiamă priiatenii şi vecinii, zicînd lor: Bucuraţi. vă cu mine, că am aflat oaia cea pierdută?
7 Zic voao, că aşa va fi bucurie în ceriu de un păcătos ce să pocăiaşte, decît de noaozeci şi noao de derepţi, cărora nu le trebuiaşte pocaanie.
De drahmul.
8 sau care muiare avînd zeace drahme şi de va piiarde o drahmă, au nu va aprinde lumina şi va mătura casa şi va căuta cu de-adinsu, pînă o va afla?
9 Şi aflîndu-o, chiema-va soaţele şi vecinele, zicînd: Bucuraţi-vă cu mine, că am aflat drahma carea am pierdut.
10 Aşa, zic voao, bucurie iaste înaintea îngerilor lui Dumnezău, pentru un păcătos pocăit.
Fiiul răsipitor.
11 Şi zise: Un om avea doi feciori.
12 Şi zise cel mai tînăr tătîni-său: Tată, dă-mi partea ce mi să cade de avuţie. Şi împărţi lor avuţiia.
13 Şi nu după multe zile, adună toate feciorul cel mai mic şi să duse într-un ţînut departe şi acolo răsipi toată avuţiia lui, vieţuind cu răsipeală.
14 Şi amistuind el tot, fu foamete mare în acel ţînut şi el începu a să lipsi, fără bucate.
15 Şi mearse de să lipi de un lăcuitoriu a celui ţînut, şi trimise pre el în cîmpul său, să pască porcii.
16 Şi jăluiia să împle pîntecele său de mîncare ce mînca porcii şi nime nu-i da lui.
17 Deci, viindu-şi în fire, zise: Cîţi năimiţi şi tătîni-mieu să satură de pîine, iară eu pieiu de foame?
18 Scula-mă-voiu de mă voiu duce la tatăl mieu şi voiu zice lui: tată, greşit-am spre ceriu şi înaintea ta.
19 Şi de-acum nu sînt harnic să mă chem fiiul tău, fă-mă ca unul den năimiţii tăi.
20 Şi sculîndu-să, veni cătră tatăl lui, iară încă fiind el departe, văzu pre el tatăl lui şi i să feace milă; şi, alergînd, căzu spre grumazii lui şi-l sărută pre el.
21 Zise într-aceaia lui, feciorul: Tată, greşit-am spre ceriu şi înaintea ta şi de-acum nu sînt harnic să mă chem fiiul tău.
22 Zise tatăl cătră slugile sale: Aduceţi veşmîntul cel mai bun şi-l îmbrăcaţi pre el şi daţi inelul în mîna lui şi încălţăminte în picioare.
23 Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, giungheaţi-l, şi mîncînd, să ne veselim.
24 Că acesta fiiul mieu era mort şi învie şi pierdut era şi să află. Şi începură a să veseli.
25 Era într-aceaia feciorul lui cel mai mare în cîmp, şi venind să apropie de casă, auzi cîntece şi giocure.
26 Şi chemînd pre unul den feciori, întrebă ce e aceasta.
27 Iară el zise lui că: Fratele tău au venit; şi i-au giungheat tatăl tău viţelul cel îngrăşat, ca un sănătos l-au priimit.
28 Şi să mînie şi nu vru să între, iară tatăl lui eşi, ruga pre el.
29 Iară el răspunzînd zise tătîni-său: Iaca atîţea ani slujescu ţie şi neceodinioară porunca ta n-am trecut şi mie neceodată nu mi-ai dat un ed, ca să mă veselescu cu priiatinii miei.
30 Iară cînd fiiul tău acesta, carele mîncă avuţiia ta cu curvele, veni, giungheaşi lui viţelul cel îngrăşat.
31 Iară el zise lui: Fiiule, tu în toată vreamia eşti cu mine şi toate ale meale ale tale sînt.
32 A ne veseli şi a ne bucura să cădea, căce fratele tău acesta mort era şi învise şi pierdut era şi să află.
