Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelia de la Marco
Capitolul 5
Îndrăcitul să vindică.
1 Şi veniră în ceaia parte de mare în laturea gadarineanilor.
2 Şi eşind El den coarbie, aciişi tîmpină pre El, dentru mormînt, un om întru carele era duh necurat.
3 Carele zăcea în morminte şi nece cu lanţuri nu putea cinea să-l leage pre el.
4 Pentru ce că de multe ori fiind el în fiiară şi în lanţure, să rumpea de pre el lanţurile şi fiarăle să sfărîma şi nime nu putea pre el să-l îmblînzească.
5 Şi în toată vreamia, noaptea şi zua, prin munţi şi în morminte, era strigînd şi să sdîrîia cu pietri.
Dracul cunoscu pre Hristos.
6 Iară văzînd Iisus de departe, alergă şi să închină Lui.
7 Şi strigînd cu glas mare, zise: Ce lucru am cu Tine, Iisuse, Fiiul lui Dumnezău celui de sus? Giuru-Te pre Dumnezău să nu mă munceşti!
8 (Că-i grăiia lui: Eşi, duh necurat, den om.)
Un legheon de draci.
9 Şi-l întrebă: Ce ţi-e numele? şi răspunse grăind: Legheon mi-e numele, că mulţi sîntem.
10 Şi rugară pre El mult ca să nu-i scoaţă pre ei afară den ţînut.
11 Iară era acolo lîngă munte o turmă mare de porci, păscînd.
12 Şi rugară pre El toţi dracii, zicînd: Slobozi pre noi în porci, ca să întrăm întru ei. Şi-i slobozi pre ei Iisus atunceşi.
Întrară în porci.
13 Şi eşind duhurele ceale necurate, întrară în porci şi năvăli turma de pre ţărmure, sări în mare (şi era ca la doao mie) şi să înecară în mare.
14 Iară ceia ce păştea porcii fugiră şi deaderă veaste în oraş şi în sate şi aceia eşiră să vază ce iaste, ce-au fost făcut.
15 Şi veniră cătră Iisus şi văzură pre cel îndrăcit şăzînd şi sănătos la minte pre acela ce avea legheon şi să spăimîntară.
16 Şi spunea lor cei ce văzuse cum au fost făcut cu îndrăcitul şi de porci.
17 Şi începură a ruga pre El să Să ducă den hotarăle lor.
18 Şi întrînd El în coarbie, ruga pre El acela ce-au fost îndrăcit ca să fie cu El.
19 Iară Iisus nu-i îngădui lui, ce zise lui: Pasă în casa ta, cătră ai tăi, şi vesteaşte lor cîte făcu ţie Domnul, şi că I-au fost milă de tine.
20 Şi mearse şi începu a propovedui în zeace oraşă cîte i-au făcut lui Iisus şi toţi să mira.
21 Şi trecînd Iisus în corabie, iară în ceaia parte, să adună mulţime multă la El şi era lîngă mare.
Fata lui Iair.
22 Şi iaca veni unul den mai marii sinagoghei, numele-i Iair, şi văzîndu-L pre El, căzu cătră picioarele Lui.
23 Şi rugă pre El mult zicînd că: Fiia mea spre moarte iaste; rogu-Te, vino şi-Ţi pune mînile spre ia, să să tămăduiască şi să fie vie.
24 Şi mearse Iisus cu el. Şi după el mergea mulţime multă şi-L împresura pre El.
Muiarea de cursul sîngelui să vindecă.
25 (Atunci o muiare căriia era de-i cura sînge de doisprăzeace ani)
Vracii.
26 Şi mult păţise de mulţi vraci şi-şi cheltuise ce avuse toate şi nemică nu folosise, ce la mai mult rău sosise.
27 Auzind de Iisus, veni în mulţime den dos şi atinse veşmîntul Lui.
28 Că zicea că numai de aş atinge de veşmîntul Lui, mîntui-mă-voiu.
29 Şi atunceaşi săcă izvorul sîngelui ei şi simţi în trupu-şi că să vindecă de acea boală.
30 Şi numaidecît cunoscînd Iisus întru Sine că au eşit puteare dentru El, Să întoarse cătră mulţime, zise: Cine să atinse de veşmintele Meale?
31 Şi zisără Lui ucenicii Lui: Vezi mulţimea împresurîndu-Te şi zici: Cine să atinse de Mine?
32 Iară El căută în laturi să o vază carea făcu aceia.
33 Iară muiarea spăreată şi tremurînd, ştiind ce-au fost făcut ei, veni şi căzu la picioarele Lui şi spuse Lui tot cu adevăr.
Credinţa.
34 Iară El zise ai: Fiică, credinţa ta te mîntui; pasă în pace şi fii sănătoasă de boala ta.
35 Încă grăind El, veniră unii de la mai marele sinagoghii, zicînd că: Fata ta au murit; derept ce usteneşti Învăţătoriul?
36 Iară Iisus numai cît auzind acest cuvînt care grăi, zise mai marelui sinagoghii: Nu te teame, ce numai ce creade.
37 Şi nu lăsă nece pre unul să meargă după Sine, numai Pătru şi Iacov şi pre Ioan, fratele lui Iacov.
38 Şi veni în casa mai marelui sinagoghei şi văzu gîlceavă, plîngînd şi văetîndu-să mult.
Adurmirea.
39 Şi întrînd zise lor: Ce gîlceviţi şi plîngeţi? Poroboaca n-au murit, ce doarme.
40 Şi rîdea pre El. Iară El scoţînd pre toţi, luo pre tatăl fecioarei şi pre muma şi pre carii era cu El şi întră unde era fecioara zăcînd.
41 Şi prinzînd fecioara de mînă, zise ei: Talitacum, ce să zice: fecioară, (ţie zic), scoală!
42 Şi numaidecît să sculă fecioara şi îmbla că era ca de doisprăzeace ani. Şi să mirară cu minune mare.
43 Iară El conteni pre ei mult, ca nime să nu ştie aceasta şi zise să-i dea ei să mănînce.
