Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelia de la Marco
Capitolul 4
1 Şi iară începu a învăţa lîngă mare şi să adună cătră El mulţime multă, cîtu-I fu Lui a întra în coarbie să şază pre mare şi toată mulţimea, lîngă mare, era pre uscat.
2 Şi învăţa pre ei în pilde pre multe şi zicea lor întru învăţătura Lui.
Pilda sămănăturii.
3 Ascultaţi: Iată eşi un sămănătoriu a sămăna.
4 Şi fu cînd sămăna, una căzu lîngă cale şi veniră pasările ceriului şi o mîncară.
5 Iară alta căzu pre pietriş, unde nu avea pămînt mult şi numaidecît răsări şi pentru ce nu avea pămînt într-adîncu.
6 Iară răsări soarele, să pîrli, şi pentru ce nu avea rădăcină, să uscă.
7 Şi alta căzu în spini şi crescură spinii şi o înecară şi rod nu deade.
8 Şi alta căzu în pămînt bun şi deade rod, rădicîndu-să şi crescînd şi aduse una, treizeci şi una, şasezeci şi una, o sută de ori atîta.
9 Şi zise lor: Cine are urechi de auzirea să auză.
10 Şi cînd fu sîngur, întrebară pre El, carii era lîngă El, cu cei doisprăzeace, de pildă.
11 Şi zise lor: Voao dată iaste să ştiţi taina Împărăţii lui Dumnedzău, iară celor den afară, în pilde toate lor vor fi.
12 Ca prevind, să privească şi să nu vază şi auzind, să auză şi să nu înţeleagă; să nu cîndva să să întoarcă şi să să iarte păcatele lor.
13 Şi zise lor: Au nu ştiţi pilda aceasta? Dară cum veţi toate pildele înţeleage?
Tîlcul pildei.
14 Cela ce samănă, cuvîntul samănă.
15 Deci aceştea sînt carea au căzut lîngă cale, în carii să samănă cuvîntul, şi deca-l aud, numaicît vine Satana şi ia cuvîntul ce e sămănat întru inimile lor.
16 Şi aceştea sînt aşijderea carii iau sămînţa în pietriş, carii deaca aud cuvîntul, atunceşi cu bucurie îl priimescu.
17 Şi n-au rădăcină întru eişi, ce timpurii sînt, deacii fiind scîrbe şi goniri pentru cuvînt, numaidecît să smintescu.
Spinii.
18 Şi aceştea sînt carii iau în spini sămînţa, aceştea carii aud cuvîntul,
19 Ce de grija veacului acesta şi de înşălăciunea bogăţiei şi de pohtele altor lucruri întrînd, îneacă cuvîntul şi fără rod să face.
20 Iară aceştea sînt carii iau sîmînţa în pămînt bun, carii aud cuvîntul şi-l primescu şi aduc rod, unul, treizeci şi unul, şasezeci şi una, o sută de ori atîta.
Lumina.
21 Şi zicea lor: Au doară făcliia pentr-acea o aprindu ca să o pue supt speae sau supt pat, au nu în sfeaşnic să o pue?
22 Că nu iaste nece o ascunsă carea să nu să arate, nece ascunsă carea să nu vie la aiave.
23 Să are cineva urechi de auizirea să auză.
24 Şi zicea lor: Socotiţi ce auziţi, cu care măsură veţi măsura, măsura-să-va voao şi să va adaoge voao cestora ce auziţi.
25 Că cine are, da-i-se-va lui şi carele n-are şi ce are lua-să-va de la el.
Sămînţa sămănată în pămînt.
26 Şi zicea: Aşia iaste Împărăţiia lui Dumnezău ca şi un om ce aruncă sămînţa în pămînt.
27 Şi doarme şi să scoală noaptea şi zuoa şi sămînţa răsare şi creaşte, cum nu ştie el.
28 Că pîmîntul de eluşi rodeaşte întîi iarbă, după aceaia spic, după aceaia împle grăunţul în spic.
29 Iară cînd aduce rodul, numaidecît trimite săcerătorii, că au venit săceratul.
30 Şi zicea: Cui vom asămăna Împărăţiia lui Dumnezău? Sau în ce pildă vom închipui pre Ia?
Grăunţul de muştariu.
31 Ca grăunţul de muştariu, carele cîndu-l samănă în pămînt, mai mic iaste de toate seminţele care-s în pămînt.
32 Şi deaca-l samănă, creaşte şi să face mai mare de toate buruianele şi face stîlpări mari, cît pot, supt umbra lui, pasările ceriului să sălăşluiască.
33 Şi pilde ca aceastea multe grăiia lor cu cuvîntul, cum putea auzi.
34 Iară fără pildă nu grăiia lor, dară deusebi ucenicilor Lui toate le spunea.
35 Şi grăi lor într-acea zi: Fiind sara, să treacem în ceaia parte.
36 Şi lăsînd mulţimea, luară pre El cumuşi era în corabie şi alte corabii încă era cu El.
37 Atunci să scorni vihor de vînt mare, iară undele întra în corabie, atîta cît mai să împlea corabiia.
Doarme Hristos în corabie.
38 Şi era El în fundul corabii, dormind pre un căpătîiu. Atunci-L deşteptară şi zisără Lui: Învăţătoriule, au nu bagi samă că perim?
39 Şi sculîndu-Să certă vîntul şi zise mării: Domoleaşte-te, înceată! Şi încetă vîntul şi fu încet mare.
40 Şi zise lor: Ce sînteţi înspăimaţi aşia, cum n-aveţi credinţă?
41 Şi să înfricoşară cu frică mare şi grăiia unul cătră alalt: Oare cine iaste Acesta că şi vîntul şi marea ascultară pre El?
