Noul Testament de la Bălgrad
Evanghelia de la Marco
Capitolul 12
De pilda viei; Hristos iaste piiatra cea lăpădată de iudei.
1 Şi începu lor în pilde a zice: un om sădi o vie, şi împregiur o îngrădi, şi săpă într-însă teasc, şi zidi turn, şi o tocmi lucrătorilor şi să duse departe.
2 Şi trimise la viiaşi sluga, în vreamia rodului, ca să ia de la viiaşi den poamele viei.
3 Iară ei prinzînd pre el, bătură-l. şi-l sloboziră deşărt.
4 Şi iară trimise cătră ei altă slugă, iară ei şi pre acela ucigîndu-l cu pietri, ei sparsără capul şi-l trimisără batgiocurit.
5 Şi iară altul trimise, şi pre acela-l omorîră şi pre alţii mulţi, deci pre unii bătîndu-i, iară pre alţii omorînd.
6 Iară încă avînd un iubit fiiu al său, trmise şi pre acela cătră ei mai apoi, zicînd că vor cinsti fiiul mieu.
7 Iară viiarii zisără întru sine că acesta iaste moşteanul, veniţi să omorîm pre el şi a noastră va fi moşiia.
8 Şi prinzîndu-l pre el, omorîră-l, şi-l lăpădară afară pre el, den vie.
9 Dară ce va face domnul viei? Veni-va şi va piiarde viiaşii şi va da viia altora.
10 Au n-aţi cetit această scriptură? Piatra carea o lăpădară ziditorii, aceaia fu în capul unghiului.
11 De la Domnul fu aceasta şi iaste minune în ochii noştri.
12 Şi căuta pre El să-L prinză, ce să temură de mulţime: că cunoscură că despre ei zise acea pildă, şi lăsîndu-l pre El, să dusără.
De dajdea să o dea împăratului.
13 Şi trimeasără la El unii den farisei şi den irodianii, ca să-L prinză cu cuvîntul.
14 Iară ei deaca veniră zisără Lui: Învăţătoriule, ştimu-Te că adevîrat eşti, şi nu-Ţi gîndeşti de nime, că nu cauţi faţa oamenilor, ce în dereptate calea lui Dumnezău înveţi: cade-să a da dajde împăratului, au ba? Da-vom au nu vom da?
15 Iară El, ştiind făţăriia lor, zise lor: Ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban să văz.
16 Iară ei adusără. Atunci zise lor: A cui chip iaste acesta şi scriptura? Iară ei zisără Lui: A împăratului.
17 Şi răspunzînd Iisus zise lor: Daţi ce e a împăratului, împăratului, şi ce e a lui Dumnezău, lui Dumnezău. Şi să mirară de El.
Saducheii tăgăduescu pre înviiarea.
18 Atunci veniră saduchei la El, carii zic că nu-i înviere, şi întrebară pre El, zicînd:
19 Învăţătoriule, Moisi au scris noao că de va muri cuiva vrun frate şi-i va rămînea muiarea, şi feciori nu va lăsa, ca să ia fratele său muiarea lui şi să rădice sămînţa fratelui său.
20 Era derept aceaia şapte fraţi; şi cel dentîiu luo muiare, şi murind nu lăsă sămînţă.
21 Şi al doile luo pre ia, şi muri, şi nece acela nu lăsă sămînţă; şi al treile iară aşa.
22 Şi o luară pre ia tusşapte, şi nu lăsară sămînţă; mai apoi de toţi, muri şi muiarea.
23 Dară la înviere, cînd vor învie, a căruia de ei va fi muiarea? Că tusşapte avură pre ia muiare.
24 Atunci răspunzînd Iisus zise lor: Au nu pentru aceaia rătăciţi, că nu ştiţi Scripturile, nece putearea lui Dumnezău?
25 Că după ce vor învie den morţi, nece să vor însura, nece să vor mărita, ce sînt ca îngerii carii-s în ceriure.
26 Dară de morţi că vor înviia, au n-aţi cetit în cartea lui Moisi, cumu-i grăi lui, Dumnezău, den măceş, zicînd: Eu-s Dumnezăul lui Avraam şi Dumnezăul lui Isaac şi Dumnezăul lui Iacov.
27 Nu iaste Dumnedzău Dumnedzăul morţilor, ce al viilor; dară voi mult rătăciţi.
Porunca dentîiu.
28 Şi apropiindu-să unul den cărtulari, carele auzise pre ei prigonindu-să, şi ştiia că celora bine le-au răspunsu, întrebă pre El carea iaste poruncă mai întîi de toate.
29 Iară Iisus răspunde lui, că mai întîiu de toate poruncile iaste: auzi, Izraile, Domnul Dumnedzăul nostru, un Dumnezău iaste.
30 Iubeaşte pre Domnul Dumnezăul tău, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău şi cu toată tăriia ta: aceasta e porunca dentîiu.
31 Şi a doao, aseamenea ei, să iubeşti pre vecinul tău ca pre tine. Mai mare de aceastea, altă poruncă nu iaste.
32 Atunci zise Lui cărtulariul: Bine, Învăţătoriule, în dereptate grăişi, că unul iaste Dumnezău, şi nu iaste altul fără El.
Dragostea lui Dumnezău şi a priiatinilor mai mare-i decît jărtva.
33 Şi a iubi pre El cu toată inima şi cu tot înţelesul şi din toată inima şi din toată tăriia; şi să iubească pre vecinul ca şi pre sine, cu multu-i mai mare decît toate miroseniile şi jărtvele.
34 Atuncea văzînd pre el Iisus că cu înţelepciune răspunse, zise lui: Nu eşti departe de Împărăţiia lui Dumnezău. Şi nime de-aciia nu îndrăzni să-L întreabe.
35 Şi răspunzînd Iisus zicea învăţînd în besearică: cum zic cărtularii că Hristos iaste fiiul lui David?
Hristos, Fiiul lui David.
36 Că însuşi David zis-au în Duhul Sfînt, zise Domnul Domnului mieu: Şăzi de-a dereapta Mea pînă cînd voiu pune pizmaşii tăi scaun supt picioarele tale.
37 Căce însuşi David zice pre el Domnu, dară cumu-i lui fecior? Şi mulţime multă asculta pre El, bucuroşi.
A să feri de cărtulari şi de farisei.
38 Iară El zicea lor întru învăţătura Lui: Socotiţi-vă de cărtularii carii le place a îmbla în veşminte lungi şi închinăciune în tîrguri.
39 Şi şăderile întîiu în săboare, şi a şădea mai înainte la ospeaţe.
40 Carii înghit casele văduolor, şi la arătare rugîndu-să cu rugăciune lungi: aceştea vor lua mai grea giudecată.
41 Şi şăzînd Iisus derept vistiiariul surumanilor, previia cum aruncă mulţimea bani în vistiiariu, şi mulţi bogaţi arunca mult.
Văduoa sirumană.
42 Şi viind o văduo săracă aruncă doi fileari, ce iaste un condrat.
43 Atunci el chemă pre ucenicii Lui, zise lor: Adevăr zic voao că aceasta văduo suromană, mai multe aruncă de toţi de alalţi cei ce aruncară în lada suromanilor.
44 Că toţi den rămăşiţele lor aruncară, iar aceasta, den surumăniia ei, tot cît avu aruncă, toată avuţiia ei.
