Noul Testament de la Bălgrad
De la Matteiu Sfînta Evanghelie
Capitolul 22
Pilda nuntei.
1 Şi răspunzînd Iisus, iară zise lor în pilde, zicînd:
2 Asamănă-să Împărăţiia ceriurelor unui craiu carele făcu nuntă fiiului său.
3 Şi mînă slugile sale să chiiame chemaţii la nuntă şi nu vrură să vină.
4 Iară trimise pre alte slugi zicînd: Ziceţi chemaţilor, iaca prînzul mieu gătat-am, giuncii miei şi pasările sînt omorîte şi toate-s gata, veniţi la nuntă.
5 Iară ei nu vrură, ce mearseră unul la agrul său, iară altul la tîrguitura sa.
6 Iară alţii prinsără pre slugile lui, batgiocuriră-i şi-i omorîră.
7 Iară craiu auzind aceastea să mînie şi mîna oastea lui şi pierdu pre acei vrăjmaşi şi oraşul lor arse.
8 Atunci zise slugilor sale: Iată nunta gata iaste, dară chemaţii nu fură destoinici.
Chemătura păgînilor.
9 Derept aceaia meargeţi la eşirile căilor şi oare cari-i veţi afla chemaţi-i la nuntă.
10 Şi eşind slugile lui la căi, strinsără pre toţi cîţi aflară, răi şi buni, şi să împlu nunta de oaspeţi.
Veşminte de nuntă.
11 ară intră craiu să vază oaspeţii, văzu acolo pre un om neîmbrăcat în veşminte de nuntă.
12 Şi zise lui: Soaţe, cum ai intrat acicea neavînd veşminte de nuntă? Iară el amuţi.
13 Atunci zise craiul slugilor: Legîndu-i mînile şi picioarele lui, luaţi-l şi-l aruncaţi în tunearecele de afară; acolo va fi plîngere şi scrîşnirea dinţilor.
14 Că mulţi sînt chemaţi, ce puţini aleşi.
15 Atunci measără fariseii făcînd sfat ca să-L prinză pre El în cuvînt.
Despre dajdea împăratului întrebat fu Hristos.
16 Şi trimisără la El ucenicii lor, cu slugile lui Irod, zicînd: Învăţătoriule, ştim că eşti derept şi în calea lui Dumnedzău, în dereptate înveţi şi nu gîndeşti de nime, că nu cauţi faţa oamenilor.
17 Derept însă spune noao, ce Ţi să pare? Cade-să a da dajde împăratului, au ba?
18 Şi înţelegînd Iisus hicleşugul lor, zise: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul dăjdei.
19 Iară ei adusără Lui un ban.
20 Şi zise lor: Al cui iaste acest chip şi scriptura ce e pre el?
21 Zisără Lui: A împăratului. Atunci zise lor: Daţi ce-s ale împăratului, împăratului şi ce-s ale lui Dumnedzău, lui Dumnedzău.
22 Şi auzind să mirară şi lăsînd pre El, să dusără.
Despre sculătura morţilor.
23 Într-acea zi veniră la El saducheii, carii zicea că nu va fi înviere, şi întrebară pre El.
24 Zicînd: Învăţătoriule, Moisi au zis, să va muri cineva neavînd feciori, să ia fratele lui pre muiarea lui şi să rădice sămînţa fratelui său.
25 Că era întru noi şapte fraţi şi cel dentîi să însură şi muri; şi neavînd sămînţă, lăsă pre muiarea lui fratelui său.
26 Aşijderea şi al doile şi al treile, pînă al şaptele.
27 Iară mai apoi de toţi, muri şi muiarea.
28 Dară la înviere, a căruia de acei şapte va fi muiarea că toţi o avură pre ia?
29 Iară răspunzînd, Iisus zise lor: Rătăciţi sînteţi, pentru că nu ştiţi scripturile, nece putearea lui Dumnedzău.
30 Că la înviere, nece să vor însura, nece să vor mărita, ce sînt ca îngerii lui Dumnedzău în ceriu.
31 Iară de învierea morţilor au n-aţi cetit ce e zis de la Dumnedzău zicînd voao:
Dumnedzeu e al viilor.
32 Eu sînt Dumnedzăul lui Avraam şi Dumnedzăul lui Isaac şi Dumnedzăul lui Iacov; Dumnezeu nu iaste Dumnezeu morţilor ce viilor.
33 Şi cînd auziră mulţimea să mirară de ştiinţa Lui.
34 Iară fariseii auzind c-au astupat Iisus gurile saducheilor, să adunară împreună.
35 Şi întrebă pre El unul den ştiutori de leage, ispitind pre El şi zicînd:
Poruncă mare.
36 Învăţătoriule, carea e poruncă mai mare în leage?
Dragostea lui Dumnedzău.
37 Iară Iisus zise lui: Îndrăgeaşte pre Domnul Dumnezăul tău, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
38 Aceasta-i întîi şi mai mare poruncă.
Îndrăgitura a priiatnicilor.
39 Iară a doa, ce să asamănă aceştiia: iubeaşte pre priiatnicul tău ca şi pre tine.
40 Întru aceaste doao porunci toată leagea şi prorocii să ţine.
41 Iară fiind adunaţi fariseii, întrebă pre ei Iisus.
Hristos al cui fiu.
42 Zicînd: Ce vă să pare voao de Hristos, al cui fiiu iaste? Zisără Lui: A lui David.
43 Zise lor: Dară cum David întru Duhul Sfînt chiamă pre el Domnu, zicînd aşia:
44 Zise Domnul Domnului mieu: şăzi de-a dereapta mea pînă voiu pune aleaneşii tăi scaun picioarelor tale.
45 Dară deaca chiamă David pre el Domnu, cum iaste al lui fiiu?
46 Şi nime nemică nu-I putu să-I răspunză Lui, nece cuteză cineva, dentr-aceaia zi, că mai întreabe pre El.
