Biblia Regele Carol II
CARTEA A TREIA A MACABEILOR
Capitolul 6
Rugăciunea lui Eleazar către Dumnezeu, în care cere ajutorul lui, aşa cum odinioară l-a dat poporului. Iudeii scăpaţi în chip minunat. Cuvântul împăratului. Sărbătoarea aşezată pentru pomenirea mântuirii Iudeilor.
1 Atunci un oarecare Eleazar, om cu vază, dintre preoţii care se aflau în ţară, ajuns la adânci bătrâneţe şi împodobit cu virtuţi, a oprit pe bătrânii cei ce se aflau în jurul său să se mai roage lui Dumnezeu cel sfânt şi s’a rugat el astfel:
2 «Atotputernice împărate, prea înalte, Dumnezeule atotţiitor, cel ce toată făptura o cârmueşti cu îndurare,
3 Caută spre neamul lui Avraam, spre fiii lui Iacob cel sfinţit, poporul moştenirii tale celei sfinte, cel ce este acum strein în ţară streină şi piere în chip nedrept, Părinte!
4 Tu pe Faraon, împăratul de odinioară al Egiptului acestuia, care se ridicase cu numeroase care de luptă, cu nelegiuită trufie şi cu limbă grăitoare de vorbe semeţe, l-ai înnecat în mare, împreună cu toată oastea lui cea trufaşă, şi l-ai pierdut, şi cu lumina îndurării tale ai luminat pe poporul lui Israil;
5 Tu pe Sanherib cel care se bizuia pe oştile sale nenumărate – pe semeţul împărat al Asiriei, după ce supusese toată ţara cu sabia şi se ridicase împotriva sfintei tale cetăţi şi cu semeţie grăia cuvinte de hulă – tu, Doamne, l-ai doborît şi multor popoare ţi-ai descoperit puterea ta.
6 Tu, când cu cei trei tineri din Babilon, care de bună voie şi-au dat viaţa văpăii focului, ca să nu se închine deşerţilor idoli, cu rouă ai răcorit cuptorul cel înfierbântat, încât şi părul li l-ai scăpat neatins, şi văpaia flăcărilor ai îndreptat-o împotriva vrăjmaşilor.
7 Tu, pe Daniil, care fusese aruncat în groapa cu lei spre demâncarea fiarelor, din pricina hulelor pizmătăreţe, l-ai scos nevătămat la lumină.
8 Tu pe Iona, cel care a intrat fără nădejde de scăpare în pântecele chitului, hrănit în adâncul mării, tu, Părinte, l-ai arătat alor săi iarăşi nevătămat.
9 Şi acum, tu cel ce urăşti fărădelegea, bogat în îndurare, ocrotitorul făpturii, arată-te degrabă celor din neamul lui Israil, care este în clipa aceasta hulit de păgânii cei fără de lege şi închinători la idoli.
10 Iar dacă, în urma robirii noastre în ţară streină, ne-am petrecut viaţa în fărădelege, scapă-ne din mâna vrăjmaşilor noştri şi apoi ne pierde, Doamne, cu moartea cu care îţi va fi voinţa,
11 Ca nu cumva cei ce cugetă lucruri deşarte să slăvească pe deşerţii lor idoli pentru pieirea iubiţilor tăi şi să zică: «Dumnezeul lor n’a putut nici măcar să-i mântuiască!»
12 Ci tu, care ai putere nemărginită, Veşniciile, caută acum şi ne milueşte pe noi cei care suntem gata să ne pierdem viaţa ca şi trădătorii, din pricina trufiei necugetate a celor fără de lege.
13 Îngrozeşte acum pe păgâni cu puterea ta cea nebiruită, Slăvite, care ai putere să scapi din restrişte neamul lui Iacob.
14 Toată mulţimea copiilor cu părinţii lor se roagă ţie cu lacrămi.
15 Să se încredinţeze toţi păgânii, că tu cu noi eşti, Doamne, şi că nu ţi-ai întors faţa ta de la noi, ci precum ai zis: «Nici chiar când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi trece cu vederea!»… adevereşte acum aceasta, Doamne!»
16 Tocmai când şi-a sfârşit Eleazar rugăciunea, împăratul a ajuns cu fiarele şi cu tot alaiul lui ostăşesc, la ipodrom.
17 Şi când au văzut Iudeii priveliştea, au început să strige către Dumnezeu din cer, încât şi văile învecinate au răsunat de strigătul lor, iar oastea a izbucnit şi ea în strigăt nestăpânit de jale.
18 Atunci preaslăvitul, atotputernicul şi adevăratul Dumnezeu şi-a arătat sfânta lui faţă şi a deschis porţile cerului, pe unde au ieşit doi îngeri slăviţi, înfricoşaţi la vedere, pe care i-au văzut toţi, afară de Iudei,
19 Şi s’au aşezat în faţa oştirii vrăjmaşilor, pe care au umplut-o de cumplită spaimă şi pe care au ferecat-o cu lanţuri nedeslegate.
20 Dar şi trupul împăratului a fost cuprins de groază, încât el a uitat de cumplita sa mânie.
21 Şi atunci fiarele s’au întors spre oastea înarmată care venea din urmă, pe care a călcat-o în picioare şi a omorît-o.
22 Atunci urgia împăratului s’a prefăcut în milă şi în lacrămi faţă de ceea ce el plănuise mai înainte,
23 Căci când a auzit strigătul şi a văzut că toţi sunt aproape de pieire, plângând de mânie, a ameninţat pe sfetnicii săi aşa:
24 «Voi împărăţiţi alături de mine, dar pe tirani i-aţi întrecut în cruzime şi puneţi la cale ca pe mine, binefăcătorul vostru, să mă lipsiţi şi de domnie şi de viaţă, deoarece plănuiţi lucruri care nu sunt de folos pentru împărăţie.
25 Cine a scos din casă pe cei ce cu credinţă ne-au păzit cetăţile ţării şi i-a adunat aici fără nici o pricină?
26 Cine a supus la munci într’acest chip nedrept pe cei ce de la început s’au osebit înaintea tuturor popoarelor prin dragostea lor faţă de noi, ba chiar au răbdat adeseori cele mai rele primejdii care pot să dea peste oameni?
27 Dezlegaţi, o! dezlegaţi lanţurile cele nedrepte! Daţi-le drumul să se ducă cu pace în patria lor şi iertaţi-le ceea ce au săvârşit mai înainte!
28 Daţi drumul fiilor Dumnezeului celui viu, ceresc şi atotputernic, cei ce de la strămoşii noştri şi până în ziua de astăzi fac să propăşească pe deplin şi neîncetat trebile noastre!»
29 Aşa grăit-a el. Şi ei într’o clipă au fost dezlegaţi şi abia scăpaţi de moarte au proslăvit pe Dumnezeu, sfântul lor Mântuitor.
30 Şi după ce împăratul s’a întors în cetate, a chemat îndată pe vistiernicul peste veniturile sale şi i-a poruncit să le dea Iudeilor atât cât este de trebuinţă pentru un ospăţ pe timp de şapte zile, şi a hotărît ca tocmai în locul în care crezuseră că vor pieri, să prăznuiască ei, cu toată veselia, sărbătoarea Mântuirii lor.
31 Atunci cei ce fuseseră mai nainte batjocoriţi şi aproape de împărăţia morţii, ba chiar şi intraseră în ea, au rânduit în loc de o moarte amară şi nespus de jalnică, un ospăţ de mântuire, iar locul care fusese ales pentru pieirea şi pentru mormântul lor şi l-au împărţit plini de bucurie şi s’au pus la masă.
32 Şi curmând cu plângerea cea cu lacrămi şi jalnică, au început să cânte un cântec din patrie spre slava lui Dumnezeu, Mântuitorul şi făcătorul de minuni. Şi curmând toată jalea şi suspi-narea au început să joace hore în semn de pace.
33 Tot aşa şi împăratul a făcut un mare ospăţ tot din aceeaşi pricină şi a mulţumit cu cuviinţă, neîncetat cu faţa întoarsă spre cer, pentru minunata mântuire de care şi el s’a învrednicit.
34 Însă aceia care-şi închipuiseră mai înainte că Iudeii vor fi daţi pieirii şi vor fi demâncarea păsărilor şi cu bucurie îi înscriseseră au suspinat, s’au ruşinat foarte, iar îndrăzneala lor cea înfocată s’a stins cu ocară.
35 Iudeii, dimpotrivă, după cum am zis mai sus, au făcut hora mai înainte pomenită şi şi-au petrecut vremea la ospăţ cu vesele cântări de mulţumire şi cu psalmi.
36 Apoi în privinţa aceasta au luat hotărîre deobşte, pentru toată vremea robirii lor petrecută între păgâni, şi au rânduit ca, în neam de neam, zilele cele mai sus pomenite să fie prăznuite cu veselie, nu în amintirea ospăţului şi a lăcomiei de mâncare, ci în amintirea mântuirii făcute de Dumnezeu.
37 După acestea, ei au cerut învoire de la împărat să se întoarcă în patrie.
38 Înscrierea lor se făcuse din ziua a douăzeci şi cincea a lunii Pahon şi până în ziua a patra a lunii Epifi, adică timp de patruzeci de zile, iar pieirea lor fusese hotărîtă să se facă de la cinci şi până la şapte Epifi, adică în trei zile,
39 În care Stăpânitorul tuturor şi-a arătat îndurarea în chip slăvit şi pe toţi i-a scăpat nevătămaţi.
40 Şi ei au făcut ospăţ pe cheltuiala împăratului timp de paisprezece zile, după care au cerut învoire să plece în ţară.
41 Şi împăratul i-a lăudat şi le-a dat la mână scrisoarea de mai jos, către cârmuitorii fiecărui oraş, din care se vede mărinimosul lui gând.
