×

Dimensiunea fontului:

Biblia Regele Carol II

CARTEA A TREIA A MACABEILOR

Capitolul 1

Ptolomeu IV Filopator învinge pe Antioh cel Mare la Rafia. Ptolomeu vine în Ierusalim să vadă cetatea, dar vrea să intre în templu, în Sfânta Sfintelor. Toţi locuitorii Ierusalimului sunt turburaţi.

1 Când a auzit Ptolomeu Filopator de la dregătorii cei ce se întorseseră că Antioh a cuprins cetăţile care mai înainte fuseseră sub stăpânirea lui, şi-a adunat toate oştile, pedestraşi şi călăreţi, a luat cu sine şi pe sora sa Arsinoe şi a pornit, îndreptându-se în părţile Rafiei, unde Antioh poposise cu oştirea lui.

2 Atunci un oarecare Teodot, vrând să facă o ispravă vitejească, a luat din cei mai viteji ostaşi ai lui Ptolomeu, care mai înainte îi fuseseră supuşi lui, şi a pornit noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca să-l omoare el singur şi în felul acesta să pună capăt războiului.

3 Însă Dosoftei, un fecior al lui Drimilus, iudeu de neam, care mai târziu se lăsase de lege şi se înstrăinase de datinile strămoşeşti, l-a dus pe Ptolomeu aiurea şi a culcat în cortul regesc pe un necunoscut care trebuia să păţească ceea ce ar fi păţit Ptolomeu.

4 Şi când lupta era crâncenă, iar biruinţa înclina mai mult de partea lui Antioh, Arsinoe a început să alerge cu părul despletit printre rândurile de ostaşi şi să-i îndemne stăruitor, cu plânset şi cu lacrămi, s’o apere vitejeşte pe ea, pe copiii ei şi pe femei, făgăduind să dea fiecăruia dacă vor birui, câte două mine de aur.

5 Şi astfel s’a întâmplat că în această bătălie mulţi duşmani au fost ucişi, iar alţii au fost luaţi în robie.

6 Şi după ce au zădărnicit această uneltire, el s’a hotărît să se ducă să vază cetăţile cele învecinate şi să le îmbărbăteze.

7 Şi cu acest prilej a făcut daruri templelor, iar pe supuşii săi i-a oţelit.

8 Iar când Iudeii au trimis la el soli din marele sfat şi dintre bătrâni, ca să i se închine şi să-i facă urări pentru izbândă, l-a prins un dor să se ducă la ei cât mai degrabă.

9 Ajungând el la Ierusalim, a adus jertfă de mulţumire marelui Dumnezeu. Şi apoi, după ce a făcut acest lucru care era potrivit cu cinstirea locului şi a ajuns în sfârşit la templu, s’a minunat de râvna cu care era ţinut şi de frumoasa lui înfăţişare,

10 Apoi s’a mirat el de minunata rânduială din templu şi i-a trecut prin minte să intre în Sfânta Sfintelor.

11 Şi când i s’a spus că nu se cuvine să intre acolo nici chiar celor care fac parte din poporul iudeu şi nici chiar tuturor preoţilor, ci numai arhiereului, căpetenia cea peste toţi preoţii, şi aceasta numai o dată pe an, el n’a vrut nici de cum să auză.

12 Şi chiar nici după ce i s’a citit legea, tot nu s’a încredinţat, ci o ţinea într’una că trebue să intre înlăuntru, şi deşi ei sunt lipsiţi de această cinste, «eu să nu fiu lipsit!»

13 Şi a mai vrut să ştie din care pricină nimeni din cei de faţă nu l-a oprit să intre în tot templul.

14 Atunci unul, fără să se gândească, i-a răspuns: «Rău s’a făcut!», ca să se fălească.

15 Şi după aceasta el a zis că din care pricină el să nu intre, cu voia sau fără voia lorî

16 Şi pe când preoţii cădeau în genunchi, înveşmântaţi în toate odăjdiile şi se rugau marelui Dumnezeu ca să le ajute în nevoia în care se aflau şi să înmoaie râvna celui care vrea să intre cu sila, şi umpleau templul de strigăte şi de lacrămi,

17 Cei care rămăseseră în cetate săriră cuprinşi de groază, bănuind că se întâmplă ceva nemai întâmplat.

18 Fecioarele închise în cămări s’au năpustit afară împreună cu mamele lor şi şi-au presărat cenuşă şi pulbere în cap şi au umplut uliţele cu bocetele şi cu suspinele lor.

19 Aşijderea şi cei care se încinseseră de curând în cămările lor de nuntă gătite într’adins, au lăsat laoparte ruşinea care-i ţinea pe loc şi au alergat deavalma în cetate.

20 Dar şi mamele şi doicele şi-au lăsat pruncii lor care încotro, unele în case, altele pe uliţe, şi s’au adunat fără grijă în templul cel întru tot sfânt.

21 Şi rugăciunea celor care se adunaseră era de multe feluri, din pricina celui care încerca să facă lucruri fără de lege.

22 Şi întocmai ca şi aceştia, vitejii cetăţeni nu-l răbdau ca să stăruiască şi să-şi adeverească gândul lui,

23 Ci au strigat să pună mâna pe arme şi să moară vitejeşte pentru legea strămoşească. Şi atunci ei au făcut o mare zarvă în sfânta cetate. Şi numai abia după ce bătrânii şi mai marii poporului i-au înduplecat, ei s’au întors iarăşi la locul lor de rugăciune.

24 Iar poporul aştepta rugându-se ca şi mai înainte.

25 Şi bătrânii care erau împrejurul împăratului au încercat fel şi chip, să întoarcă gândul lui cel trufaş de la planul pe care-l făcuse.

26 Iar el fiind din ce în ce mai îndrăzneţ şi lăsând totul laoparte, se apropia tot mai mult, închipuindu-şi că poate să îndeplinească ceea ce-şi pusese de gând.

27 Când cei care se aflau în ceata împăratului au văzut aceasta, s’au întors cu ai noştri laolaltă ca să cheme pe Cel care are toată puterea, să abată primejdia şi să nu îngăduiască această nelegiuită şi trufaşă faptă.

28 Şi strigătul necontenit şi puternic al celor care se adunaseră s’a prefăcut într’un strigăt de nedescris.

29 Căci s’ar fi putut crede că nu numai oamenii strigă, ci şi zidurile şi întregul pământ, toţi vrând mai degrabă moartea decât pângărirea locului sfânt.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.