Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA A DOUA A MACABEILOR

Capitolul 8

Izbânzile lui Iuda Macabeul. Bătălia cu Nicanor. Nicanor este înfrânt. Dumnezeu ocroteşte şi-şi arată puterea sa celor ce umblă în legile lui.

¹ În vremea aceasta, Iuda Macabeul împreună cu voinicii lui pătrunseseră în taină prin sate şi chemaseră pe rudele lor, strângând în jurul lor pe cei care rămăseseră credincioşi Iudaismului şi adunaseră o oaste ca de şase mii de oameni.

² Şi ei s’au rugat din suflet Domnului să se uite la norodul cel călcat în picioare de toţi, să se îndure de templul său cel pângărit de oamenii cei fără de lege,

³ Să se milostivească spre cetatea cea nimicită, care în curând era să fie una cu pământul, să audă sângele care striga către el răzbunare,

⁴ Să-şi aducă aminte de uciderea cea fără de lege a copiilor nevinovaţi, precum şi de defăimarea numelui său, şi să se întărâte împotriva celor fără de lege.

⁵ Şi după ce Iuda Macabeul şi-a adunat oastea, curând păgânii n’au mai putut să i se împotrivească, deoarece urgia Domnului se prefăcuse în îndurare.

⁶ El năvălea pe neaşteptate în oraşe şi în sate şi le dădea foc, iar prin cuprinderea celor mai nimerite locuri bune de luptă, el biruia mulţime de vrăjmaşi şi-i punea pe fugă.

⁷ De cele mai multe ori însă el năvălea noaptea ca să ajungă la izbândă. Pentru aceasta faima despre vitejia lui s’a răspândit pretutindenea.

⁸ Şi când a văzut Filip că în scurtă vreme acest om viteaz a avut atâtea izbânzi şi merge din izbândă în izbândă, a scris lui Ptolomeu, satrapul Cele-Siriei şi al Feniciei, să vină în ajutorul împăratului.

⁹ Şi acela îndată a ales pe Nicanor, fiul lui Patrocle, unul dintre cei mai buni prieteni ai împăratului, şi l-a trimis în fruntea unei oştiri, alcătuită din tot felul de neamuri, nu mai puţin de douăzeci de mii de oameni, ca să nimicească cu desăvârşire întregul popor al Iudeilor; i-a mai dat şi pe Gorgias, general cu multă îndemânare în meşteşugul războiului.

¹⁰ Nicanor avea de gând ca tributul de două mii de talanţi, pe care împăratul trebuia să-l plătească Romanilor, să-l poată acoperi din vânzarea robilor iudei.

¹¹ Pentru aceasta el a trimis în grabă poftire la toate oraşele de pe ţărmul mării, să cumpere robi iudei, făgăduindu-le câte nouăzeci pentru un talant. Însă el nici nu se gândea la răsplata Celui Atotputernic care era să dea peste ei.

¹² Când a ajuns la Iuda ştirea despre înaintarea lui Nicanor, şi el la rândul lui a spus-o celor din jurul lui,

¹³ Cei fricoşi şi cei care nu nădăjduiau în dreptatea lui Dumnezeu au fugit şi s’au dus în alte ţinuturi.

¹⁴ Cei care mai rămăseseră îşi vindeau averea şi se rugau lui Dumnezeu să-i scape, după ce fuseseră vânduţi de nelegiuitul Nicanor înainte ca să se fi dat bătălia,

¹⁵ Şi dacă nu pentru vrednicia lor, cel puţin pentru legământul pe care îl încheiase cu străbunii lor şi pentru cinstitul şi de mare cuviinţă numele său, cu care ei sunt numiţi.

¹⁶ Când Iuda Macabeul i-a adunat la sine pe cei şase mii care mai rămăseseră, i-a sfătuit să nu se spăimânte de duşmani, şi nici să se îngrozească de oastea păgânilor care înaintează pe nedrept împotriva lor, ci să se lupte vitejeşte,

¹⁷ Având înaintea ochilor pângărirea cea groaznică săvârşită de ei împotriva templului, împilarea cetăţii batjocorite, precum şi desfiinţarea legiuirilor strămoşeşti.

¹⁸ «Căci ei» – zicea el – «se bizuesc pe armele lor şi pe îndrăzneala lor, iar noi ne punem nădejdea în Dumnezeul cel atotputernic, care poate să nimicească într’o clipă întreaga lume, darmi-te pe cei care s’au pornit împotriva noastră!»

¹⁹ Şi el a început să înşire înainte-le minunatele ocrotiri dumnezeeşti din vremea strămoşilor lor: cum pieriseră cei o sută optzeci şi cinci de mii de ostaşi ai lui Sanherib,

²⁰ Cum în bătălia din Babilonia, împotriva Galatenilor, cei care intraseră în luptă erau de toţi opt mii de Iudei, pe lângă patru mii de Macedoneni. Şi în vreme ce Macedonenii au dat înapoi, cei opt mii de Iudei au măcelărit o sută douăzeci de mii de vrăjmaşi, luându-le şi o bogată pradă, numai cu ajutorul lui Dumnezeu din cer.

²¹ Şi cu asemenea pilde el i-a îmbărbătat, încât ei erau gata să moară pentru lege şi pentru ţară. Apoi el şi-a împărţit oştirea în patru cete.

²² Şi peste fiecare ceată a pus el căpetenii pe fraţii lui: pe Simon, pe Ioan şi pe Ionatan, aşa că fiecare avea sub porunca lui câte o mie şi cinci sute de inşi.

²³ Tot atâţia avea şi Azaria. Dar când Iuda a citit în «Cartea sfântă» şi a dat peste cuvintele: «Ajutorul este de la Domnul», s’a pus în fruntea cetei celei dintâi şi a pornit împotriva lui Nicanor.

²⁴ Dar venindu-le într’ajutor Cel Atotputernic, ei au ucis mai mult de nouă mii de duşmani, au rănit şi au ciuntit mădularele celor mai mulţi din oastea lui Nicanor, iar pe toţi ceilalţi i-au silit s’o rupă de fugă.

²⁵ Luat-au şi banii celor care veniseră să cumpere robi, şi au urmărit pe fugari până departe şi s’au întors siliţi de lipsa de timp,

²⁶ Fiindcă era în ajunul Sâmbetei şi din această pricină ei au contenit cu urmărirea lor.

²⁷ Şi după ce au adunat armele duşmanilor şi le-au luat o bogată pradă, ei au prăznuit Sâmbăta, lăudând şi cu prisosinţă proslăvind pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care le-a ajutat până în ziua aceea arătându-şi milostivirea sa spre ei.

²⁸ Şi după ce a trecut Sâmbăta, ei au împărţit o parte din prăzi celor împilaţi, văduvelor şi orfanilor, iar ceea ce a mai rămas au împărţit între ei şi copii.

²⁹ Şi după ce au săvârşit acestea, ei au făcut o rugăciune obştească şi au rugat pe milostivul Dumnezeu să se împace desăvârşit cu robii săi.

³⁰ Iar în bătălia împotriva lui Timotei şi a lui Bacchide, ei uciseră mai mult de douăzeci de mii de inşi şi cuprinseră cu vitejie cetăţile lor aşezate pe locuri înalte. Apoi au împărţit bogata lor pradă în două părţi: una pentru ei şi alta pentru cei care fuseseră prigoniţi, pentru orfani, pentru văduve şi pentru bătrâni.

³¹ Ei au strâns armele lor, pe care le-au pus în locuri dosnice, iar cealaltă pradă au dus-o la Ierusalim.

³² Apoi ei au omorît pe Filarh, om viclean al lui Timotei, şi care făcuse mult necaz Iudeilor.

³³ Şi în vreme ce ei sărbătoreau biruinţa, în capitala ţării, au ars pe Calistene şi pe alţi câţiva care odinioară dăduseră foc porţilor templului şi care se adăpostiseră într’o căsuţă, şi astfel şi-au primit răsplata cuvenită pentru fărădelegea lor.

³⁴ Apoi de trei ori nelegiuitul Nicanor, care poftise pe neguţători ca să le vânză Iudei,

³⁵ Smerit, mulţămită ajutorului de la Domnul celor pe care el îi socotea mai slabi decât el, şi-a aruncat veşmintele cele de sărbătoare de pe el şi, luând-o singur razna peste câmp ca un fugar, a ajuns la Antiohia, desnădăjduit că şi-a pierdut oastea.

³⁶ Iar el, care făgăduise că va plăti tributul Romanilor cu ceea ce era să iasă din vânzarea robilor, acum spunea la toată lumea că Iudeii au apărător pe Domnul şi că nu pot fi înfrânţi din pricină că ei umblă în legile date de el.

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.