Biblia Regele Carol II
CARTEA A DOUA A MACABEILOR
Capitolul 14
Alchimos unelteşte pe lângă împăratul Dimitrie. Pâra lui împotriva lui Iuda Macabeul şi a Asideilor. Împăratul trimite pe Nicanor în Iudeea. Viclenia lui Nicanor. Fuga lui Iuda. Nicanor cere preoţilor să-l dea pe Iuda în mâna lui.
1 Iar după trecere de trei ani, Iuda şi tovarăşii săi au aflat că Dimitrie, feciorul lui Seleuc, pornise din portul Tripoli cu numeroasă oaste şi cu corăbii,
2 Cuprinsese ţara şi omorîse pe Antioh şi pe Lisias, epitropul lui.
3 Un oarecare Alchimos, care mai înainte fusese arhiereu şi care în vremea neamestecului cu Elinii se pângărise de bunăvoie, înţelegând că nu mai este chip de scăpare şi nici de îngăduinţă să intre în sfântul altar,
4 S’a dus la împăratul Dimitrie, în anul o sută şi cincizeci şi unu, şi i-a dăruit o coroană de aur cu ramuri de palmier, şi pe lângă aceasta şi câteva ramuri de măslin, cum este datina să se dăruiască templului. Şi în ziua aceea a stat liniştit.
5 Însă el a găsit prilej prielnic pentru sminteala lui, în vremea când Dimitrie l-a chemat la divan şi l-a întrebat despre apucăturile şi planurile Iudeilor. Atunci el i-a răspuns:
6 «Iudeii care se chiamă Asidei, în fruntea cărora este Iuda Macabeul, urzesc mereu războaie şi răscoale şi nu văd cu ochi buni liniştea împărăţiei.
7 Şi deoarece am fost despoiat de vrednicia mea strămoşească, vreau să zic, de arhierie, am venit aici,
8 Mai întâi de toate cu dorinţa curată pentru drepturile împăratului, şi al doilea având în vedere pe cei de un neam cu mine, deoarece cutezanţa acestor oameni pricinueşte întregului popor cele mai mari nenorociri.
9 Aşa dar tu, împărate, de vreme ce cunoşti toate acestea, veghează peste ţara şi peste poporul nostru cel asuprit, după iubirea ta de oameni cu care te porţi faţă de toţi,
10 Fiindcă atâta vreme cât va mai trăi Iuda, cu neputinţă este să ai pace în ţară!»
11 Şi după ce el a isprăvit de grăit astfel, ceilalţi sfetnici ai împăratului, care pizmuiau pe Iuda, au înfierbântat şi mai mult pe Dimitrie.
12 Atunci el a chemat îndată pe Nicanor, care fusese căpitan peste elefanţii de luptă, l-a numit general al oştirii din Iudeea,
13 Şi l-a trimis cu poruncă scrisă ca să nimicească pe Iuda, să risipească pe oamenii lui şi să înscăuneze pe Alchimos ca arhiereu al slăvitului templu.
14 Atunci păgânii care fuseseră siliţi să fugă din Iudeea din pricina lui Iuda s’au adunat grămadă lângă Nicanor, crezând că sumedenia de nenorociri care vor copleşi pe Iudei va fi spre fericirea lor.
15 Când au auzit Iudeii despre înaintarea lui Nicanor şi despre năvala păgânilor, şi-au presărat pământ în cap şi s’au rugat la Cel care întemeiase poporul său pe veci şi care făţiş deapururi ocrotise moştenirea sa.
16 Şi ei au plecat în grabă după porunca lui Iuda, căpitanul lor, şi s’au încăerat cu duşmanii la satul Adasa.
17 Simon, fratele lui Iuda, s’a ciocnit cu Nicanor, însă din pricina sosirii fără de veste a duşmanilor a suferit o mică înfrângere.
18 Cu toate acestea, când a auzit Nicanor despre vitejia cea fără seamăn a lui Iuda şi a voinicilor săi, şi cu ce bărbăţie se luptă pentru patrie, s’a temut ca să dezlege pricina prin vărsare de sânge.
19 Pentru aceasta el a trimis pe Posidoniu şi pe Teodot, adică pe Matatia, ca să încheie pace cu ei.
20 Şi după o chibzuire îndelungată asupra propunerilor, generalul le-a împărtăşit oştirii, şi când au căzut cu toţii la învoială, şi-au dat încuviinţarea pentru încheierea păcii.
21 Apoi s’a hotărît o zi în care cei doi aveau să se întâlnească între patru ochi. Şi dintr’amândouă părţile a sosit câte un car de război şi au fost aşezate jilţuri.
22 Însă Iuda Macabeul a aşezat oşteni înarmaţi la pândă în anume locuri, ca nu cumva vrăjmaşul să înceapă vre-o năvală vicleană. Cu toate acestea sfatul lor s’a petrecut în deplină înţelegere.
23 Nicanor a stat o bucată de vreme la Ierusalim şi n’a săvârşit nici o fărădelege, iar poporul care se adunase cu grămada l-a trimis la vatra lui.
24 Şi el avea mereu pe Iuda în jurul lui, căci îl iubea din inimă.
25 Şi l-a îndemnat să se însoare şi să aibă copii. Şi Iuda s’a însurat, a trăit fericit şi s’a bucurat de viaţă.
26 Când Alchimos a văzut prietenia dintre ei, a luat tratatul încheiat şi s’a dus cu el la Dimitrie şi l-a pârît pe Nicanor că are gânduri protivnice trebilor împărăţiei, deoarece el ridicase pe Iuda, vrăjmaşul împărăţiei, la vrednicia de locţiitor.
27 Atunci împăratul s’a înfuriat peste măsură şi, în urma defăimărilor acestui făcător de rele, a scris lui Nicanor că-i vine greu să primească tratatul care a fost încheiat, şi-i porunceşte lui Nicanor să trimită în grabă pe Iuda la Antiohia, legat în lanţuri.
28 La primirea acestei scrisori, Nicanor s’a turburat şi s’a îndârjit, fiindcă el nu putea să calce tratatul încheiat, fără ca Iuda să fi săvârşit ceva nedrept.
29 Însă, fiindcă nu i se cădea să se împotrivească împăratului, căuta prilej prielnic ca printr’o întorsătură măiastră să facă voia împăratului.
30 Şi Macabeul văzând că Nicanor se arată mai aspru cu el şi că purtarea lui nu mai este prietenoasă ca înainte, el a înţeles că această asprime nu era a bine, de aceea a strâns un mare număr de voinici şi s’a făcut nevăzut din faţa lui Nicanor.
31 Când însă Nicanor a văzut că Iuda prin vitejia lui l-a întrecut în vicleşug, s’a dus în prea sfântul templu, în vremea când preoţii aduceau jertfele cele îndătinate, şi le-a poruncit să-i dea în mână pe omul acela.
32 Şi fiindcă ei cu jurământ au adeverit că nu ştiu unde se află cel pe care îl caută,
33 Nicanor a întins mâna lui cea dreaptă spre templu şi s’a jurat: «Dacă voi nu-mi veţi preda pe Iuda ferecat în lanţuri, voi face acest templu al lui Dumnezeu una cu pământul, voi dărâma acest altar şi voi ridica în locul acesta un templu în cinstea lui Dionisos Epifanes!»
34 După aceste ameninţări el a plecat. Atunci preoţii şi-au întins mâinile spre cer şi au chemat pe Cel care în toată vremea s’a luptat pentru poporul nostru şi au zis:
35 «Tu, Doamne, care n’ai nevoie de nimic, ai binevoit ca templul unde tu sălăşlueşti să fie în mijlocul nostru.
36 Şi acum, sfinte Doamne, izvorul a toată sfinţenia, păzeşte în veci nepângărit locaşul acesta care de curând a fost sfinţit.»
37 Un oarecare Razis, dintre bătrânii din Ierusalim, a fost pârît lui Nicanor. El era un om care-şi iubea pe cei din neamul lui şi era cu mare vază. Iar din pricina mărinimiei lui el era numit «Părintele Iudeilor».
38 Chiar mai înainte, în vremea neamestecului Iudeilor cu Elinii, el se străduise pentru curăţia Iudaismului, pentru care îşi pusese în primejdie şi viaţa.
39 Şi Nicanor, vrând să-şi dea pe faţă ura lui faţă de Iudaism, a trimis mai mult de cinci sute de ostaşi ca să-l prindă,
40 Fiindcă Nicanor credea că prin prinderea lui va pricinui Iudeilor o mare nenorocire.
41 Şi pe când ceata de ostaşi se trudea să cuprindă turnul în care se afla el şi spărsese poarta curţii şi poruncise să aducă foc ca să dea foc uşilor, cel împresurat şi-a împlântat sabia în pântece,
42 Fiindcă a vrut mai bine să moară cu cinste decât să cadă în mâinile celor fără de lege şi să pătimescă ocări nevrednice de neamul lui.
43 Însă, fiindcă din pricina grabei şi a spaimei nu se nimerise bine şi văzând că ceata de ostaşi pătrunde pe uşi, a fugit voiniceşte pe zid şi s’a aruncat ca un viteaz jos în mulţime.
44 Şi din pricină că toţi s’au dat repede înapoi, s’a făcut un loc gol în mijlocul căruia a căzut el pe pământ.
45 Şi fiindcă tot mai sufla, înfierbântat de mânie, el s’a sculat de jos şi, în ciuda şiroaielor de sânge care curgea şi a rănilor primite, a trecut repede prin mulţime şi s’a urcat pe o stâncă po-vârnită.
46 Şi, cu toate că-şi pierduse sângele cu desăvârşire, şi-a smuls măruntaiele şi cu amândouă mâinile le-a aruncat în mulţime, rugându-se la stăpânul vieţii şi al sufletului, ca iarăşi să i le dea. Şi aşa a murit.
