Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA A TREIA A LUI EZDREA

Capitolul 5

Întoarcerea în patrie.

¹ După acestea, au fost aleşi ca să se întoarcă în patrie capii familiilor după seminţiile lor, femeile lor, fiii şi fiicele lor, robii şi roabele lor împreună cu dobitoacele lor.

² Şi Dariu a trimis o mie de călăreţi ca să-i însoţească şi să-i aşeze în Ierusalim cu pace, cu muzici, cu timpane şi cu flaute.

³ Şi toţi fraţii s’au veselit la plecarea lor, iar împăratul le-a îngăduit să plece cu ei.

⁴ Iată şi numele bărbaţilor, capi de familii din seminţii, care au pornit în ţinuturile lor:

⁵ Preoţii, fiii lui Fineas, feciorii lui Aaron, Iosua, fiul lui Ioţadac, fiul lui Seraia, Ioachim, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiil din casa lui David, din neamul lui Fares, din seminţia lui Iuda,

⁶ Cel care a grăit înaintea lui Dariu, împăratul Perşilor, cuvinte înţelepte în anul al doilea al împărăţiei lui, în luna lui Nisan, întâia lună a anului.

⁷ Iată şi Iudeii care au ieşit din streina robie, în care îi adusese în Babilon Nabucodonosor, împăratul Babilonului,

⁸ Şi cei ce s’au întors în Ierusalim şi în tot cuprinsul Iudeei, fiecare în cetatea lui, cei ce au venit cu Zorobabel şi cu Iosua, cu Neemia, Azaria, Raamia, Na-hamani, Mardoheu, Bilşan, Mispar, Bigvai, Rehum şi Baana, căpeteniile lor.

⁹ Iată numele oamenilor din popor şi cârmuitorii lor: Fiii lui Paroş, două mii o sută şaptezeci şi doi; fiii lui Şefatia, patru sute şaptezeci şi doi;

¹⁰ Fiii lui Arah, şapte sute cincizeci şi şase;

¹¹ Fiii lui Pahat-Moab, adică fiii lui Iosua şi ai lui Iacob, două mii opt sute doisprezece;

¹² Fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; fiii lui Zatu, nouă sute patruzeci şi cinci; fiii lui Harim, şapte sute cinci; fiii lui Bani, şase sute patruzeci şi opt;

¹³ Fiii lui Bebai, şase sute treizeci şi trei; fiii lui Azgad, trei mii trei sute douăzeci şi doi;

¹⁴ Fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte; fiii lui Bigvai, două mii şase sute şase; fiii lui Adin, patru sute cincizeci şi patru;

¹⁵ Fiii lui Ater, adică cei din familia lui Iezechia, nouăzeci şi doi. Oamenii din Cheila şi din Azeca, şaizeci şi şapte. Fiii lui Azur, patru sute treizeci şi doi;

¹⁶ Fiii lui Anania, o sută unu; fiii lui Haşum, treizeci şi doi; fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi trei; fiii lui Harif, o sută doisprezece.

¹⁷ Oameni din Beter, trei mii cinci; oameni din Betleem, o sută douăzeci şi trei;

¹⁸ Oameni din Netofa, cincizeci şi cinci; oameni din Anatot, o sută cincizeci şi opt;

¹⁹ Oameni din Betazmavet, patruzeci şi doi; oameni din Chiriat-Iearim, douăzeci şi cinci; oameni din Chefira şi Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;

²⁰ Oameni din Hadaşa şi Modein, patru sute douăzeci şi doi; oameni din Rama şi Gheba, şase sute douăzeci şi unu;

²¹ Oameni din Micmas, o sută douăzeci şi doi; oameni din Betel şi Ai, cincizeci şi doi. Fiii lui Magbiş, o sută cincizeci şi şase.

²² Oameni din Lod, Hadid şi Ono, şapte sute douăzeci şi cinci; oameni din Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci.

²³ Fiii lui Senaa, trei mii trei sute treizeci.

²⁴ Preoţii: Fiii lui Iedaia, adică familia lui Iosua, împreună cu neamul lui Eliaşib, nouă sute şaptezeci şi doi; familia lui Imer, o mie cincizeci şi doi;

²⁵ Familia lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte; fiii lui Harim, o mie şaptesprezece

²⁶ Leviţii: Familia lui Iosua, Cadmiel, Binui şi Hodavia, şaptezeci şi patru.

²⁷ Şi sfinţiţii cântăreţi, familia lui Asaf, o sută douăzeci şi opt.

²⁸ Portarii: Fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi nouă.

²⁹ Robii templului: Fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba;

³⁰ Fiii lui Acub, fiii lui Cuta, fiii lui Chitab, fiii lui Catua, fiii lui Hagab, fiii lui Şalmai, fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel;

³¹ Fiii lui Gahar, fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, fiii lui Caseba, fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah, fiii lui Hasra, fiii lui Besai, fiii lui Asna, fiii lui Meunim, fiii lui Nefisim, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, fiii lui Asur, fiii lui Parachim. fiii lui Baţlut;

³² Fiii lui Mehida, fiii lui Cuta, fiii lui Harşa, fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Temah, fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.

³³ Fiii robilor lui Solomon: Fiii lui Hasoferet, fiii lui Perida, fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidei, fiii lui Şefatia;

³⁴ Fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Saroti, fiii lui Maaseia, fiii lui Gas, fiii lui Adus, fiii lui Afera, fiii lui Barodis, fiii lui Safat, fiii lui Amon.

³⁵ Toţi robii templului şi fiii robilor lui Solomon au fost trei sute şaptezeci şi doi.

³⁶ Iată cei care au pornit din Tel-Melah şi din Tcl-Harşa, Cherub-Adan şi Imer,

³⁷ Şi cei ce n’au putut să arate că familiile şi neamurile lor fac parte din Israil: fiii lui Delaia, fiii lui Tobie, fiii lui Necoda, şase sute cincizeci şi doi.

³⁸ Şi dintre preoţii care erau în slujba preoţiei, dar nu s’au găsit în catastive: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Iadua, cel care luase de soţie pe una din fetele lui Barzilai şi care îi luase şi numele.

³⁹ Şi când s’a cercetat cu amăruntul spiţa neamului lor şi n’au fost aflaţi în catastive, au fost daţi afară din preoţie.

⁴⁰ Atunci Neemia ocârmuitorul le-a poruncit să nu mai ia parte din darurile sfinte, până când nu se va îmbrăca arhiereul cu Urim şi Tumim.

⁴¹ Şi toată obştia lui Israil de la doisprezece ani şi mai mari, afară de robi şi roabe, a fost de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci. Iar robii şi roabele erau şapte mii trei sute şi trei zeci şi şapte; psalţi şi cântăreţi două sute patruzeci şi cinci.

⁴² Cămile, patru sute treizeci şi cinci; cai, şapte sute treizeci şi şase; catâri, două sute patruzeci şi cinci; şi asini, cinci mii şi cinci sute douăzeci şi cinci.

⁴³ Şi când au ajuns ei la templul Domnului din Ierusalim, unii dintre capii familiilor au făcut făgăduinţă, ca după puterile lor să ridice templul pe acelaşi loc,

⁴⁴ Şi să dea în vistieria templului, pentru lucru, o mie de mine de aur, cinci mii de mine de argint şi o suta de odăjdii preoţeşti.

⁴⁵ Apoi preoţii şi leviţii şi cei din poporul Ierusalimului şi din vecinătatea lui, precum şi sfinţiţii cântăreţi şi portarii şi întreg Israilul s’au aşezat în satele lor.

⁴⁶ Şi când an ajuns în luna a şaptea şi fiii lui Israil se aflau fiecare întru ale sale, s’au strâns laolaltă în câmpul porţii celei dintâi care este poarta de la răsărit,

⁴⁷ Arhiereul Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii lui, preoţii şi Zorobabel, fiul lui Salatiil, şi fraţii lui, au pornit să pregătească jertfelnic pentru Dumnezeul lui Israil,

⁴⁸ Ca să aducă pe el arderi de tot, precum este scris în cartea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

⁴⁹ Atunci s’au adunat împotriva lor unele dintre popoarele păgâne ale ţării. Dar ei ridicară jertfelnicul pe locul său şi se împotriviră cu tărie, cu toată duşmănia popoarelor ţării împotriva lor şi aduseră jertfă la vreme şi arderi de tot Domnului, dimineaţa şi seara.

⁵⁰ Atunci prăznuiră ei sărbătoarea corturilor precum este rânduită în lege, cu jertfe în fiecare zi după cuviinţă,

⁵¹ Apoi aduseră prinoase neîncetate şi jertfe în zilele de Sâmbătă şi la zi-întâile lunilor şi la toate sfinţitele praznice,

⁵² Şi pentru toţi care făgăduiseră vre un dar de bună voie lui Dumnezeu. Şi ei începură să aducă jertfă lui Dumnezeu la zi-întâi a lunii celei noi din luna a şaptea, cu toate că templul lui Dumnezeu nu fusese încă zidit.

⁵³ Şi dădură argint pietrarilor şi dulgherilor şi mâncare, băutură şi untdelemn Sidonienilor şi Tirienilor ca să le care cedri din Liban şi să-i aducă cu plutele până la portul Iafa, potrivit cu încuviinţarea scrisă dată lor de Cirus, împăratul Perşilor.

⁵⁴ Iar în anul al doilea după sosirea lor la templul Domnului din Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiil, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi fraţii lui, preoţii şi leviţii şi toţi cei care veniseră din robie în Ierusalim, începură lucrul.

⁵⁵ Şi la zi-întâi a lunii a doua, în anul al doilea, după sosirea lor în Iudeea şi în Ierusalim, puseră temelia templului Domnului.

⁵⁶ Şi pe leviţii de la douăzeci de ani şi mai în vârstă îi puseră supraveghetori la zidirea templului Domnului, iar Iosua şi feciorii lui şi fraţii lui, Cadmiel cu fiii şi fraţii lui Hodavia şi fiii lui Iuda, fiul lui Henadad, cu fiii şi fraţii lui, toţi leviţii laolaltă se prinseră la lucru pentru templul Domnului.

⁵⁷ Şi pe când meşterii clădeau templul Domnului, preoţii stăteau înveşmântaţi în odăjdii cu muzici şi cu trâmbiţe, iar leviţii, fiii lui Aaron, cu chimvale cântau Domnului şi-l proslăveau după rânduiala lui David, împăratul lui Israil.

⁵⁸ Şi cântau cu glas mare pesne, proslăvind pe Dumnezeu, «fiindcă mila lui şi slava lui pentru tot Israilul ţine în veac»!

⁵⁹ Şi tot norodul suna din trâmbiţe şi striga cu glas mare, preamărind pe Domnul la ridicarea templului Domnului.

⁶⁰ Şi cei mai bătrâni dintre preoţi şi dintre leviţi şi capii familiilor, care văzuseră templul cel dintâi, veniră acum la zidirea celui de-al doilea, cu plângere şi cu tânguire mare,

⁶¹ Însă erau multe trâmbiţe şi vuet mare de glasuri de veselie,

⁶² Încât norodul nu putea să mai osebească trâmbiţile de strigătele de tânguire, fiindcă gloata sufla vârtos din trâmbiţe, de se auzea de departe.

⁶³ Şi când auziră vrăjmaşii seminţiei lui Iuda şi Veniamin, veniră să afle ce înseamnă glasul acesta al trâmbiţelor.

⁶⁴ Şi aflară că cei ce se întorseseră din robie zidesc templu închinat Domnului Dumnezeului lui Israil.

⁶⁵ Şi îndreptându-se către Zorobabel şi către Iosua şi către capii familiilor, au grăit către ei: «Să clădim şi noi împreună cu voi,

⁶⁶ Fiindcă şi noi la fel slujim Dumnezeului vostru şi aducem jertfă din vremea lui Salmanasar, împăratul Asirienilor, care ne-a strămutat pe noi aici!»

⁶⁷ Atunci le-au răspuns lor Zorobabel şi Iosua, împreună cu căpeteniile seminţiilor lui Israil: «Nu cu voi vom ridica noi templu pentru Dumnezeul nostru,

⁶⁸ Ci noi singuri vom zidi templu Dumnezeului lui Israil, după cele ce ne-a rânduit nouă Cirus, împăratul Perşilor!»

⁶⁹ Atunci popoarele din ţară împresurară şi siliră pe Iudei să oprească zidirea,

⁷⁰ Şi fiindcă ele făceau sfaturi şi răscoale, împiedicară sfârşirea zidirii în toată vremea vieţii lui Cirus. Şi astfel ei se lăsară de zidit, timp de doi ani, până în vremea împărăţiei împăratului Dariu.

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.