Biblia Regele Carol II
FAPTELE SFINŢILOR APOSTOLI
Capitolul 7
Cuvântarea şi martiriul lui Ştefan.
1 Atunci arhiereul a întrebat: Adevărate sunt acestea?
2 Iar Ştefan a rostit: Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul măririi s’a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai nainte ca să locuiască în Haran;
3 Şi i-a poruncit: Ieşi din pământul tău şi din rudeniile tale şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
4 Atunci a ieşit din pământul Haldeilor şi a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum.
5 Dar aici nu i-a dat să stăpânească nici un picior de pământ, ci i-a făgăduit că-i va da, atunci când n’avea copil, lui şi seminţiei lui după el, spre stăpânire, această ţară.
6 Şi Dumnezeu a vorbit astfel: Urmaşii lui vor fi streini în pământ strein, şi acolo îi vor robi şi îi vor asupri patru sute de ani.
7 Dar poporul la care vor fi robi, eu îl voi judeca – a zis Domnul – iar după aceea vor ieşi şi-mi vor sluji mie în locul acesta.
8 Şi i-a dat aşezământul tăierii împrejur; şi aşa i s’a născut Isaac şi l-a tăiat împrejur a opta zi, şi lui Isaac i s’a născut Iacob şi lui Iacob cei doisprezece patriarhi.
9 Şi patriarhii pizmuind pe Iosif l-au vândut în Egipt, dar Dumnezeu era cu el,
10 Şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat lui dar şi înţelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, iar acesta l-a pus mai mare peste Egipt şi peste toată casa sa.
11 Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi strâmtorare mare, aşa încât părinţii noştri nu mai găseau bucate.
12 Ci Iacob auzind că sunt bucate în Egipt a trimis pe părinţii noştri întâia oară.
13 Iar a doua oară Iosif s’a făcut cunoscut fraţilor săi şi Faraon a aflat despre neamul lui Iosif.
14 Apoi Iosif a trimis şi a chemat pe Iacob, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.
15 Şi Iacob s’a pogorît în Egipt; şi a murit şi el şi părinţii noştri;
16 Şi au fost strămutaţi la Sihem şi au fost puşi în peştera pe care Avraam a cumpărat-o, cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în Sihem.
17 Ci, cu cât se apropia vremea făgăduinţei, pe care Dumnezeu cu jurământ i-o dăduse lui Avraam, cu atâta creştea poporul şi se înmulţea în Egipt,
18 Până când s’a ridicat peste Egipt alt împărat, care nu ştia de Iosif.
19 Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, asuprea pe părinţii noştri şi i-a pus să-şi arunce pruncii, ca să nu mai apuce viaţa.
20 În vremea aceea, s’a născut Moise şi era plăcut lui Dumnezeu. Şi trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.
21 Iar când l-a lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe feciorul ei.
22 Astfei Moise a învăţat toată învăţătura Egiptenilor şi era puternic în cuvânt şi în fapte.
23 Iar când a împlinit patruzeci de ani şi-a pus în gând să cerceteze pe fraţii săi, fiii lui Israil.
24 Şi văzând pe unul dintre ei că sufere strâmbătate, l-a apărat şi, omorînd pe egiptean, a răzbunat pe asuprit.
25 Ci el credea că fraţii săi vor pricepe cum că Dumnezeu, prin braţul lui, le dărueşte mântuire, dar ei n’au priceput.
26 A doua zi s’a arătat unora care se certau şi i-a îmbiat la pace, zicându-le: Oamenilor, sunteţi fraţi. De ce vă faceţi rău unul altuia?
27 Dar cel care asuprea pe aproapele l-a împins şi a rostit: Cine te-a pus pe tine stăpân şi judecător peste noi?
28 Nu cumva vrei să mă omori, cum ai omorît eri pe egiptean?
29 La acest cuvânt, Moise a fugit şi a trăit ca strein în ţara Madian si i s’au născut acolo doi feciori.
30 Iar după ce au trecut patruzeci de ani, îngerul Domnului i s’a arătat în deşertul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31 Ci Moise văzând s’a minunat de vedenie, dar, când a venit aproape ca să se uite mai bine, a vorbit vocea Domnului:
32 Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise tremurând nu cuteza să se uite.
33 Atunci Domnul i-a zis: Dezleagă încălţămintea picioarelor tale, căci locul pe care stai este pământ sfânt.
34 Am văzut prea bine suferinţa poporului meu în Egipt şi suspinul lor l-am auzit, şi de aceea m’am pogorît ca să-i scot. Şi acum vino, să te trimit în Egipt.
35 Pe Moise acesta de care s’au lepădat, zicând: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător? – pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn şi răscumpărător, prin mâna îngerului care i se arătase lui în rug.
36 El i-a scos afară, făcând minuni şi semne în Egipt şi în Marea Roşie şi în pustie, timp de patruzeci de ani.
37 Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israil: Proroc ca mine vă va ridica, din fraţii voştri, Domnul Dumnezeul nostru; de el să ascultaţi.
38 El este cel ce, la adunarea poporului, în pustie, a fost mijlocitor între îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi părinţii noştri şi a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă.
39 Dar părinţii noştri n’au voit să-i fie ascultători, ci l-au lepădat şi cu inimile lor s’au întors către Egipt,
40 Şi i-au zis lui Aaron: Fă-ne nouă dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din pământul Egiptului, nu ştim ce i s’a întâmplat.
41 Şi au făcut în zilele acelea un chip de viţel şi au adus idolului jertfă şi se desfătau întru lucrurile mâinilor lor.
42 Ci Dumnezeu s’a întors de la ei şi i-a lăsat de capul lor să se închine oştirii cerului, precum este scris în cartea prorocilor: Adus-aţi voi mie, casă a lui Israil, timp de patruzeci de ani, în pustie, vite înjunghiate şi jertfe?
43 Aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului Remfan, chipurile pe care le-aţi făcut, ca să vă închinaţi la ele! De aceea, vă voi strămuta dincolo de Babilon.
44 Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, aşa cum orânduise cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după asemănarea pe care o văzuse.
45 Şi acest cort l-au luat părinţii noştri şi l-au dus cu Iosua în pământul păgânilor, pe care Dumnezeu i-a gonit din faţa părinţilor noştri, şi a stat aşa până în zilele lui David.
46 David a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi s’a rugat să dobândească un locaş statornic pentru casa lui Iacob.
47 Dar Solomon a fost ctitorul casei lui.
48 Cel Preaînalt, însă, nu locueşte în clădiri de mână omenească, precum rosteşte profetul:
49 Cerul este jeţul meu şi pământul aşternutul picioarelor mele. Ce fel de casă veţi clădi pentru mine? – zice Domnul – sau care este locul odihnei mele?
50 Au nu mâna mea a făcut toate acestea?
51 Voi cei tari de cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea Duhului Sfânt staţi împotrivă, precum părinţii voştri aşa şi voi!
52 Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Omorît-au pe cei ce au vestit de mai înainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v’aţi făcut voi acum,
53 Voi care aţi primit legea cu rânduiala de la îngeri şi n’aţi păzit-o!
54 Auzind ei acestea, îi tăia la inimă şi scrâşneau din dinţi asupra lui.
55 Ci Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt şi căutând la cer, a văzut mărirea lui Dumnezeu şi pe Iisus, stând de-a-dreapta lui Dumnezeu.
56 Atunci a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând de-a-dreapta lui Dumnezeu!
57 Iar ei strigând cu glas mare şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui, toţi o dată;
58 Şi după ce l-au scos afară din cetate, au început să-l bată cu pietre. Iar martorii şi-au pus jos veşmintele, la picioarele unui tânăr numit Saul.
59 Şi pe când ucideau cu pietre pe Ştefan, el se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!
60 Apoi îngenunchind a strigat cu voce tare: Doamne, nu le ţine în seamă acest păcat! Şi grăind acestea a adormit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ştefan.
